Ne petrecem o treime din viață fără să știm de noi și fără să înțelegem prea clar cum facem asta. Am vrut totuși să aflu câte ceva: cum s-a schimbat somnul de-a lungul timpului, cum diferă el de la o cultură la alta și de la o vârstă la alta, de ce-i atât de fascinant. Am stat de vorbă cu sociologi specializați în somn, am strâns informații și uneori am dormit.
Așa trebuie să se fi trezit și strămoșii noștri atunci când se plimba un urs lângă grotă: inima sare din loc, ochii se deschid larg, mușchii tresar. E ora 3 dimineața și sunt treaz, mai treaz decât în timpul interviului de ieri, mai treaz decât după cafeaua aia tare, mult mai treaz decât mi-aș dori. Dacă ar fi într-adevăr un urs la capătul patului, acum aș fi destul de sprinten încât să fug sau măcar să mă feresc de gheare și colți. Nu-i însă niciun urlet sau vreun alt semn de pericol, e liniște și beznă și nu-s decât un alt om care doarme prost. Știu că n-o să pot adormi la loc.
Sunt într-un așternut călduros, la etajul al 5-lea al unui bloc din cartierul bucureștean Timpuri Noi, iar dincolo de pereți sunt mii de mamifere fragile și inteligente care dorm sau se chinuie să adoarmă. Semeni de-ai noștri au învățat să trimită roboți pe Marte, alții au scris capodopere sau au ridicat zgârie-nori, dar pentru asta au avut nevoie să se învelească, să-și îmbrace pijămăluțele ridicole și să uite de ei pentru câteva ore în fiecare noapte. E bine dacă dormim și e rău dacă nu. Există doar teorii cu privire la motivele pentru care dormim: corpurile noastre au nevoie de inactivitate pentru a economisi energie sau pentru a o recupera, pentru a ne da restarturi la creier. Așa că aș face bine să-nchid ochii acum.
Mai demult se credea că adormirea e similară apăsării unui întrerupător: un click și suntem închiși, alt click și ne-am deschis. De fapt, lăsăm mereu portițe întredeschise către lumea reală, iar prin ele intră semnale de tot felul. Ca să mă liniștesc, pun mâna pe telefon și caut un podcast sau un fragment de cinci minute din show-ul lui Stephen Colbert, apoi încă unul. Lumina albastră, vocile și râsetele îmi pun creierul la lucru. E întuneric și tăcere, ușa e încuiată, iar eu sunt un mamifer cu frici care nu-și au sensul în ziua de azi.
Dormim dintotdeauna cu întreruperi, dar așteptările noastre cu privire la somn s-au schimbat. Vrem să dormim câte opt ore fără pauză, pentru că așa zic articolele din secțiunea Sănătate & Lifestyle și colegii de birou că e bine. Somnul a devenit o preocupare tot mai importantă a lumii de azi, asta-i clar.
Care-i treaba cu somnul, așadar? Dicționarul Oxford definește somnul ca pe o „stare a corpului și a minții ce revine pentru câteva ore în fiecare noapte, timp în care sistemul nervos este inactiv, ochii sunt închiși, musculatura posturală este relaxată, iar conștiința este practic suspendată”. Declarația universală a drepturilor omului adoptată de Adunarea Generală a ONU din 1948 menționează că „toată lumea are dreptul la odihnă și destindere”, iar privarea de somn - folosită inclusiv de CIA în timpul interogatoriilor de după 9/11 - e considerată tortură.
Înainte să explicăm somnul trebuie să găsim utilitatea stării de veghe, consideră sociologii Vilhelm Aubert și Harrison White. Starea obișnuită a animalelor și a copiilor este somnul. Ne trezim pentru că o nevoie fiziologică pentru o acțiune pornește o zonă specializată a creierului. Veghea se menține însă și după ce respectiva nevoie a fost satisfăcută, până când oboseala neuromusculară amorțește cortexul și centrul trezirii, adică până cădem cu nasul în pernă. Suprapunerea dintre somn și noapte nu-i un dat natural, ci un compromis între nevoile fiziologice și constrângerile legate de mediu: noaptea aduce restrângerea câmpului vizual și liniște, iar scăderea temperaturii impune nevoia de a te pune la adăpost, arată cei doi sociologi.
În nopțile bune, dorm cam șapte ore. Dacă încerc să trag de mine, simt că-mi vâjâie capul și-mi amorțesc mușchii, devin iritabil și anxios până la limita suportabilității. E greu de spus cât ar trebui să dormim, deși rubricile de sfaturi pomenesc nevoia a opt ore petrecute cu capul în pernă. Privilegiem și devalorizăm somnul, în funcție de poziția în viață, de vârstă și de circumstanțe, explică Eric L. Hsu, cercetător australian specializat în sociologia somnului, unul dintre cei mai buni din lume în domeniul ăsta. Azi, mai mult ca oricând, oamenii se consideră „săraci în timp”, prea ocupați, însă orele de lucru au rămas cam aceleași de-a lungul ultimelor decenii. Ce s-a schimbat, de fapt, e felul în care lumea înțelege timpul liber.
În ziua de azi, timpul liber e mult mai ocupat. Vacanțele devin experiențe, iar pentru a colecționa experiențele astea sărim adesea peste somn. Rezervăm camere de hotel care, pentru că au paturi comode, par făcute pentru relaxare. În realitate, însă, micul dejun e doar până la 10, iar dacă nu agățăm un semn cu „Nu deranjați” pe ușă, o să intre peste noi omul cu curățenia. Așa că ieșim, vizităm, facem selfie-uri, umblăm întruna. Ajungem să ne întoarcem din concedii mai obosiți decât plecasem și, într-o anumită măsură, ne mândrim cu asta.
În lumea contemporană, somnul în cantități reduse e semn al dedicării și al succesului: CEO-ul Apple, Tim Cook, se trezește în fiecare dimineață la 3.45 AM, iar fosta candidată la președinția SUA Hillary Clinton și-a făcut campanie electorală în 2008 întrebându-și alegătorii cine ar vrea să răspundă unui telefon primit de Casa Albă la 3 dimineața. „Așteptăm asta acum de la politicieni. Să spunem că se petrece o tragedie într-o parte a lumii, undeva departe de România. Știrile vor menționa că președintele a fost anunțat cu privire la asta și înțelege ce se-ntâmplă. Acum 100 de ani nu s-ar fi întâmplat asta: s-ar fi trezit și ar fi aflat ce se-ntâmplă”, îmi spune Eric L. Hsu. Poporul cere astăzi conducători care să vegheze asupră-i în permanență.
În același timp, omenirea pare tot mai preocupată de găsirea vreunei formule magice a somnului de calitate. Iar când scriu „somn de calitate”, îmi și imaginez un produs așezat într-un raft, cu cod de bare pe ambalaj. Există o industrie a somnului în toată regula: avem pilule pentru somn, institute de cercetare specializate în somn, saltele ce se modelează după forma corpului și se adaptează la temperatura acestuia, lenjerii din mătase și perne moi, operații pentru eliminarea sforăitului, povești de adormit adulți care ne îndeamnă să ne îmbrățișăm perna ca pe-un urs polar.
Pentru a remodela somnul pământenilor e nevoie de cercetări, iar acestea sunt greu de făcut, întâi de toate pentru că nu e un singur organ implicat. Deși descoperiri s-au tot făcut după începutul secolului al XX-lea, studiul somnului a luat avânt abia în anii ‘50, odată cu identificarea somnului REM (rapid eye movement), apoi a ciclurilor somnului și cu descoperirea melatoninei, hormon ce joacă un rol cheie în procesul adormirii.
A devenit apoi obiect de studiu pentru sociologie: în ciuda faptului că pare o acțiune individuală, e una modelată prin contact cu restul comunității. Când mergem la culcare, o cultură întreagă intră cu noi sub plapumă. Poetul grec Hesiod zicea despre somn că-i „fratele morții”. Asemenea morții, somnul nu-i o activitate trivială în fața căreia individul e de capul lui, ci un eveniment social important, după cum arată sociologii Vilhelm Aubert și Harrison White.
Sociologii încearcă să înțeleagă pattern-uri legate de somn. Eric L. Hsu a scris, între altele, despre somnul animalelor sau despre relația dintre dormit și accelerarea socială, adică graba lumii de azi. Hsu găsește fascinant faptul că somnul nu e ceva ce putem controla cu adevărat: „Nu ne putem ordona să dormim. Putem crea condițiile pentru somn, dar până la urmă somnul vine după „bunul plac". Cu alte cuvinte, somnul e ceva ce ni se-ntâmplă, dar e făcut de noi. Arată, așadar, că suntem creaturi foarte complexe.
Hsu a văzut domeniul ăsta ca pe o ușă întredeschisă către o cunoaștere mai amplă a omului. Invariabil, când vorbește cu cineva despre somn ajunge la alte lucruri care țin de viața lui. A făcut un studiu despre felurile în care dorm șoferii de camioane și, în discuțiile cu ei, a ajuns la viețile lor casnice și la efectele muncii lor asupra vieții de familie, la presiunea tot mai mare de a consulta un doctor specializat în somn atunci când au probleme și la relația lor cu telefonia mobilă. Ca cercetător, i se pare uimitor să constate cât de dispuși sunt oamenii să vorbească despre asta: cu toții avem povești legate de dormit.
Cum ai dormit? Răspunsul la întrebarea asta spune mai multe despre noi decât credem. „Excelent”, „binișor”, „cât de cât”, „prost de tot”. Când am vreun proiect de terminat sau când urmează să plec în vreo călătorie și n-am totul pus la punct, mă gândesc la somn și de-aia nu pot adormi, mă învârt într-un cerc al anxietății și asta-mi transformă atât timpul petrecut sub plapumă, cât și ziua de după.
***
Există puține informații despre felul în care dorm românii. Un studiu despre utilizarea timpului liber publicat la sfârșitul lui 2013 de către Institutul Național de Statistică (INS) spune că un român doarme câte 8 ore și 37 de minute într-o zi lucrătoare și cu 56 de minute mai mult într-una de odihnă. Pe categorii de vârstă, copiii cu vârste între 10 și 14 ani dorm cu vreo oră și jumătate mai mult decât cei cu vârste între 24 și 44 de ani, iar cei de peste 65 de ani aveau câte o jumătate de oră de somn în plus într-o zi lucrătoare față de grupa 24-44 de ani. Cifrele INS-ului par, însă, destul de mari, spune Ramona Marinache, cercetătoare în sociologie la Universitatea din București, mai ales dacă le comparăm cu cele din Statele Unite, tot din 2013: doar 59% dintre americani dormeau câte șapte ore sau mai mult. Un studiu al National Sleep Foundation, citat de The Guardian, arăta că un adult american doarme în medie șase ore și 31 de minute, iar un britanic - șase ore și 49 de minute.
Trezirile nocturne ne sperie, așa că suntem tentați să luăm pastile pentru a „repara” situația. Somnul în reprize era însă normal acum mai multă vreme. „Cel puțin în lumea vest-europeană, ideea de a dormi o singură dată de-a lungul întregii nopți e mai degrabă o invenție modernă. Oamenii modernității timpurii dormeau segmentat”, spune Eric L. Hsu. În mod obișnuit, europenii aveau câte două mari intervale de somn, despărțite de o oră sau mai mult de veghe. Primul interval mai era numit și „somnul mort” / „dead sleep”, consemnează A. Roger Ekirch in lucrarea Sleep We Have Lost. Cel de-al doilea somn era cel de dimineață.
Trecerea la somnul monofazic e interpretată, în multe părți ale lumii, ca parte a unui proiect de modernizare. „Există un studiu foarte interesant în China despre cum somnul devine monofazic pentru că asta e o formă mai capitalistă de a dormi”, spune Hsu. Ajungem să transformăm somnul într-o grămăjoară compactă de timp din care mai putem extrage vreo oră-două pentru alte activități. „Asta arată că oamenii au o înțelegere ambivalentă asupra somnului: știu că e productiv, dar sunt dispuși să renunțe la el”, explică Hsu. Puțini dintre noi ar alege să-și petreacă ultima oră din viață dormind.
Ramona Marinache spune despre ea că-i place să se trezească noaptea pentru a lucra, i se pare că-i o perioadă prea puțin exploatată a zilei. Declară că, atunci când doarme totuși, devine un coșmar pentru cine-i e alături: are ceea ce se numește „sindromul picioarelor neliniștite” (restless legs syndrome). „De când îmi pot aduce aminte, certurile cu sora mea erau pe somn.”
Între timp, a devenit unul dintre primii sociologi care a ales să studieze somnul în România. În 2012 a lucrat la o cercetare despre felurile în care dorm angajații din call-center-uri pentru a se sincroniza cu cei din preajma lor și despre tensiunile ce pornesc de-aici. Au început să-i povestească despre cât de greu le-a fost să-și adapteze programul de somn. Ramonei i s-a părut uluitor să constate cât de răsturnate erau viețile sociale ale celor din call-center-uri, majoritatea foarte tineri: „Cei mai mulți se plângeau de viața socială care pur și simplu murea și fie aveau varianta în care se împrieteneau cu cei din cadrul call center-ului și-și făceau un nou grup de prieteni, fie se duceau și-și căutau un alt job, uneori mai prost plătit, dar care să le permită să aibă și viață socială.” Dincolo de interacțiuni sociale, erau felurite îndatoriri sau nevoi care rămâneau în stand-by: nu se puteau programa la medic sau n-ajungeau să-și plătească facturile. Câțiva ani mai târziu, șefii call-center-urilor au constatat ce probleme au oamenii, așa că au venit cu tot felul de servicii: au început, între altele, să organizeze seri de film care să suplinească într-o oarecare măsură socializarea obișnuită.
***
Somnul s-a tot modelat de-a lungul istoriei. În Evul Mediu, oamenii dormeau oriunde, cu oricine, iar tablourile care ilustrează viața de zi cu zi de pe-atunci conțin mulți cetățeni care se odihnesc cu capul pe masă sau întinși pe jos. Familiile înnoptau de cele mai multe ori în aceeași încăpere. Somnul a devenit un act privat odată cu schimbările suferite de obiceiurile stăpânilor: domnitorul, regele sau împăratul nu mai doarme împreună cu toată suita, nobilii din jurul său îl imită, iar comunitatea interiorizează treptat regula. „Se schimbă clasele de sus, iar cei care lucrează cu ei încep să preia o serie de obiceiuri de la ei: de la folosirea batistei la folosirea cuțitului și a modului de a dormi. Aș spune că în modernitate ajungem într-un punct în care somnul poate fi considerat civilizat”, explică Ramona Marinache. Per ansamblu, oamenii devin mai interesați de disciplinarea propriilor corpuri. În lumea modernă, somnul devine un act foarte privat: dormim doar alături de persoane foarte apropiate. De asta nu ne prea priește somnul în avion sau în tren, între altele.
Totodată însă, companiile încearcă să împingă limita intimității și autonomiei angajaților, după interese pragmatice. Alături de alte corporații, Google a instalat în birouri sleep-pods, un fel de capsule cu loc de-ntins picioarele, în care lucrătorii pot trage un pui de somn pentru a se întoarce proaspeți la muncă. Ar fi fost de neconceput pentru un patron de-acum 30-40 de ani.
O altă schimbare semnificativă ține de cantitatea de somn de care are parte fiecare segment al societății: dacă în secolele XVIII-XIX, cei din clasele de sus dormeau mai mult decât reprezentanții claselor de jos, odată cu postmodernitatea treaba s-a inversat: cei din clasele de sus dorm mai puțin și cei din clasa de mijloc și cei de jos se odihnesc mai mult. Ce-a făcut diferența? „Cei din clasa de sus, în secolele XVIII-XIX, erau aristocrați care nu lucrau, aveau oameni care se ocupau de administrarea moșiilor sau averilor. După industrializare, clasa de sus are de cele mai multe ori afaceri pe care le administrează direct. De aici și ideea că șeful trebuie să stea peste program și să fie modest, pentru că șeful lucrează pentru propria lui companie”, spune cercetătoarea. Amintește de povești din Bucureștiul sfârșitului de secol al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în care apărea un copil care anunța când se culca domnul, pentru ca nimeni să nu facă gălăgie în următoarele două-trei ore. Anunța, apoi, când s-a trezit. „Nu mai avem așa ceva acum”, râde Ramona.
Pe deasupra, somnul a devenit tot mai tehnologizat. Istoricul economic David Landes scria în 1983 că instrumentele de măsurare a timpului - tot mai mici și mai accesibile - au contribuit mai mult decât motoarele cu aburi la săvârșirea Revoluției Industriale. Au mărunțit tot mai precis timpul muncitorilor și l-au disciplinat. Apariția electricității a mai rupt puțin din timpul de odihnă. Mai nou, telefoanele mobile și tentația de a le folosi inclusiv în pat, inclusiv pentru verificarea mailului de serviciu, modifică iarăși obiceiurile omului modern. „De fiecare dată când aprindem o lumină, luăm fără să vrem un medicament ce afectează felul în care dormim”, explică cronobiologul Charles A. Czeisler, citat în studiul Sleep We Have Lost.
În diferite părți ale lumii se doarme diferit. Ne apar uneori în feed-ul de Facebook imagini cu japonezi care dorm pe scările de la metrou, pe trotuare sau cu capul pe vreun birou. Acolo, somnul nu e incompatibil cu munca. Inemuri, adică „somnul prezent”, e o practică veche de cel puțin 1.000 de ani. „E o tehnică corporală exersată, nu poate oricine să doarmă așa. Pentru japonezi, a dormi la muncă nu e semn de lene, ci de devotament. Se crede că, dacă cineva adoarme la muncă, trebuie să fie atât de dedicați muncii lor încât ajung să adoarmă. În multe alte locuri nu gândim așa”, spune cercetătorul din Australia. Să ne gândim doar cât de des îi sancționăm pe demnitarii care ațipesc prin Parlament.
Și mai interesant e însă atunci când culturile se întâlnesc. Ramona Marinache amintește de cazul unui oficial nigerian care a ațipit la o întâlnire a mai multor țări dezvoltate din Africa: Întrebarea este: ce reguli aplicăm în condițiile astea? Mai era o poveste cu regina Marii Britanii care se duce în Maroc. Avea un program bătut în cuie, numai că oficialul marocan dormea. Și Regina a așteptat câteva ore până s-a trezit, pentru că acolo cutuma este să nu trezești un lider. Ce faci?”
Nu suntem egali în fața somnului și n-am fost niciodată. Unii dintre noi cumpără experiențe legate de somn. În Coreea de Sud sunt case vechi în care lumea plătește pentru o oră de somn într-un mic spațiu, înconjurat de oameni. Companiile aeriene vând bilete de zeci de mii de dolari pentru că niște afaceriști pun preț pe un somn productiv, care le permite să fie gata pentru o întâlnire imediat după aterizare. La celălalt capăt al scării sociale sunt cu totul altfel de experiențe: oameni nevoiți să doarmă pe bănci și pe trotuare, înveliți cu pagini de ziar care să le semnalizeze celor din jur că-s încă vii. Eric L. Hsu a dat de-o lucrare SF care imaginează un viitor în care doar cei privilegiați pot dormi, iar ceilalți sunt forțați să nu doarmă. Exercițiul ăsta l-a pus pe gânduri pe cercetătorul australian. Crede că e esențial ca oamenii să aibă acces la somn indiferent de statutul social, pentru a le îmbunătăți viețile per ansamblu. Dincolo de asta, observă că mare parte din valoarea noastră, ca oameni, e dată de abilitatea noastră de a fi productivi din punct de vedere economic. Se întreabă însă când o să dormim doar de dragul somnului, pentru plăcerea desprinderii de lume vreme de câteva ore.
