Criza energetică agravează condițiile precare în care se încălzesc milioane de români. Fie că nu sunt racordați la un sistem de încălzire, fie că nu își permit să plătească factura de energie, ori locuiesc în clădiri ineficiente care nu le permite o locuire decentă și confortabilă, tot mai mulți oameni se confruntă cu fenomenul de sărăcie energetică.
În episodul de față al Bucureștiului înconjurător, autorul Bogdan Dincă împărtășește experiența personală a ce înseamnă să fii „sărac energetic” la marginea Bucureștiului și dificultățile cu care se confruntă pentru a găsi soluții. El documentează și experiența unei comunități sărace din Voluntari, ruptă de rețea. Care sunt politicile în acest domeniu, cine ia măsuri și care sunt alternativele, în episodul de mai jos.
Criză energetică la persoana întâi, singular
Am rămas fără lemne mai devreme decât m-am așteptat. Am cumpărat anul trecut patru metri cubi și am crezut că îmi vor ajunge toată iarna. Este doar una din estimările greșite pe care le fac de când m-am mutat la țară. Ajustarea la realitatea de aici este uneori dificilă pentru un om care a petrecut cea mai mare parte a vieții apăsând butonul de la centrală pentru a primi căldură.
M-am mutat la 40 de kilometri de București în urmă cu câțiva ani. Înainte de a veni aici, am locuit într-o suburbie, la câțiva kilometri de aeroport, într-o casă mare, construită recent și dotată cu tot ce are nevoie o familie: centrală termică, apă curentă, pereți bine izolați termic. WC în casă și nu în fundul curții.
În august 2018, am încărcat hainele, obiectele, cărțile și câteva piese de mobilă într-un camion și le-am descărcat în curtea casei construite de bunicul meu în anii ‘50. O casă micuță, de 50-60 de metri pătrați, cu un schelet din trunchiuri subțiri de copaci și pereții umpluți cu chirpici – amestecul de lut, paie și bălegar atât de folosit în mediul rural din România. Cele două camere de dormit și holul de la intrare aveau pe jos pământ, găurit din loc în loc de timp și șobolani.
Am dormit primele săptămâni într-un cort în curte, timp în care am căutat pe cineva în sat să mă ajute să torn șapă pe jos, să pun parchet și să văruiesc. Am descoperit curând cât de puțini oameni au mai rămas în sat care să știe să facă o astfel de muncă. Mulți dintre ei fie au plecat din țară, fie preferă să lucreze în orașele mari. Așa că am fost nevoit să aduc o echipă de la București.
Următoarea provocare a fost să construiesc o baie și o bucătărie într-un vechi șopron, plin de pânze de păianjen și saci găuriți cu grâu mucegăit. Am întărit pereții, am izolat cât de bine am putut tavanul și am găsit un instalator dispus să vină la 40 de kilometri de oraș pentru a monta un boiler și pentru a pune la punct instalația de apă și apoi cea electrică. Am căutat și mai mult în sat pe cineva dispus să sape o groapă de opt metri cubi pentru fosă.
Am realizat curând că investițiile într-o casă atât de veche au o eficiență redusă. Ce reparam într-un loc se strica în altul. Însă resursele financiare nu îmi permit construcția unei case noi, așa că a trebuit să continui cu peticirea casei. Cu siguranță nu sunt însă singurul în această situație. Diverse surse estimează că peste jumătate din locuințele din România sunt mai vechi de 50 de ani.
La începutul lui noiembrie am terminat cu cea mai mare parte a reparațiilor și m-am simțit mai liniștit. Însă nu știam că de-abia de atunci urmau provocările. Odată ce s-a făcut frig și am început să fac focul, am descoperit că cele două sobe de teracotă din casă umpleau camerele de fum. Mai mult, sistemul de aerisire al uneia dintre ele era construit în așa fel încât frigul de afară intra în casă aproape în același ritm în care focul încălzea camerele. Am fost nevoit să dărâm în două zile una din sobe și am înlocuit-o cu o sobă de metal, cumpărată de pe internet.
În acea iarnă, am învățat din experiență diferența dintre o sobă de teracotă și una de metal. Sobele de teracotă, așa cum se construiau pe vremea bunicilor noștri, stochează mult mai bine căldura. Teracota e un material dens, care se încălzește și răcește lent. Știam din copilărie că focul trebuie aprins cu câteva ore înainte de lăsarea serii, pentru a lăsa timp materialului să preia căldura și să o păstreze în cameră.
Pe de altă parte, soba de metal pe care am cumpărat-o se încălzește mult mai repede, dar se răcește la fel de repede. O dinamică mai potrivită pentru programul meu complet haotic, în care nu știu niciodată cât de târziu ajung acasă și dacă am acele ore în care să aprind focul și să las teracota să se încălzească. Cu toate astea, am vrut să păstrez una din sobele vechi și am căutat pe cineva care să știe să o repare. Singurul om din comună care se mai ocupa cu asta mi-a spus scurt la telefon că are de muncă pentru următoarele șase luni, așa că am fost nevoit din nou să caut pe cineva din București. Am cumpărat materialele pe care mi le-a cerut, am asistat la demontarea și montarea la loc a sobei și am plătit 2.000 de lei, doar ca să aflu la începutul iernii că soba scotea și mai mult fum decât înainte. Așa că am înlocuit-o și pe aceasta cu o sobă de metal. Ineficient energetic, dar cu o investiție inițială mai mică și mai potrivită nevoilor mele.
Întrebarea era, însă, ce bag în sobă? Oamenii din comunitate sunt sursa mea principală de informații. În 2018, metrul cub de lemn costa 350 de lei. Cinci ani mai târziu, prețul s-a dublat. Mai mult, e dificil de măsurat dacă oamenii de la care cumpăr îmi aduc cantitatea cerută și nu știu niciodată ce tip de lemne primesc. Din păcate, am observat în anii ăștia că dacă există o cale ca oamenii să te păcălească cu ceva, cât de mic, de cele mai multe ori o vor face. Fie că e vorba de un sac de adeziv, o găleată de vopsea sau o jumătate de metru cub de lemne.
Anul trecut am primit mult lemn de salcâm, potrivit pentru aprins focul, dar care arde rapid și este ineficient energetic și puțin lemn de stejar, un lemn mult mai dens și dur, care arde pe o perioadă mai lungă.
În România, încălzirea cu lemne este încă omniprezentă în spațiul rural. Institutul Național de Statistică raporta în 2019 că 44% din gospodăriile din România folosesc lemnul ca sursă principală de încălzire, iar în 2020 s-au consumat 15,3 milioane de metri cubi pentru a încălzi locuințele. Multe din aceste locuințe folosesc, ca și mine, sobe ineficiente energetic.
Un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din 2019 asociază consumul de lemne pentru încălzirea locuințelor din România cu probleme de mediu, cum ar fi defrișarea excesivă și emisiile de particule poluante, cauzate de instalații de încălzire învechite. Am discutat cu unul dintre vecini, cu o situație materială precară, despre cum se descurcă cu încălzirea iarna și am aflat că își asigură necesarul de lemne defrișând curți ale caselor moștenite de oameni care nu se vor mai întoarce la țară și care vor să curețe terenul proprietăților pentru vânzare. Nu de puține ori, în plimbările pe care le fac prin pădurile din jurul satului, aud zgomotul drujbelor sau văd căruțe și remorci încărcate cu lemne.
Locuind într-o casă slab izolată, cu surse de căldură relativ ineficiente, intru în statisticile despre ceea ce se cheamă „sărăcie energetică”.
Cum arată sărăcia energetică într-un cartier din Voluntari
În 2019, am documentat împreună cu Teodora Vasâlcan fenomenul sărăciei energetice în România. Am plecat de la accesul la electricitate și am descoperit destul de rapid că cifrele raportate la nivel oficial nu sunt sincronizate și că, de fapt, în afara unui studiu realizat în 2017 de către Centrul pentru Studiul Democrației din Cluj nu prea există date despre sărăcia energetică. Studiul menționa 460.000 de locuințe (7% din totalul gospodăriilor) fără acces sau cu acces informal la electricitate.
Am mers în toată țara cu ONG-ul „Free Miorița”, care instalează panouri fotovoltaice sau ajută oamenii să se racordeze la rețeaua de curent. Accesul la electricitate nu este însă singurul criteriu pe baza căruia se definește sărăcia energetică, ci și dificultățile în plata facturilor și ineficiența energetică a locuințelor. Eurostat menționa în 2019 România ca una din țările cu cel mai mare procent al populației care trăiește în sărăcie energetică – peste 40% din gospodării au dificultăți în a-și plăti factura la energie.
În martie anul acesta, am revenit cu Iulian Angheluță de la „Free Miorița” pe teren, de data asta în Voluntari, la câțiva kilometri de centura Bucureștiului. Mai mult de douăzeci de oameni, printre care și mulți copii, locuiesc în șapte case improvizate, construite puțin câte puțin în ani de zile. În urmă cu trei ani, Iulian a instalat panouri solare pe acoperișurile câtorva case, iar acum alte două familii care locuiesc acolo i-au cerut ajutorul. De-a lungul timpului, Free Miorița a instalat panouri fotovoltaice pentru 279 de familii, 4 școli și 2 biserici din toată țara și a branșat la rețeaua de curent alte 14 gospodării.
Alin, 30 de ani, îmi povestește despre comunitatea în care locuiește: „Suntem aici de vreo douăzeci de ani. Când eram eu mic am venit aici. Am început să construiesc casa în 2012. Înainte stăteam pe câmp, cu celofane pe noi. Sunt eu, soția și trei copii în casa asta. Stăteam la lumânare, nu aveam lumină deloc. După ce a venit și ne-a pus panourile, putem să ne uităm la televizor, putem să încărcăm telefonul.”
Oamenii spun că au fost la Primărie să facă acte pentru case și să se branșeze la curent, dar li s-a spus să aștepte.
Înțelegerea fenomenului, mai importantă decât voucherele
Același think tank care a creat raportul pe care ne-am bazat articolul din 2019 a inițiat proiectul „Observatorul Român al Sărăciei Energetice” (ORSE), o inițiativă multidisciplinară care își propune să ofere o înțelegere mai bună a cauzelor sărăciei energetice, să identifice soluții și să susțină crearea și implementarea de politici publice. Premisa fundamentală de la care pleacă experții Observatorului este că sărăcia energetică este un fenomen complex, care nu este cauzat doar de lipsa veniturilor, ci și de „politici energetice și climatice, economie și fiscalitate, producția de energie (electricitate, petrol & gaze), dezvoltarea energiei regenerabile, locuințe și orașe durabile, eficiența energetică în clădiri, programe de mediu și tranziția verde.”
Conform Legii consumatorului vulnerabil din septembrie 2021, sărăcia energetică este definită drept „imposibilitatea consumatorului vulnerabil de acoperire a nevoilor energetice minimale”. Prin termenii folosiți pentru a defini consumatorul vulnerabil și nevoile energetice minimale, legea tinde însă să creeze un context incomplet și ineficient pentru rezolvarea sărăciei energetice, referindu-se în primul rând la veniturile insuficiente și ignorând ceilalți factori, precum eficiența energetică a mijloacelor de încălzire și a clădirilor sau disponibilitatea extrem de limitată a altor resurse energetice. Spre exemplu, undeva între 35% și 44% din populație este racordată la rețeaua de gaze, care în mediul rural este aproape inexistentă.
Cu alte cuvinte, nu este de ajuns să oferim niște vouchere de 1.400 de lei oamenilor care au dificultăți în a-și plăti facturile. Mai important de atât este să înțelegem imaginea de ansamblu, pentru a putea implementa soluții care chiar să funcționeze. George Jiglău, cercetător și unul din inițiatorii ORSE, spune că „încălzirea cu lemne ține de subdezvoltare și trebuie rezolvată urgent pentru că atrage alte costuri importante de sănătate și de supraaglomerare”, iar „soluțiile nu vor fi unitare (...) În anumite zone, va fi mai rentabilă investiția în racordarea la rețeaua de gaz, chiar cu majorările actuale de prețuri”. Sursele de energie regenerabilă pot funcționa în unele cazuri, dar este puțin probabil să fie aplicabile în cazul caselor vechi, care au nevoie de investiții majore pentru izolare și eficientizare energetică.
Sărăcia energetică poate avea un impact negativ semnificativ asupra sănătății și bunăstării sociale a persoanelor afectate. Poate duce la boli și probleme de sănătate, cum ar fi hipotermia și boli pulmonare. De asemenea, poate provocastres și anxietate, precum și o mai mare incidență a abandonului școlar în rândul copiilor.
Din experiență
Pentru mine, mutarea la țară a venit la pachet cu o viață mai aproape de natură, cu bucuria redescoperirii ciclurilor naturale, cu aer curat și mai multă liniște, însă și cu dificultatea iernii și provocarea de a locui într-o casă construită în alte vremuri, afectată de trecerea anilor.
În timp, mi-am dezvoltat o rutină și câteva obiceiuri care mă ajută, dar pe care uneori le simt obositoare:
▪️Folosesc draperii groase iarna, pentru a crește nivelul de izolație al casei
▪️Am montat, mai ales pe bucăți de tavan pe unde se pierdea căldură, folii de izolație
▪️Pregătesc focul din timp: îmi aduc pe prispă câteva legături de viță de vie uscată, tăiată în urmă cu câțiva ani de bunicul meu și depozitată într-un șopron. La începutul săptămânii, aleg cele mai potrivite lemne (uscate și fără noduri), pe care le sparg în așchii. Atunci când fac focul în sobă, pun o pastilă de aprins focul, peste care așez, pe rând, viță de vie, așchii și apoi lemne subțiri. Când focul se aprinde cum trebuie, aduc și lemne mai groase.
▪️Intenționez să investesc în sobe de teracotă gata construite, pentru a crește eficiența energetică a arderii lemnelor
▪️Anul trecut mi-am cumpărat și am instalat și o unitate de aer condiționat, pe care o folosesc nu numai vara pentru răcire, dar și iarna, pentru încălzire, atunci când e foarte frig afară. Alternez focul din sobă cu utilizarea aerului condiționat
▪️La finalul primăverii, prelungesc acoperișul casei cu câteva copertine din material textil, care ajută la reducerea încălzirii excesive a pereților și la reducerea utilizării aerului condiționat.
