Prin proiectul DreamNA, artista Ioana Mischie vrea să recreeze cu ajutorul tehnologiei lumile pe care mințile noastre le desenează în timpul somnului.
Majoritatea oamenilor cu vârste de peste 10 ani visează de 4-6 ori pe noapte pe parcursul unui ciclu normal de somn. Faza în care se nasc visele se numește REM (de la Rapid Eye Movement, o caracteristică a perioadei) și durează de la 10 minute în prima parte a nopții la 30-34 de minute mai târziu. Ne ies câteva filme de scurt- și mediu-metraj în fiecare noapte.
Doar că le uităm, uneori de cum facem ochi. Uităm cam 95% de vise, pentru că modificările survenite în creier în acele momente nu permit procesarea și depozitarea tuturor informațiilor. Trăim emoții intense și avem experiențe stranii și lipsite de logică pe care mintea le acceptă, pentru a se debarasa apoi de ele.
Visarea e cea mai creativă activitate umană, însă nu toți avem acces la ea. Oamenii care suferă de unele afecțiuni cerebrale nu pot visa. Ioana Mischie, artistă transmedia, a aflat asta atunci când tatăl ei s-a îmbolnăvit, iar doctorii i-au depistat o tumoră pe creier. A început să devină interesată de cum ar putea să creeze o arhivă de vise într-un mediu artistic. Să transforme cu ajutorul tehnologiei Virtual Reality (VR) o experiență individuală într-una colectivă, cumva.
În 2018 a înscris proiectul DreamNA într-un hackathon la South by Southwest, unul dintre cele mai mari festivaluri de cultură și tehnologie din lume, și a câștigat Premiul Creativității, iar asta a încurajat-o să continue. A strâns o echipă — formată din artiști 3D și sound designeri, dar și din consultanți în neuroștiințe sau psihologie. Cu o finanțare AFCN a început să lucreze la primele trei vise în VR.
Proiectul înseamnă o formă de pionierat conceptual și tehnologic, care apelează la „neuro-storytelling” în VR. „DreamNA combină în premieră o ramură simplificată a tehnologiei folosite pentru investigațiile de tip electroencefalogramă (EEG), care evaluează și înregistrează activitatea bioelectrică a creierului, cu tehnologia pentru realitate virtuală”, explică echipa proiectului. Astfel, în funcție de gradul de relaxare sau de concentrare pe care îl resimt atunci când folosesc dispozitivul VR, utilizatorii vor putea „regla” intensitatea viselor redate, prin impulsurile neuronale pe care le transmit. Vor putea vedea mai mult sau mai puțin din vis, spune Ioana: „Dacă te concentrezi foarte tare, vei fi înconjurat de foarte multe elemente vizuale și sonore și muzicale, pe când dacă nu te concentrezi și ești destul de tensionat sau destul de anxios, o să vezi doar o parte, ca și cum ai privi ca printr-un binoclu niște elemente din acest vis”.
E un proiect foarte complicat din punct de vedere tehnologic. Când dorm, oamenii creează lumi aproape perfecte din punct de vedere vizual, însă atunci când ele sunt „importate” într-un game engine își pierd din expresivitate, din culori și contururi. Echipa s-a străduit totuși să stoarcă tot potențialul tehnologiei zilelor noastre și să atingă un nivel cât mai bun.
***
Ioana a extras cele dintâi vise din propria familie, pentru că îi era la îndemână să le culeagă de-acolo în detaliu. Primul vis e inspirat de mătușa ei, care atunci când avea 95 de ani a visat că tatăl ei o invita să vadă casa lor din lumea de apoi. „Ne-a descris această călătorie cu lux de amănunte. Era o călătorie absolut impresionantă, în care vedea tot felul de elemente arhitecturale, îmbinate cu natura. După care la final ajungea în camera ei, o cameră fără tavan, din care putea să vadă cerul înstelat”, povestește Ioana.
Mătușa ei a iubit acest vis atât de mult încât după aceea și-a dorit foarte mult să moară. S-a întâmplat asta acum un an, dar a fost omul cel mai împăcat pe care l-a cunoscut. Ioana și-a dorit foarte mult să recreeze în VR acea călătorie.
Ioana s-a apropiat de VR încetul cu încetul. Când era mică îi plăcea să scrie, iar prin liceu, când considera că a epuizat toate formele de scris, de la eseu la poezie, a decis să încerce scenaristica, ce era o portiță către universul vizual. De la scenaristică a trecut la regizat, iar la un moment dat a aflat de transmedia, care folosește mai multe canale pentru a crea o experiență. De exemplu, un film poate fi continuat cu un joc, după care poți face o instalație, apoi o intervenție urbană. A făcut cercetare în zona asta și a contribuit la crearea unei infrastructuri transmedia în România, prin fondarea Asociației Storyscapes. A făcut experimente, instalații, a ținut workshopuri. Așa s-a apropiat și de VR: a creat un proiect în cinematic VR despre tradițiile din Delta Dunării, apoi a creat Tangible Utopias, ce reunește orașe virtuale inspirate de imaginația unor copii.
***
La proiectul despre vise a lucrat mai mult în timpul pandemiei și a devenit un soi de salvare în perioada asta complicată. În paralel cu lucrul la vise a creat un formular — deschis până pe 20 decembrie 2021 — în care oamenii pot povesti propriile experiențe onirice. În biblioteca virtuală s-au strâns până acum 200 de înscrieri, iar unele dintre ele vor fi adaptate în VR.
Există anumite vise universale, ce pot fi identificate și în chestionare: zburăm, cădem, suntem urmăriți, ne întoarcem la anii de școală, ne cad dinții, umblăm dezbrăcați pe stradă, suntem urmăriți, întârziem. Și „tehnicile” visului sunt diferite: unii visează doar în alb și negru. În unele cazuri, sunetele sunt foarte prezente. O hartă a viselor, creată de Răzvan Zamfira pentru Scena9 acum vreo trei ani pe baza căutărilor de pe Google, pornea de la cele mai prezente zece teme din vise: șerpi, bani, moarte, naștere, nuntă, copii, sânge, dantură, apă și câini. A adăugat apoi, pentru fiecare dintre ele, cele mai des întâlnite întrebări. A marcat și interpretările acestora, așa cum apar pe un site foarte popular la noi, www.vise.ro. Ce a ieșit vedeți aici.
Ca regulă, DreamNA și-a impus să evite coșmarurile, pentru că vrea să valorifice „partea constructivă a viselor și puterea lor transformațională”. Scopul lui e să ofere o cale de a ne înțelege mai bine visele și de a valorifica lumea asta inaccesibilă și să creeze o formă de artă, una jucăușă. Proiectul își propune să creeze povești profunde care să-i țină pe oameni ancorați în ele, fără conflictul clasic între protagonist și antagonist. „Cam asta e intenția noastră: să creăm o alternativă la ceea ce a devenit un standard în industria audiovizuală. Iar această alternativă să ne facă să ne gândim mai mult la rostul nostru pe acest pământ și la cum putem îmbogăți spiritul uman, cum putem avansa ceea ce este eminamente uman într-o direcție constructivă.”
Biblioteca de vise creată de DreamNA are un scop artistic, dar și unul de cercetare: e o încercare de a arăta lumea asta ce rămâne adesea invizibilă și de a o înțelege. Ar putea să capete în timp și un rol terapeutic și să-i ajute pe cei care și-au pierdut capacitatea de a visa să trăiască în forma asta experiența. „Mi-ar plăcea mult ca acest proiect să ajungă într-o bună zi în spitalele din România și să funcționeze ca un fel de pop-up terapeutic pe holul spitalului, unde pacienții să poată intra pentru 3-5 minute și să aibă o experiență ce poate fi inspirațională, să spunem, dar cred că e mai mult de atât. Nu este doar un boost de energie și de frumusețe, ci și o colecție de întrebări acolo, integrată undeva în acest proiect. Și sper să o simtă oamenii care îl vor folosi”.
Proiectul e gândit pe termen lung și, la modul ideal, echipa ar vrea să adauge gradual din ce în ce mai multe narațiuni și să-l transforme într-un „univers oniric”, spune Ioana Mischie.
***
Oamenii își povestesc unii altora visele dintotdeauna și obișnuiesc să caute în ele legături și semne misterioase. Bunica Ioanei i-a povestit la un moment dat că a visat-o înainte ca ea să se nască. A rămas fascinată de ideea asta, că poți să visezi ceva înainte să se întâmple. „Și de-a lungul timpului am avut și eu foarte multe vise premonitorii. Și mi s-a părut prea mare acest domeniu încât aproape că m-am ferit să-labordez din punct de vedere creativ. Mi se părea aproape sacru. Cum să îmi permit să intru în lumea asta despre care nu știm nimic, sau știm foarte puțin?”. Crede totuși că e important să pătrundem, chiar și cu pași foarte mici, pentru că doar așa putem s-o aducem mai aproape de noi toți. Altfel, riscăm ca visele să ni se piardă în spamul informațional cel de toate zilele.
