Cu toții stăm prost cu timpul, dar cum-necum mai găsim câte puțin pentru citit, ascultat și privit. Pentru astfel de momente, adunăm aici ce am mai descoperit prin redacție în ultima vreme.
Ce-am descoperit: Stephen Colbert - The Late Show
Cât te ține: cel puțin 10 minute în fiecare zi (doză minimă recomandată)
De ce? N-aș zice că-i tocmai o descoperire foarte recentă, ci o reașezare în clasamentul personal al late night show-urilor americane. Candidatura, victoria și începutul de mandat al lui Donald Trump le dă de lucru aproape seară de seară tipilor cu pupitru și peisaj urban în spate, într-o perioadă în care multe vedete ale anilor ‘90-2000 s-au retras. Avem, între alții: Late Night cu Seth Meyers pe NBC, The Daily Show cu Trevor Noah pe Comedy Central, Last Week Tonight cu John Oliver, produs de HBO, The Tonight Show cu Jimmy Fallon pe NBC sau Jimmy Kimmel Live! pe ABC (ultimele două mai puțin politice).
Stephen Colbert a preluat The Late Show-ul de pe CBS de la David Letterman în septembrie 2015. Înainte de asta întruchipase un analist conservator în The Colbert Report, un spin-off după The Daily Show-ul lui Jon Stewart, era deci un înotător experimentat prin vârtejul care a ridicat un personaj precum Trump la Casa Albă. Reprizele sale ustură și amuză, iar faptul că Trump l-a caracterizat într-un interviu recent drept un „no-talent guy” e cea mai bună reclamă pentru show-ul lui Colbert. (Vlad Odobescu)
Ce am descoperit: Un magician sceptic. Sau, cum preferă el să-și spună, un conjurer – un fel de actor care joacă un rol de iluzionist. Dar nu face doar asta: între timp, luptă prin scepticism și cu metodă științifică împotriva șarlatanilor care susțin că paranormalul și supranaturalul există pe bune. James Randi îl cheamă și-am dat de el în interviul video de pe canalul de YouTube al PBS-ului The Good Stuff (de urmărit).
Cât te ține: Omul are 88 de ani și, deși s-a retras din activitate de vreo 30, a făcut una-alta la viața lui. A scris zece cărți, printre care biografii de magicieni și volume în care-și expune teoriile sceptice și metodele de debunking a „bioenergeticienilor”, „parapsihologilor” și „telekineților”. A apărut frecvent la The Tonight Show with Johnny Carson și la Penn & Teller: Bullshit! În 2014, s-a făcut un documentar biografic despre el, cu cel mai bun titlu posibil: An Honest Liar. Bref, dacă te pasionează personajul, zic că poți să-l explorezi în voie câteva luni bune.
De ce: Pentru că e probabil cea mai importantă voce în popularizarea scepticismului în State. Pentru că a fost fellow MacArthur și e membru în The Skeptics Society. Pentru că în 1996 a întemeiat The James Randi Educational Foundation, care, printre altele, a dus mai departe un pariu făcut de Randi în 1964. A promis că va oferi 1.000 de dolari din banii proprii oricui i-ar putea demonstra științific că există puteri supranaturale și că dispune de ele. Pariul, încheiat oficial în 2015, și-a mărit miza la un milion de dolari. Spoiler: nu l-a câștigat nimeni.
Randi, un bătrân mic de statură cu barbă de Moș Crăciun, a devenit celebru în anii ’70, când i s-a pus pata să demonstreze că „telekinetul” israelian Uri Geller, celebru pentru presupusa lui capacitate de a îndoi lingurițe cu puterea minții, nu-i nimic altceva decât un escroc șarmant. (Ca fapt divers, Geller era atât de bine văzut în epocă, încât până și CIA-ul începuse să-l ia în seamă drept exemplu că s-ar putea să existe magie.) În cele din urmă, Randi i-a convins pe cei dispuși să-l asculte că telekinezia e doar o altă formă de ceea ce el numește colectiv „woo-woo”. A câștigat toate procesele de calomnie pe care i le-a intentat Geller. A demonstrat același lucru și-n cazul altor „paranormali”. Dar, la finalul zilei, a rămas conștient de faptul că oamenii au nevoie să creadă în toate chestiile astea iraționale, pe care le-a combătut el de-a lungul vieții. De ce și cum se-ntâmplă toate astea, îți povestește chiar el, în TED Talk-ul de mai jos. (Ioana Pelehatăi)
Ce am descoperit? Luke Cage, un serial marca Marvel (realizat de și disponibil pe Netflix)
Cât te ține? Preț de un sezon, cu 13 episoade a câte o oră
De ce? Pentru că e meseriaș. Dacă săptămâna trecută descopeream Iron First, alt serial inspirat de comic-urile de la Marvel, săptămâna asta am dat de-un supererou mai down to earth. Mă rog, trecând peste forța lui fizică supraumană și peste faptul că gloanțele obișnuite ricoșează din pielea-i impenetrabilă. Ajuns pe nedrept într-o închisoare-n care e abuzat, dar unde-și dobândește superputerile în urma unui experiment medical gone wrong, Luke evadează și-și ascunde abilitățile speciale în frizeria unei legende a cartierului Harlem - un fost thug reconvertit într-un bun samaritean. După ce se-mpute treaba, Power Man (numele de scenă al lui Cage în lumea supereroilor) nu mai poate sta deoparte și-ncepe să se bată cu corupția și cu gangsterii din cartierul newyorkez din ipostaza de vigilante. O lume mișto construită, cu personaje cool și dialoguri funny, în care Luke Cage e iubit și hulit în același timp, în care apare puternic și vulnerabil. Costumul lui de supererou sunt un hanorac cu glugă ciuruit de gloanțe și niște blugi. Serialul are substraturi sociale și politice care-l fac cu atât mai savuros, laolaltă cu muzica ce-ți unge timpanele - mai ales când Method Man de la Wu Tang Clan cântă imnul lui Luke Cage la radio. Abia aștept să văd seria în care Luke Cage o s-o ardă cu Iron Fist, anunțată pe viitor. (Ionuț Dulămiță)
Ce am descoperit? The Rum Diary, de Hunter S. Thompson
Cât te ține? Mai puțin de-o zi.
De ce? Pentru că, printre tonele de lucruri între care-mi împart atenția, m-a ținut captivă din momentul în care am intrat în librărie, am deschis cartea și-am citit la întâmplare fraza „I was feeling better now, warm and sleepy and absolutely free”, apoi în metrou și-n microbuzul spre casă, până spre 2 dimineața, când am adormit. Și pentru că romanul ăsta al lui Hunter S. Thompson, Gonzo mastermind, e cea mai amuzantă carte pe care-am citit-o de multă vreme. E o poveste cu jurnaliști alcoolici care-și fac de cap și-ncearcă să nu și-l piardă, undeva într-un orășel din Puerto Rico, unde e foarte multă căldură și și mai mult rom. E despre jurnalism, singurătate, dragoste și declicul care te face să-ți iei lumea-n cap. (Andra Matzal)
Foto: Imagine din filmul „The Rum Diary”, adaptat după cartea lui Thompson
