Ce trebuie să știi despre cerealele importate din țara vecină și ce-l așteaptă pe fermierul român, în contextul concurenței actuale.
Zilele astea, subiectul grânelor ucrainene a intrat din nou în atenția publică după ce Rusia a ieșit din acordul pentru exportul cerealelor prin Marea Neagră și a bombardat porturi pe Dunăre, aflate și doar la câteva sute de metri de România.
E posibil să-ți amintești că în ultimele luni, cerealele ucrainene au tot fost subiect de știri. Atunci problema era ca ele rămâneau pe piața de aici la prețuri mult mai mici decât cerealele românești, ceea ce n-a însemnat vești bune pentru fermierii locali. În aprilie a fost un protest al agricultorilor, în paralel cu manifestații și proteste ale fermierilor polonezi, maghiari sau bulgari care se confruntau cu aceeași problemă. Unii dintre vecinii noștri chiar au interzis importul de cereale din țara aflată în război. La TV și în online apăreau știri despre calitatea mai proastă a grânelor ucrainene. Iar acum, pare că ne-am întors înapoi acolo, cu îngrijorări că fermierii români vor fi, din nou, forțați să vândă în pierdere din cauza concurenței sau vor rămâne cu marfa pe stoc.
Dacă ești ca mine, însă – cineva care nu urmărește jurnalele agricole zi de zi (nici măcar săptămână de săptămână) –, poate ai rămas cu niște nelămuriri. Ce o să se întâmple acum că Rusia a ieșit din acord? Sunt produsele agricole din Ucraina de o calitate mai proastă? Ce urmează mai departe? Mi-am bătut mult capul cu întrebările astea, mai ales pentru că în primăvară am văzut cât de repede a fost acaparat subiectul de AUR și alte voci anti-europene, și transformat într-un alt exemplu de „europeni răi, care ne forțează să luăm decizii care nu ne avantajează.”
Tocmai pentru că suntem într-un context în care totul poate deveni subiect de propagandă, cred că e important să înțelegem mai bine subiectul, chiar dacă nu suntem fermieri, negustori de cereale sau cumpărători direcți și, la prima vedere, pare că toată discuția nu prea are legătură cu noi.
Ca să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat cu cerealele Ucrainene am discutat în mai cu Gabriel Razi, cofondator și analist AgroBrane, companie de date, analiză și consultanță pe bursele de mărfuri agricole, iar zilele astea cu Cezar Gheorghe, fondator AGRIColumn, companie de analiză în agribusiness.
Ce s-a întâmplat până acum?
Înainte să înțelegem ce se întâmplă pe meleagurile noastre, trebuie să facem câțiva pași înapoi și să ne amintim care e contextul: Rusia și Ucraina sunt printre cele mai mari producătoare și exportatoare de cereale din lume. Ucraina este în top 10 global la producția de grâu sau porumb și cel mai mare producător de floarea-soarelui din lume. Și niște procente pentru cei care funcționează pe bază de cifre: înainte de război 4,3% din recolta mondială de grâu era asigurată de Ucraina, 3,3% din cea de porumb și 30% din cea de floarea soarelui.
Ucraina exportă cereale în toată lumea. Să ne uităm doar la grâu, că din el ne facem pâinea cea de toate zilele: țara vecină a exportat grâu în valoare de sute de milioane de dolari în Egipt, Liban, Nigeria, Indonezia, Mexic dar și mai aproape de casă în Spania, Grecia, Italia.
Exportul de cereale este una dintre principalele surse de venit ale Ucrainei – în 2021, de exemplu, a vândut grâu în Egipt în valoare de 851 de milioane de dolari, în Indonezia de 640 de milioane și în Spania de 56 de milioane. În total, în anul dinainte de începerea războiului, valoarea exporturilor ucrainene de grâu a fost de aproape 6 miliarde de dolari.
De cealaltă parte, multe dintre aceste țări au ajuns să depindă de importurile ucrainene. Îți dau exemplul Libanului, o țară dependentă de cerealele de import, unde peste 70% dintre locuitorii trăiesc în sărăcie multidimensională și făina pentru pâine este subvenționată de stat. (Ca să înțelegi mai bine criza din Liban și rolul pâinii, citește acest articol).
Așa că, în februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, una dintre primele întrebări a fost ce se va întâmpla cu exporturile de cerealele ucrainene. Dacă ele s-ar fi oprit, însemna că Ucraina rămâne fără bani când avea nevoie mai tare, dar și că alte țări riscă să intre în criză.
„Discutăm, din păcate, despre țări care sunt puternic dependente de importuri, în care securitatea alimentară este politică de stat, iar în lipsa acestei securității alimentare ne-am fi putut trezi cu o dublă criză”, spune analistul Gabriel Razi. „O potențială Primăvară arabă 2.0, instabilitate politică, posibile mișcări de stradă, lucruri pe care nu știu cum ar fi putut să le gestioneze zona occidentală a lumii, în paralel cu criza din Ucraina.” (Primăvara arabă este denumirea sub care sunt cunoscute o serie de revolte, proteste și manifestații antiguvernamentale care au avut loc la începutul anilor 2010 în țări arabe precum Tunisia, Egipt.)
Așa că de la începutul războiului a fost o prioritate ca exportul cerealelor ucrainene să continue, mai ales după ce porturile maritime precum Nikolaev sau Odessa, de unde 90% dintre grâne plecau pe mare către țările importatoare au fost atacate de armata rusă. După negocieri s-a ajuns la două mari soluții: un acord negociat de Turcia și ONU ce permite exportul cerealelor ucrainene prin trei porturi aflate la Marea Neagră (despre care o să vorbim mai pe larg puțin mai încolo) și culoare de solidaritate în Uniunea Europeană.
Aceste coridoare de solidaritate însemnau o serie de facilități care să ajute Ucraina să transporte cât mai multe cereale pe rute terestre, tranzitând țări ca Polonia sau Ungaria, sau astfel încât marfa să ajungă în țările în care e nevoie de ea. Printre facilități, de exemplu, se numără faptul că transporturile ucrainene ar trebui să aibă prioritate în vămi sau că s-a investit în punctele de frontieră ale României și Poloniei. De altfel, multe dintre aceste transporturi au ajuns în România, de unde au plecat mai departe pe mare, prin portul Constanța.
De la începutul războiului, prin aceste coridoare au fost transportate peste 41 milioane de tone de produse agricole din Ucraina.
Primele probleme au apărut în septembrie 2022, când fermierii români au spus că cerealele ucrainene, mai ieftine decât cele românești, care ar trebui doar să tranziteze țara, rămân pe piața de aici, concurând neloial cu cerealele noastre. Atunci, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene a afirmat că nu există un impact negativ al coridoarelor de solidaritate și că lucrurile merg bine.
Dar, fast forward câteva luni mai târziu lucrurile nu mai mergeau atât de bine. În primăvara asta, fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia și România au început să protesteze împotriva coridoarelor de solidaritate. În România, de exemplu, pe 7 aprilie mii de fermieri au ieșit cu tractoarele în stradă, coordonându-se cu proteste asemănătoare din Polonia sau Bulgaria și strigând că ajutorul dat ucrainenilor îi distruge pe ei.
Totul a culminat cu decizia Poloniei de a opri temporar importurile de cereale ucrainene, urmată de Ungaria, Slovacia și Bulgaria. Deciziile au fost unilaterale, adică nu reprezentau viziunea Uniunii Europene, ci a statelor individuale. Ceea ce, desigur, a afectat imaginea de front european unit în problema războiului.
Au urmat negocieri între Comisia Europeană, cele cinci țări afectate și Ucraina, finalizată cu următoarea înțelegere: până pe 5 iunie au fost interzise importurile de cereale și anumite produse agricole ucrainene în respectivele cinci țări, dar s-a permis în continuare circulația cerealelor prin aceste țări (cu transporturile sigilate pentru extra protecție). Uniunea a alocat bani fermierilor din statele afectate, în total 100 de milioane euro.
Interdicția a fost prelungită până acum, pe final de iulie, urmând ca pe 15 septembrie să se dea o nouă decizie. Fermierii din cele cinci țări și-ar dori ca ea să se mențină, dar Comisia Europeană spune că ar trebui eliminată treptat începând din septembrie. Ieșirea Rusiei din acordul de export al cerealelor și prognozele pentru recolte europene de calitate mai proastă în acest an au complicat situația, la fel cum a făcut-o și faptul că Uniunea Europeană a folosit deja multe din fondurile de rezervă pentru probleme agricole.
Ce n-am văzut la știri?
Înainte să mergem mai departe, să ne uităm puțin la de ce au rămas cerealele ucrainene în România în primăvară și de ce vor rămâne probabil și acum, dacă se va ridica restricția impusă de UE. „Noi avem următoarea situație: cerealele ucrainene pentru import final au rămas în România pentru că în piață a existat un spațiu acolo unde furnizorii ucraineni au putut să vândă”, explică Razi.
Pe scurt, spune analistul, recoltele de porumb și floarea soarelui din România lui 2022 au fost puternic afectate de secetă. Anul trecut a fost extrem de secetos în țara noastră – recoltele de grâu au fost cu 35% mai mici ca în 2021, iar cele de porumb au fost compromise aproape în totalitate. „Marfa ucraineană rămasă în România nu a venit decât să normalizeze nivelul de ofertă din piața locală.”
În afară de asta, continuă el, cereale ucrainene au rămas pe piața din România pentru că prețul lor este natural foarte competitiv. Având avantajul unui teren foarte fertil, a suprafețelor mari și o agricultură cu mai puține restricții, Ucraina a vândut mereu mai ieftin cerealele decât statele din UE. Războiul, însă, a forțat fermierii să vândă la prețuri și mai mici pentru că nu mai aveau, la propriu, de cele mai multe ori, siguranța zilei de mâine. Unii au trebuit să-și abandoneze fermele pentru a se înrola, ogoarele au fost bombardate, iar spațiile de depozitare distruse.
„Toată această situație s-a cuplat o retenție foarte mare de marfă a fermierilor români, care au sperat la prețuri și mai mari. În română, simplu, fermierul ucrainian vindea în România, în timp ce fermierul român stătea cu marfa pe stoc.”
La ce se referă Razi când spune că fermierii români așteptau prețuri mai mari este faptul că, imediat după invazia Rusiei, prețurile la cereale au explodat. Războiul era ultima problemă dintr-un șir care afecta piața globală a cerealelor, de la seceta din Brazilia și Argentina (alte țări în top 10 producători mondiali) la întârzierile în transporturi și în producția de pesticide, cauzate de pandemie.
Presați de costurile de producție mari (mai ales combustibili, îngrășăminte și pesticide mai scumpe) mulți fermieri au ținut de marfă, în speranța că prețurile vor continua să crească. Dar nu s-a întâmplat așa.
Introducerea acordului de tranzit a cerealelor din porturile ucrainene a normalizat (relativ, desigur) fluxurile comerciale, ceea ce a făcut ca prețurile să scadă, iar fermierii români care nu au vândut în vară s-au trezit cu marfă rămasă pe stoc.
Personal, n-am văzut în primăvară prea multe astfel de explicații în spațiul public care să mă ajute să contextualizez mai bine ce se întâmplă în țara noastră. Ce am văzut în schimb au fost titluri ca: „E un dezastru pentru noi". Cât de grav au fost afectaţi fermierii români de importul de cereale din Ucraina sau Niște firimituri într-un hambar de slugă (e un întreg articol care pornește de la întrebarea: ce ar trebui să protejăm? „Interesele neamului nostru” sau pe cele „ale birocraților de la Bruxelles”?). Iar uneori și dacă titul a fost echilibrat, imaginea de deschidere a avut grijă să sugereze altceva.
Nici acum lucrurile nu stau mai bine, cu titluri precum: Agricultura din România și din Europa riscă falimentul din cauza importurilor masive de cereale din Ucraina. De altfel, subiectul a fost folosit și de politicieni, cei de la AUR sugerând în primăvară că decizia Comisiei Europene de a interzice importurile e meritul lor.
Și în celelalte țări ca Polonia (unde sunt alegeri parlamentare anul acesta și unde fermierii sunt un grup important și în general conservator ca opțiuni politice), Ungaria sau Bulgaria, tema cerealelor a fost folosită de politicienii ca prilej de câștigat capital politic. Iar România nu face excepție.
„Trebuie să avem în vedere că avem că aproape 50% grad de ruralitate în România. O pătură foarte largă de populație este influențată de ce se întâmplă în agricultură. Evident că această situație îl face pe decidentul politic să fie foarte atent și foarte senzitiv la doleanțele fermierului român”, explică Gabriel Razi.
Însă, crede analistul, de această dată doleanțele lor au fost deconectate de la realitatea economiei pieței libere. În același timp, măsurile luate de politicieni au fost limitate și nu au adresat problemele reale ale fermierului român, ci doar au peticit o situație punctuală – astfel încât politicienii să poată spună că au făcut ceva.
În analizele lui, Razi vorbește despre problemele de logistică care afectează recoltă de recoltă profitabilitatea fermierului român, lipsa unui sistem de irigații care ne face dependenți de ploi, silozurile aflate în mijlocului câmpului, racordate prost la rețeaua de transport. Problemele astea, crede el, afectează mult mai mult fermierul român decât prezența de moment a unor cerealele mai ieftine.
Chiar sunt produsele ucrainene mai proaste?
Nu doar prețul ieftin al cerealelor ucrainene a fost adus în discuție, ci și calitatea lor. Multe voci au vorbit despre cereale modificat genetic, pline de pesticide, care ne pun sănătatea în pericol. Una dintre cele mai gălăgioase astfel de voci a fost cea a AUR, care în martie cerea o anchetă asupra cerealelor ucrainene, vorbea de un „sabotaj la adresa fermierului român” și susținea că dețin „informații că cerealele ucrainene conțin foarte multe pesticide, sunt de foarte proastă calitate și nu corespund în niciun fel normelor europene și românești.”
E ceva adevărat aici?
E adevărat că produsele ucrainene nu trebuie să respecte aceleași standarde de calitate ca cele din Uniune și că în țară vecină există cazuri de corupție și de speculă. Asta nu înseamnă, însă, că nu trebuie să respecte niciun standard de calitate și că nu corespund normelor europene – sau că fiecare tonă de cereale aparține unui corupt. Uniunea importa și înainte de război produse agricole care nu sunt produse în Europa, după standardele la care sunt supuși și fermierii și producătorii europeni. (Doar un exemplu: deși Uniunea interzice aproape în totalitate cultivarea organismelor modificate genetic, ea importă astfel de organisme din Brazilia sau Argentina.)
„Vin și întreb dacă zeci de țări din Orientul Mijlociu, din Nordul Africii, din Europa, din Asia cumpără porumb ucrainean, rapiță ucraineană, ulei de floarea soarelui ucrainean și nu au ridicat probleme de calitate din punct de vedere al remanenței la pesticide, sau al utilizării la scară largă a culturilor GMO, cum poți să vii să spui lucrurile astea în spațiu public? Mi se pare absurd”, spune Razi.
Da, continuă el, au fost cazuri punctuale cu nereguli, dar asta se întâmpla și înainte de război și se va întâmpla și după. Dar nu înseamnă că produsele agricole ucrainene sunt în general nesănătoase sau nepotrivite pentru consum.
Ce urmează pentru lume?
Cea mai importantă discuție care se poartă zilele acestea este legată de acordul de liberă trecere a cerealelor pe Marea Neagră, negociat de Turcia și ONU. Da, am zis că vorbim și despre el și acum i-a venit momentul.
Acordul prevedea că vasele care transportă cereale ucrainene pot traversa Marea Neagră fără să fie atacate de ruși și că acestea trebuie controlate de toate cele patru părți implicate (ucraineni, ruși, turci și reprezentanți ONU).
Din iulie 2022 și până în prezent, în jur 32 de milioane de tone de cereale ucrainene au fost transportate prin acest coridor, o parte din această cantitate ajungând la țări africane, o parte în țări europene și alta în Turcia. Pe 17 iulie anul acesta, însă, Rusia a părăsit acordul, motivând că doleanțele sale privind exporturile proprii nu au fost ascultate.
Decizia a fost urmată de o serie de atacuri asupra porturilor Reni (peste Dunăre de Galați) și Izmail (în Deltă), explozile fiind vizibile din România. Au fost lovite mai multe depozituri de cereale.
„Rusia a generat o amenințare, dar nu e o amenințare la adresa Ucrainei, e o amenințare la adresa armatorilor care ar dori să transfere mărfuri prin navele lor. Adică, cu alte cuvinte, să nu mai vină la încărcare, că vor fi considerate nave inamice”, spune analistul Cezar Gheorghe.
Bombardamentele din aceste zile au avut ca țel tocmai accentuarea acestei amenințări. „Firmele de asigurare își pun mari întrebări dacă vor mai asigura navele care vor veni la încărcare. Cu alte cuvinte, în acest moment putem să considerăm închisă ieșirea la Marea Neagră a Ucrainei”, continuă el.
Pentru Rusia urmează acum negocieri cu statele africane, cărora încearcă să le plaseze grâu, după ce în 2022 a avut o recoltă foarte bună – le promite acestor țări chiar și marfă gratis. Dar dincolo de scăpa de grâu acum, și de a înreguna misiunea Ucrainei de a-și vinde produsele (una dintre cele mai importante surse de venit pentru statul vecin), Rusia poate câștiga influență în zonă. Pentru că, așa cum spune Gheorghe, să controlezi exportul de cereale înseamnă „că dictezi cine, cum și în ce fel mănâncă”.
Ce urmează pentru fermierul român?
Pe termen scurt, o oportunitate. Ieșirea Rusiei din acord a dus la o explozie a prețului grâului, cultura care se tranzacționează acum. „Fermierul român care a cultivat în toamna lui 2022 la prețuri foarte ridicate din cauza crizei energetice provocate de Rusia și care de-a lungul anului a avut foarte multe costuri operaționale poate să aibă acum o marjă operațională decentă –nu foarte bună, dar își acoperă costul” spune Gheorghe.
În emisiunea sa de analiză agricolă, Gabriel Razi spunea că înțelege dorința fermierilor de a specula piața. Dacă sunt în profit să-și securizeze profitul și abia apoi, dacă au cantități cu care să speculeze, să o facă, dar cu băgare de seamă, pentru că, mai devreme sau mai târziu, la fel ca în 2022, piața se va echilibra și prețurile se vor reîntoarce la un normal relativ.
Mai mult, crede Cezar Gheorghe, efectele pe termen lung nu vor fi pozitive. „Trebuie să înțelegem un lucru: pe România va veni un val foarte puternic și o presiune foarte mare în ceea ce privește logistica.”
Portul din Constanța este deja extrem de aglomerat, pentru că pe aici trebuie să treacă și marfa românească și cea ucraineană, dar și încărcături din Ungaria și Serbia. Anul trecut, când acordul era încă în picioare, camioanele puteau aștepta și o săptămână să descarce marfa. Acum situația nu se anunță mai bună.
În plus, dacă de la 15 septembrie se va ridica interdicția de import a mărfurilor ucrainene în cele cinci țări, cum cel mai probabil se va întâmpla, fermierii se vor găsi iar în situația de a concura cu marfa ucraineană.
„În tot acest ansamblu, în România, procesatorii se vor bucura dacă se ridică restricțiile la import, căci se vor aproviziona cu marfă ieftină”, spune Gheorghe. El crede că, pe termen lung, nu e o soluție bună, pentru că va îndepărta procesatorii de fermierii români și va crește dependența României de importuri. „Să fim onești, trăim într-o piață liberă, e un free trade și dacă Comisia Europeană a găsit de cuviință să excepteze de la plata taxelor vamale mărfurile ucrainene încă un an, asta e. Și nouă ne-a plăcut să primim subvenții agricole din 2007 până azi.”
Ce ar putea și ar fi trebuit statul să facă ca să reducă riscul ca marfa ucraineană să rămână în țară este să construiască depozite și silozuri în care ea să fie stocată până poate fi scoasă din țară, astfel încât să nu mai aglomereze rutele de transport. Analistul spune că asta nu s-a întâmplat din lipsa de viziune a politicienilor și din lipsa oamenilor cu expertiză tehnică în aparatul decizional. „Noi puteam exploata acest moment începând din martie 2022, din punct de vedere politic și economic. Ca de obicei, nu am făcut-o. Clasa politică de astăzi nu este interesată sau nu dorește să aibă o viziune, ci doar dorește să strângă votul și să se țină de scaunele lor.”
