Dispozitiv Books e una dintre librăriile noastre preferate din România. Ascunsă într-o cameră la stradă de pe străzile din zona bucureșteană a Parcului Cișmigiu, te invită să-i răsfoiești pe îndelete cărțile și revistele - doar că nu-s orice titluri. Te fac să-ți chestionezi realitățile, te aduc în aici, acum & viitor și vin de la cei mai proaspeți jurnaliști, autori, designeri și ilustratori. Cum în perioada asta, hoinăritul prin librării nu ne e tocmai la îndemână, i-am invitat pe Laura Naum și Petrică Mogoș, „părinții” Dispozitiv Books și ai revistei KAJET să ne recomande lunar ce e nou și bun la ei în librărie. Astăzi, titluri despre ecologie, natură și mediu.
Cu toții avem bine întipărite în minte imagini ale dezastrului ecologic pe care-l trăim: fie că ne-au fost hrănite prin literatură sau filme post-apocaliptice, fie că sunt realități văzute la știri sau care s-au întâmplat sub ochii noștri: imagini cu albia râurilor secată, gospodării inundate până la streașina caselor, secetă extremă și recolte compromise. Miza nu este doar convingerea necredincioșilor că încălzirea globală este reală, ci stabilirea unei truse practice prin care omul să coabiteze, să protejeze și să învețe de la natură. Iar pe lângă posibilitățile (și necesitatea) de conviețuire pe care următoarele publicații ni le arată, o altă lecție—la fel de importantă—ce trebuie a fi extrasă din relatările lor este dezvățarea reflexelor antropocentrice. Cele patru titluri de mai jos ne invită astfel să învățăm de la strategiile plantelor și ale naturii în general ce înseamnă supraviețuirea, de la comunitățile indigene ce înseamnă solidaritatea și de la activiști ai mediului despre cum ne revendicăm planeta și cum îi putem stinge flăcările.
Harvard Design Magazine 45: Into The Woods
Pădurea este deseori reperată ca motiv al misterului, al labirintului, drept un paradis terestru unde omul este liber să evadeze. Pădurea este resursă și deopotrivă habitat, refugiu al animalelor și plantelor, catalizator al misticismului și al științelor tainice, spațiu al păcii și introspecției personale, cadru non(sau poate chiar anti?)-urban și adăpost etern al independenței de tehnologie. Intrarea în pădure (metafora sugerată de titlul numărului 45 publicat de Harvard Design Magazine—Into the Woods) este, așadar, pe cât de criptică pe atât de inițiatică, pe cât de ambiguă pe atât de transformativă.
Harvard Design Magazine—publicația școlii de design de la Harvard—își propune ca la fiecare număr să sondeze înțelesurile solidificate ale lumii din jurul nostru. Iar acest volum livrează aceste așteptări fără prea mari probleme: văzând pădurea ca un spațiu ambivalent, pe de o parte ca ecosistem cu potențial emancipator și eliberator, pe de altă parte ca metaforă a întunericului societății contemporane, ediția 45 a HDM se află la intersecția dintre sălbăticie, (de)urbanizare, mitologii, pericole și, implicit, necesitatea schimbării. Ce reușesc cei de la HDM este să alinieze o sumă impresionantă de abordări (în total 54 contribuții în 250 pagini!) care împreună investighează critic pădurea și tot ce înseamnă ea: resursă, obstacol, dascăl. Pe lângă conținut, menționăm atenția la detaliile vizuale, îndeosebi coperta texturată de un verde tei fluorescent, cu propriile nervuri fibroase asemănătoare frunzelor de mesteacăn ori a covoarelor de mușchi de pe vreo stâncă alpină, revista devenind astfel un soi de corp vegetativ care a reușit să se relocheze pe raftul unei biblioteci.
Dintre cele 54 contribuții, amintim interviul cu mult stimatul antropolog Anna Lowenhaupt Tsing (autoarea mult citatei și citite cărți The Mushroom at the End of the World) despre non-umanul (sau mai degrabă post-umanul) și lecțiile pe care le putem învăța de la aranjamentele organice ale pădurii. Pentru Tsing, o analiză veritabilă a spațiului natural începe de fapt underground, săpând șanțuri în adevăratul sens al cuvântului, pentru că acestea vor indica structuri dinamice și relații simbiotice/sociale între animale și plante care înainte de toate trăiesc prin intermediul rădăcinilor și pornesc din interiorul solului. Pădurea nu este un simplu teren al descoperirii umane cu valențe colonizatoare (ori simplă resursă cultivabilă din care ne respirăm viața), ci regulă de conduită pentru o societate post-umană.
Cercetătoarea Jessica Dempsey analizează legatura dintre piața liberă și politicile globale de biodiversitate, concluzionând că viziunea liberală asupra mediului nu reprezintă altceva decât o strategie inaptă pe termen lung (mai degrabă decât o viziune, ea o numește o „tragedie”). Când capitalismul este îndeosebi preocupat de comodificarea naturii, atunci nu este surprinzător că relațiile cu miză ecologică sunt mediate sub forma unor tranzacții financiare.
De asemenea, reputatul filosof italian Giorgio Agamben culege elementele biblice din opera lui Dante, propunând astfel o concepție diferită asupra pădurii divine: din întunecată și incertă, pădurea este reclamată ca spațiu menit să formuleze o nouă paradigmă, în care fericirea omului este strâns legată de paradisul pe pământ: o grădină mărginită de copaci, un spațiu fertil apropiat Edenului, în totalitate vegetal.
Menționăm și contribuția scriitoarei și arhitectei Sonja Dümpelmann care vede copacii Berlinului drept instrumente de explorare a istoriilor culturale din al doilea Război Mondial. Nu doar clădirile ori oamenii au de suferit de pe urma raidurilor și bombardamentelor, ci și natura care îndură în acest fel transformări severe. Punctul cheie al autoarei nu este plasat pe suferința ad litteram a copacilor și nici pe relevanța lor în contextul strategic militar al asediilor; ci dimpotrivă pe capacitatea acestora de reziliență în fața intrusului (omul!) și de a se autorecupera ca organisme vii.
Keywords: mediu, natură, filosofie, post-umanism
Format: 22 x 30.5 cm, 248 pagini
O istorie a lumii în șapte lucruri ieftine este titlul foarte catchy—și poate în egală măsură înșelător—al volumului scos de cei de la Verso și scris de Raj Patel și J.W. Moore. Mai mult decât a fi o analiză economică a ieftinirii ori a deprecierii, cartea e mai degrabă un ghid către înțelegerea capitalismului și a relației pe care modelul economic ce domină planeta de secole o are cu natura și viitorul planetei. Iar prin intermediul a șapte componente cruciale ale societății contemporane (natură, bani, muncă, grijă, mâncare, energie, viață), Patel (scriitor și activist britanic, considerat un rock star al scrierilor despre justiție socială) și Moore (istoric al mediului, geograf și profesor de sociologie american) reușesc să desacralizeze cu brio forțele sistemice care au adus civilizația modernă în pragul colapsului ecologic.
Analiza lor este cu atât mai convingătoare cu cât ea e realizată prin intermediul unor componente cotidiene, binecunoscute și aproape banale. Șapte lucruri care au format societatea actuală, șapte lucruri care ne modelează viitorul, șapte lucruri fragile care necesită reconfigurare din temelii, șapte lucruri care se lasă mai degrabă transformate de comerț (concentrat aproape exclusiv pe cantitate și profit) decât de nevoile omului modern.
Cum se manifestă cheapness-ul ăsta când totul pare să devină din ce în ce mai scump? Natura—copacii, fauna, solul, flora, apa—e văzută prin lentilă de-colonială, ca o marfă a colonizatorului, nu doar ieftină, cât un bun ce poate fi înșfăcat pe nimic, ofranda băștinașilor norocoși adusă coloniștilor-călăuze care ghidează indigenul spre civilizație. Banii se devalorizează și devin astfel o obsedantă nălucă în urma căreia gonim fără a conștientiza pagubele ecologice pe care însăși goană ajunge să le producă. Munca este și ea din ce în ce mai precară, amintindu-ne că vasalitatea e mai de actualitate decât am crede și nu o relație de putere medievală, în timp ce industria grijii—ori, a muncii domestice și a muncilor invizibile—duce la efecte catastrofale, fiind și o urmare a patriarhatului. Regimul mâncării proaste și rapide—parcă o metaforă nefericită a traiului în capitalism—se alătură și el în lanțul analizelor celor doi, în timp ce energia sau combustibilul cu care ne hrănim goana către capital sunt văzute prin intermediul dispensabilității lor: pe cât de necesare într-o societate de consum, pe atât de ușor dispensabile ca surse epuizabile de energie. Iar, în fine, tot pe terenul minat al dispensabilității se află și viața umană în sine; în capitalism, ea devine un simplu mijloc de atingere al obiectivelor de către cei puternici: din nou, paradoxal, pe cât de insignifiantă este viața celor mulți (și slabi) pentru cei puțini (și puternici), pe atât de necesară este ea pentru întreținerea mecanismelor de funcționare a sistemului.
Istoria lumii în șapte lucruri ieftine (sau nu neapărat ieftine cât hiper-abuzate și în trebuință de schimbare, am adăuga noi) reprezintă o incursiune în dinamica dintre economia politică și natură: rezistența ecologică, luptele anti-coloniale, rebeliunile împotriva nedreptăților nu sunt simple cauze ale post-modernității ci simptome directe ale capitalismului. Iar indiferent de formele prin care se manifestă afecțiunea, crizele societății moderne determină implicit apariția de noi strategii, de noi obiective și noi viziuni asupra lumii.
Mesajul cărții este simplu: dacă sistemul economic ne-a devastat planeta, atunci este de datoria noastră să revendicăm lumea înconjurătoare și să o schimbăm.
Keywords: istorie, colonizare, mediu, capitalism, economie
Format: 20 x 13 cm, 336 pagini
Let The River Flow. An Eco-Indigenous Uprising And Its Legacies In Art And Politics
Titlul cărții Let The River Flow („Lăsați râul să curgă”, sau mult mai poetic, „La elva leve”, în forma originală, în limba uralică sámi) este o referință directă la un mesaj de protest de la sfârșitul anilor 70 din Norvegia. Zicala dizidentă—mânjită cu cerneală roșie pe pietre excavate de activiști din râul Áltá—a rămas drept mărturie a posibilităților emancipatoare pe care rebeliunile ecologice și indigene le pot avea împotriva sistemului. Conflictul de la Áltá (1978-1982), așa cum a rămas cunoscut în istorie, a însemnat ralierea comunităților indigene din nordul Norvegiei împotriva construcției unei hidrocentrale care ar fi dus la inundarea satelor, dislocarea populației Sámi—singurul popor fără țară din Europa, și alte modificări ecologice în fauna regiunii (printre altele, migrații ale populațiilor de reni și dispariția somonului sălbatic).
Acțiunile de protest nu doar că au dus la abandonarea planurilor autorităților, dar au și catapultat problema drepturilor indigenilor și a autonomiei acestora în fruntea politicilor de stat și a discursului mainstream din presa norvegiană—ecouri care reverberează și în prezent, după cum ne spune volumul. Mai mult decât a fi o simplă documentare a unui eveniment, însă, cartea își propune să exploreze moștenirea insurecției. Ce a realizat mișcarea—care nu s-a dorit a fi nicidecum o mișcare la început, ci doar să se opună unor transformări nedorite de comunitate—a fost să inspire alte grupuri indigene să se coalizeze în fragmente de agitație capabile să răstoarne hegemonia fie a corporațiilor, fie a administrațiilor locale.
Cartea pleacă de la insurgența eco-indigenă dar împrumută și fragmente teoretice din discursurile și literatura contemporană. Ea conține eseuri semnate de 24 de artiști, scriitori și cercetători indigeni (și aliați ai indigenilor), precum și traduceri în limba localnicilor, limba sámi. Un punct central în cadrul acestor lupte a fost reprezentat de artiștii indigeni Sámi care au dezvoltat un limbaj vizualo-poetic menit să critice procesele de colonizare și de-indigenizare. Iar volumul caută să celebreze importanța acestora în lupta pentru auto-determinare a acestor comunități. Practica lor artistică ne amintește că lăsând râul să curgă, râul este lăsat să trăiască. Iar prin apele acestuia se păstrează și viața indigenilor.
Keywords: de-colonizare, comunități, indigeni, solidaritate, protest
Format: 20 x 15.5 cm, 240 pagini
Flourishing Foodscapes
Ce legaturi pot avea deșeurile, risipa, ambalajele cu modul în care sunt dispuse cartierele în care locuim? De asemenea, cum poate influența spațiul înconjurător—și implicit și mediul natural—distribuirea hranei pe plan global? Cum s-a modificat aprovizionarea cu alimente în masă a populației de-a lungul ultimelor secole? Ce putem să învățăm de la strategiile metropolelor occidentale ori de la practicile comunităților care fac parte din Sudul Global?
Termenul umbrelă „foodscape”—o combinație între „hrană” și „peisaj”—este folosit ca instrument capabil să răspundă acestor întrebări și se referă la organizarea socială și spațială a rețelelor alimentare prin care populația globului se hrănește. Mai precis, noțiunea de „foodscape” caută să cuprindă spațiile fizice și practicile sociale legate de cultivarea, procesarea, prepararea, vânzarea și consumul de alimente. Publicația Flourishing Foodscapes ne invită astfel să ne imaginăm apariția unui sistem viabil, bazat pe sustenabilitate socială, economică și ecologică, în care caracteristicile spațiale ale orașului reprezintă cheia infrastructurală a acestui plan în aparență utopic.
Publicația scoate mâncarea de pe teritoriul banalului și o explorează cu arme empirice serioase. Munca de cercetare din spatele cărții se întinde pe mai mulți ani și reprezintă efortul unei echipe de la Academia de Arhitectură din Amsterdam (peste 35 autori au contribuit cu texte și materiale de cercetare). Având în vedere fondul instituțional al cercetării, nu trebuie să ne mire nici seriozitatea intențiilor și nici accentul pus asupra spațiului arhitectural. Editate de sociologul Johannes Wiskerke și arhitecta Saline Verhoeven, studiile de caz variază de la biodiversitatea micilor sate olandeze la agricultura urbană multifuncțională din Rosario, Argentina, de la piețele improvizate tanzaniene ale Dar es Salaam-ului (orașul cu a doua cea mai rapidă creștere a populației din lume) până la strategiile municipalității din San Francisco, orașul ce își propunea să devină zero waste până în 2020.
Din punct de vedere vizual, cartea este tipărită în blocuri de literă ce oscilează între verdele gălbui al vegetației naturale și albastrul militar al orașului aflat în criză, cele două șabloane cromatice ajungând să se izbească și să se contopească nu tocmai organic. Chiar dacă structura dorește să reproducă formalitatea unui manual (aproape fiecare temă este introdusă și închisă cu scurte rezumate ale ideilor expuse), limbajul rămâne accesibil, direct și nu excesiv de didactic.
Ce este cu adevărat fascinant la această carte este determinarea cu care autorii afirmă importanța spațiului înconjurător într-un context atipic, și anume cel al hranei. Deschiderea unui dialog asupra acestui „peisaj alimentar” reprezintă primul pas în imaginarea unui mediu mai curat, a unui sistem de distribuire a hranei mai echitabil, a unui spațiu urban în care se poate trăi și nu doar locui.
Keywords: hrană, urban, spațiu, risipă
Format: 23 x 17 cm, 296 pagini
