Pe 14 noiembrie începe Târgul de Carte Gaudeamus. Până atunci, vă propunem în fiecare zi pe Scena9 câte un fragment din câteva dintre cele mai interesante titluri nou-nouțe pe care le veți găsi la târg.
„Ne petrecem o treime din viață fără să știm de noi și fără să înțelegem prea clar cum facem asta,” scria colegul nostru, Vlad Odobescu, într-un articol în care încerca să lămurească câteva dintre necunoscutele somnului. În rutina noastră fiziologică cea de toate zilele, ne luăm de prea puține ori un răgaz cât de mic, să ne gândim la tot ce implică procesul vital al somnului, care dictează subtil nenumărate coordonate ale vieții noastre. Cel mai probabil, ne gândim la asta atunci când n-am putut să închidem ochii, atunci când am visat urât sau după un șir de nopți albe - abia când mecanismul somnului se defectează, prindem frânturi din importanța lui. Ca să reparăm un pic din nedreptatea asta, ne putem pune pe citit „Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm”, cartea aflată în curs de apariție la Editura Vellant, a lui Matthew Walker, profesor de neuroștiințe și psihologie la University of California și fondator al Centrului pentru Cercetarea Somnului Uman. Pâmă săptămâna viitoare, când veți găsi volumul la târgul de carte, vă invităm să citiți mai jos un capitol. Poate chiar înainte de culcare.
Capitolul 11
Creativitatea din vise și controlul viselor
Pe lângă faptul că somnul REM și visele sunt o santinelă devotată care vă protejează sănătatea mintală și bunăstarea emoțională, acestea mai oferă încă un beneficiu: procesarea inteligentă a informației care inspiră creativitatea și susține rezolvarea de probleme. Într‑atât de mult, încât unele persoane încearcă să controleze acest proces care în mod normal nu este unul voluntar și își ghidează propriile experiențe din timpul viselor.
Visul: incubatorul creativ
Somnul NREM profund consolidează amintirile individuale, așa cum știm acum. Dar somnul REM este cel care oferă beneficiul abil și complementar de a suda și amesteca între ele acele ingrediente unitare și le transformă în feluri abstracte și cu totul noi. În timpul etapei de somn cu vise, creierul va trece prin vaste fâșii de informații acumulate* și apoi va renunța la regulile banale și la banalități – rămânând cu „esența“. Ne trezim cu un „nou câmp al minții“ revizuit, unul care poate să descopere soluții la probleme care până atunci fuseseră impenetrabile. Astfel, visele din timpul somnului REM sunt o formă de alchimie informațională.
Din acest proces al viselor, pe care îl voi descrie ca fiind o „idestezie“*, s‑au născut unele dintre cele mai revoluționare salturi din progresul omenirii. Probabil că nu există nicio ilustrare mai potrivită care să sublinieze inteligența viselor din timpul somnului REM pe cât sunt soluțiile elegante pentru tot ce ne este cunoscut, precum și cum se îmbină toate. Nu încerc să fiu obtuz. În schimb, descriu visul pe care l‑a avut Dmitri Mendeleev pe 17 februarie 1869, ceea ce a dus la tabelul periodic al elementelor: ordinea sublimă a tuturor instrumentelor cunoscute prin care se construiește natura.
Mendeleev, un chimist rus cunoscut pentru ingeniozitatea sa, avea o obsesie. El simțea că exista posibilitatea existenței unei organizări logice a elementelor cunoscute din univers, ceea ce unii au descris prin eufemismul căutării abacului lui Dumnezeu. Ca dovadă a obsesiei sale, Mendeleev și‑a făcut propriul set de cărți de joc, în care fiecare carte reprezenta unul dintre elementele universale, cu toate proprietățile lui chimice și fizice unice. Stătea la birou, acasă ori în timpul călătoriilor lungi cu trenul și tot împărțea maniacal pachetul de cărți amestecate pe o masă, una câte una, încercând să deducă regula tuturor regulilor care să explice cum se potriveau între ele piesele acestui puzzle ecumenic. Ani în șir a contemplat la această ghicitoare a naturii. Ani în șir a eșuat.
După ce se presupune că nu ar fi dormit trei zile și trei nopți, acesta a ajuns la un apogeu al frustrării față de provocare. Deși măsura deficitului de somn pare improbabilă, un adevăr categoric este că Mendeleev a tot înregistrat eșecuri în ceea ce privea descifrarea codului. Cedând în fața epuizării și cu elementele încă roindu‑i prin minte și refuzând logica organizată, Mendeleev s‑a culcat. În timpul ce dormea, creierul său a reușit în somn ceea ce nu putuse în starea de veghe. Visul a preluat controlul ingredientelor care îi roiau prin minte și, într‑un moment de geniu creativ, le‑a pus împreună într‑o grilă divină, fiecare rând (perioadă) și fiecare coloană (grup) aflându‑se într‑o progresie logică a caracteristicilor atomice, respectiv a electronilor liberi. Așa cum a spus‑o Mendeleev însuși*:
Am văzut într‑un vis un tabel în care toate elementele își găsiseră locul așa cum trebuia. Când m‑am trezit, am notat imediat acestea pe o foaie. Într‑un singur loc a părut necesară o corecție ulterioară.
Deși unii contestă gradul de completitudine al soluției din vis, nimeni nu a pus sub semnul întrebării dovezile conform cărora Mendeleev beneficiase de o formulare a tabelului periodic inspirată de un vis. Creierul lui aflat în stare de visare, nu în starea de veghe, a fost cel care a reușit să perceapă un aranjament organizat al tuturor elementelor chimice cunoscute. Lăsați în baza viselor din timpul somnului REM soluția pentru complexa enigmă a felului în care se potrivesc între ele toate componentele universului cunoscut – o revelație inspirată, de magnitudine cosmică.
Propriul meu domeniu, cel al neuroștiințelor, a beneficiat de revelații similare, alimentate de vise. Cea cu impactul cel mai mare îi aparține lui Otto Loewi. Loewi a visat un experiment isteț făcut pe inimile a două broaște, ceea ce a dus în cele din urmă la descoperirea felului în care comunică între ele celulele nervoase, prin intermediul unor substanțe chimice (neurotransmițători) eliberate în mici goluri care le separă (sinapse), și nu prin semnale electrice directe, care pot avea loc doar dacă ar fi în contact fizic direct. Această descoperire apărută în vis a fost atât de profundă, încât i‑a adus lui Loewi un Premiu Nobel.
De asemenea, știm de existența unor prețioase daruri artistice care s‑au născut din vise. Luați drept exemplu originea cântecelor lui Paul McCartney „Yesterday“ și „Let It Be“. Ambele i‑au venit lui McCartney în timp ce dormea. Despre „Yesterday“, McCartney își amintește următoarea revelație inspirată de un vis, pe când stătea într‑o cămăruță din mansarda casei familiei sale de pe strada Wimpole, în Londra, în perioada în care se filma încântătorul film Help:
M‑am trezit cu o melodie minunată în cap. Mi‑am spus: „E grozavă, mă întreb ce‑o fi?“ Lângă mine era un pian, în dreapta patului, lângă fereastră. M‑am ridicat din pat, m‑am așezat la pian, am găsit nota Sol, apoi Fa minor –, iar acestea te duc apoi de la Si la Mi minor și în cele din urmă iar la Mi. Totul merge înainte logic. Mi‑a plăcut mult melodia, dar, pentru că o visasem, nu puteam să cred că eu o scrisesem. Mă gândeam: „Nu, n‑am mai scris niciodată ceva similar“. Dar eu o scrisesem, ceea ce a fost cel mai magic lucru!
Pentru că m‑am născut și am crescut în Liverpool, recunosc că sunt subiectiv și tind să accentuez geniul visător al celor de la Beatles. Totuși, fără să fie mai prejos, Keith Richards de la Rolling Stones s‑ar putea să aibă cea mai bună poveste despre inspirația din timpul somnului, cea care a dus la secțiunea de început a cântecului „Satisfaction“. Richards ținea mai tot timpul o chitară și un casetofon la marginea patului, pentru a înregistra ideile care îi veneau în timpul nopții. El descrie următoarea experiență de pe 7 mai 1965, după ce se întorsese în camera lui de hotel din Clearwater, Florida, în urma unui spectacol susținut în acea seară:
Mă duc la culcare ca de obicei cu chitara mea, iar când mă trezesc a doua zi dimineața observ că aparatul înregistrase până s‑a terminat caseta. Și mi‑am spus: „Păi, n‑am făcut nimic. Poate am apăsat pe vreun buton în timpul somnului“. Așa că am derulat de la început și am apăsat butonul de play și acolo e [începutul piesei „Satisfaction“], într‑un fel de versiune fantomatică. Era un vers întreg. Și apoi sunt 40 de minute de sforăit de‑al meu. Dar acolo se află cântecul în stadiu embrionar și chiar am visat drăcia asta.
Muza creativă a viselor a stârnit și nenumărate idei și povești literare. Luați‑o drept exemplu pe autoarea Mary Shelley, care a fost martora unei scene de vis înspăimântătoare într‑o noapte din vara lui 1816, în timp ce stătea la una dintre proprietățile lui Lord Byron din apropierea Lacului Geneva – un vis pe care aproape l‑a confundat cu realitatea din starea de veghe. Acea experiență din vis i‑a oferit lui Shelley viziunea și povestea pentru spectaculosul roman gotic Frankenstein. Apoi mai este și poetul francez suprarealist St. Paul Boux, care înțelegea bine talentele fertile ale viselor. Înainte să se retragă la somn în fiecare noapte, se spune că își punea pe ușa dormitorului un semn cu mesajul „Nu deranjați: Un poet lucrează“.*
Astfel de anecdote sunt povești simpatice de spus mai departe, dar nu pot lua locul informațiilor experimentale. Atunci, care sunt dovezile științifice care stabilesc despre somn, și în mod special despre somnul REM și vise, că facilitează o formă de procesare asociativă a memoriei – una care susține rezolvarea problemelor? Și ce este atât de special la neurofiziologia somnului REM, încât să explice aceste beneficii creative și legătura viselor cu ele?
Logica neclară a somnului REM
O provocare evidentă în ceea ce privește testarea creierului în timpul somnului este că… doarme. Persoanele care dorm nu pot fi folosite în teste computerizate și nici nu oferă reacții utile – metodele prin care cercetătorii din domeniul științelor cognitive evaluează de obicei mecanismele creierului. Cu excepția viselor lucide, despre care vom vorbi la sfârșitul acestui capitol, oamenii de știință specializați pe nișa somnului au rămas cu dorința în această privință. Adesea a trebuit să ne mulțumim cu observații pasive ale activității cerebrale din timpul somnului, fără să putem vreodată să îi testăm pe participanți în timp ce dorm. În schimb, le măsurăm performanțele înainte și după somn și vedem dacă stadiile somnului sau visele dintre cele două momente explică în ziua următoare oricare ar fi fost beneficiul observat.
Eu și colegul meu Robert Stickgold de la Harvard Medical School am conceput o soluție pentru această problemă, fie ea una indirectă și imperfectă. În capitolul 7 am descris fenomenul inerției somnului – starea de tranziție a creierului dintre starea anterioară de somn și cea de veghe, în primele minute de după trezire. Ne‑am întrebat dacă am putea să folosim în avantajul nostru experimental această scurtă fereastră a inerției somnului – nu prin a‑i trezi pe participanți dimineața pentru testări, ci mai degrabă prin a‑i trezi din diferite etape de somn NREM și REM pe parcursul nopții.
Modificările dramatice de la nivelul activității cerebrale din timpul somnului NREM și REM, alături de modificările pe care le produc concentrațiile de substanțe neurochimice, nu se inversează instantaneu la trezire. În schimb, proprietățile neurale și chimice ale stării respective de somn vor persista, formând acea perioadă de inerție care separă vigilența autentică de somn și care durează câteva minute. În cazul trezirilor forțate, neurofiziologia creierului pornește de la parametri care seamănă mult mai mult cu cei din timpul somnului decât cu cei din starea de veghe, iar apoi, cu fiecare minut care trece, concentrația specifică etapei de somn anterioare, din care a fost trezit individul, se va estompa treptat, pe măsură ce vigilența autentică se ridică la suprafață.
Prin limitarea la 90 de secunde a duratei oricărui test cognitiv pe care l‑am făcut, noi am considerat că puteam să îi trezim indivizi și să îi testăm foarte rapid în această etapă de tranziție a somnului. Făcând aceasta, poate că puteam să surprindem o parte din proprietățile funcționale ale etapei de somn din care era trezit participantul, similar cu a colecta vaporii unei substanțe care se evaporă și a‑i analiza pentru a trage concluzii referitoare la proprietățile substanței propriu‑zise.
A dat rezultate. Am conceput o sarcină de anagramare în care literele cuvintelor reale erau amestecate. Fiecare cuvânt era compus din cinci litere și exista o singură soluție corectă pentru anagramă (de pildă, „ÂCĂSG“ = „GÂSCĂ“). Participanții vedeau pe un ecran numai câteva secunde, câte unul dintre cuvintele amestecate și apoi li se cerea să pronunțe soluția, dacă descoperiseră vreuna, înainte de epuizarea timpului alocat, după care pe ecran apărea următoarea anagramă. Fiecare sesiune de testare a durat doar 90 de secunde și am notat cât de multe probleme au rezolvat corect participanții în această scurtă perioadă de inerție. Apoi îi lăsam pe participanți să se culce la loc.
Subiecților li se descrisese sarcina înainte să meargă la culcare în laboratorul de somn, aceștia având montați pe cap și pe chip electrozi prin care puteam să le măsurăm în timp real, pe un monitor dintr‑o cameră alăturată, desfășurarea somnului. De asemenea, participanții trecuseră prin mai multe probe înainte de culcare, pentru a le permite să se familiarizeze cu sarcina și cu modul în care funcționa. După ce au adormit, i‑am trezit pe participanți de patru ori pe parcursul nopții, de două ori din timpul somnului NREM, spre începutul și spre sfârșitul nopții, și de două ori din etape REM, la fel, devreme și târziu în noapte.
Când erau treziți din somnul NREM, participanții nu păreau să fie în mod deosebit de creativi, rezolvând puține anagrame. Dar lucrurile s‑au schimbat când i‑am trezit din somnul REM, din vis. Per ansamblu, aptitudinile de rezolvare a problemelor au făcut un salt vertical, participanții rezolvând cu 15–35% mai multe anagrame când ieșeau din somnul REM față de trezirea din etapele NREM sau față de rezultatele obținute în timpul zilei, când erau treji!
Mai mult, felul în care participanții rezolvau problemele după ieșirea din somnul REM era diferit de cel prin care le rezolvau, și când erau treziți din etapele NREM, și când erau treji. Soluțiile pur și simplu „le săreau în ochi“, după ce erau treziți din somnul REM – așa mi‑a spus un participant, deși la acel moment nu știa că mai devreme fusese într‑o fază de somn REM. Soluțiile păreau să vină cu mai puțin efort când creierul era scăldat încă în ecoul visului. Raportat la timpul de reacție, soluțiile apăreau mai rapid după trezirea din somnul REM, comparativ cu cele mai lente, cântărite mai mult, pe care participanții le descopereau după somn NREM sau în stare de vigilență, în timpul zilei. Vaporii rămași din somnul REM formau o stare mai fluidă, mai divergentă, de „minte mai deschisă“ pentru procesarea informațiilor.
Folosind același tip de metodă experimentală prin trezire, Stickgold a făcut un alt test isteț care a confirmat încă o dată cât de mari erau diferențele de funcționare a creierului în timpul viselor din somnul REM, în ceea ce privește procesarea creativă a memoriei. El a analizat felul în care funcționează în timpul nopții depozitele noastre de concepte similare, cunoscute și drept cunoștințe semantice. Această cunoaștere semantică, similară unui arbore genealogic piramidal, se desfășoară de sus în jos în ordinea intensității nivelului de similitudine. Figura 14 este un exemplu pentru o astfel de rețea asociativă, culeasă din propria mea minte, despre UC Berkeley, locul în care sunt profesor.
Folosind un test standard pe calculator, Stickgold a măsurat cum funcționau aceste rețele asociative de informații după trezirea din somnul NREM, respectiv din etapa REM, precum și standardul performanțelor din timpul zilei, în stare de veghe. Când creierul este trezit din NREM sau când se măsoară performanța din timpul zilei, principiile de funcționare a creierului sunt strâns și logic legate între ele, întocmai cum este ilustrat în figura 14. Totuși, dacă treziți creierul din somn REM, algoritmul de funcționare va fi complet diferit. Nu mai există acea ierarhie a conexiunilor asociative logice. Creierul aflat în stare de vis, în timpul somnului REM, nu este absolut deloc interesat de legăturile banale, de bun‑simț – asocieri pas‑cu‑pas. În schimb, creierul aflat în etapa de somn REM scurtcircuitează legăturile evidente și le facilitează conexiuni între concepte foarte puțin înrudite. Paznicii logicii părăsiseră creierul care visa în stadiul REM. Acum erau la putere în azilul memoriei asociative niște nebuni minunat de eclectici. În starea de visare din somnul REM aproape orice este posibil, iar rezultatele au sugerat că, cu cât sunt lucrurile mai bizare, cu atât mai bine.
Cele două experimente – de rezolvare a anagramelor și de natură semantică – au dezvăluit cât de semnificativ diferite sunt principiile de funcționare a creierului care visează față de momentele de somn NREM sau de veghe. Pe măsură ce intrăm în etapa de somn REM și apare visul, începe să se manifeste o formă de amestec inspirat al memoriei. Nu mai suntem constrânși să vedem conexiunile cele mai obișnuite și de‑a dreptul evidente dintre unitățile memoriei. Din contra, creierul devine în mod activ prejudiciat în favoarea căutării celor mai distante și neevidente legături dintre seturile de informații.
Această lărgire a perspectivei memoriei este similară cu a privi printr‑un telescop de la capătul opus. Când suntem treji, ne uităm prin capătul greșit al telescopului, dacă se întâmplă ca țelul să fie creativitatea care transformă. Avem o perspectivă mioapă, exagerat de concentrată și îngustă, care nu poate să surprindă întregul univers informațional disponibil în creier. Când suntem treji, vedem numai o gamă limitată de relații dintre toate cele care ar fi posibile între elementele memoriei. Totuși, atunci când intrăm în starea de vis și începem să ne uităm prin celălalt capăt (cel corect) al telescopului care scrutează memoria, lucrurile stau cu totul altfel. Folosindu‑ne de lentilele de perspectivă ale viselor, putem să cuprindem cu privirea întreaga constelație de informații stocate și diferitele posibilități în care se pot combina, toate în serviciul creativității.
Îmbinarea memoriei în furnalul viselor
Dacă suprapuneți aceste două rezultate experimentale peste ceea ce se spune că pot inspira visele în raport cu rezolvarea de probleme, așa cum este exemplul lui Dmitri Mendeleev, atunci se conturează două ipoteze clare, care pot fi verificate științific.
Întâi, dacă îi oferim creierului aflat în stare de veghe ingredientele individuale care compun o problemă, atunci conexiunile noi și soluțiile problemei ar trebui să apară preferențial – dacă nu chiar exclusiv – după o perioadă petrecută în stare de visare în somn REM, comparativ cu a petrece la fel de mult timp analizând în stare de veghe. A doua, conținutul viselor oamenilor, cu mult peste somnul REM propriu‑zis, ar trebui să stabilească rata de succes a acelor beneficii hiperasociative pentru rezolvarea de probleme. La fel ca efectele pe care le are somnul REM asupra stării noastre de bine la nivel emoțional și mintal, aspecte pe care le‑am explorat în capitolul anterior, cel din urmă ar dovedi că somnul REM este necesar, dar nu suficient. Este nevoie și de vise, și de conținutul lor asociat, pentru a ajunge la succese creative.
Aceasta este exact ce am descoperit și noi, și alții, iar și iar. De exemplu, să spunem că eu vă învăț o relație simplă între două obiecte, A și B, cum ar fi că A trebuie ales în locul lui B (A>B). Apoi vă învăț încă o relație, respectiv că obiectul B trebuie ales în locul lui C (B>C). Sunt două premise distincte, izolate. Apoi, dacă vi le arăt pe A și C împreună și vă întreb pe care ar trebui să o alegeți, atunci este foarte probabil să alegeți A, și nu C, pentru că s‑a făcut un salt deductiv în creierul vostru. Ați luat două amintiri deja existente (A>B și B>C) și, prin punerea lor flexibilă în ecuație (A>B>C), ați descoperit un răspuns cu totul nou la o întrebare care nu vă fusese adresată până atunci (A>C). Aceasta este puterea procesării relaționale a memoriei, iar aceasta primește un impuls din partea somnului REM.
Într‑un studiu coordonat împreună cu dr. Jeffrey Ellenbogen, colegul meu de la Harvard, i‑am învățat pe participanți o mulțime de astfel de premise individuale, care au fost aranjate într‑un mare lanț de interconexiuni. Apoi le‑am dat teste care să le evalueze nu doar cunoștințele despre perechile individuale, ci și dacă știau sau nu cum se legau între ele aceste elemente în lanțul asociativ. Doar cei care dormiseră și avuseseră parte de somnul REM din orele târzii ale dimineții, cel bogat în vise, au demonstrat că puteau să lege între ele elementele memoriei (A>B>C>D>E>F etc.) și că puteau să facă salturi asociative între elemente mai îndepărtate (de pildă, B>E). Aceleași beneficii s‑au descoperit și după sieste de 60–90 de minute, care au inclus și somn REM.
Somnul este cel care construiește conexiunile între informațiile slab înrudite, conexiuni care nu sunt evidente în lumina zilei în stare de veghe. Participanții noștri au mers la culcare cu piesele unui puzzle amestecate și s‑au trezit cu puzzle‑ul pus cap la cap. Aceasta este diferența dintre cunoaștere (retenția de informații individuale) și înțelepciune (a ști ce înseamnă toate acestea atunci când sunt potrivite în ansamblu). Sau, spus mai simplu, asimilare față de înțelegere. Somnul REM îi permite creierului să meargă mai departe de asimilare și să o stăpânească pe cea din urmă cu adevărat.Unii
s‑ar putea să considere că acest lanț informațional este lipsit de importanță, dar, de fapt, reprezintă una dintre operațiunile‑cheie care diferențiază creierul nostru de un calculator. Calculatoarele pot stoca precis mii de fișiere individuale. Dar calculatoarele standard nu leagă între ele inteligent acele fișiere, în combinații numeroase și creative. În schimb, fișierele din calculator rămân ca niște insule izolate. Pe de altă parte, amintirile noastre sunt bogat interconectate în rețele de asocieri care duc la puteri flexibile, predictive. Trebuie să îi mulțumim somnului REM și viselor pentru această muncă inventivă și dificilă.
Descifrarea codurilor și rezolvarea problemelor
Mai mult decât simpla îmbinare a informațiilor în modalități creative, visele din timpul somnului REM pot să meargă și mai departe. Somnul REM poate să creeze cunoștințe generale abstracte și să ierarhizeze concepte extrase din seturi de informații. Gândiți‑vă la un medic cu experiență care pare că poate să intuiască un diagnostic din numeroasele zeci de simptome variate și subtile pe care le observă la un pacient. Deși acest tip de aptitudine abstractizantă poate să apară după ani buni de experiență acumulată cu efort, este și aceeași extragere precisă a esenței despre care am observat că o poate face somnul REM pe parcursul unei singure nopți.
Un exemplu încântător se observă la bebelușii care abstractizează regulile gramaticale complexe ale unei limbi pe care trebuie să o învețe. Chiar și bebeluși de optsprezece luni au demonstrat că pot să deducă structuri gramaticale de nivel înalt din limbile noi pe care le aud, dar numai după ce vor fi dormit după expunerea inițială. Așa cum vă veți aminti, somnul REM domină în mod special acest interval de debut al vieții și, credem noi, el este cel care joacă un rol critic în dezvoltarea limbajului. Însă acest beneficiu nu este limitat la frageda pruncie – rezultate foarte similare s‑au remarcat și la adulții care trebuie să învețe o limbă nouă și noi structuri gramaticale.
Poate că cea mai uimitoare dovadă de revelație inspirată de somn, una pe care o descriu cel mai des când țin prelegeri pentru companii aflate la început de drum, companii din sfera tehnologiei sau unele cu afaceri inovatoare, pentru a le ajuta să facă somnul angajaților o prioritate, vine dintr‑un studiu coordonat de dr. Ullrich Wagner la Universitatea din Lübeck, Germania. Credeți‑mă pe cuvânt că nu ați vrea să participați la aceste experimente. Nu pentru că ar trebui să suferiți zile la rând de privațiuni extreme în ceea ce privește somnul, ci pentru că trebuie să lucrați la sute de probleme nefericit de laborioase cu șiruri lungi de numere, aproape ca și cum ar trebui să calculați rezultatul unor împărțiri cu rest timp de o oră sau mai mult. De fapt, „laborios“ este un termen mult prea generos. Există posibilitatea ca unii oameni chiar să‑și fi pierdut dorința de a trăi în timp ce încercau să stea jos și să rezolve sute de astfel de probleme cu numere! Eu știu, am dat testul eu însumi.
Vi se va spune că puteți să parcurgeți aceste probleme folosind reguli precise care vă sunt puse la dispoziție la începutul experimentului. Cu șiretenie, ceea ce nu vă spun cercetătorii este că există și o regulă ascunsă sau o scurtătură comună tuturor problemelor. Dacă vă dați seama de acest șiretlic integrat, puteți să rezolvați cu mult mai multe probleme într‑un timp cu mult mai scurt. Voi reveni la această scurtătură într‑o clipă. După ce i‑au supus pe participanți la rezolvarea a sute de astfel de probleme, aceștia urmau să se întoarcă douăsprezece ore mai târziu și să treacă din nou prin sute de alte probleme de acest nefericit tip. Totuși, la finalul acestei a doua sesiuni de testare, cercetătorii au întrebat dacă participanții își dăduseră seama de existența regulii ascunse. Unii dintre participanți își petrecuseră acel interval de douăsprezece ore în stare de veghe, pe parcursul zilei, în timp ce pentru alții intervalul a inclus și o noapte întreagă de somn.
După acea perioadă petrecută în stare de veghe pe parcursul zilei, în ciuda faptului că avuseseră ocazia să se gândească la problemă în mod conștient și intenționat oricât de mult își doriseră, abia 20% dintre participanți au reușit să descopere scurtătura ascunsă. Lucrurile au stat altfel pentru acei participanți care dormiseră întreaga noapte – un interval bogat în somnul REM din orele târzii ale dimineții. Aproape 60% dintre aceștia au trăit la întoarcere acel moment „aha!“, când au descoperit ascuns – ceea ce înseamnă de trei ori mai multă perspicacitate în a descoperi soluția creativă grație somnului!
Atunci nu este de mirare că nu ați primit niciodată sfatul „noaptea albă e un sfetnic bun“. În schimb, vi se spune că „noaptea [dormită] este un sfetnic bun“*. Este interesant că această expresie sau o alta similară ca înțeles există în majoritatea limbilor (de la dormir sur un problem, în franceză, până la kulala juu ya tatizo, în dialectul swahili), ceea ce sugerează că beneficiul pe care îl aduc visele din timpul somnului asupra rezolvării de probleme este universal, comun întregii lumi.
Funcția urmează forma – conținutul viselor contează
Autorul John Steinbeck a scris că „o problemă care este dificilă la orele nopții este una rezolvată la orele dimineții, după ce comitetul somnului a lucrat în acest sens“. Oare ar fi trebuit să scrie „viselor“ după „comitet“? Se pare că da. Conținutul viselor unei persoane, mai mult decât a visa pur și simplu sau mai presus decât somnul în sine, influențează rata de succes a rezolvării problemelor. Deși această idee a fost enunțată de multă vreme, a fost nevoie de ajutorul realității virtuale pentru ca noi să o putem dovedi, iar pe parcursul acestui proces am consolidat și ceea ce au susținut Mendeleev, Loewi și mulți alți rezolvitori nocturni.
Aici intră în scenă colaboratorul meu Robert Stickgold, care a conceput un experiment isteț în care participanții explorau un labirint computerizat în realitatea virtuală. În timpul unei sesiuni inițiale de învățare, el îi punea pe participanți să își înceapă traseul din diferite puncte aleatorii ale labirintului virtual și le cerea să găsească drumul spre ieșire explorând euristic (încercare–eroare). Pentru a le facilita învățarea, Stickgold a amplasat obiecte unice,cum ar fi un brad ornat ca pentru Crăciun, pentru a le servidrept puncte de reper sau ancore în locuri anume din labirintul virtual.*
Aproape 100 de participanți la cercetare au explorat labirintul în timpul primei sesiuni de învățare. Apoi, jumătate dintre ei au tras un pui de somn de 90 de minute, în timp ce jumătatea cealaltă a rămas trează și a urmărit un material video, cu toții fiind monitorizați cu ajutorul unor electrozi așezați pe cap și pe față. Pe parcursul celor 90 de minute de siestă, Stickgold îi mai trezea din când în când pe cei care dormeau și îi întreba despre conținutul viselor pe care le aveau, dacă le aveau, iar în cazul grupului rămas în stare de veghe le cerea participanților la studiu să spună ce gânduri anume le treceau prin minte la acel moment. După intervalul de 90 de minute și încă vreo oră în plus pentru a depăși perioada de inerție a somnului – pentru cei care beneficiaseră de siestă –, cu toții au fost eliberați din nou în labirintul virtual, pentru a se verifica dacă performanțele lor se îmbunătățiseră față de învățarea inițială.
Deja nu ar mai trebui să vă surprindă că participanții care dormiseră au demonstrat performanțe mnezice superioare pentru sarcina labirintului. Aceștia puteau să identifice indiciile de navigare cu ușurință și își găseau drumul spre ieșire mai repede, comparativ cu cei care nu dormiseră. Totuși, noutatea obținută printre rezultate era legată de impactul pe care îl aveau visele. Participanții care dormiseră și care au raportat că visaseră elemente ale labirintului, respectiv ale unor teme legate de experiențe clar înrudite cu acesta, au dat dovadă de progrese de aproape zece ori mai mari pentru sarcina în discuție, comparativ cu cei care dormiseră la fel de mult, care și ei visaseră, dar ale căror vise nu fuseseră legate de experiențe asociate labirintului.
La fel ca în studiile sale anterioare, Stickgold a descoperit că visele acestor supernavigatori nu erau o redare fidelă a experienței inițiale de învățare din timpul stării de veghe. De exemplu, descrierea făcută de unul dintre participanți pentru visul pe care îl avusese suna astfel: „Mă gândeam la acel labirint și cumva aveam oameni pe post de puncte de control, cred, iar apoi asta m‑a făcut să mă gândesc la o excursie pe care am făcut‑o în urmă cu niște ani, când am mers să vedem peșteri cu lilieci și acelea sunt oarecum ca niște labirinturi“. Nu erau lilieci în labirintul virtual al lui Stickgold, la fel cum nu erau nici alte persoane sau puncte de control. În mod evident, creierul care visa nu recapitula pur și simplu și nici nu recrea întocmai experiența din labirint. Mai degrabă, algoritmul visului alegea fragmente importante din experiența de învățare anterioară și apoi încerca să așeze acele noi experiențe în catalogul deja existent al cunoștințelor asimilate.
La fel ca un intervievator perspicace, visul adoptă abordarea de a interoga experiența autobiografică recentă și de a o poziționa abil în contextul experiențelor și reușitelor trecute, construind o frescă bogată în semnificații. „Cum pot să înțeleg și să leg ceea ce am învățat de curând cu ce știu deja, iar în timp ce fac aceasta, cum pot să descopăr noi legături și revelații pătrunzătoare?“ Mai mult, „ce am făcut în trecut și mi‑ar putea fi de folos pentru a descoperi o soluție potențială pentru această problemă și să mă ajute și în viitor?“ Diferită de consolidarea amintirilor, despre care știm acum că este sarcina somnului NREM, somnul REM, alături de vise, ia ceea ce am învățat într‑un anumit context de învățare și încearcă să o aplice la alte aspecte stocate în memorie.Când
am discutat aceste descoperiri științifice în cadrul prelegerilor publice, unii le‑au pus la îndoială validitatea, din cauza unor personaje istorice legendare renumite pentru calitatea lor de a dormi puțin, dar în același timp demonstrând un nivel remarcabil al creativității. Unul dintre numele cu care mă întâlnesc adesea în astfel de dialoguri este cel al inventatorului Thomas Edison. Nu vom ști niciodată cu adevărat dacă Edison chiar dormea atât de puțin pe cât susțin unii, inclusiv el însuși. Totuși, ceea ce știm este că Edison trăgea câte un pui de somn în timpul zilei, cu regularitate. El a înțeles geniul creativ al viselor și l‑a folositfără milă ca instrument, referindu‑se la el ca fiind „puntea de geniu“.
Se spune că Edison așeza un scaun cu brațe lângă biroul la care studia, iar deasupra lui așeza un carnețel și un stilou. Apoi lua o tigaie metalică și o întorcea cu fundul în sus, așezând‑o cu atenție pe podea, exact sub brațul drept al scaunului. De parcă nuar fi fost suficient de ciudat, mai lua în mâna dreaptă și doi–trei rulmenți de oțel. În cele din urmă, Edison se așeza în scaun, cu mâna dreaptă susținută de brațul scaunului și ținând în ea rulmenții. Abia apoi se lăsa pe spate și îi permitea somnului să îl cuprindă. În momentul în care începea să viseze, tonusul muscular se relaxa, ceea ce făcea ca rulmenții să îi cadă din mână, peste tigaia de dedesubt, ceea ce îl trezea. Apoi nota ideile creative care îi trecuseră prin minte în timpul viselor. Genial, nu credeți?
Controlarea viselor – luciditate
Un capitol despre vise nu se poate încheia fără o mențiune despre luciditate. Visele lucide au loc când o persoană devine conștientă de ceea ce visează. Totuși, termenul este folosit în termeni mai colocviali pentru a descrie dobândirea controlului voluntar asupra conținutului unui vis, precum și capacitatea de a manipula acea experiență, cum ar fi decizia de a zbura sau poate de a‑i manipula chiar funcțiile, cum ar fi rezolvarea de probleme.Conceptul
de vis lucid era considerat cândva o păcăleală. Oamenii de știință se îndoiau de însăși existența acestor vise. Puteți înțelege de unde venea scepticismul. Întâi, dobândirea controlului conștient asupra unui proces care în mod normal nu este controlat volitiv generează o doză generoasă de absurd într‑o experiență deja ilogică pe care o numim vis. Apoi, cum se poate demonstra obiectiv o revendicare subiectivă, mai ales când individul doarme în timpul acelei acțiuni?
În urmă cu patru ani s‑a desfășurat un experiment ingenios care a eliminat orice urmă de dubiu. Oamenii de știință i‑au așezat pe visătorii lucizi într‑un tomograf. În timp ce erau în stare de veghe, acești participanți și‑au încleștat iar și iar mâinile, întâi mâna stângă, apoi pe cea dreaptă. Cercetătorii au surprins în imagini activitatea creierelor acestor participanți, ceea ce le‑a permis cercetătorilor să definească acele zone cerebrale punctuale care controlau fiecare mână a fiecărui individ.
Participanții au fost lăsați să adoarmă în interiorul tomografului pentru a intra în etapa de somn REM, moment în care puteau visa. Dar în timpul somnului REM toți mușchii voluntari sunt paralizați, ceea ce îl împiedică pe visător să acționeze conform experienței mintale. Totuși, mușchii care controlează ochii sunt scutiți de această paralizie și îi dau acestei etape a somnului numele frenetic pe care îl poartă. Visătorii lucizi au putut să profite de această libertate oculară, comunicând cu cercetătorii prin mișcări ale ochilor. Astfel, mișcări predefinite ale ochilor îi informau pe cercetători despre natura visului lucid (de pildă, participantul făcea din ochi trei mișcări intenționate la stânga atunci când prelua controlul asupra visului lucid, două la dreapta înainte să își strângă pumnul drept etc.). Cei care nu au vise lucide au dificultăți în a crede că sunt posibile astfel de mișcări oculare intenționate în timp ce o persoană doarme, dar este imposibil de negat fenomenul odată ce vedeți un visător lucid făcând aceasta de mai multe ori.
Când participanții semnalizau debutul stării de vis lucid, oamenii de știință începeau să pozeze activitatea cerebrală cu ajutorul tomografului. La puțin timp după aceasta, participanții care dormeau își semnalau intenția de a visa în continuare prin mișcarea mâinii stângi, apoi a celei drepte, alternându‑le iar și iar, la fel ca în timpul stării de veghe. Mâinile lor nu se mișcau fizic – nu puteau din cauza paraliziei din timpul somnului REM. Dar se mișcau în vis.
Cel puțin aceasta era revendicarea subiectivă a participanților când se trezeau. Rezultatele imagistice obținute prin tomograf dovedeau în mod obiectiv că aceștia nu mințeau. Aceleași regiuni ale creierului care fuseseră active în timpul mișcărilor fizice voluntare stânga‑dreapta ale mâinilor în starea de veghe se activau similar în perioadele de vis lucid, semnalizate corespunzător de participanți prin încleștarea pumnilor din vis!
Nu mai era loc de îndoială. Oamenii de știință adunaseră dovezi obiective, susținute de creier, conform cărora visătorii lucizi pot controla când și ce visează în timp ce visează. Alte studii care s‑au folosit de cadre similare de design bazat pe comunicare prin mișcarea globilor oculari au demonstrat mai departe că indivizii pot să ajungă la orgasm planificat în timpul viselor lucide, iar rezultatele, mai ales în cazul bărbaților, pot fi verificate obiectiv prin măsurători fiziologice făcute de oameni de știință (curajoși).
Încă nu este clar dacă visele lucide sunt benefice sau nocive, din moment ce mai bine de 80% din populația generală nu se încadrează în categoria visătorilor lucizi naturali. Dacă obținerea controlului voluntar asupra viselor ar fi fost atât de utilă, cu siguranță Mama Natură le‑ar fi acordat maselor o astfel de abilitate.Totuși,
acest argument ar face o presupunere greșită, respectiv că ne‑am oprit din evoluție. Este posibil ca visele lucide să fie următorul pas din procesul de evoluție a membrilor speciei Homo sapiens. Vor fi acești indivizi selectați preferențial în viitor, parțial datorită acestei aptitudini neobișnuite din timpul viselor – una care s‑ar putea să le permită să îndrepte aptitudinea rezolvării creative de probleme din vis asupra provocărilor cu care se confruntă ei înșiși sau rasa umană în timpul stării de veghe, susținându‑le avantajos puterea cu mai multă intenție?
„Despre somn. De ce e vital să dormim și să visăm”, de Matthew Walker, traducere de Emilia Vasiliu, este în curs de apariție la Editura Vellant.
Dintre noutățile de la Gaudeamus, mai puteți citi:
