Când Cornel Mihalache și Televiziunea Română i-au prezentat lui Nicu Covaci scenariul unui film care promitea să-l facă relevant în rândul generației tinere - o interpretare fantezistă a istoriei formației Phoenix, în stilul serialului SF britanic Red Dwarf și împrumutând elemente din manga Uchū Kaizoku Kyaputen Hārokku de Leiji Matsumoto, reperul muzicii contemporane rock de dinainte de '89 a pus mâna pe chitară și a întrebat: 

- Voi putea să omor comuniști? 

Cornel Mihalache a schimbat priviri îngrijorate cu Televiziunea Română și, oarecum stânjenit, foindu-se pe scaun, a zis, aproape șoptit: 

- În film? 

Nicu Covaci a lăsat un suspin prelung să-i iasă din piept și a zis: 

- Dacă nu se poate altfel...

Așa s-a născut opera spațială anti-comunistă Phoenix. Har făr' de HAL. 

Prima jumătate a filmului tratează cel mai important moment din istoria trupei Phoenix, și anume copilăria lui Nicu Covaci, care se joacă pe sine, dar întinerit digital. Pentru că producția avea buget restrâns, Nicu Covaci copil are doar corp de copil, capul fiind tot al lui Nicu Covaci de 70 de ani. Însă această discrepanță temporală din punct de vedere anatomic nu răpește din autenticitatea interpretării, sau din intensitatea emoțiilor micului Nicu Covaci care fuge de regimul comunist pe străzile dezolate ale orașului Timișoara, cufundat în beznă și în contradicțiile materialismului dialectic.

Am fost să văd filmul la Cinema Victoria din Timișoara, în luna februarie a anului curent, când avusese loc prima proiecție, dar nu știu dacă am văzut o operă spațială anti-comunistă sau doar un alt film românesc. Poate cel mai românesc film făcut vreodată. Ca timișorean, trebuie să mărturisesc că niciun film până acum nu a reușit să mă facă să mă simt atât de timișorean ca Phoenix. Har făr' de HAL. 

În Timișoara, Nicu Covaci întâlnește o compozitoare căzută în dizgrație, cu un trecut revoluționar marxist, pe care îl regretă, mentora părintelui muzicii electronice românești, Rodion Ladislau Roșca. Aceasta e îmbrăcată într-un costum de pasăre phoenix și îi spune tânărului Covaci că se numește Phoenix și că luptă împotriva comunismului. Phoenix îl va învăța pe viitorul șerif spațial totul despre muzică, sădind în el ura pentru socialism. Într-o zi, după o noapte de beție cruntă, nemaiputând să treacă peste dezamăgirea provocată de direcția în care o luase comunismul în România, Phoenix își toarnă benzină în cap și își dă foc în fața Casei Poporului, în semn de protest. Nu renaște din propria cenușă. Micul Nicu Covaci, ținând în brațe canistra goală de benzină, pe care era desenată o caricatură a lui Karl Marx, este traumatizat. Promite că nu o va uita niciodată pe Phoenix. Fuge din țară și devine un mare muzician. În turnee, cel mai dificil lucru i se pare căratul instrumentelor dintr-un loc în altul. Realizează atunci că are nevoie de o formație, ca să-i care instrumentele dintr-un loc în altul. Așa se naște trupa Phoenix.

În a doua parte a filmului, membrii trupei legendare Phoenix sunt șerifi spațiali muzicanți și luptă împotriva regimurilor comuniste de pe diverse planete, într-o galaxie departe, departe. Nu ni se explică cum am ajuns în acest punct al narațiunii. Regizorul Cornel Mihalache trece de la cromatica expresionistă, austeră, a blocurilor comuniste din Timișoara la tabloul vivant, baroc și psihedelic, al luptelor spațiale, care are mai multe în comun, tematic și estetic, cu recentul Space Dandy de Shinichirō Watanabe decât cu lumea infuzată de romantism și melancolie a căpitanului Harlock.

Îl vedem pe Nicu Covaci la bordul navetei Phoenix aflate sub asediu de forțele comuniste. Nicu Covaci strânge de gât chitara și amenință cu ea aerul încărcat de praf și scântei. În jurul lui, sute de comuniști răpuși. Mai multe pisici închise în cuști miaună apocaliptic. Intră Josef (Ioji) Kappl, călcând apăsat pe corpurile neînsuflețite ale comuniștilor, și se ia cu mâinile de cap.

- Ce-ai făcut cu pisicile, monstrule?! întreabă Ioji.
- Le-am închis în cuști, zice Nicu Covaci, calm.
- De ce?!
- Că le tot mângâiați, toată ziua le mângâiați, în loc să facem muzică și să eliberăm galaxia de urgia comunistă, voi vă jucați cu pisicile, îi răspunde Nicu Covaci, cu o voce reținută, dar în același timp batjocoritoare.
- Mai bine să mângâiem pisici decât orgoliul tău! strigă Ioji strivind cu piciorul un cap de comunist, care explodează ca o tomată într-un cuptor cu microunde.

(Bucăți de creier comunist se preling pe ecran.)

- Auzi, Ioji, ce este ceea ce iese din chitară când cânt? 
- Nu știu, Nicu Covaci, vocea ta de hienă?
- Nu, Ioji, pumnul meu în fața ta! Prinde-l! zice Nicu Covaci și-l pocnește fix în figură pe Ioji, care cade și privește cu spaimă cum sângele său atinge sângele comunist. Încearcă să despartă bălțile de sânge, dar nu face decât să le amestece și mai mult.

- Țăndărică, pornește warp drive-ul Ujică și stabilește cursul spre Planeta Roșie, destinația finală! strigă triumfător Nicu Covaci.

(Murmure și confuzie în sala Cinema Victoria din Timișoara. Nimeni nu se aștepta să-l vadă pe regizorul Andrei Ujică fuzionat cu un așa-zis warp drive, într-o scenă demnă de Tetsuo: The Iron Man.)

- ...
- Țăndărică, răspunde! Baniciule! Valeriu Sepi! Șerban Foarță!
- I-ai aruncat în spațiu! I-ai aruncat pe toți în spațiu! Când erau la veceu! Cu pantalonii în vine și hârtia igienică în fund, i-ai aruncat în spațiu, mișelule! strigă de undeva de jos Ioji, căutându-și falca ruptă.

- De ce i-am aruncat în spațiu?
- Că mângâiau pisici!
- ...

(Nicu Covaci ridică din umeri.)

- Ioji, pornește warp drive-ul Ujică și stabilește cursul spre Planeta Roșie, destinația finală!
- Du-te dracului!
- Du-te dracului? Ioji, ce este ceea ce iese din gâtlej când cânt? Stai, nu pleca, stai să-ți spun! Scuipat, asta iese, nu fugi, vino să te scuip, să te cânt, să te descânt, haiduce! Trădătorilor! Totul era ideea mea, toate concertele, toate piesele noastre erau ideea mea, eu vi le-am dat, așa cum v-am dat talentul meu! Dacă n-aș fi fost eu, maică-mea nu m-ar fi născut!

(Nicu Covaci îl scuipă pe Ioji, care se ghemuiește într-un colț.)

- Opriți-l, vă rog, a înnebunit, zice Ioji cu fața spre noi.

(Rumoare în sala Cinema Victoria din Timișoara. Nu ne vine să credem. Suntem martori la un moment unic în cinemaul românesc.)

(Ecranul devine negru. CUT, CUT, se aude vocea lui Cornel Mihalache, gata filmul. Cornele, strigă Nicu Covaci, de ce m-ai scos din film, cum adică e gata filmul? Unde-s comuniștii pe care mi i-ai promis? Mi-ai adus niște manechine pe care ai pus ușănci! Manechine care probabil nici nu au fost fabricate în perioada comunistă! Filmul e gata când îți spun eu! Bagă-mă la loc în film și fă filmul din nou, Mihalache! Ce faci, Ioji? N-ai îndrăzni!) 

(Se aude clinchetul cheilor ce deschid cuști în care pisici așteaptă momentul răzbunării.)

Se aude Internaționala Comunistă. 

Se aude melodia End Of The Page a formației de rock psihedelic Bulbous Creation.

(Aplauze în sala Cinema Victoria din Timișoara. Toată lumea în picioare. Se strigă Palm d’Or, Oscar, Ursul de Aur, TIFF etc.)

În final, urlete, râsul diabolic al lui Josef (Ioji) Kappl și sunetul pisicilor ascuțindu-și gheruțele de mustăți. 

(Pisicile au ochi mari uwu.)

---

Textul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.