Remix / Brâncuși

Viața Cumințeniei pământului într-o bandă desenată

De Andra Matzal, Luiza Vasiliu, Ilustrații de Sorina Vazelina

Publicat pe 23 septembrie 2016

La sfârșitul săptămânii trecute, a fost coadă la Cumințenia pământului. Vreo 2.000 de oameni au așteptat la Banca Națională a României să vadă în sfârșit sculptura pentru cumpărarea căreia statul ne îndeamnă să strângem câteva milioane de euro. După câteva luni în care-am auzit în toate formele și pe toate canalele - la TV, în librării și magazine, la concerte și din plin pe net - că „Brâncuși e al meu”, Cumințenia a putut fi văzută live în mod gratuit și fără programare, cu două săptămâni înainte să se încheie campania de colectă publică. Poate fi și ăsta un motiv pentru care, pe 15 septembrie, donațiile pentru lucrare se ridicau la doar 831.174 de euro, din cele 6 milioane necesare. Ca să înțelegem pentru ce și de ce să donăm, e nevoie ca mai întâi să vedem cu ochii noștri, să ne punem întrebări și, pe cât posibil, să găsim răspunsuri. Or, într-o campanie publică, prin care se strâng bani pentru o operă de artă despre care sloganul spune că e „a noastră”, accesul liber și fără programare poate-ar fi fost nimerit să fie regula, nu excepția. Mai mult, e nevoie să știm, la urma urmei, care-i faza cu Cumințenia pământului, care-i povestea ei și de ce-ar fi importantă. Or, tocmai povestea ei a rămas, pe toată durata unei campanii despre care s-a vorbit mult și zgomotos, în umbră, neglijată. Am încercat s-o rezumăm în imagini: am strâns informații risipite și contradictorii și-am invitat-o pe Sorina Vazelina să pună în imagini cei 109 de ani de Cumințenie.

În 1904, Brâncuși a plecat pe jos din România spre Paris, după ce a doua tranșă de bani pentru realizarea bustului lui Carol Davila nu i-a mai fost acordată. Motivul: nasul lui Carol era „prea mare”, iar epoleții „prea mici”.
Pe drum, Brâncuși s-a oprit pentru o vreme la Budapesta, Viena și Munchen.
În apropierea orașului francez Luneville, se pare că l-a prins o ploaie torențială și s-a îmbolnăvit de pneumonie. Timp de câteva luni bune, a stat la un spital de maici.
Odată ajuns la Paris, s-a angajat ca spălător de pahare la taverna Moilard, înainte să fie admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.
În 1907, Brâncuși s-a apucat să lucreze la ceea ce avea să fie Cumințenia pământului. Sculptura a fost realizată din calcar crinoidal, pe care Brâncuși se spune că l-ar fi găsit în catacombele Parisului, la Grottes Savonnieres.
„Cuminţenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia”, spunea Brâncuși.
În 1907, când Brâncuși făcea lucrarea asta unicat și dădea startul unei noi direcții în arta lui și-n sculptura modernă, Picasso revoluționa pictura, cu „Domnișoarele de la Avignon”.
Cumințenia pământului și Figura Antica (1907) sunt un fel de ruptură pentru arta lui Brâncuși: nu seamănă nici cu lucrările lui de dinainte, nici cu cele care au urmat.
În 1910, Cumințenia pământului a fost prezentată la București, la expoziția de pictură și sculptură a Societății „Tinerimea artistică”. La vernisaj, au participat Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) și Principesa Maria. De altfel, lucrarea lui Brâncuși fusese acceptată în expoziție și ca urmare a insistențelor lui Carmen Sylva.
Sculptura a împărțit juriul și publicul în două: conservatorii au detestat-o, avangarda a apreciat-o vocal. Controversele au persistat multă vreme, iar dacă în anii '30 Arghezi spunea că „nu-i întrecută decât în proporții și durată de portretul fratelui mai bătrân, Sfinxul”, în anii '60, doctorul Alexandru Olaru susținea că e portretul unei „tinere idioate mongoloide”.
După expoziție, Cumințenia pământului a fost găzduită în casa familiei Stork, mai precis în atelierul pictoriței Cecilia Stork, ale cărei lucrări au fost expuse în aceeași sală cu sculptura lui Brâncuși. În 1911, inginerul Gheorghe Romașcu a cumpărat-o cu 2.500 de lei, trimițându-i banii la Paris lui Brâncuși. „Cred că scrisoarea asta e de ajuns ca să puteți lua piatra de la Doamna Storck”, i-a scris Brâncuși pictorului Gheorghe Romașcu, cel care a intermediat tranzacția.
„Admirabila Dtale statuie pentru care am o admirație mare și drag e în garde la mine […]. Lasă la mine până vei decide ce faci cu ea, nicăeri nu e mai iubită. Sunt cea mai nenorocită că nu am destule parale să o cumpăr. Îmi e așa ciudă câte o dată că îmi vine să plâng”, îi scria Cecilia Cuțescu-Stork lui Brâncuși. „De când m’ai înștiințat că îmi vei lua „Cumințenia pământului”, m’am întristat rău, tot atât cât m’am bucurat că cu ocasia asta ai fost înlesnit cu nițele parale”, a continuat artista într-o altă scrisoare.
Cumințenia pământului a fost așezată la intrarea în locuința lui Gheorghe Romașcu de pe Banu Manta, care era adesea lăsată în „grija” statuii, la fel ca inelul de chei de la casă.
În 1951, Brâncuși s-ar fi arătat interesat să-și doneze statului român lucrările din atelierul său de la Paris.
În același an, statul român a trimis o comisie de evaluare în atelierul lui Brâncuși, din care făceau parte și Constanța Crăciun, ministru al Culturii, și Leonte Răutu, care în 1956 avea să devină ședul Departamentului de Propagandă și Cultură al Partidului Muncitoresc Român. Brâncuși, nemulțumit de pregătirea vizitatorilor săi, i-ar fi dat afară din atelier.
Odată întorși în țară, membrii comisiei au scris un referat despre operele lui Brâncuși, pe care i l-au prezentat lui Gheorghe Gheorghiu Dej, cu recomandarea ca statul să refuze donația propusă de artist.
Tot în 1951, Comitetul pentru Artă din cadrul Academiei Române a depus la Comisia Științifice a Muzeelor și Monumentelor Istorice și Artistice o cerere pentru demolarea Coloanei Infinitului de la Târgu Jiu. Cererea a fost însă respinsă, iar după o lună, Brâncuși a renunțat la cetățenia română, primind cetățenie franceză.
În 1957, la un an după ce avusese loc în România prima expoziție retrospectivă Brâncuși, la aniversarea de 80 de ani a artistului, Cumințenia pământului a fost confiscată de statul român de la proprietarul ei, Gheorghe Romașcu. „Au venit patru persoane. Au intrat, împreună cu pictorul și graficianul Max Hermann Maxy, atunci director al Muzeului de Artă, și au spus că într-o luna e înapoi”, povestește Dinu Viloiu, nepotul lui Romașcu.
În același an,Cumințenia pământului a fost expusă la Trienala de Artă din Milano, alături de Sărut și de Domnișoara Pogany, pavilionul român primind o medalie pentru prezentarea lucrărilor lui Brâncuși. În ciuda memoriilor înaintate de familia Romașcu pentru restituirea Cumințeniei, lucrarea a rămas pe mâna statului, fiind expusă apoi la Muzeul Național de Artă.
Începând cu anii '90, pentru Cumințenia pământului a început o perioadă foarte tulbure: până la retrocedarea ei, în 2012, către moștenitorii lui Gheorghe Romașcu, s-au derulat numeroase procese. Una din principalele controverse a vizat modul în care lucrarea ajunsese de la proprietari la statul român: dacă moștenitorii susțin că statuia a fost confiscată abuziv, reprezentanți ai statului au încercat să arate că lucrarea fusese cumpărată legal de la Romașcu. Justiția a dat câștig de cauză moștenitorilor.
În 2014, când a fost evaluată de un grup de experți la 20 de milioane de euro, Cumințenia pământului avea deja la activ două restaurări, ca urmare a celor două accidente suferite cât timp s-a aflat în grija statului. Primul accident l-a suferit în 1960, când a fost înapoiată în țară de la Bienala de Artă de la Veneția, împachetată necorespunzător și ciobită. Cel de-al doilea s-a petrecut la curemurul din 1977, când i-au fost avariate un picior, nasul și umărul. În 2014, statul român a fost invitat să-și exercite dreptul de preempțiune
Între 2014 și 2016, diferite comisii din partea statului au negociat cumpărarea Cumințeniei pământului de la proprietari. Negocierile s-au încheiat abia la începutul lui 2016, când prețul final a fost stabilit la 11 milioane de euro. Din această sumă, statul suportă 5 milioane de euro, iar pentru strângerea diferenței de 6 milioane a fost demarată campania de subscripție națională „Brâncuși e al tău”, care a stârnit numeroase controverse legate de sculptura lui Brâncuși și cumpărarea ei prin colectă publică. Aceasta din urmă, se încheie la finalul lunii septembrie.
23 septembrie 2016, Publicat în Arte / Remix /

Text de

  • Andra MatzalAndra Matzal

    Editor. Jurnalistă multitasking, mamă, navetistă. Mai multe despre Andra, aici. O găsiți la andra@scena9.ro.

     

  • Luiza VasiliuLuiza Vasiliu

    Jurnalistă freelancer. A învățat bazele meseriei la Dilema veche, iar în 2016 a co-fondat Scena9. Între timp, a publicat pe Casa Jurnalistului o serie de investigații despre chirurgul Gheorghe Burnei. Seria a fost finalistă la European Science Writer of The Year Award. A scris despre astrofizicieni care cercetează găuri negre, un disident care a dat foc comunismului, o profesoară pedepsită pentru că le-a recomandat elevilor să vadă un film despre Verlaine și Rimbaud. Recent, a coordonat Catedra de Abuz, un proiect de jurnalism despre abuzul și hărțuirea din școlile și universitățile de la noi. 

Ilustrații de

  • Sorina VazelinaSorina Vazelina

    Ilustrator. E una jumătate designer grafic, un sfert ilustratoare și o pătrime autoare de benzi desenate.


Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK