Carmen Croitoru, manager al unei instituții din Ministerul Culturii și lector la UNATC, a preluat fără citare aproape o treime din teza de doctorat. Paginile detaliază modele de sisteme culturale pe care autoarea le consideră demne de a fi aplicate în România. Inclusiv o parte din prezentarea sistemului din România e, însă, tradusă din materiale internaționale.
Doctoratele plagiate au devenit, în ultimii ani, specialitatea politicienilor. Pe măsură ce scandalurile s-au înmulțit, lumea academică și cea culturală par să fi rămas totuși neatinse, în ciuda semnalelor că nu-i treabă curată nici pe la catedre sau prin birourile înalților funcționari din instituțiile de cultură.
Teza de doctorat realizată de Carmen Croitoru, manager al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) din Ministerul Culturii și lector la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC), e în parte o înșiruire de pasaje copiate.
De-a lungul a 70 de pagini din lucrarea sa de doctorat, Carmen Croitoru a tradus cuvânt cu cuvânt din engleză, fără să folosească ghilimele, un set de rapoarte. Lucrarea, susținută în 2007 la Facultatea de Teatru a UNATC, e intitulată „Teatrul ca instituție” și a fost coordonată de prof. univ. dr. Mihaela Tonitza Iordache.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul culturadata.ro, Carmen Croitoru conduce Institutul din iulie 2014. Predă, totodată, la UNATC și e asociat unic al „Cultural Communication S.R.L.”, care se ocupă de consultanță și management pentru organizații și activități culturale. La scurt timp după realizarea tezei, Croitoru participa la elaborarea unui set de legi, inclusiv a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte. În 2009 obținea și statutul de lector la UNATC.
În preambulul lucrării, Croitoru menționează că dorește să facă, între altele, „o sinteză a celor mai importante prevederi legislative de-a lungul timpului”, dar și o prezentare a câtorva „modele de sistem cultural din Europa, alegând mai ales pe acelea care se pot constitui în surse de inspirație pentru o eventuală reformă”. Practic, una dintre intențiile autoarei e de a propune modele după care s-ar putea reforma sistemul cultural din România.
Sursa folosită e o serie de rapoarte despre sistemele culturale din 13 țări europene realizate de Compendium, un proiect transnațional inițiat acum 15 ani de către Comitetul de Coordonare pentru Cultură al Consiliului Europei, în colaborare cu Institutul European de Cercetare Culturală Comparată (ERICarts).
Capitolul din teza actualului manager și profesor al UNATC se intitulează „Sistemul cultural în Europa” și se întinde între paginile 105 și 180. După o scurtă introducere, urmează prezentări ale unor sisteme din țări din Europa Occidentală (Austria, Franța, Germania, Italia, Spania, Danemarca, Olanda), apoi ale unora din Est (Estonia, Ungaria, Polonia, Slovenia și Bulgaria).
Am analizat, în paralel, materialele Compendium și lucrarea semnată de Carmen Croitoru. Subcapitolele folosite pentru fiecare țară sunt, într-o proporție covârșitoare, traduceri integrale ale unor pasaje din rapoartele inițiale, nemarcate în vreun fel.
În multe cazuri, paragrafele sunt luate cu totul. Așa cum se poate observa în exemplul de mai jos, lipsesc doar câte un cuvânt de legătură sau câte o excepție menționată în textul original.
Alteori, mai ales în prezentările de la începutul subcapitolelor, autoarea sare peste bucățile de text pe care le consideră neesențiale, însă le copiază integral pe restul și le pune laolaltă.
Unele pasaje sunt traduse cu greșeli care schimbă sensul inițial. De exemplu, într-un pasaj despre reglementările din Austria, formularea inițială: „Since January 2001...” (pag. A-27)/ „Din ianuarie 2001…” devine „Până în ianuarie 2001…” (pag. 111). De asemenea, varianta în română a unor bucăți de text omite pe alocuri date: „...exceeding the obligations laid down in the devolution laws of 1982, 1983 and 1992” (pag. F-3) devine „s-au implicat într-o măsură mult mai mare decât cea stipulată de legile descentralizării din 1982 și 1983” (pag. 114).
În mai multe cazuri, sursele inițiale ale informațiilor nu sunt incluse. La o precizare despre patronajul regal asupra politicilor culturale din Franța (pag. F-2), documentul original menționează, între paranteze, sursa originală: „Collège de France, the National Library”. Informația e preluată cuvânt cu cuvânt, însă fără o asemenea mențiune, la pagina 112 a lucrării semnate de Carmen Croitoru.
Deși preia paragrafe întregi, Croitoru include uneori câte o cifră greșită: „legea nr. 1389” (pag. 140) în loc de „act nr. 138” (pag. DK-47).
Alteori, ignoră precizările suplimentare: „valoarea TVA-ului (...) este de 25%.” (pag. 141). Varianta originală menționează însă în continuare: „But a few exceptions do exist” (pag. DK-48).
Într-o enumerare a domeniilor a căror reformă a fost deschisă în Franța printr-un decret semnat de André Malraux (pag. F-2), după ce preia termenii folosiți în varianta originală, Croitoru adaugă o mică precizare care explică unul dintre termeni: „deconcentrarea administrației (transferul puterilor și al resurselor de la nivelul central la cel local, rămânând în același timp sub administrația guvernului)” (pag. 112).
Inclusiv începutul capitolului următor, care se referă pe larg la România, este preluat din raportul despre țara noastră.
Contactată pentru a comenta acuzația, managerul INCFC a precizat că în paginile lucrării sunt „sinteze și interpretări” citate corespunzător. „Capitolul și paginile la care înțeleg că faceți referire din lucrarea de doctorat elaborată în perioada 2005-2006 conțin sintezele și interpretările mele din rapoartele publice de țară, cu statut de documente sursă pentru cadrul legislativ general din 43 de țări postate de Compendium - Cultural Policies and Trends in Europe. Pentru fiecare raport care a constituit o sursă de documentare sunt menționate sursele în lista bibliografică dedicată (pag. 256 din lucrare)”, a menționat Croitoru.
Însă pagina la care face referire conține doar o serie de linkuri înșirate pur și simplu, fără o listare corespunzătoare ca surse bibliografice. În cadrul capitolului nu există nicio referire concretă la aceste rapoarte, deci nici vorbă despre faptul că informațiile au fost preluate integral de acolo.
Potrivit descrierii de pe pagina INCFC, institutul pe care-l conduce Croitoru are misiunea „de a ajunge prin cercetare și formare culturală la toți cei care activează în acest domeniu [cultură, n.r.], indiferent de nivelul de subordonare sau tipul de organizație, cu scopul de a colecta și disemina date statistice pentru fundamentarea propriilor proiecte, dar și de a sprijini dezvoltarea profesională a acestora. Institutul își propune să vină în întâmpinarea autorităților care au sarcina de a formula politici și strategii în domeniul culturii, de a sprijini formularea unor reglementări coerente de sistem și de a studia impactul acestor măsuri la nivel local și național.” Printre studiile finalizate de INCFC se numără și unul despre copyright și un altul despre dezvoltarea creativității în rândul tinerilor.
Secțiunea de concluzii a tezei realizate de Carmen Croitoru are patru pagini și jumătate, așezate sub titlul „Deci ce ar fi de făcut?”. Ar fi nevoie, scrie ea între altele, de o comisie de reprezentanți ai culturii, „care să determine guvernul să adopte priorități și strategii concrete”. Un posibil subiect de discuție pentru respectiva comisie e felul în care ajung la conducerea instituțiilor care se ocupă de cultură oameni ce interpretează materiale prin copiere.
PRECIZARE: Întrucât variantele folosite de către Carmen Croitoru sunt ediții mai vechi din colecția „Compendium”, menționăm că rapoartele pe care le-am folosit pentru aceste comparații sunt variante mai recente, prin urmare au suferit mici modificări de la un an la altul.
FOTO main: Opera de Stat din Viena. Autor: Peter Gerstbach (Wikimedia Commons)
