Am avut o săptămână plină-ochi la redacție (fiindcă vă pregătim o veste numai bună pentru vara asta) și n-am înțeles prea bine cum am traversat drumul de la luni la vineri. Printre deadline-uri și task-uri, am reușit să strecurăm, totuși, câteva momente de liniște, în care să plonjăm într-o carte despre viitor, printre poeme care văd cu alți ochi banalitatea de zi cu zi, într-un podcast despre utopii și într-un serial despre nedreptățile unui sistem menit să facă dreptate.
Ce-am descoperit? Că a fost publicat în limba română Homo deus. Scurtă istorie a viitorului, de Yuval Noah Harari (Polirom, 2018, Traducere de Lucia Popovici)
Cât te ține? 392 de pagini care se citesc foarte repede
De ce? Pentru mine, e una dintre cele mai influente cărți pe care le-am citit în ultimii ani, în materie de cine-suntem-ce-naiba-căutăm-și-încotro-o-putem-lua ca specie. După Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, care-a apărut anul trecut (aici puteți citi un fragment, iar aici o cronică de Mihai Iovănel) și care ne-arată cum a ajuns Homo Sapiens specia alfa a planetei, Homo Deus încearcă să contureze niște scenarii despre viitor. Un viitor în care omul, odată ce-a creat o lume unde se moare semnificativ mai puțin din cauza epidemiilor, a foametei și-a războaielor, se joacă de-a dumnezeul și încearcă să găsească soluții împotriva morții, pe care o vede mai degrabă ca pe-„o problemă tehnică”. Pornind de la datele prezentului, Harari livrează o nouă carte-blockbuster, alertă, labirintică, riguroasă și-n același timp light, despre noile forme mai subtile pe care le iau zeii și religiile noastre de azi, despre ce mai înseamnă sinele, liberul arbitru și conștiința într-o lume a umanismului și-a credinței în știință, despre universul nostru de informații și misionarii lui dataiști, despre ce-ar putea să se aleagă de noi, cei care citim cartea asta în 2018. (Andra Matzal)
Ce-am descoperit? O poetă, Naomi Shihab Nye
Cât te ține? Habar n-am cât te ține un autor de poezie. Toată viața, dacă e dragoste adevărată?
De ce? Prima poezie de Naomi Shihab Nye pe care-am citit-o vreodată, Burning the Old Year, m-a făcut să simt că scrie pentru mine – și probabil asta e cea mai importantă emoție pe care poate vreodată un poet să spere că ți-o poate oferi:
So much of any year is flammable,
lists of vegetables, partial poems.
Orange swirling flame of days,
so little is a stone.
Where there was something and suddenly isn’t,
an absence shouts, celebrates, leaves a space.
I begin again with the smallest numbers.
Biografia autoarei, reflectată în temele despre care scrie, n-a făcut decât să-mi confirme sentimentul. Shihab Nye s-a născut în St. Louis, dintr-un tată refugiat palestinian și o mamă americancă, de origine germană și elvețiană – dar a crescut în Ierusalim și San Antonio. În cel din urmă oraș continuă să locuiască și azi. S-a scris despre ea că e internațională ca gamă a subiectelor abordate și intimistă stilistic; că e o expertă a diferențelor culturale, dar și a găsirii unui numitor comun între culturi diferite; nu în ultimul rând, ea însăși spune că n-o să contenească s-o fascineze amestecurile. Poezia ei e despre călătorii, despre o perspectivă nouă asupra banalului cotidian – toate cu vocea unei femei care continuă să crească și să-și îmbogățească felul de a se uita la lume.
Las aici o strofă dintr-o poezie de Naomi Shihab Nye care să-ți însoțească ziua, oricât de însorită, însingurată sau înstrăinată ar fi. (Ioana Pelehatăi)
Then it is only kindness that makes sense anymore,
only kindness that ties your shoes
and sends you out into the day to gaze at bread,
only kindness that raises its head
from the crowd of the world to say
It is I you have been looking for,
and then goes with you everywhere
like a shadow or a friend. (Naomi Shihab Nye, „Kindness”)
Ce-am descoperit? Podcastul Utopia part V
Cât te ține? 25 de minute
De ce? Utopia (part V) face parte din seria despre utopie realizată de către producătorul independent de radio Benjamin Walker. Episoadele nu sunt legate între ele, așa că puteți începe cu oricare. Ultimul e despre utopia din Copenhaga, cartierul anarhist Christiania. În fosta bază militară, ocupată în 1971 de hipioți, funcționează de câteva decenii o comunitate care se guvernează singură, fără primar, vice-primar sau orice tip de structură ierarhică. O democrație bazată pe consens, un sat în interiorul unui oraș, o societate experimentală. În 2012 are loc o schimbare structurală care aduce o mulțime de semne de întrebare în interiorul Christianiei. Locuitorii comunității câștigă bătălia cu statul și nu mai sunt squateri, ci proprietari ai satului utopic. Dar ce se întâmplă cu o utopie când intră în legalitate? (Diana Meseșan)
Ce-am descoperit? The People v. O.J. Simpson: American Crime Story (serial Netflix)
Cât te ține? 10 episoade a câte 50 de minute, dacă te țin și nervii
De ce? E o reconstituire fidelă a cazului în care a fost acuzat și achitat O.J. Simpson, vedetă a fotbalului american, la jumătatea anilor ‘90. Pe fondul tensiunilor rasiale ce fierbeau America și la acea vreme, procesul pentru uciderea fostei soții a lui O.J. și a prietenului său împarte publicul american în tabere. În alianță cu fricile oamenilor și cu lumea show-bizz-ului, o echipă de avocați reușește să-l scoată pe O.J. Simpson nevinovat, în ciuda unor probe evidente. (Vlad Odobescu)
Foto main: Imagine din comunitatea daneză Christiania Sursa: Wikimedia Commons.
