Pe 13 mai, cineaștii i-au cerut președintelui Iohannis instaurarea Stării de Urgență Culturală. În scrisoarea deschisă, semnată de peste 250 de companii și asociații din domeniu, alături de 35 de regizori, cereau președintelui, premierul şi miniştrilor de Finanţe, Economie şi Cultură să susțină relansarea activităţii cinematografice. Industria de film, spune scrisoarea, e la fel de afectată de criza actuală, ca și domeniul turistic: „nu poate produce şi nu poate vinde produsele sale, în timp ce, mai mult ca oricând, este evidentă nevoia de astfel de produse culturale".
Cineaștii au cerut sprijin financiar și logistic, precum și măsuri legislative: repornirea urgentă a Schemei de ajutor de stat care sprijinea industria de film; legi care să impună platformelor de streaming prezente pe piața din România (Netflix, HBO, Amazon) să contribuie la Fondul Cinematografic; adaptarea legilor drepturilor de autor, astfel încât autorii și artiștii să poată câștiga bani din difuzarea muncii lor pe internet; și crearea a două fonduri speciale - unul pentru măsurile de siguranță la filmările de acest an, iar altul de asigurare de rezervă, pentru eventualele situaţii de blocaj de la filmări. Cererile se bazează pe măsurile luate deja în Franța de președintele Emmanuel Macron, pentru a susține cultura în perioada distanțării sociale provocate de COVID-19.
Am vorbit cu șapte dintre semnatarii scrisorii: regizorii Paul Negoescu, Stere Gulea, Marius Olteanu și Radu Jude și producătoarele Monica Lăzurean-Gorgan, Iuliana Târnovețchi și Ada Solomon. I-am întrebat cum i-a afectat criza provocată de pandemie, ce efecte cred că va avea, pe termen mai lung, asupra industriei de film, și cum văd aplicarea măsurilor propuse în scrisoarea lor.
„Această pandemie [va forța] creatorii de conținut să-și gândească proiectele mai degrabă pentru ecrane mici decât pentru cinematograf. Iar asta, chiar dacă sună prăpăstios, înseamnă dispariția cinematografului pe care îl cunoșteam.”
Paul Negoescu, regizor în vârstă de 35 de ani, cunoscut pentru adaptarea după nuvela lui I.L. Caragiale Două lozuri, spune că închiderea cinematografelor și anularea festivalurilor de film deja afectează proiectele care urmau să fie lansate anul ăsta, iar efectele pandemiei asupra cinemaului românesc vor acoperi următorii 2-3 ani. Lansarea în format video on demand (care îți permite să vizionezi un film online, contra cost) este o variantă de supraviețuire, dar una prea firavă. „Disney își permite să facă asta. Amazon, la fel, Netflix o făcea oricum. Dar independenții (și mai tot cinemaul românesc) nu au cum să procedeze așa, ei au nevoie de publicitatea oferită de un festival mare ca să-și lanseze un film, iar circuitul festivalier ulterior reprezenta o formă de distribuție internațională care acum va lipsi cu desăvârșire”, explică regizorul. El mai spune că migrarea de la ecranele mari din sălile de cinema, la cele micro, de la TV, laptop sau ipad e deja un fenomen în industrie care modelează cu totul povestea filmată. Formatul de lungmetraj e înlocuit cu mini-seriile și serialele. „Așa că-mi imaginez că această pandemie nu va face decât să grăbească această tranziție forțând creatorii de conținut să-și gândească proiectele mai degrabă pentru ecrane mici decât pentru cinematograf. Iar asta, chiar dacă sună prăpăstios, înseamnă dispariția cinematografului pe care îl cunoșteam”.
Pe Negoescu, pandemia l-a prins într-un proiect la care începea filmările toamna asta. A întrerupt castingul pentru lungmetrajul Oameni de treabă, povestea unui polițist din nordul Moldovei care investighează o crimă apărută în miezul contrabandei cu țigări de la granița cu Ucraina.
„Acum filmele sunt aproape invizibile”
Anul acesta, regizoarea și producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan urma să scoată la publicul din România două filme documentare - Acasă, r. Radu Ciorniciuc, și Wood, la care Monica e co-regizor. „Și acum am această problemă: am două filme care au avut o premieră foarte bună la niște festivaluri foarte bune, totul era foarte promițător: distribuitori, sales, televiziuni, festivaluri, toată lumea cerea filmele, doar că a apărut situația asta, iar acum filmele sunt aproape invizibile”, spune ea. Documentarul Acasă a fost premiat la festivalurile internaționale de film Sundance și DOK.fest, însă momentan nu poate fi văzut nicăieri în România.
Monica crede că multe filme românești vor fi distribuite în toamnă sau iarnă și că există riscul ca filmele „să se canibalizeze” între ele. „Și atunci trebuie un deal: tu weekendul ăsta, eu weekendul următor, să nu intrăm unii peste alții”. Premiera națională pentru Acasă era stabilită pentru 25 septembrie, însă data la care se vor redeschide cinematografele e încă incertă.
„Sunt anumite scene de sărut, de îmbrățișări, cum le faci?
Stere Gulea, regizorul de 76 de ani cunoscut pentru filme de lungmetraj ca Moromeții sau Sunt o babă comunistă, crede că în perioada asta e foarte greu pentru un regizor să aibă un proiect în derulare. Bugetul unui film calculat înainte de pandemie va crește, iar măsurile de distanțare socială taie bucăți din povestea vizuală. „Sunt anumite scene de sărut, de îmbrățișări, cum le faci? Sunt situații în care nu poți să găsești alte soluții. Nu poți să redai relații umane credibile decât dacă vrei să faci o comedie neagră”, povestește regizorul. „În momentul de față, nu mai e nimic omenesc în comportarea noastră. Suntem niște marionete care se mișcă în funcție de indicațiile pe care le dau epidemiologii”, crede el.
În perioada asta, Stere Gulea lucrează la scenariul părții a treia din seria Moromeții și spune că nu e încă afectat de criza globală. Dar perspectiva de a începe un film în viitorul apropiat nu-l face să creadă că are condiții să-și desfășoare profesia.
Regizorul Marius Olteanu, cunoscut pentru filmul Monștri, spune că lucrează la un nou film și „tot ce înseamnă locații, fonduri a fost dat peste cap. Nu mai poți să mai ai întâlniri decât pe Skype – și discuțiile mi se pare că sunt deja destul de trunchiate din cauza asta (…) În momentul în care ești regizor, cumva ce trebuie să faci e să fii de față, să fii acolo cu oamenii.”
Marius are un proiect în dezvoltare depus la CNC, însă fondurile pentru filmele care se află în această fază sunt momentan în standby. „Dacă procesul s-ar dezgheța, aș putea o perioadă de timp să îmi continui lucrul la film măcar pe partea de scriere de scenariu”.
Până atunci, regizorul supraviețuiește. „Eu practic, nu am nicio sursă de venit în momentul ăsta. Sursa mea principală de venit când nu fac film este publicitatea. Or, filmările de spoturi publicitare iarăși sunt întrerupte”. Olteanu a aplicat la Ministerul Muncii pentru indemnizația de sprijin Covid19, al cărei deadline era 10 mai, iar următoarea zi spune că a primit un mesaj automat în care scria că documentul pe care îl încărcase nu poate fi deschis. „Și de atunci practic ce fac e să dau telefoane în fiecare zi la numere care îmi sunt date, la care nu răspunde nimeni, sau dacă răspunde cineva îmi dă un alt număr”.
În timpul pandemiei, regizorul Radu Jude (Aferim!, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari) a reușit să facă trei filme mici: unul în urma unei comenzi a postului TV Arte, pentru festivalul de film de la Wiesbaden; altul pentru festivalul de film de la Salonic; și un al treilea, pentru Institutul Cultural Român. Spune că a avut noroc să-și arate cele mai noi filme (Intrarea trenurilor în gară și Tipografic majuscul) la ultimul mare festival dinainte de pandemie, Berlinale. Are un nou proiect, ale cărui filmări trebuiau să înceapă în această perioadă, însă l-a amânat pentru finalul lui august.
„Mă plasez într-o anumită rezervă, pentru că, întotdeauna când noi trebuie să vorbim despre problemele noastre, lucrul ăsta poată să pară un pic grotesc prin comparație cu problemele mult mai grave care există în lume”. Însă realizarea unui film înseamnă și munca celor care fac figurație, tehnicienii, postproducția, probabil mai afectați acum decât actorii și regizorii. Ca atare, repornirea industriei, măcar parțială, i se pare importantă - în condiții de cât mai mare siguranță. Citează un model nordic al unui ghid de bune practici pentru organizarea filmărilor profesioniste, care presupune, printre altele, măști, testări și luarea temperaturii zilnic. „Complică destul de mult activitatea, dar o face, totuși, posibilă.”
Dincolo de asta, e important ca legislația să se schimbe - și aici insistă asupra taxării serviciilor de streaming prezente în România, la fel cum sunt taxate și alte activități care profită de pe urma existenței filmelor (vezi taxarea biletului de cinematograf). Piața românească de film nu poate funcționa decât dacă este parțial susținută din fonduri publice. Amintește de o discuție mai veche, care propunea taxarea distribuitorilor de CD-uri și DVD-uri blanc în același scop, întreruptă, însă, de lobby-ul companiilor respective. Dar în Franța o parte din fondul cinematografic era alimentată astfel, iar „legea noastră e, oricum, mai mult sau mai puțin, după model francez.” Finanțarea de stat pentru film susține acolo nu doar producția, ci și distribuția, difuzarea și educația audiovizuală. Acest ultim aspect, complet ignorat în România, i se pare important regizorului. „Sunt foarte multe lucruri în spatele sau alături de imagini în general, care scapă unei priviri needucate. (...) Trăim un moment în care suntem inundați de imagini de toate felurile - ca gunoaiele vin peste noi.”
„Trebuie să învățăm să trăim în această nouă eră, dar nu putem să ne prefacem că am murit toți”
Și pentru Iuliana Târnovețchi, producătoare la Alien Film, pandemia a însemnat zero activitate, negocieri, proiecte sau filmări. (Alien Film a participat la producția serialului BBC Killing Eve, printre multe alte titluri.) Cum viitorul rămâne incert, Târnovețchi spune că e esențial ca reprezentanții industriei culturale să se așeze la o masă a dialogului cu guvernanții, pentru a-i face „să înțeleagă dimensiunea dezastrului care se întrevede pentru noi”. Industria poate părea mică, de câteva mii de oameni, însă din datele economice analizate până acum de producători, aportul ei la PIB e cel puțin la fel de mare ca cel al industriei de turism. În România, însă, lipsește o cartografiere exactă a domeniului, astfel încât, deși cultura contribuie la promovarea țării, ajunge mereu să fie lăsată la coadă pe lista de probleme care trebuie rezolvate. Produsele culturale locale, dar și filmele sau evenimentele străine aduse în România, sunt munca unor oameni care par că nu există pentru guvernanți, spune Târnovețchi.
Impactul crizei actuale i se pare iremediabil producătoarei - spune că va dura, probabil, ani de zile, până când cinematografia și restul sectorului cultural vor reveni la normal. În condițiile actuale, spune Târnovețchi, programele de finanțare trebuie să fie lăsate să continue și să se prelungească șomajul tehnic. Toată lumea e dispusă să-și regândească modul de lucru, astfel încât să fie protejate echipele, actorii, oamenii din sălile de spectacol, însă sprijinul e necesar pentru că „nu poți să-ți imaginezi viitorul fără să știi ce pregătesc guvernanții pentru tine. Nu știi în ce ape înoți”. Situația e nouă pentru toată lumea, „trebuie să învățăm să trăim în această nouă eră, dar nu putem să ne prefacem că am murit toți”.
Producătorii de film s-au coalizat într-o asociație, pentru ca demersurile lor să nu mai fie văzute drept individuale. Punctual, cer reînceperea funcționării industriei din 15 iunie și reimplementarea ajutoarelor de stat pentru cinematografie care existau înainte de criza COVID-19. „Tot ce vrem este, de fapt, să creăm o deschidere către dialog. (...) Ne dorim foarte tare să ne așezăm la masă cu ei, să ne asculte și să găsească soluții împreună cu noi, nu să ne dicteze soluții.” Surse de inspirație, spune Târnovețchi, există deja în foarte multe țări din jur, începând cu modelul francez citat în scrisoare.
„Nu cerem să se ia de la sănătate ca să se dea la cultură”
Și Ada Solomon, producătoare și vicepreședintă a Consiliului Director al Academiei Europene de Film, amintește de măsuri similare din alte colțuri ale Europei. Italia a lansat în martie un fond de 130 de milioane de euro, dedicat strict industriei cinematografice; și țări mai mici, precum Macedonia sau Croația au găsit fonduri speciale pentru cultură, iar în Polonia există chiar și un fond de solidaritate al Netflix, care susține cineaștii rămași fără activitate în perioada asta.
Solomon combate reproșurile pe care le primesc oamenii de cultură, inclusiv de la colegi de breaslă, cum că nu e momentul ca cineaștii să ceară sprijin. Spune că nu cer sume care să afecteze semnificativ bugetul - cu excepția schemei de ajutor pentru cinematografie, care era prevăzută deja. Cineaștii vor mai degrabă „reglementări și stabilire de norme. (...) Nu cerem să se ia de la sănătate ca să se dea la cultură. Cerem, însă, niște fonduri minimale, pe care n-avea nimeni cum să le prevadă”. În timpul pandemiei, de pildă, nicio companie de profil nu ar fi dispusă să asigure o filmare, astfel încât, în alte țări, statul a preluat partea asiguratorului printr-un fond special de rezervă. „Sigur că ne dorim cu toții ca acest fond nici măcar să nu fie deblocat”.
În plus, explică Ada Solomon, platformele de difuzare a filmelor online ar trebui să contribuie și ele la fondul cinematografic, care este constituit din surse extrabugetare. „La suma veniturilor din România se aplică un procent, care variază de la 2 la 4%, un fel de taxă parafiscală, care revine Centrului Național al Cinematografiei și se varsă direct la Fondul Cinematografic.” Companiile de streaming cumpără și produc un pic de conținut din România, dar ar trebui să susțină și financiar producția locală, spune Solomon, așa cum începe deja să se întâmple în alte țări.
La ora actuală, în România, industriile creative contribuie la PIB ceva mai mult decât agricultura, explică producătoarea. Însă sectorul suferă de o lipsă cronică de date. Analizele economice se opresc, de obicei, la companiile de producție, organizatorii de evenimente, sălile de spectacole și cinematografele. Însă muncesc și mulți alții, neluați în calcul: furnizori, tehnicieni, cei care închiriază echipamente. E important, „pentru că, dacă cineva întreabă: „Ok, ăsta-i sectorul cultural. De câți bani aveți nevoie ca să acoperiți nevoile/pierderile tuturor lucrătorilor culturali?”, nu știe nimeni să răspundă, nu știe nimeni cât e sectorul, care-s nevoile, care-i bugetul.”
Solomon trece în revistă o serie de probleme cu care se confruntă momentan sectorul cultural. Evenimentele anulate, mutate online, au fost organizate de oameni care au muncit un an pentru ele, iar acum se văd în situația de a nu-și mai putea acoperi salariile, gândite pentru o perioadă determinată, dar extinsă acum pe termen incert.
Filmările, despre care se speră vor putea reîncepe pe 15 iunie, pot avea loc cu măsuri speciale de protecție: măști, distanțare, testări repetate. „Nu suntem, niciunii dintre noi, iresponsabili. Dar, atâta vreme cât șantierul de lângă casa mea a putut să funcționeze în toată perioada asta, fără niciun fel de restricție, nu înțeleg de ce eu nu pot să filmez pe stradă.”
Un alt aspect important, spune Ada Solomon, este că ar trebui susținută dezvoltarea de conținut pentru mediul online, pentru care există mare cerere. Fără sprijin pentru dezvoltare de produs, România nu poate concura cu țările nordice, de pildă, dacă vrea să propună un proiect de serial pentru Netflix. „Nu poți să te duci cu ceva încropit”, când concurența pune pe masă uneori chiar un episod pilot deja filmat.
Face apel în mod special către Centrul Național al Cinematografiei - într-o țară în care se fac nu 300, ci 25-26 de filme pe an, CNC-ul ar trebui să analizeze situația fiecărui proiect în curs și ce soluții i s-ar potrivi. „Ar ajuta un pic să vezi că autoritatea are un pic de interes și de grijă de viața ta. Nu e rocket science.” Producătoarea spune că nimeni din domeniu nu-și dorește ca ajutorul să pice din cer, dar că nu e vorba doar de ce se întâmplă anul acesta în domeniu. Principiul este că prevenția este întotdeauna mai ieftină și mai eficientă decât tratamentul.
„Ca cetățean, eu mă raportez la apelul președintelui Iohannis de a porni reconstrucția economică a României. Sunt parte din acest mecanism și pot să particip prin rotița mică pe care o reprezint eu, dar îmi trebuie un cadru, un minim de sprijin de funcționare și încă ceva ce, din păcate, lipsește aproape cu desăvârșire: dialogul cu profesioniștii.” Nimeni nu se așteaptă ca guvernanții să vină cu toate soluțiile, pentru domenii pe care nu le cunosc, ci să fie disponibili să-i asculte pe cei direct implicați. Momentan, spune Ada Solomon, dialogul se oprește la „«Am primit, vă mulțumim.»”
Până la ora publicării acestui text, singurul răspuns oficial dat de autorități este că scrisoarea cineaștilor a fost primită, „spre informare și analiză”, de către Ministerul Culturii.
UPDATE: Între timp, transmite Ada Solomon, Ministerul Culturii a anunțat că face toate eforturile pe lângă celelalte ministere, astfel încât măsurile propuse să poată fi implementate și va organiza în zilele următoare consultări cu breslele culturale.
Fotografie principală din seria „waiting for the drama”
