Dacă ați trecut în ultima lună pe Calea Griviței din București, pe lângă fostul cinematograf Dacia, ulterior cunoscut ca Marconi, poate v-ați întrebat ce-i cu portocaliul ăla strident care acum pereții scorojiți ai clădirii părăsite.
Ei bine, prin octombrie, Alexandru Ciubotariu, cunoscut în popor ca Pisica Pătrată, artist grafic cu vechime în street art și bandă desenată, a acceptat să participe la Marconi playground. Inițiativa din cadrul Programului cultural București-Orașul in-vizibil 2016 își propune să atragă atenția asupra degradării peisajului urban, dar și asupra scăderii numărului de cinematografe din capitală.
Cinematograful Marconi este singurul rămas în picioare în zonă, din cele șase răsfirate în zona Gării de Nord până în anii ‘90. Deschis în 1930, cinematograful a avut o istorie lungă și complicată, care a reflectat toate transformările prin care a trecut România în ultimul secol. Dacă primul nume i-a fost dat în memoria lui Guglielmo Marconi, fizician italian recompensat ăn 1909 cu Nobelul pentru Fizică, în urma contribuției lui la dezvoltarea telegrafiei fără fir, în primii ani de comunism, a fost rebotezat Cinema Popov. Rusul Alexander Stepanovici Popov a fost, la rândul lui fizician, e considerat inventatorul radioului, iar munca lui s-a bazat mult pe descoperirile anterioare ale lui Marconi. Apoi, în anii '60, Cinema Popov, fost Cinema Marconi, a devenit Cinema Dacia, pentru ca imediat după Revoluție, clădirea să fie scoasă din uz. Încet-încet, a devenit ruină și, chiar dacă în 2006 a fost retrocedat, monumentul istoric rămâne până azi o relicvă. Așa că, până la demolarea sau renovarea lui, panourile portocalii, pe care tronează personajele Pisicii Pătrate, și care mai că seamănă cu autocolantele ambulanțelor, vor sta acolo, ca un reminder a ce a fost, ce ar fi putut să fie și, desigur, a ceea ce e, acum, clădirea-monument. Iar autorul lor ne-a zis câteva cuvinte despre proiect.
Ce te-a făcut să vrei să participi la proiectul ăsta?
Acel loc era oarecum în mintea mea ca posibil loc unde aș interveni în spațiu public. Faptul că a venit o invitație oficială a fost cu atât mai bine pentru că m-am putut desfășura exact cum aș fi vrut fără să am bariere. Colaborarea cu o entitate culturală, dimensiunile și menirea lucrării au fost alte argumente.
De ce ai ales tocmai portocaliul acela?
Pentru a atrage atenția. Pentru că acesta este lucrul pe care am vrut să-l facem. Ne dispar clădirile într-un ritm alarmant, cufundate într-un gri de nepăsare pe care am vrut să-l rupem. De asemenea, culoarea este tot mai prezentă și în lucrările mele de „șevalet", deci nu e o discrepanță între această lucrare și cele pe care le fac în mod obișnuit, să spunem.
De ce nu ai desenat direct pe pereți?
Am desenat în locurile unde se putea interveni asupra clădirii - și anume în locurile unde cândva erau geamuri și uși. Fiind monument protejat doar acolo am fi avut voie. Și e foarte bine așa pentru că m-a ajutat mai mult la conceptul lucrării.
Am văzut că ai gândit totul ca o „aglomerare de personaje care par a popula acest loc”. Povestește-mi despre o secvență aplicată pe unul din pereții cinema-ului - ce fel de personaje ai ales să „populeze” cinema-ul?
Sunt personaje din bagajul meu imagistic pe care le-am ales să populeze acestă clădire părăsită. Să aibă viață din nou. Ne dorim ca acestă intervenție să fie înlocuită cu o viață culturală reală cât mai curând.
Ce follow-up ți-ar plăcea să aibă intervenția asta?
Deja din punctul de vedere strict al artistului, lucrarea este foarte cunoscută și toate așteptările mele acum se îndreaptă spre cei care ar putea schimba destinul trist al acestei clădiri.
