Zilele astea ne dregem sufletele și mințile cu un film despre triumful unui outsider într-o comunitate suferindă, vorbim despre romi și cultura queer, iar la sfârșit ne răcorim cu o tură de bazin pentru o cauză nobilă.
Un documentar cu o fărâmă de speranță, de la Andra
RETROcedările One World Romania: proiecția documentarului Din adâncuri (Upwelling - Italia, 2016), la ARCUB (Sala Bolților), marți, 26 iunie, ora 20.00
Pentru perioada asta în care mulți căpătăm reacții alergice la cei mai mulți politicieni cu care avem de-a face și în care căutăm mental soluții de schimbare a societății, documentarul Upwelling (Din adâncuri) e un tratament bun. Filmul spune povestea orașului sicilian Medina, care, după ce-a fost distrus la începutul secolului trecut de un cutremur și un tsunami, a avut parte de multe conduceri politice care i-au exasperat pe locuitorii săi. Așa se face că au votat un tip fără experiență pe scena politică, un excentric idealist în care și-au pus speranța. Cei doi regizori, Pietro Pasquetti și Silvia Jop, au petrecut doi ani la Messina, încercând să spună istoria unui loc prin oamenii care-i dau viață (printre care o tânără care pune la cale o revoltă, o formație locală, un căutător misterios printre ruinele vechiului oraș și, desigur, un primar budist) și să urmărească drumul unui outsider în fruntea unei comunități.
Fuste și filme cult, de la Ioana
Corp și cultură, romi și gagii. O poveste despre femei, București, Muzeul Național al Țăranului Român, luni, 25 iunie, de la ora 18.00 la 20.00
Antropoloaga Iulia Hașdeu, cercetătoare la Haute École de Travail Social de Genève și Haut École d’art et de design Genève vine la a douăsprezecea Conferință de la Șosea, ca să vorbească despre fustele femeilor rome. Fusta, lungă, amplă, colorată, înflorată și plisată, e un loc comun în imaginarul carnavalesc și stereotipizant construit de gagii (neromi) despre romi. Însă în psihologia, geografia simbolică, viața socială și politică a comunităților de romi, femeile joacă un rol extrem de important. Bazându-se pe cercetări de teren desfășurate în sate din jurul Bucureștiului, Hașdeu propune ideea „Cultura stă într-o fustă” și explorează, în discuția din seara asta cum femeile rome sunt romnia în propriile comunități, dar „țigănci” în comunitățile de gagii.
Cineclub Queer – Pink Flamingos (r. John Waters, 1972), București, Cinema Union, vineri, 29 iunie, de la ora 23 la 1.30
Există în cinematografia americană un subgen aparte de filme, care se cheamă midnight movies. Ceva din tema, subiectul sau personajele pe care le abordează e prea mult pentru o proiecție la o oră normală. Din categoria asta fac parte The Rocky Horror Picture Show (1975), dar și mai noul „cel mai prost film din istorie”, The Room (2003). Sunt filme cult, adorate de fani, detestate de detractori și consemnate la miezul nopții, pentru că sensibilitățile americane mainstream continuă să fie dominate de sensibilități puritane.
Exact genul ăsta de sensibilități urmărește John Waters, provocateur extraordinaire, să zgândărească prin acest film (despre care chiar regizorul a spus că e „un act terorist împotriva tiraniei bunului gust”). Waters urmărește în film competiția dintre Divine (Harris Glenn Milstead) și familia Marbles, pentru titlul de „cea mai abjectă persoană în viață”. Cu filmul ăsta de referință, care a șocat și conservatori și membri din comunitatea LGBT deopotrivă, se încheie seria proiecțiilor Cineclub Queer, lansată în septembrie 2017. La bună revedere! :)
Ture de bazin pentru o cauză nobilă, de la Vlad
Swimathon București 2018, Bazinul Dinamo, sâmbătă, 30 iunie
Dincolo de o întrecere în bazin, Swimathon e o un mecanism care aduce împreună comunitatea pentru a finanța proiecte importante, din domenii diverse. Anul ăsta, 400 de înotători vor intra la apă pentru unul din cele 25 de ONG-uri și inițiative civice înscrise.
Cum funcționează? „Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu proiecte din comunitatea locală, companiile şi înotătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează pentru favoriţii lor. În 2017, 317 de înotători şi peste 2.000 de spectatori au susținut prin înot și donații 23 de proiecte din București. 2.567 de donatori individuali și companii au adunat împreună 404.325 de lei, pentru cele 23 de proiecte. În medie, fiecare proiect a strâns peste 17.500 de lei la eveniment”. Swimathon e organizat de către Fundația Comunitară București.
FOTO: Victor Fota / deviantart.com