Când ne mai pică ochii pe câte-un raport privind piața culturală românească sau situația bibliotecilor, când editurile își declară vânzările anuale sau dau topurile lor la Gaudeamus, când adunăm orele petrecute în teatre și cinematografe și le comparăm cu cele pierdute în fața televizorului, ne luăm cu mâinile de cap sau nu, de la temperament la temperament și în funcție și de ce suntem expuși în rețele noastre de cunoscuți, în bulele noastre intelectuale. Citite în cheia statisticii, în căutare procentelor și medianelor, datele sunt, bineînțeles, întristătoare. Concluzia decurge automat și nereflectat, ca un refren: „românii nu consumă cultură”. Mai ales dacă tu ești unul dintre producători, editoare sau DJ, poetă sau dansator, director de teatru sau artist-activist grafic, concluzia e întărită și de cifrele din propriile documente Excel.
Când vine vremea însă a explica de ce, zgomotul puternic, stârnit de agitația noastră, se transformă într-un murmur. Fiecare ar avea o explicație, dar, la o analiză mai atentă, nu pare a fi mai deloc științifică. Ghicire educată, intuiții bine forjate, poate o încercare de a modela problema după o teorie cunoscută, care să convină și convingerilor intime. Imaginea dată de o astfel de raportare statistică nu e una greșită. Doar că este o imagine prea puternic influențată de aparatul care o face, de asumpțiile despre ce înseamnă cultură, producție și consum cultural, agent și consumator cultural. Dar dacă am privi și altfel, pentru a scăpa de false lamentări?
Întreaga dramă a culturii noastre n-ar mai fi dacă nu am mai gândi atât de intelectualist ce este cultura. Crescuți în cartier, credem că e mai util să discutăm în alt registru, urmărind relația dintre rețelele sociale și cultură, oarecum într-un plan orizontal. Miza este simplă, căci în căutarea marii explicații nu am plecat. Lansăm mai degrabă întrebări, o invitație la reflecție, și în fundal subliniem puterea invizibilă a rețelelor sociale. Ne vom opri puțin, la final, asupra migrației și colaborării în mediul academic.
Așa cum scrie și-n manualele mai puțin dogmatice, conceptul de cultură este unul latent, multi-dimensional, cu o încărcătură multiplă, astfel că orice demers de definire a culturii reprezintă ab initio o reală capcană intelectuală. Totuși, fără a asuma o poziție scolastică sau pedantă, putem considera cultura, într-un sens larg, drept tot ceea ce omul face în cadrul societății. Un întreg complex care depozitează valori, norme, atitudini, comportamente, simboluri, cutume, convenții, practici, proceduri, instituții. Acest întreg complex, în diferite forme de revelare, este împărtășit de grupuri variate de oameni, adică este asumat și în același timp interpretat. Omul, în tot ceea ce face, face cultură, încercând, variat, să scape din chingile naturii și din cele ale materiei.
Rețelele sociale, adesea, în limbajul comun, sunt personificate eronat prin apelul la platformele de socializare (Facebook, Twitter etc.). Din punct de vedere științific este un fel de „nedreptate epistemică” adusă unei arii științifice substanțiale, consistente și actuale, adică științei rețelelor. Ce ar trebui să înțelegem prin rețele sociale? Configurații ale relațiilor sociale, precum prietenia, întrajutorarea, comunicarea, antipatia, conflictul etc., de diverse forme și intensități. Aceste configurații, pe de o parte, constrâng, iar pe de cealaltă parte sunt, totuși, efectul acțiunii umane. Nu îmbrățișăm niciun gen de determinism social, dar nici nu ne lăsăm ispitiți de teoriile individualiste, de tipul alegerii raționale. Pe scurt, societatea reprezintă rezultatul macro al rețelelor individuale, create la un nivel micro. Ceea ce actorii sociali desfac, însăilează și țes, la nivelul contactelor sociale personale, se agregă invizibil și se actualizează permanent la nivel global sau colectiv, într-o mare și unică rețea, în care fiecare dintre noi are o poziție, măsurabilă sociologic. Succesul sau eșecul, preferințele alimentare sau vestimentare, promovarea în carieră sau concedierea, acumularea de avuție sau sărăcia sunt puternic afectate de această poziție pe care fiecare dintre noi o ocupă în rețeaua globală.
Cultura este un RADET funcțional, care nu oprește căldura la maternitate, dimpotrivă
Ce-ar fi să asumăm, deloc cinic pentru cititorii bucureșteni, că rețelele funcționează precum conductele (sau țevile) și astfel facilitează circulația obiectelor, ideilor, normelor, practicilor, inovațiilor etc. Altfel spus, cu o sintagmă mai metaforică, asigură circulația obiectelor culturale. În sistemul de conducte, fiecare dintre noi are o poziție, exact ca, să zicem, punctele termice și caloriferele de bloc. Unii sunt foarte bine conectați (au mulți prieteni și cunoștințe), iar alții sunt mai slab conectați (universul lor social este compus dintr-un număr limitat de persoane). Pe de altă parte, recensământul numărului de relații sociale pe care le avem nu este un indicator per se sau o bună descriere a poziției pe care o avem în imensa unică rețea socială globală. Caracteristica pozițiilor pe care le ocupă cei la care suntem conectați este, la rândul ei, semnificativă. Uneori este suficient să ai puține contacte sociale, atâta vreme cât persoanele respective sunt extrem de bine conectate. Alteori, poți să fii extrem de bine conectat, dar cu oameni care însă sunt slab conectați. Arhitectura părții de rețea socială din care facem parte poate fi decisivă pentru înțelegerea tipului de obiecte culturale care circulă, spre noi și dinspre noi, și la care avem acces. Căci în termeni de acces ar trebui să punem problema, nu direct în cei ai consumului.
În acest scenariu, în care rețelele sociale reprezintă un sistem de conducte care facilitează și asigură circulația obiectelor culturale, acestea sunt considerate ca fiind ceva exterior culturii și obiectelor culturale. Intrăm în contact cu anumite valori și atitudini verbalizate, prin contagiune. Simplul contact este suficient. În alte cazuri, accesăm obiecte culturale informându-ne și fiind conectați la fluxuri multiple de informații – un fel de existență socială printre tab-uri. Adoptăm conduite și idei fie ca urmare a presiunii normative a grupului din care facem parte, fie de la distanță, adică privim, copiem și adaptăm ceea ce observăm la alții, pe care-i considerăm similari nouă sau pe care-i apreciem.
Dar această idee, conform căreia rețelele sociale sunt considerate drept ceva exterior obiectelor culturale, poate fi respinsă. RADET nu e ceva exterior culturii, ca un ambalaj (destul de perisabil), prin care trece ceva. RADET nu e agnostic față de apa caldă care trece prin țevi. O abordare alternativă consideră rețelele sociale drept factor generator al culturii. Să privim puțin în viața noastră, a fiecăruia: cercurile de prieteni sau universul social al fiecăruia dintre noi, numiți pompos „actori sociali”, univers dominat de familie și prieteni apropiați, acționează social sub forma unor incubatoare culturale. Aceste incubatoare sunt surse de identități și de discurs, spre exemplu grupul de activiști pentru climă reprezentat de Greta Thunberg. Ar fi absurd să credem că fiecare dintre noi citește (sau mai degrabă nu), merge la film (uneori), ascultă manele, de capul lui, într-un fel de vid în care plutim atomizați-atomic (TV k lumea, în vremea când încă ne uitam la televizor). Dar logica de funcționare a grupurilor sociale implică împărtășirea de norme, valori, modele de interpretare ale realității care anterior au fost negociate între noi. Prin presiunea și mecanismele de control de grup este asigurată adoptarea și practicarea de conduite, adică matrice culturale, dezvoltate intra-grupal. În acest registru, ideile sau concepțiile cu privire la încălzirea globală sau responsabilitatea față de mediul înconjurător nu apar întâmplător și nu sunt nicidecum expresia agregată a unor indivizi atomizați. Din contră, acestea sunt produse în incubatoarele culturale reprezentate de grupurile sociale. Să nu uităm că una dintre proprietățile grupurilor este că sunt dominate de omogenități culturale. Aceasta ar putea explica de ce oamenii au început să fie atât de convinși de ideea unor bule culturale omogene, în care trăim, facem, mai ales online.
Izomorfi sau alchimiști?
Accesul, adoptarea și circulația obiectelor culturale sunt afectate de rețelele sociale și în alte două moduri. Primul mod este puternic legat de poziționarea identică a actorilor în structura socială. Celebrul îndemn din Manifestul Partidului Comunist (al lui Marx și Engels, desigur), „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, este fundamentat pe faptul că identitățile sociale apar și se construiesc ca urmare a unei conștientizări a ocupării aceleași poziții sociale. În acest context, argumentul poate fi simplificat, spre exemplu, în felul următor: funcționarii din birocrațiile private, în măsura în care vor conștientiza faptul că împărtășesc un statut similar, vor trece la construcția unor identități participante. Își vor identifica interesele comune și, printr-un proces de izomorfism (adică copiere, în limbaj cotidian), vor iniția proiecte de construcție comună de identitate.
Al doilea mod care afectează accesul și circulația obiectelor culturale, în contextul ipotezei conform căreia rețelele sociale afectează cultura (cea pe care am prezentat-o mai sus), poate fi etichetat prin apelul la tertium quid. Aici începe o altă poveste, cu o alchimie cunoscută mai ales celor care au ales să fie fiicele și fiii lui Hermes sau Eros, adică cei care mediază, leagă, fac poduri și duc la migrația obiectelor culturale. În această viziune, cultura este generată prin intersecții de relații sociale, nu prin solidarități dezvoltate în incubatoare sau prin poziționări identice. Persoanele care obișnuiesc să aibă relații sociale cu indivizi care fac parte din grupuri foarte diverse (din domenii diferite, arhitecți, juriști, politicieni etc. sau cu status socio-profesional diferit) tind să aibă, prin efect, rețele personale (adică matricea de contacte sociale) extrem de variate. Aceștia au astfel acces la mai (chiar foarte) multe repertorii culturale distincte. Aceste persoane sunt cele care unesc lumi, care altfel ar rămâne neconectate. Sunt acei indivizi care joacă rolul unei tertium quid și care își definesc identitatea prin combinarea obiectelor culturale accesate prin conectarea la alte grupuri.
La cinema, în mall, rulează filmul „Omnivorii contra univorii” (3D și pe peliculă alb-negru)
Dacă tot am ajuns până aici, ar mai fi o posibilă perspectivă. Aceasta face referire la faptul că gusturile culturale și valorile sunt cele care afectează și șlefuiesc forma și compoziția rețelelor sociale. Într-un astfel de registru, rețelele sau conexiunile sociale sunt efectul a ceea ce persoanele sunt, de fapt, din punct de vedere cultural. Omnivorii culturali (cei care accesează și consumă obiecte culturale extrem de diverse) populează sfere extrem de diferite ale socialului și, prin efect, tind să aibă contacte extrem de diverse. Cele mai interesante, în această categorie, sunt persoanele care consumă extrem de multe stiluri muzicale și care participă la concerte de muzică aproape prea diverse. După cum, spre exemplu, persoanele cu gusturi culturale rafinate și exclusiviste, univorii culturali, tind să interacționeze cu persoane similare din punctul de vedere al identității culturale. Prin efect, rețelele personale ale acestora sunt omogene și restrânse. Un exemplu ar fi categoria persoanelor care consumă doar produse de nișă, de la colecționarii de autografe la cei de case. Cei interesați de o discuție mai detaliată cu privire la relația dintre cultură și rețele sociale pot consulta lucrările lui Ann Mische, sociologă la Universitatea Notre Dame (SUA).
„Emigranții și oamenii de știință” IMPEX SRL
Să ne gândim la doar două instanțe, care prin substanță sunt extrem de diferite, unde rețelele fac cultura: migrația și colaborarea în mediul academic. Într-un sens larg, migrația externă presupune deplasarea unei persoane dintr-o țară de origine într-o țară de destinație, pentru o perioadă de timp consistentă. Dacă vom îmbrățișa ideea conform căreia rețelele sociale, prin forma lor, afectează și facilitează circulația obiectelor culturale, atunci acest fenomen transnațional al migrației externe va susține circulația binațională a obiectelor culturale. Spre exemplu, emigranții români care se stabilesc în Spania vor aduce cu ei obiecte culturale specifice zonelor de origine (obiceiuri, practici, valori etc.). În felul acesta se poate susține că influențează cultural spațiul geografic de destinație. Circulația culturală este însă și inversă. Prin legăturile sociale pe care le păstrează cu țara și cu locurile de origine, emigranții români vor transmite către cei rămași acasă elementele culturale specifice pe care le-au împrumutat din locurile către care au migrat. Sub efectul migrației externe, avem suficiente motive să credem că România se dezvoltă sau se transformă, încet dar sigur, din punct de vedere cultural. Dar acest lucru nu poate fi măsurat urmând metodologii „naționaliste”, ci trebuie acceptat că atunci când cercetăm consumul cultural ar trebui să cercetăm și distribuția obiectelor culturale în plan orizontal, în rețea, nu doar dinspre producător spre consumator. În condițiile în care România are una dintre primele 20 de diaspore mondiale, țara se transformă valoric sub efectul infuziei de obiecte culturale circulate prin rețelele sociale. Efectele se resimt în multiple planuri, inclusiv economic, dar mai ales politic. Acest lucru îl investigăm în proiectul ORBITS.
Faptul că noi doi scriem împreună, din domenii diferite fiind, acum 30 de ani putea părea o bizarerie, dar astăzi e doar ceva comun (sau chiar o obligație de serviciu). În mediul academic și, în general, în știință, în ultimele două decenii se poate constata o intensificare accelerată a colaborării. Cea mai clară formă de colaborare este coautoratul în știință, cel care produce articole care sunt semnate de mai mult de un singur autor. Cauzele coautoratului sunt diverse: știința a devenit din ce în ce mai interdisciplinară, finanțatorii cercetării solicită consorții universitare, articolele în coautorat sunt mai vizibile etc. Rețelele de colaborare internațională reprezintă una dintre sursele de renovare a mediului academic românesc. Cercetătorii universitari români care colaborează și cosemnează frecvent cu cercetători din străinătate putem considera că dețin un repertoriu cultural științific mult mai divers. Au rețele personale de coautorat mai diverse din punctul de vedere al contactelor sociale. Ca urmare a acestei expuneri culturale mult mai largi, este de presupus, ca și în cazul migrației externe, că asigură infuzia de valori europene în cultura științifică națională. Și, deci, acționează drept agenți activi de renovare cel puțin pentru practicile și conduitele științifice locale. Aceste observații ne-au făcut să examinăm coautoratul în Europa, în proiectul iCoNiC.
Desigur, relația dintre rețele și cultură nu poate fi explorată în toate dimensiunile în doar câteva proiecte sau rânduri. E nevoie probabil de o știință populară, adică participativă, în care noi, fiecare, să devenim proprii observatori ai pozițiilor noastre în rețea și pachetelor culturale care trec pe la sau chiar prin noi. Noduri dintr-un joc global, cu mii de surse de informare și de plăcere sau antipatie intelectuală. Cu registre mai diverse sau mai degrabă unidimensionale. Cu idiosincrazii, dar expuși contagiunii. Izomorfi sau alchimiști pe cont propriu, incubați sau nonșalanți în a ne alege stilul și a ne forma gustul, actori pe o scenă care permite multe dramaturgii și niciun regizor, din acest punct, dacă ne-am privi, ceea ce numim cultură nu o să ni se mai pară o dramă. E doar un mare gherghef în care se însăilează, prin noduri, prin noi, motive populare.
Notă: cele trei vizualizări din articol fac parte dintr-o cercetare realizată în cadrul proiectului iCoNiC, de către Marian-Gabriel Hâncean și Constantin Vică, și care va fi publicată în 2020.
Foto main: Flickr/prktr
