Trecem printr-o perioadă intensă de proteste în cultură, motiv pentru care am vorbit cu mai mulți artiști independenți și operatori culturali afectați de haosul birocratic din ultima vreme și de tăierile de fonduri care suprimă zeci de proiecte artistice și educaționale. Mesajul lor este unul cât se poate de clar și direct: „cultura moare în România”.
Gala UNITER e genul de eveniment care se scurge greu și nu lasă urme. Îl uiți imediat cum s-a terminat. Însă la ediția de anul ăsta, desfășurată la Cluj, s-a întâmplat și ceva memorabil. Membrii companiei independente de teatru Reactor au urcat pe scena Teatrului Național pentru a primi un premiu, după care au cântat o bucată din Nunta lui Figaro într-o variantă modificată: „Nu mai sunt destui bani la cultură, nu-i nici prima, nici ultima lovitură, AFCN nu mai ai finanțare, ministerul te-a retezat”.
Compania a profitat de faptul că gala era transmisă live pe TVR pentru a protesta față de reducerea cu 30% a bugetului Administraţiei Fondului Cultural Naţional, tăiere în urma căreia 71 de proiecte culturale câștigătoare au rămas fără finanțare. Această reducere de fonduri (aproximativ 6 milioane de lei) reprezintă o lovitură puternică pentru scena culturală independentă. Vorbim de blocarea unor proiecte - concerte, spectacole, expoziții - în care sunt implicați peste 200 de artiști și care ar fi putut ajunge la mii se spectatori.
În ultimele săptămâni, alți artiști, activiști și operatori culturali au protestat la Centrul Coregrafic Linotip, la Centrul de Teatru Educațional Replika, la Sibiu (unde peste 100 de se oameni s-au adunat în fața sediului PSD), dar și pe scările Ministerului Finanțelor Publice și în fața Guvernului, unde au avut loc niște performance-uri în timpul cărora artiștii s-au „îmbrăcat” în saci de cadavre având pe ele sigla Louis Vuitton și un discount de 30 %. Între timp, a apărut și o petiție semnată de aproape 2000 de persoane (artiști, jurnaliști, curatori, manageri culturali ș.a), iar organizatorii evenimentului Noaptea Muzeelor au atras atenția asupra acestei situații strecurând un mesaj pe cele 10000 de hărți-program distribuite pe 18 mai. S-au pus bazele unui grup de inițiativă (din care fac parte, printre alții, artiștii Suzana Dan și Dan Perjovschi, jurnalista Iulia Popovici, coregraful Cosmin Manolescu), unde se discută despre diverse forme de solidarizare, declanșarea unei lungi greve japoneze și crearea unui forum al independenților, care să funcționeze ca un front de rezistență în fața unor amenințări viitoare. Miza principală în momentul de față: recuperarea banilor tăiați.
Acum câteva zile am fost la Cinemateca Union și am văzut, în cadrul Cineclub Queer, filmul The Watermelon Woman. La un moment dat, imediat după o scenă de sex, proiecția a fost întreruptă și pe ecran a apărut următorul mesaj:
Cum s-a ajuns la situația asta?
Să le luăm pe rând.
AFCN este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii și singura din România care, din 2005 încoace, finanțează proiecte culturale independente, de la spectacole de teatru și dans până la concerte, festivaluri și expoziții. Doar în ultimii patru ani, peste 1000 de proiecte culturale au fost demarate în România cu sprijinul acestor finanțări, multe dintre ele fiind derulate în zone rurale și în locuri în care nu oamenii nu au acces deloc la cultură. Spre deosebire de alte instituții de stat care aplică și ele la AFCN, pentru asociațiile independente asta e singura sursă de trai. Și în timp ce instituțiile au departamente și oameni care se ocupă de aplicații & „hârțogăraie”, independenții trebuie să facă de toate. Dar chiar și în condițiile astea, AFCN înseamnă o plasă de siguranță pentru foarte mulți oameni tineri care nu-și găsesc sau nu-și doresc joburi în teatre, universități, muzee sau centre de cercetare. Dacă în ultimul deceniu am avut o mai mare efervescență culturală, este cât se poate de clar că un rol esențial în asta l-a avut AFCN. Nu e greu de imaginat că, fără aceste fonduri, și mai mulți artiști, regizori, muzicieni și manageri culturali ar fi plecat deja din țară.
Care-i faza cu banii?
După cum explică și Iulia Popovici, jurnalistă și critic de teatru, fondurile AFCN „nu sunt bani de la buget, nu sunt bani de la PSD-ALDE și nu depind de voinţa politică, ci de cât joacă locuitorii patriei noastre la loterie sau la păcănele, câte reviste erotice cumpără etc”. Ministerul Culturii și Ministerul Finanțelor Publice sunt instituțiile care hotărăsc împărțeala acestor fonduri. În această primăvară, după ce ce sesiunea de finanțări fusese deja lansată, Ministerul Culturii, condus de Daniel Breaz, a decis să dea AFCN-ului mai puțini bani. Pe scurt: Ministerul Culturii a schimbat regula în timpul jocului.
Aici trebuie să facem o pauză și să tragem aer în piept pentru că urmează niște mici turbulențe. Situația e și mai absurdă, de fapt: banii existau deja și apăreau în bugetul de la începutul anului, doar că Ministerul Culturii nu a dat voie AFCN să cheltuiască acei bani. Întrebat de asta în timpul unei vizite la Târgoviște care avut loc pe 4 mai, Breaz „a dat-o cotită” și a zis că bugetul nu a fost afectat și i-a acuzat pe cei de la AFCN că „nu ştiu să gestioneze aşa cum trebuie resursele financiare”.
Întrebarea e: de ce și-a asumat Ministerul Culturii o asemenea decizie?
Dragoș Neamu, coordonatorul programului Noaptea Muzeelor, vorbește despre „o ignoranță crasă și halucinantă” din partea Ministerului Culturii, care nu ar ști cum funcționează o instituție aflată în subordinea lui. Potrivit lui Neamu, ce nu a înțeles Breaz este faptul că AFCN are un statut special și adună banii pentru proiecte culturale cu un an înainte ca ele să aibă loc, ceea ce a dus la o „mică” confuzie. La sfârșitul anului trecut, Ministerul Culturii a găsit niște bani în conturile AFCN și a zis „hopa, ăștia nu știu să cheltuiască fondurile cum trebuie”. Însă ei nu și-au dat seama că banii ăia nu erau un „rest” necheltuit, ci că își aveau rostul lor pentru anul următor. E ca și cum un copil ar strânge niște bani de la colindat & standul de limonadă și i-ar pune la ciorap, după care s-ar trezi luat la rost de părinți: „Ce-i cu banii ăștia?”, „Cum, tati, dar n-am stabilit noi că tre’ să-i strâng ca să-mi cumpăr o chitară la anu’?”
Ce zice ministrul Culturii?
O parte dintre cei implicați în proteste s-au dus la o întâlnire cu ministrul Culturii (pe 15 mai), unde au încercat să-i explice cum stă treaba cu AFCN (adică să-i spună cum e organizată propria lui ogradă), unde s-a greșit și s-au interesat și de posibilitatea recuperării acelui misterios 30% (care exista, dar nu putea fi atins). În final, după ce a recunoscut că există o problemă, Breaz a zis „se va rezolva” și a făcut referire la o posibilă rectificare bugetară în toamnă (care e în sine un proces complicat și tardiv) prin care banii ar putea fi recuperați. „Despre rectificarea bugetară o să discutăm când va fi adusă în discuție”, a mai zis el.
Această întâlnire este relevantă însă și dintr-un alt punct de vedere: nu doar că domnul Breaz aparent nu știe niște lucruri de bază care țin de funcționarea AFCN, dar nu înțelege miza socială a proiectelor culturale independente (și felul în care ele sunt puse pe picioare) și este complet indiferent față de faptul că o întreagă generație de artiști se află într-o situație instabilă (și asta din cauza impredictibilității statului român care le afectează uneori chiar și parteneriatele internaționale).
Mihaela Michailov, dramaturg și co-fondatoare a Centrului de Teatru Educațional Replika, a participat la discuția cu ministrul Breaz și spune că această întâlnire „a fost emblematică pentru felul în care e tratată arta independentă de oameni care habar n-au ce e cu ea. E siderant să auzi un ministru în 2019 spunând arogant că dacă independenții nu merg la job în fiecare zi, dacă vor să nu aibă serviciu, să-și asume. Ca și cum alege cineva precaritatea, ca și cum alege cineva instabilitatea!”
Surprinzător e că ministrul Culturii nu a ieșit cu o declarație publică sau cu o promisiune clară legată de rectificare. (Am solicitat un punct de vedere de la Ministerul Culturii, dar până la momentul publicării articolului, n-am primit niciun răspuns.) Mai mult decât atât, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu cei din sectorul independent, domnul Breaz a dat niște declarații la Sibiu prin care nega că ar fi vreo problemă cu bugetul AFCN. „Sunt bani", a zis el, după care a spus că proiectele AFCN trebuie „să aducă plus-valoare pentru această ţară” și „să atragă public”.
Ca reacție la declarațiile lui Breaz, Iulia Popovici spune: „Proiectele culturale nu-s sinecuri, ele sînt, ca și autostrăzile, obligații ale Statului de a respecta drepturi ale cetățenilor (drepturi culturale, în cazul nostru), pe care el, Statul, le externalizează. Pentru fiecare leu pe care-l primește de la Stat, un artist independent sau o organizație independentă oferă ceva în schimb, un serviciu cultural”.
Fixația lui Breaz pentru „plus-valoare” scoate la iveală alte straturi de ignoranță. În primul rând, dacă e să ne uităm la cifre, proiectele de teatru finanțate AFCN „atrag mai mult public, raportat la banii investiți, decît teatrele de stat”, după cum observă tot Iulia Popovici (vezi mai multe aici). În al doilea rând, după cum ziceam și mai sus, de ani de zile multe dintre aceste grupuri sprijinite de AFCN ajung în zone rurale și comunități defavorizate din toată țara, oferind spectacole, concerte și ateliere cu acces gratuit, umplând astfel niște mari goluri și intervenind acolo unde Ministerul Educației și alte instituții de stat nu o fac. Și mai e un aspect extrem de important: de-a lungul anilor, au existat colaborări între asociații independente și diferite instituții de stat (Muzeul Național al Literaturii, Muzeul George Enescu, Universitatea de Muzică ș.a.), prin care s-a insuflat o energie în zone instituționale ceva mai amorțite.
„De multe ori, instituțiile sunt înțepenite și nu această latură experimentală, iar altele au început să se deschidă, din fericire. Dar cum au început să se deschidă? Tot cu ajutorul artiștilor independenți care vin și le propun proiecte și le includ chiar în proiectele lor finanțate de AFCN. De aceea, dacă afectezi clasa artiștilor independenți, afectezi tot sectorul cultural, indiferent dacă e de stat sau privat”, mi-a spus compozitoarea Sabina Ulubeanu, una dintre persoanele care s-au implicat în protestele din ultima vreme.
„Oricând i se poate tăia capul AFCN-ului”
Un rezultat pozitiv al acestei situații este că, pentru prima oară, s-au solidarizat oameni din diverse domenii artistice și din alte orașe din țară. Și, după cum îmi explică și Raluca Iacob, specialistă în politici publice, aceste proteste reprezintă o premieră și prin faptul că sunt descentralizate și nu au un singur centru de comandă. Există o libertate de acțiune și de inițiativă, ceea ce le face să fie suprinzătoare și, din câte se vede, bulgărele abia începe să se rostogolească.
Vorbind însă cu mai mulți artiști în ultimele zile, am sesizat că, foarte des în conversații, apar cuvintele „panică” și „umilință”. Coregraful Cosmin Manolescu mi-a vorbit despre situația asta ca fiind un precedent periculos pe care actuala guvernare îl poate transforma în ceva și mai periculos. „Oricând i se poate tăia capul AFCN-ului. Deja suntem la o limită de supraviețuire, dacă ți se mai ia și AFCN-ul, sectorul cultural asociativ o să dispară. Or, dacă dispar și aceste puține hub-uri pe care le avem, asta va duce și la o migrație a artiștilor către alte țări. Și lucrurile astea nu se mai pot întoarce, chiar și dacă vine un alt guvern. Dacă ți-ai închis structura, nu te mai întorci, ajungi să pui lacăt pe ușă și aia e. Din păcate, cam pe acolo suntem.”
Dincolo însă de incompetență, sunt și alți factori care duc la asemenea reduceri de fonduri și care țin de o strategie netransparentă prin care Guvernul „vânează” mai multe fonduri extrabugetare cu scopul de a le bloca și de a menține astfel rata inflației și deficitul bugetar în acele zone impuse de Uniunea Europeană.
Și mai e ceva: independenții n-au fost niciodată văzuți cu ochi buni de cei de la putere și asta îi face să fie țintele perfecte. Dan Perjovschi, care are o lungă experiență artistică și care a prins multe schimbări în ultimii 30 de ani, vorbește despre „o problemă profundă”, care e ceva mai veche:
„Societatea românească trebuie să înțeleagă că toți oamenii ăștia care fac proiecte culturale muncesc, și muncesc ca nebunii. Și una e când aplică un teatru național și nu câștigă un proiect, și alta e când aplică o asociație de artiști, care din aia trăiesc. Într-un anume fel, scena culturala independentă din România a fost întotdeauna percepută de putere ca o zonă critică. Întotdeauna ei erau ăilalți, ăilalți pe care nu tre să-i finanțăm. Dar nu e vorba de finanțarea cuiva anume sau a unui discurs ideologic, ci de sănătatea mintală și culturală a acestei țări! Și nu numai a acestei țări, căci oamenii ăștia au un impact european. Uită-te la ce schimburi fac, la ce rezidențe merg, cum se mișcă, e o integrare a acestei țări în Europa care se face zilnic. Eu am promis că oriunde mă duc în lumea asta, pe toate zidurile o să fac un desen despre subiectul ăsta cu AFCN și o să zic ministrul ăsta a tăiat banii la cultură. Îi facem cunoscuți global! Protestele trebuie să continue, iar Ministerul Culturii și Guvernul României trebuie să știe că sunt monitorizați permanent de acum încolo.”
Foto main: Cosmin Manolescu
