Cât timp am fost în școală, ziua de 8 martie era ziua Mamei și ziua Doamnelor Profesoare. Un buchet de ghiocei ca semn de respect pentru mamă și un lănțișor/parfum/bomboane pentru îmblânzit doamne învățătoare, profesoare de chimie, de fizică, de religie etc. Cu cât mai înfricoșătoare și mai lacome profesoarele, cu atât mai consistent omagiul de 8 martie. În paralel, unele fete, cele drăguțe, primeau un buchet de flori pe ascuns. Restul așteptam să creștem, să devenim mame, profesoare, soții, să fim primite în categoria celor sărbătorite de 8 martie.
Am aflat târziu că ziua asta se leagă, de fapt, de recunoașterea drepturilor femeilor: dreptul de a vota, de a ocupa funcții publice, de a munci. Iar câștigarea drepturilor era și rezultatul solidarității, al protestelor organizate de femei la început de secol 20.
Solidaritatea la nivel macro începe de la prietenie.
Am rugat două ilustratoare tinere, Milena Mistodie și Livia Fălcaru, să vorbească despre prietenia lor într-un schimb de scrisori ilustrate. Cele două s-au împrietenit când erau la liceu în Galați. S-au cunoscut în centru, locul de întâlnire pentru toți adolescenții din orașele de provincie. Milena i-a desenat Liviei un „unicornpotam” pe picior. Acum locuiesc în orașe diferite, Cluj-Napoca și București. Se văd mai rar, dar prietenia lor la distanță e stabilă.
