E deja clar pentru toată lumea că toamna și-a intrat în drepturi, ceea ce ne face să ne întrebăm, desigur, ce e de făcut în lipsa statului în aer liber: unde vedem filme, unde vedem concerte, unde dansăm, unde stăm la discuții. Pentru săptămâna care vine, am găsit niște variante:
Bucharest Jazz Festival, 19 - 25 septembrie
Pe întreg parcursul săptămânii, avem seri de muzică bună în Piața George Enescu și expoziții, proiecții și conferințe, la ARCUB - Hanul Gabroveni, tote cu intrare liberă. Ajuns la a cincea ediție, festivalul are, de acum, un nou director artistic - interpreta de jazz Teodora Enache - și, odată cu ea, mai aduce o noutate: Lisa Simone, fiica Ninei Simone, aflată în premieră în România.
Alegerea Cristinei, 19 septembrie, ora 18:00
Împreună cu grupul de inițiativă al romilor din comunitatea Valea Seacă, jud. Bacău, actrița Mihaela Drăgan a realizat o piesă de teatru forum despre discriminare, violență și migrație. Rezultatul este o piesă interactivă, în care publicul poate interveni și schimba cursul evenimentelor, cu scopul de a deschide o dezbatere despre posibile soluții la probleme romilor din Valea Seacă. Dacă vreți să vedeți despre ce e vorba, dați o fugă în seara asta la Stela și Dana - Centru comunitar, pe Șoseaua Sălaj nr. 286. Intrare liberă.
VOLUM. Corp în spațiu. Aterlier intensiv interdisciplinar, 19-22 septembrie
Tot astăzi a început și atelierul VOLUM al celor de la Upstairs, susţinute de Valentina de Piante Niculae şi Andreea Novac (dans contemporan), Mina Sava (arhitectura), Simona Deaconescu şi Alina Uşurelu (explorare video), Crista Darie (psihologie).
Foamea noastră cea de toate zilele, 20 septembrie, ora 19:00
Marți aveți încă niște teatru cu teme sociale, la Centrul Replika, de la ora 19:00. Având la bază o serie de interviuri cu persoane rămase fără case în Sectorul 4 din Bucureşti, piesa vorbește despre natura sărăciei în România, și face parte din secțiunea COMPETIȚIE a Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe, ediția a VI-a. E cu limită de vârstă (minim 14 ani) și cu bilet, la prețul de 30 de lei.
Joia de film: Kinedok - frați de cântec, 22 septembrie, ora 19:00
Joi, la Spațiul Public European, de la ora 19:00, puteți arunca un ochi la documentarul Frați de cântec/Engedem, hadd menjen, o coproducție Români/ Ungaria care urmărește felul în care muzica poate fi, de multe ori, o legătură puternică între generații. Documentarul e difuzat în cadrul proiectului Kinedok al celor de la One World Romania, și va fi urmat de o discuție cu Dragoș Rusu și Gabriel Leascu, reprezentanți The Attic.
Conferința „Parcul Carol I – 110 ani: arhitecți și antreprenori”, 22 septembrie, ora 18:30
Joi, de la 18:30, pasionații de istorie și/sau de arhitectură pot participa la o dezbatere organizată de Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și „Asociația Istoria Artei” despre amenajarea Parcului Carol I în Câmpia Filaretului. Conferința va fi susținută de dr. Oana Marinache și Andrei Popescu, avându-l ca invitat special pe dr. Cristian Scarlat, fost director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
DokStation Music Documentary Film Festival, 23-25 septembrie
De vineri până duminică ne delectăm cu filme documentare muzicale, în cadrul unicului festival de acet gen din lume. Începe în forță, vineri, de la 18:30, la Centrul Cultural Mihai Eminescu, unde se va proiecta în premieră One More Time With Feeling, documentarul despre cele nouă piese de pe noul album Nick Cave and the Bad Seeds, Skeleton Tree. Festivalul mai aduce, printre altele, și documentarul PULP, din 2014, pe care ar fi bine să nu-l ratați. În plus, o să avem parte de concerte și DJ set-uri din partea celor de la The Mono Jacks, Mihail, The Nuggers, Orkid, A. Rusu (Andrei Rusu) și Rock DJ (Cătălin Cristuțiu).
Vrem un oraș pentru oameni, 24 septembrie, ora 14:30
Sâmbătă, de la 14:30, ieșim în stradă pe două roți, la cel de-al nouălea marș al biciliștilor din București. Întâlnirea are loc la parcul Herăstrău, însă vor exista șase puncte de adunare, în diverse cartiere ale orașului, pentru bicicliștii începători. Traseul, la fel ca și în anii trecuți, trece pe podul Basarab, cu întoarcere pe Calea Victoriei, înspre punctul final - Parcul Tineretului. Să nu lipsiți!
iMapp Bucharest, 24 septembrie, ora 19:00
Dacă n-o să fiți epuizați după bicicleală, atunci puteți să vă mai consumați din energia nesfărșită la concertele Golan și Roisin Murphy din Piața Constituției, în cadrul festivalului iMapp Bucharest, unul din cele mai mari spectacole de video mapping din lume. Concertele vor începe de la ora 19:00, iar de la 22:30 va veni rândul celor 104 proiectoare și 20.000 de metri pătrați ai suprafeței de proiecție să facă show. Atenție va fi haos: intrarea este liberă.
Foto main: Bogdan Șerban