În ultima vreme au apărut tot mai multe documentare despre muzică pe platformele de streaming. În special pe Netflix, care e și cel mai stufos. Și le-am văzut aproape pe toate, așa că bănuiesc că-i binevenită o listă scurtă, în caz că ți-a scăpat sau te tentează ceva.
Hip-Hop Evolution (Netflix)
Cum și de ce a apărut muzica hip-hop în Statele Unite sunt întrebări grele, al căror răspunsuri pot fi inexacte. Rapperul canadian Shad Kabango, gazda și naratorul seriei care se întinde pe patru sezoane și epoci, se descurcă destul de bine, însă, chiar dacă producătorii au lăsat pe afară, inexplicabil, câteva voci feminine importante ale comunității, precum MC Lyte sau Queen Latifah, dar și Pigmeat Markham. Chiar și așa, producția celor de la Netflix e printre cele mai fidele și expansive din câte am văzut: Kabango a realizat interviuri cinstite (vai, cât mișto se face de Sugarhill Gang, pe care cultura mainstream încă îi consideră tătici ai genului) cu meșteri precum Grandmaster Caz sau Kool Herc, printre mulți alții. Aașadar, ai patru sezoane a câte patru episoade și te poți aștepta la o călătorie dinspre primele party-uri underground către noul hip-hop politic al unor Public Enemy sau Rakim, dinspre gangsta rapul unor Ice-T sau N.W.A. către imperiile pop ale lui Suge Knight și Puff Daddy (și, mai târziu, conflictul Est-Vest) sau, în fine, dinspre rapul afrocentric cu influențe jazz ale unor A Tribe Called Quest sau De La Soul către stilul din Sud al celei de-a doua jumătăți a anilor ‘90. E cam tot ce trebuie să știi.
Break It All: The History of Rock In Latin America (Netflix)
Documentarul intitulat astfel după cântecul cu același nume ale trupei Los Shakers e o istorie captivantă și detaliată a rock-ului latino-american. Dar mai ales cuprinzătoare, pentru că pornește din anii ’50, de când Ritchie Valens, mexicanul născut în California, a lansat iconica „La Bamba”, și se termină undeva spre începutului mileniului. „În primii ani, când eram doar niște puști, încercam să fim ca The Beatles și să cântăm în engleză”, zice producătorul executiv Gustavo Santaolalla, compozitor și istoric argentinian, cunoscut pentru activitatea în trupa sa Bajofondo, cât și pentru aproape 30 de coloane sonore, unele dintre ele realizate pentru filme celebre, precum Brokeback Mountain, Babel sau The Motorcycle Diaries. „Dar dup-aia am realizat că trebuie să cântăm în limba noastră”, completează Santaolalla. Pentru rock-ul din America de Sud au urmat, astfel, decenii de creativitate, dar și de dramatism, pentru că multe dintre țări au trecut prin regimuri politice autoritare. Iar muzica a fost, la rândul ei, deseori implicată politic. Dar te las să descoperi singur aventurile chitărilor (și nu numai) pe tărâmurile latino. Dar și playlistul Rompan Todo, creat special pe Spotify.
Elvis Presley: The Searcher (HBO Go)
„I'm caught in a trap, I can't walk out”. Aşa mi-am imaginat că s-a simțit Elvis Presley, să-i parafrazez unul dintre cântecele târzii, în bună parte din cariera sa. Sau, cel puțin, ăsta-i sentimentul pe care ți-l poate inspira documentarul printre ai cărui producători executivi e şi fosta lui soție, Priscilla Presley. O retrospectivă nostalgică asupra adolescenței şi una amăruie asupra maturității starului rock, documentarul regizat de Thom Zimny, colaborator apropiat al lui Bruce Springsteen, e „detabloidizantă”, dacă pot folosi acest cuvânt, şi echilibrată: Elvis a fost şocant şi revoluționar în anii ‘50 pentru mainstreamul alb, apoi fetişizat, exploatat şi în cele din urmă epuizat în deceniile următoare, de către un manager cinic şi o media asemenea.
Gimme Danger (Amazon Prime)
Regizat de Jim Jarmusch, „superstarul underground”, să folosesc o vorbă mai veche de-a sa, Gimme Danger e mai puțin excentric, mai puțin neconvențional decât m-aș fi așteptat. Mai ales având în vedere personajul din centrul atenției: bufonul, fetișizantul, „defectul” & imprevizibilul James Newell Osterberg Jr. aka Iggy Pop. Omul de legătură dintre anti-hipioțeala claustrofob-melancolică a celor de la The Velvet Underground si punk-ul care avea să vină mai furios chiar și decât Iggy. Și, firește, foarte puțin underground, asta și pentru că de câteva decenii bune încoace Iggy Pop e cam la fel de cunoscut precum Bono, dar și pentru că Jarmusch a înclinat către melodramatism în filmele sale recente (vezi Only Lovers Left Alive sau Paterson). Aici nu e melodramatism, dar e nostalgie. O nostalgie care funcționează în ambele sensuri: te frământă, dar în același timp e și desuetă, mai ales când îl vezi pe Iggy cântând „I wanna be your dog”, la 70+ ani, pe scena unui festival celebru unde ești mai preocupat să verifici haștagul #lust4life pe social media decât de concert.
Blackpink: Light Up the Sky (Netflix)
„Ne bucurăm de fiecare dată când apare un album. Spunem: «Da, în sfârșit, încă unul»”, zice Jennie Kim, una dintre cele patru membre ale celebrei trupei k-pop Blackpink (printre altele, prima trupă de acest gen pe scena festivalului Coachella). Nu-mi dau seama, însă, dacă e ironică, plictisită ori diar cinica. Continuă: „Suntem cam la jumătate din drum acum. Avem cântecele, doar trebuie să le înregistrăm”. Teddy Park, producătorul și compozitorul tuturor cântecelor trupei mă lămurește: „Abordarea noastră a fost așa: cântec, succes nebun, cântec, succes nebun, hit, succes nebun. Acum simțim însă că trebuie să spunem povestea personală. Știu că fanii vor mai mult, dar suntem foarte selectivi cu ceea ce scoatem”. Și cam asta e toată treaba cu trupa asta. Trebuie să caut serios în memorie să-mi aduc aminte când am văzut ultima dată ceva la fel de steril și ridicol. Dar tocmai de aceea merita văzut, pentru niște nuanțe tari: cât e exploatare (făbricuțele de entertainment din Coreea de Sud cresc uneori copii încă de la vârste ca 10 sau 11 ani, pentru ca mai apoi să-i transforme în staruri doar pe câțiva) și cât e pasiune („Mereu mi-a plăcut să cânt, să dansez, să cânt rap. Dar trebuie să fim mereu pe scenă, să arătăm perfect și să facem toate același lucru”, mai zice la un moment dat aceeași Jennie).
This Is Pop (Netflix)
Cum au ajuns niște producători suedezi ca Denniz Pop sau Max Martin să producă unele dintre cele mai cunoscute cântece pop din anii ‘90 încoace, fie că vorbim despre Backstreet Boys, Britney Spears, Justin Timberlake, Taylor Swift sau Ariana Grande? Au fost ABBA un accident de succes, care a deschis ușile studiourilor de producție din Stockholm? Sau au suedezii câteva atuuri față de restul europenilor pentru a produce cântece pop: o înțelegere atât tehnică, cât și emoțională a conceptului de șlagăr, dar mai ales și o pronunție a limbii engleze care te poate păcăli ca fiind una nativă? Serios, câți dintre noi ar fi crezut că Roxette n-ar fi americani? Și astea sunt doar câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă doar un episod dintre cele opt ale primului sezon (sper că nu și singurul) al documentului excelent produs, de data asta, de Netflix. Mai ai, printre altele, episoade dedicate fenomenului Britpop, tehnologiei auto-tune sau chiar exclusiv trupei Boyz II Men.
What Happened, Miss Simone? (Netflix)
„Mama mea a fost unul dintre cei mai mari entertaineri, dar a plătit pentru asta”, spune Kelly Simone, care a acceptat să vorbească despre mama ei în documentarul regizat de Liz Garbus. „A fost Nina Simone 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, și asta a fost o problemă. Când show-ul se termina, era singură, luptându-se cu proprii demoni, plină de furie și supărare. N-a putut să trăiască cu ea însăși și ]n cele din urmă totul s-a prăbușit”. Între momente magice din timpul concertelor și conflictele din viața personală, petrecute mai ales după ce Nina Simone s-a măritat cu un fost polițist care i-a devenit și manager, What Happened… e un portret cât se poate de complet al influentei cântărețe, căreia îi urmărește povestea de la norocul de a cânta la pian încă de la vârsta de patru ani la primele concerte (inclusiv la Playboy Mansion, unde a fost invitată de Hugh Hefner), la activismul politic, la declin, apoi la reîntoarcere și chiar salvare.
