Amintiri mai mult sau mai puțin reale, în care se întâlnesc un copil precoce și nemesis-ul său, Cristian Gava, un profesor de religie, o turmă de iepuri și un Iisus de pluș.
Să nu te oprești în mijlocul rugăciunii, zicea bunica.
Dacă mă opream în mijlocul rugăciunii, bunica mă trimitea să caut rugăciunea prin casă. Îmi spunea că am pierdut-o și că trebuie s-o găsesc.
Există două feluri de oameni care se roagă, cei care se roagă pentru a deveni mai buni la a se ruga și cei care se roagă ca să nu mai trebuiască să se roage, zicea bunica, în timp ce eu căutam rugăciunea sub pat.
Era un exercițiu pe care nu l-am înțeles atunci, și nici acum nu-l înțeleg. Poate bunica voia să-mi transmită că nu rugăciunea trebuia găsită, ci starea necesară rostirii sale. În cele din urmă, găsisem rugăciunea în cotețul de găini, unde mi-am amintit restul cuvintelor. M-am gândit cum noi nu creștem porci sau găini în coteț, ca alte familii din sat, ci rugăciuni.
Cotețul de găini se numea așa pentru că a fost ocupat un timp de o găină, pe care am numit-o Cotcodac. Bunica i-a tăiat capul cu cuțitul într-o seară. Mai întâi a fost rugăciunea, pe urmă s-a născut Dumnezeu, a zis bunica ștergându-și cuțitul de șorț.
Întotdeauna am fost un copil religios. Și supradotat, ar zice vecinii, familia și rudele. Părinții mi-au spus că un singur copil era mai supradotat ca mine. Copilul se numea Cristian Gava. Îl uram. 😡😡😡
Cristian Gava era un copil-minune care la vârsta de patru ani purta discuții despre dezvrăjirea lumii moderne cu Adrian Păunescu, poetul preferat al familiei mele. Cristian Gava știa pe dinafară pasaje întregi din Platon, René Guénon și Rudolf Steiner. Dacă voiam să ajung să vorbesc cu Adrian Păunescu, ca să-mi impresionez părinții, trebuia să găsesc o soluție la problemele care măcinau lumea creștină contemporană. Așadar, la vârsta de cinci ani, puteam fi văzut în fața casei bunicilor mei citind Biblia pentru copii cu voce tare, ca un predicator, în timp ce copiii din vecini se jucau cu mingea, făcându-și semnul crucii sau izbucnind într-un doamne-ajută! zeflemitor. După cum puteți bănui, n-am avut prieteni. Nu mi-a fost ușor nici la școală, unde încercările de a reinventa mitologia creștină, îmbinând poveștile Vechiului și Noului Testament cu spiritul anarho-ludic din animații precum Space Ghost Coast to Coast și The Completely Mental Misadventures of Ed Grimley, difuzate de Cartoon Network, au fost sortite eșecului, din cauza minții înguste a Părintelui care mi-a predat Religia în primii ani de școală. La un moment dat, am primit o temă în care mi se cerea să spun ce știu despre Iisus. Zilele astea, am căutat în lada cu vechituri a bunicilor mei caietul de Religie din clasa a III-a. În el am găsit următorul text:
Puțini oameni știu ce s-a întâmplat în ziua când trebuia să fie răstignit Iisus și toate cuiele au dispărut.
La ieșirea din Ierusalim, Pilat citea raportul centurionilor. S-ar părea că, în timpul nopții, o turmă de iepuri invadase străzile Ierusalimului, furând toate cuiele din oraș. Inclusiv cele din mese, scaune, ferestre și alte obiecte care aveau nevoie de cuie ca să existe. Ce făceau iepurii cu atâtea cuie? Construiau undeva la capătul lumii ouă uriașe, pe care intenționau să le rostogolească în direcția Imperiului Roman.
Aproape de Pilat era și Iisus, înconjurat de copii. Răpus de oboseală, sub crucea pe care trebuia să o poarte până la Golgota, era Simon Cirineul. Iisus i-a zis - Odihnește-te oleacă, Simon, că nu-i grabă! Dar Simon se văita - Vai, spinarea mea, Doamne! Din păcate, Iisus tocmai purtase o conversație cu Tatăl, privind planurile de înviere, și nu mai înțelegea voce de om, așa că s-a așezat cu fundul pe cruce.
Atunci Pilat s-a apropiat de copii și le-a zis să-i spună lui Iisus că răstignirea e amânată, pentru că iepurii au furat toate cuiele din Ierusalim ca să facă ouă uriașe, pe care să le rostogolească în direcția Imperiului Roman. Copiii i-au transmis asta lui Iisus, iar acesta i-a înțeles, căci vocea lor era de copil, și le-a zis să-i spună lui Pilat să fiarbă niște ouă de găină, că nu-i grabă. Pilat nu mai putea de nervi. Atunci Iisus s-a ridicat de pe cruce, odată cu strigătul de ușurare al lui Simon Cirineul, și i-a zis: Fierbe niște ouă de găină, că nu-i grabă! Și spune-le oamenilor să vină la mine cu ouăle fierte!
Pilat a ridicat din umeri a lehamite și s-a întors acasă să fiarbă niște ouă de găină.
Așa că oamenii au venit a doua zi cu ouăle fierte, la ieșirea din Ierusalim, iar Iisus, care petrecuse toată noaptea adunând sângele său într-un vas fără fund, sprijinit de capul lui Simon Cirineul, care se afla încă sub cruce, le-a vopsit cu o pensulă, folosind sângele din vas, și le-a zis oamenilor - Mâncați și beți, că nu-i grabă! Pe urmă a început să se joace Ghicește umbra. Iisus făcea semne cu mâinile sale, le contopea și contorsiona, iar acestea cădeau pe pământ sub forma unor umbre de animăluțe. Oamenii erau bucuroși, căci cunoșteau animăluțele. Pe urmă oamenii au devenit serioși, căci umbrele au început să arate alte lucruri, răstignirea și învierea lui Iisus, războiul cu iepurii și căderea Imperiului Roman etc., iar în tot acest timp Iisus zicea doar - Nu-i grabă, nu-i grabă, de parcă doar asta mai știa să spună.
Era o capodoperă. Textul a fost scris cu câteva zile înainte de Paște. Părintele nu m-a crezut când i-am zis că eu sunt autorul. Același Părinte care avea să vină ziua următoare la școală cu volumul de versuri Sunt o rază de Cristian Gava. Această carte, dragii mei, este opera unui copil-minune, un wunderkind adevărat, nu fals și plin de trufie, ca alții, a zis Părintele uitându-se în direcția mea. Îl uram pe Cristian Gava. 😡😡😡Acum, privind înapoi, îmi dau seama că eram doar invidios. Anii au trecut peste noi, iar eu sunt un doomer anonim din Timișoara, în vreme ce Cristian Gava i-a luat recent interviu președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, fix în secolul XI, unde acesta se mutase pentru a sărbători „suta și ceva de ani” de la Marea Unire din 918.
*
În noaptea de Înviere, eram cu părinții la biserică, să luăm Lumină. Aveam opt ani și tocmai terminasem de citit Confessiones de Sf. Augustin, De Caelo et ejus Mirabilibus et de Inferno: Ex Auditis et Visis de Emanuel Swedenborg, Cherubinischer Wandersmann de Angelus Silesius și Träume eines Geistersehers, erläutert durch Träume der Metaphysik de Immanuel Kant. Un mic exercițiu sapiențial pe care mi l-am îngăduit, fiind în vacanță și având deci mai mult timp liber pentru plăcerile spiritului. Singurul inconvenient în urma acestei aventuri pe tărâmul ideilor era că începusem să aud voci. Nu mi-am făcut griji, pentru că, din fericire, nu le auzeam așa bine, semn că erau departe, deci nu vorbeau cu mine.
În biserică, oamenii stăteau în genunchi în fața unei cruci masive, așteptându-și smerit rândul să o sărute, conștienți că în orice moment ar putea fi striviți de greutatea ei. Trei diaconi o țineau strâns cu ambele mâini ca să nu cadă. Când oboseau, veneau alți trei să o țină în locul lor. Ritualul era supravegheat de Părinte, care stătea cu urechea aproape de cruce și dădea din cap. Uneori fața i se încrunta. Îmi imaginam cum crucea îi destăinuia păcatele oamenilor.
În timp ce Părintele asculta crucea, pe mine mă speriau lumânările. Vedeam în ele un chip înfricoșător, născocit parcă de imaginația unui Junji Ito. Uitându-mă mai atent, am observat că era chipul distorsionat al arhidușmanului meu: copilul supradotat Cristian Gava. 😡😡😡
Nu-mi venea să cred. Sângele mi se urcase la cap și am început să aud vocile. Deși le deslușeam greu, simțeam că vor să suflu în lumânări, lucru pe care l-am și făcut. Oamenii își aprindeau lumânările, eu le stingeam. Îmi părea rău de cei care aveau nevoie de lumânări aprinse ca să ia Lumina, dar nu mă puteam împotrivi vocilor. Trebuia să sting lumânările. Să-l sting pe Cristian Gava. Pentru totdeauna. 😐 Nici n-am apucat să-mi duc gândul până la capăt, că Părintele mi-a tras o palmă și am început nu doar să aud vocile mai clar, dar și să văd ale cui sunt. Îngerii arătau exact cum credeam că arată îngerii, ca niște îngeri, și aveau mii de lumânări aprinse ieșindu-le din aripi. Strigau ajutor, copil supradotat, stinge-ne! Eu strigam ard îngerii, ard îngerii și suflam în lumânări. Părintele mi-a mai tras o palmă, iar îngerii s-au făcut scrum.
Restul vacanței de Paște mi l-am petrecut postind și pregătindu-mă de răzbunare.
*
Ce știți despre Iisus? întreabă Părintele clasa. Mă ridic și pun pe catedră uneltele credinței - crucea, cuiele, ciocanul și un Iisus de pluș. Părintele își ridică sprâncenele. Îl iau pe Iisus de pluș și îl pun pe cruce. Cu ciocanul, îi bat cuie în mâini și picioare. Fixez crucea într-un suport. Sprâncenele Părintelui îi ating creștetul capului. Mă adresez clasei - Asta e răstignirea lui Iisus! Pânza care acoperă mijlocul lui Iisus de pluș se desprinde.
Părintelui îi cade fața. Strigă - Doamne, copii, nu vă uitați! Dar e prea târziu. Toată lumea a văzut. Toată lumea s-a uitat. Iisus de pluș nu are nimic între picioare.
Clasa izbucnește în râs. Părintele duce mâna să ascundă locul interzis. Duc și eu mâna să ascund locul interzis. Mâna mea și mâna Părintelui se ating în punctul neted dintre picioarele lui Iisus de pluș. Părintele se uită la mine. Eu mă uit la Părinte. Colegii se uită la noi.
Ce altceva mai știi despre Iisus, Gabriel? întreabă Părintele. Îl smulg pe Iisus de pluș de pe cruce și îl arunc spre tavan. Colegii strigă - Hristos a înviat! Eu strig - Adevărat a înviat!
