„Ultima înghițitură e norocul. E politicos să termini tot din farfurie... și cred că sunt și obiceiuri ale noastre, ale românilor. Plus că înveți tot ce faci de la ai tăi, de la cât îți pui în farfurie și tot tripul românesc că am ieșit din comunism, să ai tot ce n-am avut eu. Taică-miu a fost mult mai sportiv decât mine, de modă veche. N-aveai ce să faci, nu era nimic la TV, așa că era afară la sport tot timpul, și învăța și foarte bine. Eu nu am genetica lui, dar intru în pattern-ul lui de mâncat. Mi-am dat seama că dietele sunt fake și așa am decis să merg la nutriționist.” (Paul)
Paul a ajuns la nutriționist după un lung proces de introspecție prin care și-a deconstruit alegerile și comportamentul lui față de mâncare. Dietele pe care le urma nu erau o soluție bună pentru el: dincolo de austeritatea unui regim și efectele resimțite doar pe termen scurt, în spatele kilogramelor în plus erau obiceiuri legate de mâncare ce îngreunau pierderea în greutate.
Acum Paul are 29 de ani, e manager, are „viață de birou” și este mulțumit că vede rezultatele și are susținerea prietenei sale în noul lui regim de viață. Însă lucrurile nu au fost mereu așa:
„În copilărie eram foarte slab, când eram la grădiniță – ai mei super tripați pe treaba asta, mi-au dat și vitamine. Pur și simplu la un moment dat, prin clasa a V-a mi-au făcut niște costume și al meu era mai mare decât al altor copii și de atunci mi-am dat seama că eram supraponderal. Mi-am pus problema abia în liceu, când fete, alea-alea și am ținut tot felul de diete. Am făcut o grămadă de chestii care mi se păreau mie că sunt sănătoase, dar nu m-am ținut de nimic. Și aveam efectul de yo-yo.” (Paul)
DEX-ul ne spune că nutriționistul e un „medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme”. Aparent, obiceiurile se schimbă mai repede decât definițiile, pentru că, la fel ca în cazul lui Paul, sunt alți oameni care apelează la serviciile unui nutriționist fără a fi bolnavi sau obezi. Apelul la un nutriționist este de multe ori căutarea unui răspuns la întrebarea: „Cum fac să arăt cum îmi doresc și să fiu sănătos?”
„Cei care consultă un nutriționist au de cele mai multe ori antecedente legate de regimuri și diete.” (Monica, medic specialist în nutriție)
Din Journal of consumer research aflăm că, în lumea occidentală, anii '80-'90 au fost marcați de exerciții fizice solicitante și diete drastice (Thompson&Troester).
Acest trend a fost vizibil și în România în anii '90 prin promovarea aparatelor de slăbit (Carmen Brumă la matinalul realizat de Teo Trandafir și Mircea Badea, Dimineața Devreme pe A1) sau prin prezentarea unui moment dedicat sportului în emisiunile matinale: 20 de minute de exerciții. Dietele despre care doamnele discutau în perioada respectivă erau regimul disociat sau produsele de slăbit Herbalife. Ele au fost urmate de regimul de slăbit cu varză și varianta modernă a regimului disociat, dieta Dukan. Tot în acea perioadă rețetele de slăbit erau transmise precum baladele populare și transcrise pe hârtie. Recent, ele au fost înlocuite de site-uri care promit efecte minune în doar câteva zile. Am consultat instrumentul pe care marketerii îl folosesc atunci când vor să se informeze despre ce caută consumatorul pe Google pentru a preîntâmpina cererea. Prin serviciului AdWords se poate identifica numărul de căutări pe un anumit termen în funcție de o perioadă dată. În 2015, au fost în medie 2.400 de căutări pe lună după termenul „slăbire rapidă”, în timp ce după „nutriționist” au fost 1.600.
Căutările nu rămân în zona de soluții punctuale, ci se extind și în cea de ingrediente minune. La o scurtă căutare în Google Trends, după ingrediente sau plante des pomenite în media, am descoperit că există hit-uri alimentare. Spre exemplu: căutările după termenul aloe vera au crescut în 2005, iar apoi au stagnat începând cu 2011. Pe de altă parte, pentru goji, căutările au început în 2010, au avut o creștere în 2014, ca mai apoi să stagneze. Similar este și cazul turmericului, care pare să fi fost „descoperit” cel mai târziu, în 2011, ajungând să fie vedetă în 2015. În prezent, căutările pentru acești termeni au ajuns la același nivel de interes – pentru ei se fac zeci de căutări lunare –, lăsând loc unui alt ingredient sau aliment minune.
În lumea nutriționiștilor și ai specialiștilor în slăbit sunt niște nume sonore care se remarcă în căutări: Mihaela Bilic (2.400 căutări), Andrei Laslău (4.400 căutări) sau Vera Daghie (320 căutări). Fiecare dintre aceștia a avut apariții media – așa că interesul pentru ei nu este determinat direct de o cerere pentru serviciile lor, ci poate avea mai multe motivații în spatele căutării.
Din păcate, rareori primul pas este consultarea unui nutriționist. Internetul abundă de diete variate și promisiuni: „rezultate în doar câteva zile”. Totuși drumul către ele nu e deloc ușor, iar efectele asupra organismului sunt departe de a fi benefice.
Paul își aduce aminte de perioada în care ținea regimul Dukan: „Mergeam pe jos, beam apă, nici o pâine, nici dulciuri. Am slăbit 10 kg într-o lună. Era drastică schimbarea, dar cum am făcut, mă întrebau oamenii.”
Dieta cu varză sau regimul Dukan (spre exemplu: 3 zile legume, 3 zile lactate, 3 zile carne) pot produce efecte rapide, însă produc saturație. Presiunea acestui tip regim repetitiv produce apariția efectului de yo-yo, revenirea la greutatea inițială din cauza nevoi de a mânca normal după o lungă perioadă de „interdicții”.
Mihaela a trecut și ea prin aceeași etapă în jurul vârstei de 20 de ani. Ea considera că un regim este cu atât mai bun cu cât dă rezultate mai rapid. „Țineam diete foarte drastice și pe urmă iar mâncam și iar mă îngrășam. „Îți dai seama, dacă mâncam 5 zile numai varză, în a șasea zi mâncam mai mult decât varză pentru că mi-era foarte foame” (Mihaela). Înainte de a cere sfatul unui nutriționist, Mihaela a discutat cu mama ei, la rândul său medic, despre o astfel de posibilitate, însă decizia finală de a consulta un specialist i-a aparținut în totalitate Mihaelei.
Ana petrece cel puțin 8 ore pe zi la birou. Deși este nefumătoare, se dezmorțește în pauze făcând scurte plimbări. Treaba se continuă acasă, iar timpul pentru relaxare apare pe seară. În ceea ce privește mișcarea, mereu a încercat să-și facă timp pentru sport, însă pe parcurs au apărut probleme. Ana povestește despre ce a determinat-o să ajungă la nutriționist:
„Am avut probleme cu coloana, am făcut fizioterapie unde era și un nutrționist. Oricum aveam de gând să merg la un nutriționist pentru că greutatea îmi apăsa pe coloană. Nu am auzit pe altcineva să fi mers, deci a fost o decizie proprie.” (Ana)
Nici relația cu nutriționistul nu poate fi considerată un succes de la bun început, atât timp cât cel care-l consultă nu este în totalitate informat cu privire la condițiile regimului. Între nutriționist și pacient e nevoie de o relație transparentă în care sunt șterse liniile de putere. Atât timp cât pacientul va resimți „un ochi în ceafă” pe parcursul dietei propuse și nu va internaliza noile principii ale regimului, șansele de reușită vor fi minime.
„Nu era ca o prietenă, mai mult îi dădeam raportul. Mi-era și puțin rușine de ea, când mă duceam și-i ziceam că am mâncat ca o scroafă.” (Mihaela)
Impresia unei relații de putere între Mihaela și nutriționist a fost unul dintre motivele care au descurajat-o să continue regimul după ce a atins rezultatele dorinte. Ulterior, ea povestește cum s-a întors la lucrurile învățate de la nutriționist, aplicând normele regimului la nivel principial:
„În ultimii doi ani am învățat să am o limită, dar m-am gândit că pot să mănânc ce vreau pentru că de multe ori mâncam, mănânc ce vreau... Dar mult mai puțină carne, spre deloc. Foarte multe smoothie-uri și sucuri de fructe, și asta pentru că am început să citesc o grămadă de nutriție: cum să ai un balance așa, cum să nu te frustrezi prea tare, dar nici să nu o dai în partea cealaltă.” (Mihaela, 26 de ani)
Ana consideră că are libertate totală, dar cu toate acestea crede că e nevoie de mobilizare și autocontrol. Ele devin valori ale noului stil de viață echilibrat. Chiar dacă mai sunt mese ce depășesc restricțiile regimului, ele nu devin o problemă pentru Ana, pentru că le compensează cu porții aferente dietei.
„Am libertate totală să mănânc cât vreau, ce vreau, dar doar ce am voie. Nici nu poți să mănânci foarte mult, poate e o chestie de autocontrol. Uneori scap și mănânc mai mult, dar realizez și următoarea dată mănânc mai puțin. M-am obișnuit și chiar dacă într-o zi nu am ce să mănânc din produsele pe care nu le am și mănânc ce am gătit pentru ai mei – important e să mănânc cât am nevoie. Autocontrolul și mobilizarea și să ai încredere în tine că poți” (Ana)
După acest hop al relației cu nutriționistul, urmează provocările sociale venite de pe urma regimului. Poftele și contextul meselor mari, în care „nu se poate fără o țuiculiță înainte de masă”, sunt provocări cărora trebuie să le facă față cel ce urmează dieta. Ele sunt resimțite diferit de la caz la caz.
Paul duce dorul câtorva alimente: dulciurile și pâinea, însă și de bere îi e dor: „Mă uit la o bere de o săptămână”. Totuși, poate să bea 2, 3 pahare de vin sau bere pe săptămână, însă preferă să se abțină și să-și păstreze porțiile pentru ocazii speciale sau momente de relaxare. În modul de consum apar schimbări, ceea ce odată erau obiceiuri de zi cu zi, devin alimente sau băuturi care păstrate pentru anumite momente își schimbă semnificația în timpul consumului.
Dacă membrii apropiați ai familiei înțeleg și susțin schimbările alimentare, prietenii mai puțin apropiați și rudele îndepărtate pot face diverse comentarii care de multe ori descurajează continuarea regimului.
Mihaela povestește despre cum rudele obișnuiau să-i spună: „Hai, fată că ești normală, de ce te abții atât!”. Pe de altă parte, pentru Paul interacțiunea cu prietenii cu discuțiile despre regim au un rol constructiv: „E mai simplu să te ții de chestii de care te angajezi, dacă o spui altora. Pare așa o chestie de bragging că nu contează, frate, ce mănânci tu, dar pe mine m-a ajutat să mă țin de chestii.”
Relația cu nutriționistul seamănă cu relația cu psihologul, fără încrederea în specialist nu poți ajunge la rezultatele dorite. O altă similaritate e la nivel de preconcepții - „trebuie să ai o problemă, nu e suficient să vrei să te simți mai bine” - zice Gura Lumii. Însă, după cum am văzut, nu trebuie să fii bolnav pentru a apela la sfaturile unui specialist în nutriție. Atunci când se întâmpla asta, în spatele „apelului” se află lungi procese și încercări de a pierde din greutate prin mijloace dure care pun presiune pe individ și îi pot pune în pericol sănătatea.
De vreme ce relația cu nutriționistul e deschisă, bazată pe încredere și nu e privită ca o relație de putere, există premisele asumării unei noi diete. Cu toate astea, obținerea rezultatelor dorite stă în a privi regimul ca pe un nou stil de viață. Nutriționistul are un rol important în a înțelege cotidianul pacientului său: de la programul zilnic, de la orele petrecute pe scaun, la relațiile sociale și, mai ales, la înțelegerea semnificației pe care mâncarea o are în viața lui.
„Pentru sănătatea dvs. evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi” - proverb contemporan
