Miercuri, 3 octombrie, începe ediția a cincea de fARAD - festivalul de film documentar de la Arad. Tema de anul acesta, Trup și suflet, e o explorare a lumilor care gravitează în jurul corpului și erotismului: intimitatea și relația schimbătoare cu ea, felul în care sexualitatea ajunge pe agenda publică sau, dimpotrivă, e îngropată sub preș, ce înseamnă să lucrezi în industria fanteziilor erotice și cum pot deveni agresiunile sexuale o radiografie a societății și multe alte teme vitale. Tema se dovedește cu atât mai importantă, cu cât festivalul se întâmplă în perioada referendumului pentru redefinirea familiei - o tentativă de restrângere a unor drepturi, pe baza orientării sexuale. Am ales din programul acestei ediții câteva filme, pe care vă invităm să mergeți să le vedeți, fiindcă sunt un exercițiu cât se poate de necesar.
Obscuro Barroco, r. Evangelia Kranioti, Grecia/Franța, 2018, 60’
Sâmbătă, 6 octombrie, ora 18, Cinema Arta
„Dacă Rio ar fi o persoană, ar fi un travestit, pentru că e o fuziune de culoare, de bucurie, de fațete și interpretări”, spune personajul principal din documentarul-vis Obscuro Barroco (deși nici nu știi dacă personajul principal nu e chiar orașul), Luana Muniz, icoană trans a nopților electrice braziliene. Icoana Luana e ghid prin vasele de sânge ale orașului, vocea ei ne rostește la ureche cuvintele scrise de Clarice Lispector, legenda literelor braziliene, în Água Viva - „Îmi sunt obscur mie însumi”.
Filmat ca o halucinație care-ți intră pe sub piele, cu scene de carnaval, de proteste, de cluburi așa cum nu le-am mai văzut niciodată, poetic și amețitor, documentarul artistei Evangelia Kranioti e un acid trip după chipul și asemănarea identității umane, fluidă, schimbătoare niciodată aceeași. O odă adusă curajului de a nu sta locului, între pereții propriei ființe, de a explora teritoriile vaste ale dorinței și existenței. Numai bună de privit într-o sală de cinema, sâmbătă, în prima zi a unui referendum care plănuiește să marcheze o nouă fixare a ceea ce avem voie și ce nu avem voie să facem când vine vorba de propria persoană și propria identitate. (Luiza Vasiliu)
Ask the Sexpert, r. Vaishali Sinha, SUA/India, 2017, 80’
Duminică, 7 oct, 19:00, Cinema Arta (*Regizoarea Vaishali Sinha va fi la festival, unde va va participa și în calitate de mentor la Laboratorul fARAD.)
De 41 de ani, Mahinder Watsa nu mai e ginecolog, cum era odată, ci scrie o rubrică de sexologie și sfaturi pentru Mumbai Mirror. Toată lumea știe că rubrica fostului medic e la pagina 34 – dar nu mulți sunt dispuși să recunoască asta în public. Cu toate astea, nonșalant și relaxat, Watsa dă sfaturi: bărbatul a cărui soție preferă să-și insereze o banană în vagin, pentru că el are probleme cu erecția ar trebui să se de fumat. Cuplul tânăr a cărui viață sexuală deja scârțâie, ar putea să încerce sexul oral. Tipa care nu știe cât e de sigur să se masturbeze fără să se trezească cu cine-știe-ce boală – nu trebuie decât să respecte niște reguli de igienă. Între timp, în orașul de milioane de locuitori, ai căror părinți cu siguranță au făcut sex, pentru că iată cât de mulți sunt, dr. Pratiba Naitthani, activistă și profesoară de științe politice, face o campanie. E în contrast direct cu Watsa, pentru că misiunea ei e să apere modestia și pudibonderia.
Într-o lume care baleiază între excese de hipersexualizare în mass media și lacune grave în sistemele de educație, cu privire la sexualitate, calmul și umorul lui Watsa sunt ca un pahar cu apă rece vara. Te răcoresc, dar te și trezesc un pic din moleșeală - în cazul lui, ca să-ți spună că nu toate luptele se poartă cu încrâncenare ca să fie câștigate. Unele, precum cea dusă de sexologul indian, ard la foc încet, timp de 40+ de ani, dar aduc schimbări reale, palpabile în societate. (Ioana Pelehatăi)
Comizi d’amore, r. Pier Paolo Pasolini, Italia, 1964, 92’
Duminică, 7 oct, 17:00, Cinema Arta
Ce făcea Pasolini în anii ‘60 în Italia - țară catolică și conservatoare, în care divorțul era încă ilegal - e un gest pe cât de simplu și important, pe atât de sensibil (atât de sensibil, încât mă tem că încă nu prea avem îndrăzneala să-l vedem prea curând în România.) A mers prin toată Italia și i-a invitat pe oamenii obișnuiți să-și spună părerea despre sexualitate și problemele din jurul ei. A vorbit cu muncitori și gospodine, cu țărani săraci și orășeni ajunși, cu copii și puștani, cu femei care-și cereau drepturile și femei care nu voiau să iasă de sub cuvântul bărbaților care făceau legea, cu bărbați care susțineau emanciparea ori, dimpotrivă, care voiau să păzească cu sfințenie tradiția. I-a invitat să vorbească deschis despre relațiile lor sexuale din căsnicii, despre împlinire și frustrare, despre infidelitate și morală, despre homosexualitate și necesitatea divorțului, despre libertatea femeilor și-a bărbaților. Puține filme sunt mai potrivite de văzut în momentul ăsta, când România e scindată între susținătorii „familiei tradiționale” și susținătorii drepturilor egale, indiferent de orientare sexuală. Fiindcă e discuția deschisă și benefică despre sexualitate, care în societatea noastră e complet tabuizată, chiar și când lipsa ei are consecințe catastrofale. (Andra Matzal)
Roll Red Roll, r. Nancy Schwartzman, 2018, 80 min
Joi, 4 oct, 19:30, Cinema Arta (*Steven Lake, producătorul filmului, va fi prezent la festival.)
Un grup de băieți din Steubenville, un oraș mic din SUA, vedete în echipa locală de fotbal, violează o adolescentă. În loc să îi condamne, orașul se pune scut în jurul băieților. Filmul Roll Red Roll documentează chirurgical lipsa de empatie a unei întregi comunități. Sau cum se întreabă unul dintre personajele din film „Riscăm viața fetelor noastre ca să ne apărăm băieții?” Părinți, martori pasivi, antrenori încearcă să blameze victima. (Este similar cu cazul din Vaslui de acum câțiva ani, când întreaga comunitate a protejat agresorii.)
Nancy Schwartzman, regizoarea filmului, încearcă să înțeleagă rădăcinile acestei lipse de empatie și cum a dus aceasta la o cultură a violului în SUA. Una dintre premise este că pasivitatea este o cauză importantă. Așa cum a dezvăluit mișcarea #metoo, abuzurile au loc nu doar pentru că există agresori, ci pentru că o mulțime de oameni închid ochii.
Filmul explorează și felul în care social media amplifică cazul (violatorii documentează agresiunea pe net), dar în final duce la rezolvarea lui. Alexandria Goddard, o bloggeriță locală, este cea care obligă comunitatea să condamne violulul din Steubenville. (Diana Meseșan)
Rocco, r. Thierry Demaizière & Alban Teurlai, Franța, 2016, 107’
Vineri, 5 octombrie, 22.00, Cinema Arta
„Sexualitatea e demonul meu”, mărturisește Rocco, în timp ce imaginile arată, în alb și negru, bucăți dintr-un trup de bărbat sub duș. Cu peste 1.300 de filme la activ, Rocco Siffredi a devenit cel mai cunoscut actor porno din lume și și-a câștigat supranumele de „Armăsarul italian” pentru scenele de sex dur. Cariera i-a fost modelată de sărăcia în care a trăit în copilărie, în care doar băieții cu bani puteau seduce o femeie.
Acestea fiind zise, filmul abia aștepta să fie făcut. Thierry Demaizière și Alban Teurlai îl urmăresc pe Siffredi pe platoul de filmare, la castinguri, în interacțiuni cu tineri și tineri dornici de afirmare profesională, dar și în liniștite scene de familie sau în relațiecu vărul său, implicat de-asemenea în această industrie înfloritoare. (Vlad Odobescu)
Vrei să fii vecinul meu?, r. Morgan Neville, SUA, 2018, 94’)
Proiecții pentru copii: 4 octombrie, 9:30, Cinema Arta; 4 octombrie, 9:30, Cinema Grădiște; 4 octombrie, 12:00, Cinema Gai
E povestea lui Fred Rogers, creatorul uneia dintre cele mai populare emisiuni pentru copii din America (Mister Rogers' Neighborhood), difuzată din 1968 până în 2001. Apariția lui Rogers în televiziune a fost una surprinzătoare: omul avea un aer sobru (era preot la vremea aia), miza pe mijloace simple și pe o comunicare simplă și caldă cu copiii, fără prea multe bufonerii și stridențe. Se plasa împotriva curentului consumerist și tot ce propunea era nou: ideea că televiziunea poate crea o comunitate, un spațiu protector și egalitar, în care mesajul principal era: i like you as you are (te plac așa cum ești). În timp ce emisiunile pentru copii din anii 60-70 erau pline de zgomot și viteză, Rogers apela la tăcere și lentoare („Tăcerea este cel mai mare dar pe care-l avem.”, zicea el), dar reușea în același să fie amuzant și carismatic. Filmul lui Morgan Neville - foarte relevant pentru vremurile în care trăim - e emoționant și ne reamintește că televiziunea poate fi și un mediu al generozității, empatiei și atenției.
PS: În urmă cu câteva zile a apărut știrea că Tom Hanks va juca rolul lui Fred Rogers într-un film care urmărește prietenia dintre Rogers și jurnalistul Tom Junod. Puteți citi aici profilul pe care Junod l-a scris despre Rogers și care stă la baza filmului You are My Friend. (Ionuț Sociu)
