„Ei bine, fiecare clipă a vieţii mele, fiecare mişcare pe care o fac, fiecare durere pe care o simt, tot ce mi se pare că mi se întamplă în viaţă, fiecare eveniment pe care îl cred extraordinar de important pentru mine nu este decât un atom pierdut în vastul ocean de evenimente al lumii întregi.” (Vizuina luminată)
M.Blecher (1909-1938) a fost un scriitor evreu cu un destin tragic, care a publicat în timpul vieţii un volum de versuri, Corp transparent (1934), şi două romane: Întâmplări în irealitatea imediată (1936) şi Inimi cicatrizate (1937). Postum, în 1971, a apărut un jurnal de-al său, intitulat Vizuina luminată. Bolnav de tuberculoză osoasă de la 19 ani şi internat în sanatorii din Franţa (Berck-sur-Mer), Elveţia (Leysin) şi România (Techirghiol), Blecher şi-a scris cărţile în ultimii ani ai vieţii, imobilizat la pat. Influenţată de expresionism, cu tușe onirice şi suprarealiste, literatura sa e una confesivă, autobiografică. Modernismul lui, cu mult peste cel al majorităţii contemporanilor din perioada interbelică, a fost apreciat la adevărata valoare mult mai târziu, de-abia peste câteva decenii.
Filmul lui Radu Jude, Inimi cicatrizate, e o adaptare liberă dupa scrierile lui Blecher. Păstrând naraţiunea din romanul cu acelaşi titlu, regizorul schimbă locul acţiunii din Franţa într-un sanatoriu din România, oferind personajelor o specificitate locală şi vremurilor un context istoric (unul important, cel al ascensiunii Gărzii de Fier şi apariţiei antisemitismului). Transpunerea facilă pe ecran a suferinţei unui tânăr dintr-un spital, mizând excesiv pe aspectele fiziologice degradante sau, şi mai mult, pe visele acestuia, nu e tentantă pentru regizor. Privirea rece, ușor calculată, dată și de folosirea cadrelor fixe și a planurilor largi/medii, păstrează o distanță ce ține de o discreție față de personaje. Și de un mod de a face un cinema lipsit de senzaționalism. Lumea unui sanatoriu e una greu accesibilă unui spectator obişnuit, oricât ar încerca el să se identifice cu trăirile bolnavilor. Ceea ce noi putem vedea pe ecran e doar partea vizibilă a ceea ce putem descrie ca manifestări ce ţin de dramatismul existenţei umane: iubirea dintre Emanuel (personajul principal, interpretat de Lucian Teodor Rus) şi Solange (Ivana Mladenovic), dorinţa disperată a pacienţilor de a se vindeca, fentarea morţii printr-o vitalitate asumată şi modul lor de a se iluziona, închipuindu-şi că îşi pot câştiga zilele, la propriu, printr-un simplu joc de cărţi.
Tocmai prin această convenție de reprezentare, în care regizorul refuză unghiul subiectiv al bolnavului, se pierde puțin din capacitatea senzorială pe care o are personajul din carte (deci, implicit, și Blecher) în perceperea complexității gesturilor și reacțiilor colegilor de sanatariu în situații limită. Atenția lui Radu Jude e îndreptată mereu spre Emanuel, iar cele mai emoționante secvențe sunt cele ale singuratății și imobilității lui în rezervele sau pe holurile spitalului, ale conștiintei lui treze și demne în fața morții. Fragmentarea acţiunii prin inserturi cu citate din opera literară, cu fotografii ale autorului şi imagini cu cimitirul unde e îngropat, au rolul de a contextualiza „realitatea” de pe ecran și de a o îmbogăți cu noi sensuri. Inimi cicatrizate e un frumos omagiu adus unui mare scriitor, preocupat de „bizara aventură de a fi om”.
Inimi cicatrizate intră în cinemaurile de la noi vineri, 18 noiembrie. Iar cartea tocmai a fost reeditată la Editura Humanitas.
