„Reacknowledged structures: Models” poate fi văzut în București, între 20 iunie și 14 iulie, la Rezidența BRD Scena9, alături de alte șase proiecte din programul festivalului de fotografie europeană tânără „Circulation(s)”; dar și la Paris, până pe 21 iulie, la centrul cultural Centquatre, în secțiunea „Focus Romania” a aceluiași festival, gândită în parteneriat cu Sezonul România-Franța 2019.*
Frații fotografi Mihai și Horațiu Șovăială au adunat timp de câțiva ani, de prin târguri și site-uri de ocazii, diapozitive realizate în anii ’60-’70 în România cu scopul de-a fi prezentate în școli, ca să-i învețe pe copii cum pot fi niște elemente model ale societății comuniste.
Proiectul lor Reacknowledged structures: Models / Structuri recunoscute: modele e bazat pe analiza și interpretarea acestor colecții de diapozitive și poate fi văzut în același timp la Paris și la București, în cadrul festivalului Circulation(s), dedicat descoperirii de tinere talente din Europa.
Fotografiile strânse de Mihai și Horațiu erau pentru clasele I-IV, și pentru universități. Au încercat să afle mai multe despre fotografiile color produse de studioul cinematografic bucureștean Animafilm - cine sunt autorii, dacă există o arhivă de producție cu originalele diapozitivelor și cine sunt personajele din fotografii. Întrebările lor au rămas, însă, fără răspuns. Așa că au făcut portretele unor oameni care au vârsta pe care-ar avea-o acum copiii din diapozitivele de-atunci. Din cauză că nu au putut afla identitatea oamenilor implicați în proiect, au sugerat lipsa identității prin fotografierea lor în penumbră.
Seriile de diapozitive sunt structurate în caiete format A5, fiecare cu o temă: sport, sănătate, viața de familie, călătorii, școală, interacțiunea cu natura, industrie, administrație, etc. Fiecare album are în coperta lui o scurtă descriere a temei și instrucțiuni de predare, care-ți spun cum să proiectezi diapozitivele și ce subiecte să abordezi la clasă, când prezinți materialul.
Proiectul fraților Șovăială deschide o ușă emoționantă și stranie către un trecut în care realitatea e aranjată, cuminte, curățică. Fotografii foarte frumoase, cu iz de propagandă, în care putem vedea copilul-model al socialismului românesc și Bucureștiul tinereții părinților noștri printr-un filtru ușor utopic. O mamă cumpără cireșe din piață pentru fetița ei, pionierii intră în doi câte doi în școală, doi băieți în maiouri albe așteaptă să îi consulte medicul, o mamă îmbrăcată frumos pune mâncare pe masă pentru familie, un grup de băieți sapă pe câmp, un copil fotografiază un ghiveci cu flori. Câteva serii îl au ca personaj pe același adolescent, pe care îl vezi la școală, în bloc, în autobuz, citind în pat, chiar urcând într-un avion. Prezentarea pe lightbox (o masă luminoasă pe care stau diapozitivele), cu lupe de la festivalul Circulation(s) te invită să te apropii, să intri prin școli, sufragerii și săli de clasă.
De exemplu, albumul „O zi din viața elevului” descrie în 36 de fotografii rutina unui elev în statul socialist român: copilul se trezește, se spală pe dinți și pe ceafă, își încălzește mâncare dintr-o oală pe care o ia din frigider, apoi își pune uniforma-costum, cămașă albă, cravată și servieta cu cărți și caiete, iese pe scară, unde își salută vecinii, merge cu autobuzul, ajunge la școală, își salută colegii, participă la ore, ridică mâna și răspunde, apoi participă la o adunare cu mai mulți elevi, care se uită cu toții la o carte, se întoarce acasă, unde își face temele împreună cu un coleg/vecin; seara ia cina cu părinții în fața televizorului alb-negru, apoi se bagă în pat cu o carte.
Începutul
În 2014, Mihai Șovăială s-a apucat să adune diapozitive pe care le găsea la târguri de vechituri, la anticariate sau pe Olx. „Eram fascinați, până atunci văzuserăm mai mult fotografie alb-negru din perioada comunistă. Când stăteam noaptea și ne uitam la ele pe diaproiector, eram amândoi hipnotizați. Discutam, analizam, ne gândeam la scopul și condiția lor, de atunci și de acum. Aveam multe întrebări, dar de la Anima Film nu am aflat nimic, ni s-a spus că nu știu unde sunt arhivele, că probabil sunt printr-un depozit”, spune Mihai.
Autorii
Mihai Șovăială s-a născut în 1993 la Brasov și locuiește în Leipzig, Germania. Are o licență în fotografie la Universitatea de Arte din București. În acest moment, este student al Academiei de Arte Plastice din Leipzig.
Horațiu Șovăială s-a născut 1987 la Mediaș. A absolvit Universitatea de Arte Plastice din București, specializarea fotografie. Lucrările sale abordează relația dintre imagine și memorie. A publicat Calea București în anul 2017 și urmează să lanseze anul aceasta Good Fortune is waiting for you, un proiect despre care încă nu vrea să spună mai multe.
Motivele
„Fotografiile sunt o sursă de informație în legătură cu trecutul comunist, dar și în legătură cu limbajul vizual al vremii. Diapozitivele ne-au confirmat că exista o stilistică și în fotografie, aici sub formă de propagandă. Ne lipsește istoria fotografiei - există tradiție în fotografia românească până în al doilea război mondial. Din comunism vedem puțină fotografie: după ‘89 au ieșit doar câteva albume de Andrei Pandele și Florin Andreescu, iar mai recent a apărut arhiva Minerva și fototeca Azopan. Pentru noi diapozitivele sunt foarte interesante și din acest punct de vedere”, spune Mihai.
„Eu m-am născut în ‘87, frate-miu în ‘93, suntem curioși să vedem cum arătau lucrurile înainte. Am crescut în Brașov, la bloc, am regăsit multe spații din copilăria noastră în diapozitive. Fotografiile ne ofereau și niște confirmări vizuale ale poveștilor părinților noștri. Pe măsură ce sapi în ele, găsești mai multe lucruri interesante. Vedem și acum în viața de zi cu zi rămășițe, spații, mituri urbane, comportamente umane, gesturi care își au rădăcina în trecutul comunist. Tot mediul nostru e legat de trecutul comunist, de la arhitectură și context politic actual, până la comportamentul vecinilor de bloc, frica oamenilor de a se lăsa fotografiați etc. Diapozitivele ne decodează niște informații, ne ajută să ne dăm seama de ce. Fiind foarte impresionați de ele ca artefacte, ne-am hotărât să facem un proiect din ele”, explică Horațiu.
Scopul diapozitivelor
„Ce ne-a impresionat pe noi în primă fază e relația ciudată, simbiotică, între faptul că ele sunt niște imagini foarte frumoase, impresionante, tehnic impecabile, dar scopul lor este de a educa copiii, începând de la 8 ani, direct în retorica socialistă. Imaginile astea au prezentat copiilor modelul de om dorit de sistem. Stilistic, unele au un limbaj cinematografic, se vede că sunt făcute de regizori sau directori de imagine de film, iar altele sunt într-un limbaj fotojurnalistic, par instantanee, dar sunt toate regizate.
Avem mai multe albume care se foloseau în clasele 1-4 și avem și unele care se foloseau ca material didactic în facultăți. Cele pentru facultăți sunt tehnice, cu lecții de fizică, matematica, anatomie etc. Dar pe noi ne interesează mai mult cele pentru clasele mici, pentru că acolo îi putem vedea pe pionieri, folosiți ca actori pentru rolul propagandistic. Plecând de la identitatea lor și de la faptul că albumele și-au pierdut funcția instituțională, ne-am pus întrebări legate de de memoria colectivă și de sursa obiceiurilor urbane care pot fi și astăzi identificate în spațiul românesc”, spune Horațiu.
Arhiva
„Ne-am dori să digitalizăm arhiva, să o facem publică, să existe undeva online. Dar e o muncă titanică, nu ne permitem acum timpul ăla. Scanatul durează mult și avem foarte multe diapozitive. Unele albume au câte 36 de imagini, altele au peste 100, iar noi am adunat până acum în jur de 40-50 de caiete. “
* Cele două expoziții de la Paris și București nu sunt identice. În București, portretele sunt prezentate pe casete luminoase, iar diapozitivele sub formă de proiecție diptic pe diaproiectoare carusel.
