Festivalul Pelicam din Tulcea, o discuție cu fotografii Ioana Cîrlig și Marin Raica sau un film despre o fată foarte înaltă sunt câteva dintre recomandările noastre pe săptămâna asta. Mai puteți asculta o artistă feministă din Canada care combină muzica experimentală cu mesajele sociale sau puteți lua parte la o dezbatere cu o mare antropoloagă americană. Pe locuri fiți gata start pentru o nouă săptămână!
Documentare necesare & muzică la răcoare, de la Andra
The Attic / InContext, Slănic-Moldova, Bacău, 21-25 iunie
După cum scriam și-n recomandările de concerte care urmează în România, ce-au pregăti cei de la The Attic nu prea poate fi comparat cu nimic din peisajul sonor al verii ăsteia. Nu prea știe nimeni cum va suna întâlnirea dintre muzicienii români invitați - toți obișnuiți cu experimentul, fie că-i vorba de proiecte de improvizație, de răstălmăcit instrumente tradiționale sau de înfrățit cu sunetele digitale - și artiști care aduc cu ei sonorități ale Indiei. Cu siguranță e genul de experiență care dă un refresh obișnuințelor de a face și asculta muzică, iar faptul că organizatorii au ales ca-n locul marilor orașe topite să mute scena într-un orășel din Bacău, e genul de inițiativă care trebuie musai încurajată. Despre artiștii invitați și cele trei concerte care-or să aibă loc la finalul ăsta de săptămână, aflați mai multe pe pagina evenimentului. Eu, una, nu mai zic decât că abia aștept să văd / ascult cum sună muzica într-o salină.
RETROcedările One World, ARCUB Gabroveni - Sala Bolților, luni, 18 iunie, la ora 20, și marți, 19 iunie, la ora 20
Faptul că cei de la festivalul de film documentar One World (pentru mine, unul dintre cele mai relevante evenimente din viața culturală de la noi) au decis să proiecteze filme în afara perioadei de festival e una dintre cele mai bune vești ale verii. Fiindcă, de obicei, filmele documentare sunt greu de găsit și, dacă le-ai ratat, adio. Așa că stați cu ochii pe programul RETROcedărilor One World. Primul film, care vor fi proiectat luni, e Procesul: Rusia vs. Oleg Sențov (Askold Kurov | Estonia, Polonia, Cehia 2017) - povestea procesului lui Oleg Sențov, regizor ucrainean care, după ce a protestat la Maidan, a fost arestat și condamnat pe nedrept pentru trafic de arme și implicare în complot terorist, la 29 de ani într-o închisoare de maximă siguranță din Rusia. Sențov tocmai a intrat în cea de-a doua lună de grevă a foamei. Dar cum tocmai a început Cupa Mondială, avocații și activiștii cred că autoritățile rusești nu-i vor permite să moară de foame și-l vor hrăni cu forța. Toate încasările obținute din vânzarea biletelor la această proiecție vor fi donate în contul deschis de Academia Europeană de Film pentru sprijinirea soției și copiilor regizorului.
Cel de-al doilea documentar, ce va fi proiectat marți, e Judecătoarea de instrucție (Yves Hinant, Jean Libon | Franța, Belgia 2018) - urmărește viața unei judecătoare din Bruxelles. Din intimitatea de zi cu zi, în care trebăluiește prin grădină, până la biroul unde anchetează cazuri dure și redeschide dosarul unei crime rămase de ani buni în coadă de pește. Documentarul e o poveste cu mult umor (adesea negru) despre legătura dintre umanitate și justiție.
O fată foarte înaltă și Pelicam, de la Ioana
Câteva conversații despre o fată foarte înaltă intră în cinematografe. București, Cluj, Constanța, Brașov, Pitești, Craiova, Târgu-Mureș, Botoșani, Lugoj, Odobești, Baia Mare, Gura Humorului, Onești, plus la TIFF Sibiu, vineri, 22 iunie
Filmul de debut al lui Bogdan Theodor Olteanu, ex-om de PR, jurnalist, rugbyst, membru fondator al revistei online pentru tineri SUB25, autor al spectacolului Cea mai călduroasă zi din an și bun prieten, a fost proiectat pentru prima oară la TIFF. (De altfel, acolo l-a văzut și cronicara noastră, Georgiana, căreia i-a cam plăcut.) E un film foarte independent, no budget, făcut de Bogdan cu prietenii, în care apare până și subsemnata. Asta, însă, nu-l face un film de amatori.
Premisa e simplă: două fete se apropie discutând despre o a treia. Dar, dincolo de asta, sunt rolurile extrem de sensibil și tandru jucate de Silvana Mihai și Florentina Năstase. E un film în care nu apare niciun bărbat, pentru că, așa cum spunea regizorul într-un interviu, se desfășoară în spații în care bărbații nu ajung prea des. E intim și deloc senzaționalist, cu elemente meta-cinematografice - un foarte necesar film cu tematică LGBTQIA, despre o relație între două femei. Să nu-l ratați. Și dacă sunteți din București, de-aici luați bilete.
Pelicam 7, Tulcea, de joi, 21 iunie, până duminică, 24 iunie
Iubesc festivalul ăsta mic, din apropiere de Deltă, cu filme despre ce și cum mai putem salva din planeta asta. E important de spus că deși e un festival de documentare pe teme de mediu, ia subiectul în accepțiunea lui mai largă și se autointitulează, de fapt, „festival de film despre mediu și oameni”. Are cea mai frumoasă petrecere de final de festival (mult-râvnita petrecere HBO de la TIFF ain’t got nothing on petrecerea Pelicamului, într-o curte de țară cu vedere peste un golf.) Și filmele. Anul trecut Kedi mi-a rupt sufletul; anul ăsta abia aștept îndelung discutatul România neîmblânzită. Dacă anul ăsta nu veniți la Tulcea, să vă treceți în calendare festivalul ăsta pentru iunie viitor. Garantez că o să vă placă.
O discuție cu fotografi, de la Luiza
Postindustrial : Zâne - lansare catalog expoziție & artist talk, Rezidența BRD Scena9, luni, 19 iunie, de la 19.00
Avem o generație de fotografi atât de mișto, oameni care pleacă prin lume (iar uneori lumea înseamnă un mic orășel post-industrial sau niște coclauri fermecate) ca să ne arate cum e un pic mai departe de lungul nasului nostru, avem o generația de fotografi atât de mișto, așadar, încât ar trebui să le strângem mâna de fiecare dată când îi vedem pe stradă sau, dacă se întâmplă să participe la vreo dezbatere publică despre ei și arta lor, atunci ar fi frumos să mergem și să-i ascultăm, pentru că prilejurile astea sunt destul de rare. Cum e discuția de luni seară, care însoțește albumul expoziției Post-Industrial :: Zâne - participă fotografii Ioana Cîrlig și Marin Raica și curatorul expoziției, Ionuț Cioană. Albumul e scos la Fabrik și arată mi-nu-nat. Îl puteți cumpăra la lansare ;)
O dezbatere cu o mare antropoloagă americană & 5 filme de mediu, de la Ionuț
Dezbatere „Viața mea ca spioană” (de Katherine Verdery), Muzeul Național al Literaturii Române, joi, 21 iunie, ora 19.00
Antropoloaga americană Katherine Verdery a venit în România în 1973, când avea 25 de ani, și a găsit subiecte de cercetare cât să-i ajungă toată viața. Munca ei etnografică de aici s-a materializat în cărți despre relațiile interetnice și evoluția agriculturii din Ardeal, despre identitate națională, colectivizare & decolectivizare. Iar după ce s-a confruntat cu propriul dosar întocmit de Securitate, a început să studieze latura secretă a structurilor sociale în Secrets and Truths și My Life as a Spy (Viaţa mea ca spioană. Investigaţii într-un dosar de Securitate). Cea de-a doua a fost publicată recent la Editura Vremea și prezintă efectele traiului sub supraveghere.
„Cum te simți să fii spionat, sub bănuiala că ești tu însuți un fel de spion sau trădător? Cum e să fii înconjurat de secrete despre care afli cu mult după ce faptele s-au produs? Secrete care includ numele prietenilor care au raportat despre tine la Securitate și acțiunile pe care le-a intreprins această poliție pentru a interveni în viața ta?” - acestea sunt câteva dintre întrebările la care cercetătoarea răspunde în carte. Puteți să-i adresați și voi unele noi joia asta, în cadrul unei dezbateri la care va participa Verdery, @ Muzeul Literaturii Române, cu ocazia apariției noii ei cărți. Iar aici puteți citi un foarte scurt interviu pe care ni l-a acordat toamna trecută.
+
5 recomandări de la Pelicam
V-a spus colega mea Ioana când o să fie festivalul, eu doar i-am rugat pe organizatori să ne indice 5 documentare pentru care ar merita să mergem la ediția de anul acesta:
Geneza 2.0 (r. Christian Frei, Maxim Arbugaev, Elveția/China/Rusia/Coreea de Sud/SUA, 2018). În îndepărtatele insule siberiene din Oceanul Arctic, vânătorii caută colți de mamuți. Descoperirile acționează ca un magnet pentru cercetătorii geneticieni. Ei vor să readucă la viață mamuții lânoși dispăruți într-un mod demn de „Jurassic Park”.
Fără titlu / Untitled (r. Michael Glawogger, Monika Willi. Austria, 2017). Un documentar realizat din filmările regizorului austriac Michael Glawogger prin Balcani, Italia și Africa de Nord & Vest, la mai mult de doi ani după moartea neașteptată a acestuia. O călătorie prin lume pentru a observa, a asculta și a experimenta, cu o privire atentă, curajoasă și nemoralizatoare.
Delta (r. Oleksandr Techynsky, Ucraina / Germania, 2017) ne aruncă direct în viața de zi cu zi dintr-un peisaj nemilos – lumea rurală din Delta Dunării, partea ucraineană. Bărbații taie prin trestia înaltă și prin gheață pentru a aduce recolta cu barca, în timp ce creștinii ortodocși umplu vasele cu apă sfântă. Râul este personajul central: sătenii se află la margine, împinși fizic și simbolic la marginile cadrului.
Negustorul (r. Tamta Gabrichidze, Georgia, 2018) ne poartă prin Georgia odată cu Gela, care vinde bureți sau perii de haine în schimbul cartofilor.
Cizmulițele galbene (r. John Webster, Finlanda/Germania/Rusia/Norvegia/Letonia, 2017) pleacă de la o întrebare: Ce diferență poate să facă un singur om pe lume? Încercând să răspundă, regizorul construiește această scrisoare cinematografică pentru strănepoata lui, o fetiță care se va naște în 2060 și ale cărei cizmulițe galbene vor călca pe o planetă foarte diferită.
Muzică experimentală cu miză socială, de la Diana
Sâmbăta Sonoră | Ștefana Frățilă (CA), solo show, marți, 19 iunie, ora 20, Apollo 111 Teatrul
„Scrisul e un act de responsabilitate socială”, zicea Andrew Solomon mai demult, iar de citatul ăsta mi-a adus aminte colega Luiza, într-o discuție de acum câteva zile. Același lucru poate fi valabil pentru artă, iar Ștefana Frățilă este unul dintre artiștii care își asumă genul ăsta de responsabilitate. A compus muzică pentru instalații din galerii de artă, cum ar fi 6 DECEMBRIE 1989, în memoria femeilor ucise în urmă cu 28 de ani la École Polytechnique din Montréal sau NO HISTORY, o mărturie despre violența colonială din Canada. A vorbit și despre violența de gen și de felul în care aceasta se reflectă pe scenele muzicale. Artista, care e născută în România, dar locuiește în Canada, poate fi ascultată marți seara la Apollo 111 Teatrul, în cadrul seriei de evenimente Sâmbătă Sonoră. Concertul e dedicat jucătoarei de tenis Althea Gibson (US). (Artist fee: 15 lei)
