În luna martie vorbim despre ce înseamnă să fii femeie în 2025, un an care pare să fie un punct de cotitură, un moment în care ne bucurăm de mai multe drepturi ca niciodată, dar în care răsar și noi amenințări.
Tradițional, luna martie este luna femeii, iar asta ar trebui să fie prilej nu doar de sărbătoare, ci și de chestionare a rolului în care societatea plasează femeile. Tocmai de aceea am ales ca în această lună să explorăm o parte dintre tensiunile care au în centru femeia. Să ne uităm la forme vechi și noi de misoginie, la femei pe care le-am uitat (și să ne întrebăm de ce am făcut-o) și să discutăm cum mergem înainte.
Trăim în cel mai bun moment pentru femei, ne bucurăm de cea mai multă libertate din punct de vedere istoric versus Misoginismul și anti feminismul sunt în creștere, libertățile și drepturile femeilor sunt atacate din tot mai multe părți. Ambele perspective sunt simultan adevărate: datorită mișcărilor pentru drepturile femeilor ne bucurăm azi de mai multe drepturi ca oricând. În ultimii 30 de ani, peste 60 de țări au întărit (sau au acordat, după caz) dreptul la avort, iar în prezent 60% din femeile lumii trăiesc în locuri unde avortul este legal. Deși în continuare femeile sunt plătite mai puțin, această diferență a scăzut în ultimii ani.
De cealaltă parte, vedem că țări precum Statele Unite sau Polonia au dat înapoi când vine vorba de dreptul femeii la avort și tot mai multe voci din mediul online cer o întoarcere a femeii la rolul tradițional de mamă. Între timp, frații Tate, influenceri acuzați de trafic de ființe umane și viol, continuă să se bucure de popularitate și sunt susținuți chiar de familia Trump.
Să fii femeie în 2025 înseamnă să navighezi aceste două realități, să ai probabil mai multe oportunități decât mama și bunica ta, dar și să te confrunți riscuri și amenințări noi. Să ai acces la conținut media despre cum să te protejezi de violență domestică sau care să-ți spună despre bazele feminismului, dar și la clipuri despre feminitate „tradițională”, despre supunere și despre „idealul” de a lăsa bărbatul să facă muncile „reale” și să aibă grijă de tine.
Internetul, unde ne petrecem cu toții o bună parte din timp, promitea să aducă mai multă libertate de exprimare și să fie un spațiu sigur pentru toată lumea. Pentru femei (și nu numai), s-a transformat, în fix opusul.
Cum am ajuns aici? Au contribuit mai mulți factori. Sexualizarea femeilor, care există din cele mai vechi timpuri a proliferat în ecosisteme dereglementate. Nu ajută nici persistența percepției femeilor drept „inferioare”, „emoționale”, „sexul slab”, ființe umane care nu pot (sau nu merită) să fie luate în serios. În acest context, e normal ca realitatea creată online să reflecte aproape identic abuzurile și inegalitățile de zi cu zi asupra femeilor.
Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul Meta, spunea la începutul anului că e nevoie de mai multă „energie masculină” în lumea corporate. Tot pe atunci anunța și noile politici privind moderarea conținutului pe platforma lui. Acum, utilizatorii pot să le numească pe femei simple „obiecte” sau „proprietăți”, femeile trans devin it – un termen folosit pe un ton disprețuitor și într-un mod peiroativ, iar o altă secțiune a noii politicii Meta menționează că nu va elimina comentariile în care se spune despre persoanele queer că ar avea o boală mintală.
Toate astea în contextul în care studiile din întreaga lume arată că între 16 și 58% dintre femei și fete au fost ținta violenței online. Cu tot progresul, noile tehnologii au devenit unelte care ajută la răspândirea violenței cibernetice asupra femeilor. „Am I in porn?” este numele unei platforme care ajută femeile să afle dacă fața lor a fost folosită într-un clip explicit, fără acordul lor. Din păcate, este o întrebare pe care tot mai multe femei și fete o au permanent în minte, având în vedere că tehnologia ne permite acum să faci un deepfake credibil în câteva minute, de exemplu.
Revenge porn, deepfake porn, deepfake nudes, toate sunt forme de abuz digital care, până nu demult, păreau să fie doar un episod oribil din Black Mirror. Acum, însă, sunt parte din realitatea prea multor femei și fete de pretutindeni.
Începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump la cârma Statelor Unite „e o eră a oligarhilor tech”, spune Julie Posetti, una dintre autoarele principale în cel mai cuprinzător studiu privind violența online asupra jurnalistelor, The Chilling. „Domină cultura hiper-masculină, sexistă și misogină, care a ajuns acum și la guvernare în multe state. Toată această toxicitate se manifestă prin riscuri sporite la adresa femeilor.”
Cum și femeile din România stau pe același internet deținut de oligarhi misogini, cinci jurnaliste autohtone ne-au împărtășit experiențele lor cu violența online. De-a lungul timpului au primit amenințări cu moartea, zeci de mesaje de hărțuire, atacuri la adresa persoanei, bullying, comentarii misogine sau le-a fost invalidată munca. Și toate acestea doar pentru că-și făceau meseria. Vorbim mult prea puțin despre cum ne afectează lucrurile astea pe noi toți. Astfel de atacuri sunt, până la urmă, un risc major pentru societățile sănătoase pe care spunem că vrem să le construim.
„Presa poate să influențeze legislația, poate aduce schimbare”, spune Diana Oncioiu, jurnalistă și autoarea raportului „În umbra stereotipurilor: de la mamă la vampă. Reprezentarea femeilor în presa din România în anul 2024”. Articolele din presă despre judecători și judecătoare care au tratat cu lejeritate cazuri de violență sexuală asupra minorelor au contribuit la crearea presiunii sociale care a dus la modificarea legii. Astăzi, actul sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol.
În același timp, și presa poate să întărească percepții misogine și periculoase. Dacă în comunism femeia era cel mai adesea reprezentată doar ca mamă, după Revoluție, libertatea presei a venit și cu o sexualizare a femeii. Peste noapte, aceasta devenea dintr-o dată vampă, femeie fatală sau, din contră, o victimă constant lipsită de apărare. Paginile ziarelor (tabloide, dar nu numai) erau pline de femei în ținute provocatoare, fotografiate cu sau fără voia lor, Bomba Sexy, era o sintagmă demnă de pus într-un titlu, iar violența domestică și violul erau subiecte de glumă. Ne analizăm trecutul recent, pentru a înțelege ce moșteniri ne-a lăsat acel mod de a scrie și de a ne uita la femei.
În acest context, care poate părea paradoxal, în luna martie vorbim deschis despre poveștile femeilor cu violența online, fie că e vorba de jurnaliste sau eleve de liceu. Mai departe, ca să vedem cum s-a ajuns în punctul ăsta, analizăm cum a fost reprezentat corpul femeii în presa din anii ‘90-2000 și cum a influențat asta felul în care ne raportăm astăzi la el. Vorbim cu activiste pentru drepturile femeilor despre gender apartheid și despre ce înseamnă să trăiești ca femeie într-o țară în care vocea ta e interzisă și cum influențează restricționarea drepturilor femeilor din aceste locuri drepturile femeilor de pretutindeni. Încercăm, în același timp, și să recuperăm istoriile și memoriilor unor femei pe nedrept uitate sau izolate la marginea societății.
Am scris despre femei și înainte de acest martie și vom continua s-o facem și după.
Fie că ne uităm la provocările sau abuzurile cu care se confruntă, fie că apreciem contribuțiile lor la societate, nu putem vorbi despre lumea în care trăim fără să ne uităm la ce înseamnă ea pentru femei. Și, într-un moment în care câștigurile înaintașelor noastre par să fie în pericol, este cu atât mai important să înțelegem ce putem face și ce urmează mai departe.
Corp. Cuvânt. Pericol este titlul seriei pe care o începem luna aceasta pe Scena9. Găsiți toate articolele din această secțiune la tagul „femei”, unde urmează să publicăm povești, reportaje, analize și interviuri pe această temă.
