Håkan Tropp, expert în politici legate de apă, vorbește despre rolul diplomatic al apei, în vreme de pace sau de război, de ce nu o valorificăm ca resursă și cum putem media riscurile legate de dispariția ei.
Un raport al Comisiei Globale pentru Economia Apei estimează că, până în 2030 cererea de apă proaspătă va depăși oferta cu până la 40%. De vină pentru asta sunt managementul prost al resurselor de apă, distrugerea ecosistemelor naturale, schimbările climatice și creșterea populației. E o realitate dură, dar una cu care mai devreme sau mai târziu va trebuie să ne confruntăm.
Despre asta a vorbit și Håkan Tropp la ediția numărul trei a conferinței despre mediu și schimbări climatice Climate Change Summit. Tropp este directorul de programe la Institutului Stockholm pentru Apă (SIWI). Are o experiență de peste 20 de ani în politici de guvernare și dezvoltare instituțională și a condus mai multe programe internaționale care, într-o formă sau alta, aveau legătură cu apa. A oferit consultanță pe acest subiect în țări din Asia, Africa și Europa și conduce Centrul Internațional pentru Cooperare în privința Apei (ICWC), o instituție creată de SIWI și UNESCO.
„Cred că am devenit fascinat de apă pentru că susține atât de multe lucruri: natura, economia, cultura. Nu contează în ce domeniu lucrezi, mereu poți găsi un unghi de abordare care are legătură cu apa. De asta cred că am stat atât de mult în acest domeniu, pentru că atunci când lucrezi cu apa poți găsi mereu noi perspective.” Tropp mi-a spus asta la sfârșitul primei zile a Summitului, după ce el și alți invitați au abordat, pe scena Operei Naționale din București, diferite aspecte ale schimbărilor climatice.
În discursul său, expertul a vorbit despre impactul pe care aceste schimbări îl vor avea asupra accesului omenirii la apă. Despre cum tot mai des ne vom trezi că avem prea multă apă într-un loc (vezi inundațiile din această toamnă din Europa) sau prea puțină în altul (vezi seceta din această vară din Europa).
Tropp a explicat că accesul la apă e unul dintre subiectele în care reușim să cooperăm, chiar dacă nu reușim să facem asta în alte domenii – dar și aici încă avem destule dificultăți. Va fi o problemă tot mai mare, pentru că apa este o resursă pe care trebuie s-o împărțim, cu atât mai mult acum, când devine tot mai rară. Patru miliarde de oameni se confruntă cu deficit sever de apă timp de cel puțin o lună în fiecare an și două miliarde nu au acces la apă curată. Este timpul, spune expertul, să trecem de la a rezolva crizele legate de apă la a atenua riscurile care o înconjoară.
Pornind de la aceste idei, am discutat și după conferință cu Tropp, în încercarea de a înțelege mai bine viziunea lui, cum stăm cu cooperarea de care vorbește și ce putem facem pentru un viitor în care să avem toți acces la apă de calitate. Uite trei idei care au rămas cu mine.
Când vine vorba de apă, parcă am suferi de orbire
În timp ce schimbările climatice și crizele pe care le provoacă au parte de tot mai multă atenție, problemele legate de apă, de la accesul la ea, la „starea ei de sănătate”, să zicem, nu sunt încă atât de prezente pe agendă publică.
„Suntem foarte obișnuiți cu apa și o luăm de-a gata. Avem această atitudine că ea va fi mereu acolo și putem să luăm câtă vrem, s-o poluăm cum vrem și nu-i nicio problemă”, spune Tropp.
Într-o oarecare măsură, se vede o schimbare, adaugă expertul. Subiectul este tot mai prezent în cadrul discuțiilor la nivel înalt privind dezvoltarea politicilor de mediu, dar și în media. Dar nu este suficient și încă mai există această viziune că apa e ca un ulcior de nesecat.
Însă, adaugă Tropp, „lucrurile se mișcă foarte încet. E prea puțină acțiune, după părerea mea. Sincer, nu știu de ce există această orbire când vine vorba de apă. Nu înțeleg, pentru că nu e greu să fii mai ferm când apare apa în astfel de discuții. E o resursă pe care trebuie s-o împărțim, avem decizii importante de luat și trebuie să ne asigurăm că le luăm pe cele corecte.”
Apa e un subiect complicat
Politicile legate de gospodărirea apei sunt complexe, recunoaște directorul centrului de cercetare și consultanță în managementul apei, SIWI.
În mod evident, apa este o resursă de care avem toți nevoie. Oamenilor le trebuie pentru consumul propriu, statele o folosesc ca să asigure buna funcționare a localităților și a societății în general, iar companiile au nevoie de ea în scopuri industriale, pentru a produce bunurile pe care le consumăm.
„Tindem să compartimentalizăm problemele legate de apă, ceea ce duce la fragmentare. De obicei, ajungem să avem măsuri care nu se coordonează.” Se poate, astfel, să ai, de exemplu, măsuri ale unui minister de mediu menite să reducă consumul de apă, în paralel cu măsuri ale ministerului agriculturii care cresc consumul de apă. Iar, între timp, consumatorii, fie că sunt cetățenii unui oraș și vor să bea apă, sau sunt fermierii care își udă recoltele, nu-și pun problema apei. Tot ce știu ei este că ea trebuie să existe și să fie cât mai ieftină.
„Și, desigur, mai este și problema poluării apei, care duce la și mai multe costuri viitoare pentru a o readuce la calitatea ei inițială.”
Așa că, da, într-un astfel de peisaj e complicat să vii cu politici care să mulțumească pe toată lumea. Și aici vorbim doar de politicile interne ale unui stat. Însă lacurile, fluvile, mările și oceanele nu țin seama de granițe. Să intre în schemă „diplomația apei”, un alt subiect despre care Tropp știe multe.
Politicile diplomatice despre apă aduc laolaltă o mulțime de părți interesate (de la state la ONG-uri, experți sau companii private), care încearcă să găsească soluții pentru o mai bună gospodărire a resurselor de apă (indiferent dacă vorbim de apa pe care o bem, cea pe care navigăm sau cea pe care o folosim în industrii). Știu, nu e nici pe departe o definiție sexy sau un domeniu ușor de abordat și e de înțeles că nu-ți vine să-l incluzi ca subiect de discuție la următoarea ieșire cu prietenii – dar este extrem de important.
Indus este un fluviu care tranzitează mai multe state din Asia, printre care și Pakistan și India. În 1948, în timpul războiului indo-pakistanez, drepturile de folosire ale acestei ape au fost sursa unui conflict. După ani de negocieri eșuate, pe 19 septembrie 1960, cele două state au semnat Tratatul privind apele Indusului, care reglementează accesul la apă. Acest act este considerat și azi una dintre cele mai reușite exemple de cooperare în materie de apă.
„Sunt probabil mai mult de 300 de acorduri internaționale privind apele comune”, iar unele dintre aceste acorduri, explică Tropp, sunt între țări care au relații tensionate sau sunt în conflict. El dă exemplu Indiei și Pakistanului. Cum Pakistan este în avalul fluviului Indus (și al unor afluenți ai săi), există o înțelegere cu India legată de debitul care ajunge în Pakistan.
Mai recent, putem vorbi de Marele Baraj Etiopian al Renașterii, care, odată finalizat, va deservi una dintre cele mai mari hidrocentrale din lume. Barajul este construit pe fluviul Nil și ar urma să dubleze producția de energie a Etiopiei. (În prezent, doar jumătate din populația de 120 de milioane a țării are acces la curent electric.) Și aici se vede cât de complicate pot fi relațiile diplomatice din jurul apei. Egiptul și Sudanul, țări aflate în avalul Nilului, critică barajul, pentru că se tem că acesta va afecta cantitatea de apă care ajunge la ele. Egiptul, de exemplu, își ia 97% din toată apa pe care o folosește din Nil, iar Națiunile Unite avertizează că Egiptul ar putea rămâne fără apă până în 2025. Iar părți din Sudan sunt deja foarte vulnerabile la secetă, iar războiul civil de acolo înrăutățește situația.
Proiectul barajului a fost demarat în 2011 și de atunci negocierile între aceste trei state continuă. În 2021 ele s-au oprit, dar au fost reluate în 2023. Håkan recunoaște că e un proiect controversat, dar se bucură că statele negociază.
„Aș spune că încă e vorba mai mult de cooperare decât de conflicte, când vine vorba de aceste râuri internaționale. Deci e un mesaj pozitiv.”
În teorie, apa poate să fie și un punct de pornire în discuții cu state închise, dar, în practică, acesta e foarte adesea un deziderat greu de atins. „Este foarte dificil. Au fost încercări diplomatice de a iniția discuții pe tema fluviului Han, care se separă părți din Coreea de Nord și de Sud. Nu a fost un plan realist”. Asta pentru că, continuă el, este imposibil să colaborezi cu dictaturi extrem de închise. Asta are și efecte negative asupra resurselor de apă. În plus, e foarte greu să faci ceva în lipsa transparenței statale și când vocile care ar putea „trage semnale de alarmă” despre diverse probleme sunt oprimate.
Apa este prezentă și în conflicte. Războiul creează poluare care poate afecta râurile, lacurile, deltele sau mările din împrejurimea luptelor, fie direct (explozile lasă particule care se depun în apă), fie indirect (traficul redirecționat de război poate cauza dezechilibre în sisteme ecologice și crește cantitatea de gunoi care ajunge în apă). Asta se se întâmplă acum în Delta Dunării, atât pe partea ucraineană, cât și pe cea românească. În alte situații de conflict armat, sursele de apă pot deveni ținte militare. În iunie 2023 rușii au fost acuzați că au distrus barajul Kahovka, provocând astfel inundații de-a lungul râului Nipru. Apele au acoperit mai multe sate, sute de oameni și mii de animale și-au pierdut viața, iar râul revărsat a purtat mai departe proiectile și mine antipersonal, uneori ne-detonate.
În Gaza, forțele israeliene au distrus infrastructura hidrologică și au redus masiv accesul la apă al palestinienilor. În noiembrie 2023, UNICEF estima că, în medie, un locuitor din Gaza trăiește cu doar 3 litri de apă pe zi, mult sub 15 litri pe zi, standardul de urgență al ONU. (Poate părea mult, dar aici nu e vorba doar de apa de băut, ci de toată apa pe care o consumăm, de la gătit la igienă personală, etc..) Dacă înainte de 7 octombrie 2023 în Fâșia Gaza ajungeau 49 de milioane de litri de apă potabilă pe zi, acum cantitatea a fost redusă la 28 de milioane.
Există o serie de legi internaționale care spun că nu poți folosi apa folosită de civili ca țintă sau instrument într-un conflict militar. Însă în realitate nicio agenție nu poate să impună respectarea legislației internaționale, dacă statele nu vor, explică Tropp. „Într-un fel, e ca și cum ai avea un tigru fără dinți. ONU nu poate să muște.”
Astfel, în realitatea câmpului de luptă apa continuă să fie folosită ca parte din strategii militare. Răspunsul la asta, crede Tropp, ar trebui să fie acțiuni mai stricte și dure împotriva transgresorilor, odată început procesul de pace. „Trebuie să existe consecințe pentru astfel de acțiuni [n.r.: atacarea surselor de apă potabilă, poluarea intenționată a apelor etc.] pentru că sunt crime de război. Poate asta va preveni astfel de incidente în viitor sau le va reduce frecvența.”
Să trecem de la a rezolva crize la anticipa riscuri
„Când vorbim de crize legate de apă, noi, ca societate, nu suntem cu adevărat pregătiți (...) Avem tendința să plănuim mai mult pentru urgențe”, spune Tropp. Deși suntem mai bine pregătiți să facem față unei inundații, de exemplu, încă avem probleme în a o preveni. „Trebuie să ne uităm inclusiv la modul în care reconstruim. Trebuie să fim mai inteligenți atunci când o facem”.
Câteva dintre măsurile luate în Cape Town:
🔵 Fiecărui locuitor i-a fost alocată o rație de 50 de litri de apă pe zi.
🔵 A fost interzis consumul inutil de apă prin activități precum udatul gazonului, umplerea piscinelor sau spălatul mașinilor.
🔵 În agricultură, consumul de apă a fost redus cu 60%, iar apa „economisită” a fost redirecționată către oraș.
🔵 Municipalitatea a introdus un nou sistem de presiune, care a economisit 10% din cantitatea de apă necesară orașului.
🔵 La nivel individual locuitorii au contribuit cum au putut. Unele afaceri au organizat concursuri de „cămăși murdare”, în care angajații vedeau care poate purta aceeași cămașă la muncă cele mai multe zile la rând.
Și, cum spuneam la început, riscul nu e doar că putem fi copleșiți de apă, ci și că putem rămâne cu prea puțină. În ianuarie 2018, după trei ani de scădere a precipitațiilor, dar și de creștere a cantității de apă folosită în agricultură și o populației locală tot mai numeroasă, oficialii din Cape Town, Africa de Sud, au anunțat că orașul este la trei luni distanță de a rămâne fără apă, în ceea ce au numit „Ziua Zero”. Atunci au luat o serie de măsuri menite să reducă consumul de apă, cu ajutorul cărora criza a putut fi evitată.
În prezent, însă, Johannesburg, tot în Africa de Sud, se confruntă cu aceleași probleme. În martie 2023, o mare parte din oraș a rămas fără apă timp de 11 zile, după ce o stație de pompare a fost lovită de un fulger. Din cauza secetei, schimbărilor climatice, dar și a managementului defectuos al orașului, locuitorii au în continuare acces limitat, sau uneori zero, la apă.
„Astea nu sunt secrete de stat. Sunt provocări foarte bine cunoscute și totuși nu am reușit să creăm un sistem de prevenție. Adesea răspundem la crize în momentul în care se întâmplă și apoi uităm din nou. Mă uimește ce memorie scurtă avem”, spune Tropp.
Pentru el, soluția este să creăm un sistem urban de alimentare cu apă cât mai rezilient. „E vorba de un sistem în care tu, ca cetățean, ai parte de apă de calitate 24 din 7 (...) Mi-ar plăcea să văd apa folosită mai mult în aceste economii circulare.” Dă ca exemplu parcele de pământ care pot fi folosite atât ca bariere de protecție în caz de inundații, cât și ca spații pentru agricultură urbană și zone de agrement pentru orășeni.
„Cred că, în general, apa e văzută ca o problemă, mai degrabă decât ca o soluție – când, de fapt, poți profita de ea. Dacă poți coordona măsuri prin care să găsim alte moduri de utilizare a apei, poate fi foarte benefic pentru economia orașului, poate duce la mai multe slujbe, de exemplu.”
Cum putem ajunge acolo? Vorbind mai mult despre apă, recunoscându-i valoarea, dar și precaritatea ca resursă, cooperând când vine vorba de ea și, ca cetățeni, cerând mai multe de la politicienii noștri. „Noi, cei din sectorul apei, avem o vorbă: politicienii nu câștigă alegerile îmbunătățind sistemele de canalizare. Poate ar trebui.”
Fotografii realizate de Mihnea Ratte pentru Climate Change Summit.
