Un documentar, o dramă și o comedie aduc în prim plan trei generații diferite.
În premieră la festivalul de muzică Artmania, piața Huet din Sibiu se va transforma în cinema în aer liber pentru Norwegian Movie Days. Organizatorii, în parteneriat cu Ambasada Regală a Norvegiei în România și Institutul de Film Norvegian, aduc pe marele ecran trei filme norvegiene recente care arată, fiecare în felul lui, fațete ale societății din țările nordice despre care nu știm prea multe dincolo de IKEA, nordic noir și hygge. Filmele funcționează ca oglinzi spre cultura norvegiană, în registre complet diferite, care aduc în prim plan trei generații contemporane cu noi.
Alese ca să poată reuni public de toate vârstele, ele se adresează celor curioși nu doar din cinefilie, ci și din dorința de a înțelege mai bine prin poveste și limbajul cinematografic o cultură de care doar pare că ne despart multe.
Un documentar despre copiii-tăietori de limbă de pește:
Tongue cutters (de Solveig Melkeraaen) spune povestea unui mic sat din nord, unde piscicultura rămâne principala activitate a tuturor locuitorilor: pescuit, măcelărit, dezosat, feliat, trimis apoi în toată Europa, atât de mult pește și atâta cerere din piață că efortul e unul comunitar și generațional. Conform tradiției, inclusiv copiii au voie să lucreze și nu, nu vorbim de epoca industrială dickensiană, ci de prezent, când sunt puse la punct mecanisme sociale (contracte, învoiri de la școală, remunerare) ca cei mici (de la 6 ani până spre adolescență) să poată contribui.
„Nu e muncă silnică, e un hobby plătit”, zice micuța Ylva într-un apel video cu amicul Tobias, înainte să plece în vacanță ca să lucreze cot la cot cu el pe linia de tăietori de limbă de pește. Mama și bunica ei au fost și ele tăietoare de limbi, iar acum e timpul ca și ea să învețe, deși locuiește și merge la școală la Oslo. Ylva are o viață tipică pentru o fetiță de vârsta ei la oraș: hăinuțe roz, cursuri de balet, un iepuraș alb pe care îl poartă peste tot, cordeluțe înflorate, părul lung și blond, angelic. Toate astea se schimbă când pune pe ea costumul de cauciuc și intră în fabrica de pește.
Filmul documentează foarte cald această experiență inedită și aproape de neconceput pentru o societate „civilizată”, având grijă la fiecare pas să puncteze subtil că adulții supervizează și asigură siguranța celor mici, că e un mediu controlat.
Dar totul se desfășoară din perspectiva lui Tobias și a Ylvei, camera de filmat nu îi părăsește niciodată, doar când montajul include imagini de arhivă din ultimii 100 de ani cu alte familii întregi lucrând ca tăietori de limbi de pește. Și această lentilă îl face o minunată odă adusă copilăriei, cu toate sensibilitățile și părțile ei luminate sau mai întunecate.
Pe alocuri extrem de vioi, voios, antrenat și comic în scenele din fabrică, când copiii îmbrăcați din cap până în picioare în costume de cauciuc țin niște cuțite mai mari ca mâna lor și taie limbile, apoi aruncă capetele înapoi în găleți, când se iau la întrecere, când se prostesc sau dansează, când un îngrijitor le curăță sângele de pe ei cu furtunul. Mai sunt și alte secvențe mult mai așezate, dialoguri intime între cei doi prieteni, când își mărturisesc fricile și tulburările legate de separarea părinților și relația cu fiecare. Toate astea fac un colaj de copilărie improbabilă în zilele noastre, cu niște copii care sunt încurajați, dacă își doresc, să se manifeste ca niște mici adulți, cu responsabilități, cu bani câștigați din munca proprie, cu satisfacția adusă de independență.
Un road trip cu adolescenți îndrăgostiți de rock:
Los Bando (de Christian Lo) este comedia perfectă pentru toată familia la un festival de muzică: Aksel și Grim au o trupă rock care e acceptată la Campionatul național de rock de tineret din Norvegia. În cursa lor contracronometru ca să ajungă acolo, li se mai alătură micuța Thilda, cu aer de Wednesday Adams, care cântă la contrabas și Martin, un adolescent rebel drept șofer. Cei patru pornesc spre festival într-un road trip plin de peripeții, legănați pe ritm de rock într-o dubiță a la Scooby Doo. Christian Lo reușește să facă să funcționeze toate situațiile comice tipice pentru un cvartet de copii fără să cadă în kitsch-ul și superficialitatea filmelor de gen cu care suntem obișnuiți, venite din America. Reușește să îl facă autentic și recognoscibil pentru cei de vârsta protagoniștilor, cald și amuzant pentru adulți, o bucurie cap coadă.
Adulții aproape lipsesc din peisaj sau dacă apar, sunt întotdeauna mai degrabă piedici în calea libertății și personalității eroilor. Aksel vrea să cânte la festival melodia de cuplu a părinților săi care sunt în pragul despărțirii, în certuri constante peste care, disperat, el dă distorsul mai tare în garaj. Thilda e fugită cu totul de acasă ca să nu fie obligată să cânte la serbarea școlară în fața tuturor colegilor care o disprețuiesc pentru că e „ciudată”. Faimosul toboșar Ducele, modelul și inspirația lui Aksel, face un cameo-spectacol jucând un muzician acum bătrân și dezabuzat, care disprețuiește pornirea artistică și admirația fanului său. Iar tatăl lui Martin încearcă să îl oblige să rămână și să ajute la afacerea familiei, deși fusese acceptat la o școală de muzică din Anglia.
Cvartetul din Los Bando are parte, pe drum, de o mireasă căreia i se strică mașina spre biserică, de o întrecere cu mașina de poliție și cu mașina condusă de fratele ultra ortodox al lui Martin, o evadare creativă din stația de poliție când Thilda e dată dispărută de părinți și un karaoke într-un bar de motocicliști. Totul impregnat cu dragostea pentru muzică, care însă nu ține de hobby, de orgoliu sau de popularitate: muzica leagă oameni și înflorește prietenii adevărate. Și asta e miza acestei mizanscene cu sketch-uri ca de desene animate: patru copii atât de diferiți au grijă unul de altul, se ceartă și se împacă mai prieteni ca înainte, învățând să se accepte pe sine și să se lupte pentru visele lor în marea aventură a maturizării.
O dramă socială declanșată de cea mai mare tragedie:
Bijuteria acestei selecții este Beware of the children (de Dag Johan Haugerud) care a debutat la Festivalul de la Veneția, în 2019, în cadrul „Giornate degli autori” și a câștigat premiul pentru Cel mai bun film nordic la Festivalul de la Goteborg în 2020. Președinta juriului, Mia Hansen-Love, îl descrie ca pe „o reflecție inspirată asupra educației din perspectiva adulților; o chestionare captivantă a inocenței copilăriei”.
Filmul se deschide cu un incident pe terenul de fotbal dintr-o școală, într-o zonă rezidențială a Oslo, în care le vedem, aflăm mai târziu, pe Lykke (13 ani) și prietena ei cea mai bună, Jamie. O altercație în urma căreia Jamie va muri, la spital, chiar înainte ca tatăl ei să ajungă.
Ce urmează nu e thriller psihologic sau moral, nici vreo direcționare a publicului să urmărească indicii pentru a „rezolva” cazul: a fost intenționată lovitura lui Lyke? E vina ei sau e vina profesorului desemnat să le supravegheze care le lăsase singure? Scriitorul și regizorul Dag Johan Haugerud construiește cu multă răbdare o planșă cu unghiuri diferite ale poveștii, unde contradicțiile, omisiunile sau invențiile complică până la ambiguizare adevărul.
Drama adulților, nu a copiilor, se insinuează încet, dar sigur, în scene de o calmitate aproape de neconceput pentru culturi mai sudice, cu dialoguri lungi și pline de contradicții și emoții mocnite. Profesorii și conducerea școlii dezbat pe toate părțile vinovăția sau nevinovăția supraveghetorului și procesele de siguranță ale școlii, tatăl lui Jamie are o relație intimă chiar cu directoarea școlii, care e sora profesorului care trebuia să supravegheze.
Toate personajele au o miză directă în tragedia în urma căreia a murit un copil și filmul explorează mai degrabă mecanismele foarte umane, oricât de cinice, de apărare ale adulților, argumentele pe care le aduc când trebuie să-și apere statutul, lupta perfidă și tăcută pentru status quo. Niciunul nu e un antierou, sunt mai degrabă personaje umane, prea umane. Nici măcar tatăl lui Lykke nu e „doar” un politician de dreapta care împinge politici extremiste, e „totodată” un părinte care suferă și care vrea dreptate. Filmul nu judecă pe nimeni, doar pune în scenă cât de volatile sunt prieteniile, loialitățile, credințele sau convingerile profesionale când ești pus în fața unei dileme morale. Directoarea, Liv, este punctul focal al filmului, la ea este încrengătura cea mai complicată, și totodată responsabilitatea cea mai mare să gestioneze cutremurul din comunitatea lor. Lykke e practic dată la o parte cu totul din poveste, toți adulții au versiunea lor despre ea și ce s-a petrecut pe terenul de joacă.
Mai mult decât orice, filmul este un studiu de personaje aruncate într-un labirint moral, o explorare a mascării emoțiilor și adevărurilor. Iar în centru are cea mai politică temă dintre toate: cum avem grijă de copiii noștri, cum avem grijă de viitor?
Filmele vor avea mai multe proiecții pe toată perioada festivalului, între 28 și 30 iulie. Programul complet poate fi consultat aici.
