Jandarmi, pompieri, ONG-iști, reprezentanți ai Crucii Roșii, femei gravide, persoane paralizate, copii, bătrâni, tineri, ziariști. Așa arăta Babilonul unit la Căminului cultural din Roșia Montană, la patru zile după viitura și alunecările de teren care au distrus cartierul romilor din satul Dăroaia, aflat în apropiere. În comunitatea de aproximativ 900 de persoane, bilanțul înseamnă aproape toate gospodăriile afectate, case căzute sau avariate grav, sute de persoane evacuate, lipsa apei potabile și un viitor incert al așezării. În timp ce oamenii cei mai vulnerabili din zonă trăiesc înghesuiți la Cămin, din donații strânse de societatea civilă, autoritățile privesc pasive. Până acum, discuția despre Roșia Montană a fost doar despre exploatarea zăcămintelor de aur din zonă, respectiv a includerii localității în patrimoniul UNESCO - și prea puțin despre cum trăiesc, de fapt, roșienii, în special cei mai săraci dintre ei.
Încă din ambuteiajele de pe Valea Arieșului, singura cale de acces în zona comunei Roșia Montană, se aud zvonuri despre furtunile care au provocat distrugerile din Munții Apuseni.
Aștept de minute bune în coloană să trec de comuna Bistra, și ea grav afectată de surpările de teren. Lumea este adunată pe lângă mașini și dezbate cauzele și efectele furtunilor. Așa ceva nu s-a mai văzut prin zonă, zic unii.
După zeci de minute de tăcere, șoferul unei cisterne din fața mea răbufnește. „Da’ bine, dom’le, normal că ne înghit apele și așteptăm aici ca proștii… La drumul ăsta de pe Valea Arieșului nu s-au mai făcut lucrări serioase de cel puțin 30 de ani, doar cârpeli.”
La Roșia Montană, câteva mașini de jandarmi parcate în centru trădează criza căscată de dezastrele naturale în inima comunității. În apropiere se află Căminul cultural, devenit adăpost pentru persoanele evacuate din Dăroaia, satul unde se află cartierul romilor din vale. Dintr-un magazin alimentar răzbate sunetul unei viori. Deschid ușa și, printre borcane de murături, de zacuscă, ardei, roșii, pâine, muștar și detergenți, un nene scund, cu mustață și pălărie albastră cântă de zor. Muzicantul e dl. Corvin, violonist care a cântat toată viața cu mâna stângă. „Așa ceva sigur nu ați mai văzut!”, îmi spune.
Căminul e tot un vacarm. În cele două încăperi se înghesuie pe saltele vreo 150 de persoane. Unii dorm, alții povestesc sau mănâncă. Deși e seară, înăuntru e un du-te-vino permanent, iar pe jos se îngrămădesc hârtii și resturi de ambalaje. Toți cei rămași fără case încearcă să-și spună deodată problemele și dorințele. Din când în când reprezentanți ai unor ONG-uri din zonă și oameni din comunitate vin și le aduc câte ceva. Baxuri de apă, mâncare făcută la ceaun, scutece pentru copii, hârtie igienică, produse de curățenie etc.
Nemulțumirile legate de condițiile de adăpost din Căminul cultural se aud din toate direcțiile. Cel mai greu le este femeilor gravide, celor bolnavi și familiilor cu mulți copii. Toți se plâng de gălăgia în care sunt nevoiți să stea.
Printre sinistrați se află și Daniel, un bărbat de 38 de ani, care îmi spune că nu a ales să locuiască lângă râul care a măturat de curând tot cartierul. Acolo s-a născut, și acolo a stat dintotdeauna, fiindcă tatăl lui a fost miner în zonă. Când a cerut ajutor primarului ca să scoată nămolul din curte, acesta i-ar fi spus să pună mâna pe târnăcop și să meargă la lucru. Doar că acolo e nevoie de utilaje, nu de lopeți, explică Daniel.
Afară se întunecă și încep să se perinde diferite autorități: jandarmi, poliție, primar etc. O primă încercare de discuție cu primarul Eugen Furdui (PNL) se lovește de un refuz. Îmi spune că nu are timp. Imediat ajunge și Crucea Roșie din Alba Iulia cu o remorcă plină de paturi, saci de dormit, așternuturi, perne noi și alte ajutoare de primă necesitate. În timp ce afară se împart caserole cu mâncare gătită la ceaun, încep montarea și amenajarea paturilor. La final se face anunțul. Prioritate în paturi au femeile cu copii și cei bolnavi. Încep negocierile și se termină mult după miezul nopții.
Eu mă retrag să dorm în mașină, iar codul roșu prognozat pentru a doua zi anunță încă o zi grea pentru așezarea din vale.
Marți dimineață, la ora 8:00, sunt singur în biroul primarului Furdui, care în 2021 se află la al patrulea mandat. El nu mai ajunge la întâlnire, așa cum îmi promisese cu o seară înainte.
În apropierea Căminului cultural îl întâlnesc pe Cosmin, 33 de ani, care are doi copii și s-a născut în comunitatea de romi din Dăroaia. În timp, a reușit să își cumpere niște utilaje grele cu care prestează diverse lucrări câștigate la licitații publice de la primării din zonă. În comuna Roșia Montană spune însă că nu reușește să contracteze lucrări publice, deși oferă jumătate din prețul dat de concurență. Îmi mai spune și despre Centrul de tip afterschool pentru romi, construit acum șapte ani pe fonduri europene, dar care a funcționat doar câteva luni. „L-am închis pentru că veneau doar să mănânce și plecau… așa că am decis să se oprească”, mi-a explicat primarul când, în sfârșit, am reușit să dau de el. După șase încercări de a obține un interviu și șase zile de la evenimentele care au dat peste cap comuna.
Cosmin calculează cum cheltuie jumătate din salariu pe naveta de peste 140 de kilometri zilnic, dus-întors, până la Alba Iulia, unde lucrează ca mecanic într-un atelier auto. Mulți dintre cei care lucrează în zonă pleacă noaptea la 3:30 pentru a ajunge la firme dinspre Arad, unde au găsit de muncă. „Îi apreciez pe cei care muncesc și nu trăiesc din ajutor social. Da, e greu, pâinea cea de toate zilele se câștigă prin sudoare”, a comentat primarul Furdui.
Doru Nuță, consilier local ALDE născut în cartierul din Dăroaia, susține că, de când situația de la Roșia Montană e în stand-by, autoritățile locale nu au depus deloc eforturi să atragă investitori în zonă. Același lucru îl spun și cele 70 de ONG-uri care cer guvernului să nu blocheze discuțiile despre includerea zonei în patrimoniul UNESCO. „Roşia Montană este de mai bine de 20 de ani lăsată fără investiţii şi fără strategii de dezvoltare la nivel local care să permită comunităţii să prospere. 30 de guverne au încercat până acum să înlesnească pentru o companie privată avizarea unui proiect minier disproporţionat şi ilegal,” arată activiștii. În cei 13 ani de când e primar, Eugen Furdui s-a pronunțat de multe ori în favoarea proiectului inițiat de Gabriel Resources/Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Și chiar și atunci când au existat alte companii interesate să creeze noi locuri de muncă în localitate, Furdui ar fi invocat lipsa de spațiu, susține Nuță. „Nu știu de ce nu se vrea… Probabil Compania (n.a., Roșia Montană Gold Corporation), care este pe aicea…”
Ploaia se întețește, așa că hotărăsc să merg în comunitatea de romi din Dăroaia să văd dacă autoritățile au reușit să intervină în cele cinci zile de la viitură și de la surpările de teren care le-au distrus locuințele oamenilor din zonă. Acum peste o sută de ani, ceea ce e astăzi cartierul romilor consta în doar șase case. Erau familii de fierari care făceau cuie pentru construirea căii ferate. În prezent, comunitatea numără aproape 900 de persoane care trăiesc în locuințe improvizate, parțial neintabulate și înșirate aproape de calea ferată pe unde trece Mocănița. Localnicii îmi spun că, nu o dată, trenul a lovit mașini oprite prea aproape de linia de trenă. Iar dacă vrei să intri în cartier, ești nevoit să treci peste podul feroviar. Furdui, care deține mandatul de primar din 2008, susține că autoritățile încă nu au găsit o soluție financiară și legală de a reloca comunitatea.
Cartierul de romi din Dăroaia este tragedia unei așezări care, legal, nu există. Construcțiile sunt de o „ilegalitate legală”, după spusele primarului, adică au fost înscrise în registrul agricol, însă nu sunt intabulate. „Am avut foarte multe probleme în zonă, am dat sancțiuni pentru construcții ilegale, dar demolarea poate să o solicite doar proprietarul terenului, adică Căile Ferate”, explică Furdui.
Zona suferă și de probleme majore de igienă. Gunoiul și dejecțiile ajung în râu pentru că nu există canalizare. Pericolul de incendiu este și el extrem. Construcțiile sunt, în mare parte, din lemn, foarte înghesuite, fără acces pentru pompieri, iar majoritatea sunt încălzite cu sobe pe lemn. Casele sunt construite la centimetri de râu, centimetri de linia de cale ferată și centimetri de dealul care se surpă. Oamenii disperați trag de mine ca să mă ducă dintr-o curte în alta. Îmi arată situația gospodăriilor, sperând că eu pot oferi ceva, că eu sunt soluția. Îmi spun că nu a venit niciun utilaj să îi ajute să scoată mâlul din case, să dezgroape animalele moarte din curți, să securizeze dealul care stă să se surpe, să taie copacii căzuți peste case. Primarul Furdui îmi spune că dintre cele 16 sate care alcătuiesc comuna Roșia Montană multe au fost mai grav afectate acum decât cartierul de romi. Cu toate acestea, singura zonă din care au fost evacuați oameni și duși la Căminul cultural este acest cartier din comuna Dăroaia.
Oamenii spun că autoritățile își aduc aminte de ei doar în campanii electorale, când 50 de lei cumpără un vot. „Astfel de probleme nu pot fi rezolvate de jos în sus. Ele se pot rezolva doar de sus în jos, cu decizii ferme, dramatice, de relocare a comunității”, spune Claudia Apostol, coordonatoare a proiectului „Adoptă o casă la Roșia Montană”. Apostol e prezentă de mai bine de zece ani de zile în zonă și acum e implicată direct în ajutorarea celor relocați la Căminul cultural, a celor izolați pe dealurile din zonă, pe care nu i-a căutat nicio autoritate.
Aproape o mie de persoane locuiesc acum în aceste condiții. Dintre ele, peste 200 au fost mutate la Căminul cultural în ziua viiturii și a surpărilor de teren. Majoritatea spun că alunecările de teren au fost provocate de tăierile de copaci de pe deal. Pericolul este departe de a fi trecut. Râul e și mai umflat acum, iar dealul e cu atât mai aproape de construcții în care trăiesc în continuare familii cu mulți copii, bătrâni și oameni bolnavi care nu se pot deplasa.
Revin cu tolba de întrebări la primărie. Aici, armata descarcă conserve din rezerva națională, iar pe terenul de fotbal se montează corturi și containere pentru sinistrați. La fața locului, consilierul local Nuță de la ALDE îmi spune că în cele cinci zile de când au fost evacuați oamenii, „nicio autoritate nu a venit să le ofere mâncare sau să-i întrebe de nevoi”. Vreau să aflu cum sună planul autorităților locale pe termen mediu și lung pentru situația de criză, așa că încerc din nou să îl abordez pe primar. E mare forfotă, voci din primărie vorbesc chiar de venirea prefectului sau a unor oficialități mai înalte, astfel încât clădirea începe să pară neîncăpătoare. Pe primarul Furdui în găsesc pe hol, la țigară. Solicitarea mea de interviu este din nou refuzată, pe motiv că sunt în toiul pregătirilor pentru o vizită oficială.
Înapoi în piața centrală din Roșia Montană, îi întâlnesc pe Tică Darie și pe cei de la CERT Transilvania. Darie, un tânăr sucevean stabilit în comuna din Apuseni din 2013, a candidat de două ori ca independent la primărie, în 2016 și 2020. Membrii CERT sunt pasionați de off-road și intervin adesea în acțiuni umanitare în urma dezastrelor naturale. Acum se organizează să distribuie sinistraților alimentele aduse de la Cluj.
Îl întreb pe Darie cum își explică pasivitatea aleșilor locali față de condițiile în care trăiesc cei mai săraci și vulnerabili membri ai comunității. El e de părere că situația le convine autorităților. Edilii ajung în cartierul romilor doar în campanie electorală, când, în schimbul unor mici ajutoare materiale, aceștia devin o sursă importantă de voturi. În rest, ca soluție de moment, spune Darie, poate era bine să nu fie înghesuiți 200 de oameni într-un spațiu atât de mic precum Căminul cultural. Mai ales pe timp de pandemie.
Ca soluție de viitor, Tică Darie crede că autoritățile le-ar putea oferi locuitorilor din Dăroaia un teren cu acte, unde aceștia să poată să-și construiască case în legalitate. Astfel, comunitatea ar fi strămutată din zona periculoasă în care se află acum. „Fiecare tânăr are cumpărate materiale de construcții, dar nu are teren unde să-și construiască casa. Am propus să li se ofere platforma industrială nefuncțională de peste râu, dar nu s-a întâmplat nimic până acum”, spune consilierul local Doru Nuță.
Nu există un plan urbanistic general pentru comuna Roșia Montană. În lipsa acestuia sau a unor decizii guvernamentale care să reglementeze emiterea de noi autorizații de construcție în comună, primarul spune că nu poate construi nimic - nici măcar locuințe unde să fie strămutați locuitorii din Dăroaia.
„Roșia Montană ar putea avea un viitor frumos prin modernizarea și punerea în valoare a patrimoniului și exploatarea resursei miniere”, spune primarul, care a susținut ani la rândul proiectul de minerit cu cianuri al RMGC. „Să nu uităm că avem cea mai mare resursă de aur și argint din Europa. Aceste două lucruri pot merge în paralel dacă sunt minți luminate și iau deciziile bune. Vom vedea în această săptămână ce traiectorie va lua Roșia Montană. Dacă va fi introdusă în patrimoniul UNESCO, cu siguranță ne vom lua gândul de la exploatarea resursei pe o perioadă de timp,” declară Furdui, în contextul în care reluarea discuțiilor despre includerea localității din Apuseni în patrimoniul UNESCO au stârnit din nou tensiuni în guvern, dar și în societatea civilă.
În 2013, în urma unor proteste cu zeci de mii de participanți, guvernul PSD de atunci a retras susținerea proiectului minier RMGC, care ar fi pompat anual 12.000 de tone de cianură în zona Roșiei Montane pentru a scoate la suprafață metalele prețioase. La schimb, compania cere 3,7 miliarde de euro despăgubiri din partea României, într-un proces care va fi probabil soluționat în 2022.
Din 2017 încoace, România a anunțat că va încerca să obțină includerea minelor romane din secolul al II-lea de la Roșia Montană în patrimoniul mondial UNESCO. O decizie în acest sens este așteptată duminică, 25 iulie 2021. Nu se știe ce efect ar avea hotărârea asupra proiectului minier, dar e de presupus că va fi un nou obstacol în calea lui.
Între timp, locuitorii din Roșia Montană așteaptă - fără oportunități de muncă și expuși catastrofelor naturale, blocați între proiecte industriale cu efecte grave asupra mediului și promisiuni de turism cultural. Până ca roșienii să câștige din aur sau din moștenirea istorică, cei mai săraci dintre ei se aleg doar cu noroaiele.
