Un băiat împarte ceaiuri cetățenilor rebegiți, un altul cară o cutie cu pahare aburinde de cafea, îndemnând oamenii să își aleagă „capuccino, americano, de care vreți”. O fată poftește lumea la bomboane. Are o pungă uriașă în brațe. Alături, un tânăr cu chip inexpresiv ține nemișcat un carton cu mesajul: „Tura de dimineață”.
Prietena mea Ella apare de dimineață, cu ochii încă umflați de somn, în piață. Azi era ziua ei. Nu poate răspunde zecilor de urări primite, pentru că are nevoie de bateria telefonului pentru a transmite știri, fotografii și video-uri de la protest. Ne întâlnim. Are ochii în lacrimi. „De ce plângi? S-a întâmplat ceva?”, o întreb. Îmi arată din bărbie în direcția Guvernului: „Nu e destul?”. Ba este, Ella!
Doi băieți apar, la intervale scurte de timp, și împart fluiere de plastic celor interesați. Piața devine un câmp de bătălie acustică între o armată de arbitri de fotbal și una de polițiști care dirijează circulația.
Prietena și șefa mea Daniela îmi răspunde la mesajul în care i-am trimis câteva fotografii din piață, unde mă oprisem în drum spre birou, la ora 9:00: „Rămâi acolo, Mișu. Ne ocupăm noi de ce ai de făcut azi”.
Un tânăr apare cu un mesaj tipărit pe un A4: „Corporatist în pauza de masă”. Imediat, un microfon și o cameră îl încolțesc și îi smulg un interviu.
Prietenul meu Crinu îmi scrie mesaj după mesaj: „Unde ești?”. Îi răspund. Apare curând cu o plasă de sticle calde de ceai și cafea, pe care le împarte celor care suntem deja acolo. Stă jumătate de oră și își ia la revedere: „Trebuie să mă întorc la birou, dar ne vedem diseară aici”.
Câteva mame cu copii mai mari sau mai mici, în brațe sau de mână, își fac apariția. Puștii se uită, fascinați, cum câțiva tineri își încropesc niște bannere ad-hoc, ghemuiți deasupra cartoanelor întinse pe asfalt.
Prietena mea Diana are zbor spre Londra în două ore. Îmi scrie: „Vin și eu în piață. Stau cu voi jumătate de oră”. Apare, târând un troller: „O să iau de aici autobuzul până la aeroport. Sper să nu întârzii”. A rămas cu noi jumătate de oră, apoi ne-am luat la revedere. „O să ies diseară să protestez alături de românii din Londra”, îmi spune.
Apar bannere cu mesaje tot mai inventive: „După atâta furătură, nu ai avut bani de dantură?”, „Gratii, nu grațiere!”, „Stop ciordocrația”. Se împart foi cu strofele imnului național. Lumea scandează: „Noaptea, ca hoții!” și „Refuz, refuz, refuz acest abuz!”.
Prietenul meu Claudiu îmi scrie: „Unde ești? Ajung și eu imediat. Îți iau ceva? Un covrig, o cafea?”. Îi cer o sticlă de apă. Apare cu o sticlă de apă și un covrig. Rămânem împreună la proteste. Scandăm alături de toți cei din piață: „Zi de zi, aici vom fi!”.
Câțiva studenți apar în piață cu bannere cu „În sesiunea asta pică doar Guvernul” și „guverNUL”. Sunt veseli și ochii le râd. Scandează și ei, cu restul: „Nu scăpați!”.
Prietenul meu Costin își duce fiul la medic și apoi își face și el apariția. După aproximativ o oră petrecută împreună printre protestatarii din piață, se întoarce la muncă, nu înainte de a ne promite că ne vedem mai spre seară, tot acolo. Ulterior, scrie pe Facebook: „Ofer cazare și masă pentru cine vrea să vină, din țară sau din afara ei, la proteste. Fac gulaș bun”.
Câțiva băieți apar și împart castroane de plastic cu supă fierbinte celor prezenți. Unul dintre cei care primesc mâncarea caldă încearcă să le plătească supa. „Nu e nevoie, e gratis!”, i se răspunde. Cei doi interlocutori își zâmbesc. Supele pleacă mai departe, spre alți înfrigurați.
Prietenii și colegii mei Simina, Dan, Gabriela, Celălalt Dan, Oana, Anca, Mihnea, Sînziana îmi scriu pe facebook și prin mesaje că vor veni și ei, în pauza de masă. Vor să știe ce să-mi aducă. Apar, așa cum au promis. Deși le-am spus că nu vreau nimic, m-am ales cu o sticlă de apă. La fix, că mi se făcuse sete. După o oră, se întorc la muncă. Eu rămân.
Două fete, înarmate cu un sac de nailon negru, trec prin mulțime și culeg gunoaiele de pe jos: sticle de apă, pahare de cafea, pachete de țigări...
Prietenii mei Anca, Răzvan, Greta și Sebastian își fac și ei apariția. Cu sandwich-uri, cafele și sticle de apă. Și cele mai mișto bannere, improvizate din niște ambalaje din carton. Nu contează ce mesaje aveau, să zicem doar că unul se adresa, foarte franc și plastic, PSD-ului.
Pe Facebook, se fac liste cu firme care sprijină protestele cu apă, cafea, mâncare și chiar cazare, pentru cei din afara Bucureștiului care vor să participe la miting.
Prietenii mei Lușu, Adi, Cami, Răzvan, Vali, Lucian, Eugen, Mihai, Irene, Andreea, Cătălina, Andrei, care au petrecut jumătate din noaptea trecută în piață, îmi scriu: „Ne vedem în seara asta în piață”.
Primesc un mesaj de la prietena mea Luiza: „Mihai, adunăm oameni mișto care să scrie de ce nu s-au dus azi la muncă și au ieșit. Pentru Scena9. Scrii?”.
Am scris, Luiza. De ce nu m-am dus la muncă? Pentru prieteni. De ce am ieșit în piață? Pentru ceilalți prieteni, cei al căror nume nu-l cunosc și care umplu și acum piața. Pentru noi. Toți.
Foto main: Andreea Retinschi
