Fiecare sfârșit de an e plin de topuri de orice fel enunțate de cele mai multe ori la superlativ: cele mai bune filme, cele mai vândute cărți, cele mai urmărite seriale, cele mai eficiente măști chirurgicale și tot așa. Ori scurta noastră listă de mai jos nu se vrea a fi un clasament sau un best-of al anului. E mai degrabă un inventar alcătuit aproape compulsiv și în totalitate subiectiv, compus din cărți și reviste care credem că merită mai multă atenție tocmai datorită capacității lor de a declanșa un dialog în domeniul pe care îl explorează și din care fac parte.
Pe lângă activitățile de librărie pe care le avem cu Dispozitiv, încercăm în paralel să dezvoltăm și un program de publishing independent prin care să producem—ideal măcar de câteva ori pe an, dar mai curând de câte ori ne permite contextul—cărți și publicații de artă. Cel mai nou titlu din catalogul librăriei/editurii Dispozitiv Books este publicația artistului contemporan Vlad Nancă, In the Natural Landscape the Human is an Intruder („În Peisajul Natural Omul este un Intrus”).
In the Natural Landscape the Human is an Intruder este și nu este o carte de artist în același timp: publicația intr-adevăr pleacă de la corpul de lucrări produs în ultimii trei ani de Nancă, dar se îndepărtează de o simplă reprezentare a instrumentelor acestuia. Pe de o parte, volumul documentează în mod critic practica artistului, pe de alta, se folosește de lucrările acestuia ca declanșator al unor discuții cu privire la ceea ce credeam că știm deja despre trecutul interbelic și cel socialist, omenire și tehnologie, individ și natură, modernism și modernitate, est și vest. Carte devine cu atât mai necesară, credem noi, cu cât ea afirmă (și contestă totodată) canonul vestic al istoriei artei. Prin dezvelirea unor fire narative mai puțin cunoscute, istoria artei este și ea expusă drept inerent selectivă și tendențioasă. Istoria artei, argumentează cartea, rămâne istoria artei occidentale. Iar dacă am devenit conștienți de asta, atunci este de datoria noastră să încercăm să divulgăm și promovăm firele narative paralele (din Europa de est, ale Sudului Global și alte zone așa-zis periferice).
Cartea urmează o structură clară: textele celor 3 autori (criticul de arhitectură Stefaan Vervoort, scriitorul Owen Hatherley, editorul Petrică Mogoș), urmate apoi de prezentarea celor 10 expoziții ale artistului. Inedită este aranjarea acestora în layout-ul publicației. Pe pagina din stânga se caută contextualizarea lucrării ce corespunde paginii din dreapta; acest obiectiv este realizat prin introducerea de imagini de documentare și cercetare ale lui Nancă ori prin cadre largi din expoziții. Metodologia aleasă își propune să îl poarte pe cel care răsfoiește cartea prin canalele mentale ale lui Vlad Nancă, astfel publicația nu arată doar produsul final, ci și procesul sistematic din spate care a dus la acea finalitate. Până la urmă, procesul este la fel de important (și interesant) ca deznodământul polișat pe care îl vedem în galerie.
In the Natural Landscape the Human is an Intruder este o carte despre artă contemporană în aceeași măsură în care este despre arhitectură, ideologii, ecologie și modernitate/ism. Iar tocmai această interdisciplinaritate trebuie valorificată mai des de cei care vor să apropie arta contemporană de publicul larg.
Cuvinte cheie: artă contemporană, istoria artei, arhitectură, modernism, Europa de est
24 cm x 31 cm, 192 pagini
Chiar dacă e greu de spus despre poezia tânără că renaște (asta pentru că nu a murit vreodată), ea cu siguranță atinge noi teritorii din ce în ce mai mainstream. Nu doar că rămâne relevantă în bulă, dar reușește să o și spargă prin firicele ferme de noi inițiative. Se organizează tot mai multe ateliere de creație pentru adolescenți, se lansează volume de debut pentru tinerii poeți, apar edituri dedicate exclusiv acestora, dar și pe o filieră mai puțin instituționalizată, crește zona de self-publishing. (Scena9 a produs o radiografie excelentă a poeziei tinere locale, mai multe aici.) Un volum care pentru noi nu poate trece neobservat anul asta rămâne cartea lui Emilian Pospaii, cu ale sale 123 poeme, intitulată Catacombe.
Îmbrăcat în pânză cărămizie, parcă la fel de aridă ca vremurile pe care le trăim, volumul de debut al lui Pospaii are la bază un procedeu terapeutic prin care autorul își scaldă speranțele și angoasele, pe care le extinde mai apoi—prin versuri și ilustrații la fel de vindecătoare—asupra cititorului.
Văzută ca o excavare a propriilor gânduri, ca o hartă mentală a propriilor călătorii (fizice și imaginate), volumul de poezii reprezintă o coborâre la adâncimea subsolurilor care ne compun amintirile. Pospaii face o paralelă între catacombele ca loc de refugiu în istoria omenirii și catacombele propriei memorii; între catacombele ca spațiu protector și catacombele subiective prin care ne punem la păstrare gânduri, reflecții, suveniruri personale; catacombele drept canale subterane, underground, și catacombele ca bazin de sedimente uitate și arhivă intimă; catacombele ca spațiu insalubru și catacombele ca adăpost pentru cei care încă mai iubesc. Catacombele ca propriul corp, ca organism, catacombele ca metoda de salvare a trecutului.
Cuvinte cheie: poezie, ilustrație
16 × 11 cm, 192 de pagini
Moscow: A Guide to Soviet Modernist Architecture (1955—1991)
Problema capitalei Rusiei este una, din păcate, prea familiară nouă. Multe dintre comorile arhitecturale ale orașului au rămas până astăzi, ca în cazul Bucureștiului, neintroduse într-un program de patrimoniu care să le protejeze de distrugeri iminente. Moscow: A Guide to Soviet Modernist Architecture este primul ghid de arhitectură care explorează politicile urbane de la Hrușciov la Gorbaciov, de la dezghețul ideologic (în arhitectură) și modernismul naiv al anilor 1950 până la căderea regimului și noile manifestări postmoderniste de la începutul anilor 1990.
Istoria modernismului sovietic începe cu înlăturarea exceselor din design și arhitectură, iar așa cum atestă cartea, aceste trei decenii au influențat și schimbat fața Moscovei mai radical decât au făcut-o secolele anterioare (60% din actualele clădiri ale orașului au fost construite între 1956 și 1995 în principal datorită noilor materiale și tehnologii care au ușurat și stimulat schimbarea). În epocă post-stalinistă s-a încercat distanțarea de fragmentele trecutului care aminteau de fostul conducător. Formularea unui nou limbaj urban a devenit prioritară, iar prin organizarea de competiții publice pentru arhitecți, schimbările au devenit în principal vizibile prin intermediul noilor cartiere. Sloganul “Pentru fiecare familie, un apartament separat” nu a fost doar unul atractiv, ci și cristalizează prioritățile regimului post-stalinist: construirea de ansambluri rezidențiale moderne și facilități pentru aceste micro-comunități proaspăt formate.
Ca structură, cartea reconstruiește pașii dezvoltării noii Moscove, a unui oraș așa-zis post-ideologic. Cele 100 de edificii incluse în ghid (rezidențiale, publice, culturale, ori de agrement) sunt analizate drept mărturii ale patrimoniului, iar scopul cărții așadar se dublează: de la simpla documentare a istoriei arhitecturale a orașului la conștientizarea importanței patrimoniului. Volumul nu este o simplă colecție nostalgică de edificii moderniste. Acesta își ia în serios dimensiunea de cercetare: se regăsesc planuri și schițe de construcție, materiale de arhivă, machete lăsate baltă și planuri anulate de comisii, dar și imagini cu arta expusă în interiorul anumitor construcții.
Printre preferatele noastre amintim piscina în aer liber „Chaika” (adică piscina Pescăruș, 1957) cu al său acoperiș de beton sculptat în valuri, și „Monumentul Cuceririi Spațiului” cu a sa aripă ca un obelisc interplanetar și înaltă de 107 metri (timp de ani buni cea mai înaltă construcție din Uniunea Sovietică, 1964). De asemenea, se pot găsi și expuneri foarte bine documentate ale vestitului metrou moscovit și ale orașului-satelit Zelenograd, oraș al științei și ansamblul ideal al modernismului sovietic (cunoscut drept Silicon Valley-ul local, fondat în 1958).
Ca să salvăm patrimoniul material aflat în decădere, primul pas este să recunoaștem ce trebuie salvat și de ce. Mesajul nu este însă destinat exclusiv moscoviților, ci dimpotrivă cartea încurajează ca fiecare oraș cu o istorie arhitecturală bogată să înceapă cu istorisirea propriului trecut.
Cuvinte cheie: arhitectură, patrimoniu, socialism, Uniunea Sovietică, modernism
16 x 24 cm, 352 pagini
Pe de o parte, nimic nu e ceea ce pare a fi pentru Real Review. De la formatul complet atipic la lista eclectică de colaboratori, este destul de clar că publicația caută originalul și ineditul la fiecare număr. Real Review înseamnă interogarea culturii contemporane, a existenței noastre de zi cu zi, chestionarea normelor și, mai presus de toate, găsirea unor instrumente viabile prin care să înțelegem realitățile lumii înconjurătoare.
Numărul 10 al revistei ne vorbește despre renaștere și poate nu este moment mai potrivit decât sfârșitul anului 2020 când ar trebui să ne gândim la noi modalități prin care întreaga societate să renască. În ciuda contextului (lupta cu virusul continuă cel puțin și în 2021, derapaje tot mai frecvente în naționalism și xenofobie, modificări ecologice la nivel global), cert este că renașterea reprezintă pasul următor către un viitor mai luminos pe care îl așteptăm cu toții (așa cum și Renașterea cu R mare nu a reprezentat scopul final al omenirii, ci a fost doar o etapă care a legat două paradigme diametral opuse, feudalismul și epoca modernă).
Noua Renaștere proclamată de Real Review începe cu un interviu eveniment, primul de altfel acordat de Papa Francisc unei publicații britanice, în care problema societății contemporane este identificată destul de ușor: comodificarea sufletului în contextul izolării forțate. De asemenea, ne simțim obligați să amintim de textul colectivului de arhitectură Adjustments Agency (Joanna Kloppenburg & Nicholas Korody) despre legătura dintre putere, ritualuri ceremoniale și folclor văzută prin intermediul spațiului și al arhitecturii. Textul produce și o analiză originală a baladei Meșterului Manole (și a altor legende construite pe același calapod narativ de la vecinii greci și albanezi), concluzionând că femeia a fost prea des folosită ca monedă de schimb pentru avansul societății. Ca obiect al sacrificiului, femeia este răscumpărată cu scopuri naționaliste ca figură maternă și ca entitate vitală nu doar pentru stabilitatea construcției fizice (așa cum ne-o arată balada), dar și a națiunii însăși.
Formatul atipic menționat anterior (26 x 11 cm) este dublat de metoda de deschidere a paginilor, aidoma burdufului de acordeon, însă, care atunci când se expandează și se comprimă nu suflă nici aer și nu scoate nici sunete, ci noi pagini de hârtie (lățimea publicației crește până la 44 cm). Textele sunt puse într-un veritabil evantai tipografic și cuplate cu materiale grafice, dintre care amintim: seria foto a artistei Anna Blessmann despre etichetare și (re)scrieri ale istoriei, fotografiile americanului Stephen Shore despre cum arată banalitatea contemporană, colajele digitale ale colectivei Traum Inc care ne prezintă noile vizualuri ale noului prezent.
Cuvinte cheie: teorie, interviu, artă contemporană, arhitectură
26 × 11 cm, 109 pagini
Rămânem pe tărâmul cotidianului și facem ce am făcut tot anul 2020: ne baricadăm la adăpostul propriilor locuințe. Provenită din Barcelona și recunoscută drept cea mai influentă și onestă revistă de design de interior, Apartamento încearcă (cu succes, credem) să descotorosească cititorul de preconcepții vorbind—direct dar și captivant—despre lucruri aparent banale: cum ne influențează mediul în care trăim (și, mai nou, lucrăm) creativitatea, cum putem avea o viață mai bună trăind în armonie cu obiectele din jurul nostru, cum arată casele artiștilor pe care îi admirăm și ce putem învăța de la ei și locuințele acestora. Apartamento este inspiring, dar nu livrează promisiuni în regim de cărți self-help.
Mai mult decât un ghid despre cum să ne amenajăm propriile interioare, Apartamento este mai degrabă un portal în casele artiștilor și personalităților culturale contemporane. Iar decorul și împrejurimile nu sunt decât premisele de la care ajungem să facem cunoștință cu pictorul korean Park Seo-bo sau cu artistul vizual elvețian Olivier Mosset. Nu vorbim de cele mai umile case, dar cu siguranța vorbim de cele mai prietenoase. Cu un limbaj modern, pe înțelesul tuturor, Apartamento a reușit să-și croiască un drum nou, altul decât al revistelor tradiționale de design interior: haosul ori clutter-ul (un cuvânt căruia e greu să îi găsim corespondent în limbă română, căci la noi dezordinea și supraaglomerarea de obiecte nu vor avea niciodată conotații pozitive) sunt preferate în detrimentul ordinii și a regulilor stricte de design.
Jurnalistul care interviezează artiștii este deseori și el o personalitate remarcabilă, capabilă să ghideze conversația pe teritorii nefamiliare, devenind astfel un soi de traducător cultural care îl ajută pe cititor să îl cunoască pe cel intervievat. Fotografia se află pe poziție egală cu textul—ambele sunt forme de documentare a realității imediate, dar în ciuda acestui lucru autorii dinadins caută subiectivismul în dauna unui așa-zis realism.
Numărul ăsta, al 26-lea, fluctuează de la spațiul auster și rece al sculptorului și fotografului german Thomas Demand din Berlinul de est (un hostel al tinerilor pionieri est-germani a fost transformat în locuința artistului) la explozia de haos și dezordine, culori și alegeri neprevăzute a arhitectului octogenar Andrea Branzi (apartamentul lui din Milano e acoperit în tapiserii cu motive nipone, iar la fiecare pas se găsește fie o statuetă a unui zeu cu origini incerte, fie vaze și obiecte ceramice care referențiază ramurile de mesteacăn).
Printre articolele preferate trebuie să fie cel care documentează interioarele artistului Luigi Ghirri (printr-o conversație între scriitorul Matt Connors și fiica artistului, Adela Ghirri), canvasurile colorate de BD ale Bernadettei Després (autoarea celebrei serii de BD-uri șaptezeciste Tom-Tom et Nana) care acoperă pereții și țin loc de tapet. Facem cunoștință cu Carlo Rovelli, astrofizician și autor de bestselleruri (Seven Brief Lessons on Physics a fost tradusă în 41 de limbi și vândută în peste 1 milion de exemplare!), care ne vorbește despre legătura dintre fizică cuantică și umanism, dar și despre importanța păstrării unui ton accesibil (pop, așa cum îl numește Rovelli) atunci când vorbim de subiecte mai puțin accesibile precum fizica.
De fiecare dată când o răsfoim, Apartamento ne face să vrem să mai schimbăm ceva prin casă și ne aruncă fie în invidie, inspirație, ori deznădejde pentru că nu vom avea niciodată apartamentul designer-ului Martine Rose din Londra ori cabana de piatră de râu a scriitoarei Ottessa Moshfegh din California. Așa că răsfoiți și voi cu grijă.
Cuvinte cheie: design, amenajări interioare, arhitectură, interviu, fotografie
24 × 17.5 cm, 376 pagini
