După ce ne-am gândit să creăm infograficul de mai jos, cu evenimentele de Centenar anunțate pentru decembrie în toată țara, am vrut să adunăm și scurte descrieri ale acestora de pe site-urile instituțiilor sau din presa locală. Deși multe dintre evenimentele astea au beneficiat de finanțări consistente și sunt încadrate, pe site-ul oficial centenar.gov.ro, la categoria „festivaluri, gale, manifestări cultural-artistice de anvergură”, nu mai sunt pomenite nicăieri altundeva pe întinsul internetului. Par să fi fost înghițite în marea de festivisme de anul ăsta, îngropate sub maldăre de steaguri și costume populare.
CITEȘTE ȘI:
Centenarul cu de toate
Dintre cele care au totuși descrieri, multe sună precum programul artistic „Marea Unire” anunțat pentru 1 Decembrie de către primăria comunei Camăr din județul Sălaj: „Împreună cu Școala Gimnazială nr. 1 Camăr, Centrul de Informare Turistică Camăr și Biblioteca Comunală Camăr vom organiza o întrunire cu copiii și cetățenii din Camăr la Căminul Cultural Camăr unde va face o prezentare a istoriei profesorul de istorie, după care vom depune coroane la locurile comemorative din localitate și o să invităm participanții la o agape”.
Alte proiecte „cinstesc” Centenarul prin greșeli gramaticale. Primăria comunei botoșănene Todireni a primit 28.000 de lei din partea Comisiei Interministeriale pentru Centenar după ce a aplicat cu un eveniment intitulat „Binecuvântată să fi România la 100 de ani”.
Au fost și proiecte anulate. Presa gorjeană a anunțat că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a primit înapoi de la Consiliul Județean Gorj cei 65.000 alocați pentru „Calea Eroilor pe drumul lui Brâncuși”, fiindcă n-a putut contribui cu sumele necesare pentru realizarea proiectului. Între altele, autoritățile ar fi dorit „realizarea, în zonele în care nu există localități, din loc în loc, la 500-1.000 m, a unor fântâni tradiționale, porți, stâlpi de casă, troițe etc., care să fie integrate într-un sistem alcătuit din obiectivul respectiv și o zonă verde, realizată de un specialist în peisagistică”.
Ultima lună de Centenar
Puteți selecta evenimentele dintr-un anumit județ pe harta din stânga sau puteți descoperi ce se întâmplă într-o anumită zi cu un click pe calendarul din dreapta.
Pe alese
Am selectat câteva evenimente la care ne-am dori să participăm în puținul timp ce ne-a rămas din această primă sută de ani de România:
„100 de ani de tradiţii şi obiceiuri de iarnă la români (1918-2018) - Atelier de confecţionat sorcove şi recuzită pentru Sărbătorile de iarnă”, organizat de Muzeul Național al Agriculturii Slobozia (15-17 decembrie)
Nu se cheamă român adevărat acela care n-a confecționat o sorcovă. În lumina acestei ziceri, trebuie să menționăm că cei interesați de deprinderea meșteșugului realizării unei sorcove pot participa la atelierul organizat de Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, în cadrul Târgului de Crăciun pe care-l găzduiește. În a doua zi a târgului, pe 16 decembrie, participanții pot asista la reconstituirea unor părţi din ritualul de sacrificare a porcului, mai precis tranşarea şi pomana porcului, după cum ne informează Adevărul.ro.
Același Muzeu Național al Agriculturii Slobozia și-a propus să-i învețe pe cetățeni să confecționeze cocarde și a așezat sub semnul Centenarului o expoziție intitulată „Fierul de călcat-istoric, utilitate şi rafinament”.
„Fumegând se reîntoarce Pacificul”, organizat de Ministerul Transporturilor și Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (până mâine)
E unul dintre evenimentele misterioase ale Centenarului: nu știm cine-l găzduiește și ce vrea să ne zică, însă am aflat că a primit 257.000 de lei de la bugetul central și că se încheie mâine.
Atelierele „Prietenii istoriei”, organizate de Muzeul Olteniei din Craiova (până la sfârșitul anului)
Unul dintre module este intitulat „Războiul prin ochii copiilor” şi e adresat preşcolarilor şi şcolarilor de vârstă mică. Toate activităţile ținute în cadrul atelierelor au ca temă Primul Război Mondial.
Seria de spectacole „Despre România numai de bine”, pusă la cale Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara (până pe 20 decembrie)
Pentru această descriere: „«Despre România numai de bine» reprezintă un concept integrator în plan național, o abordare multifațetată cu puternic impact cultural social și civic, o conștientizare a României de ieri pentru o asumare colectivă și implicată a României de mâine.”
„Cetăţenii oraşului Seini, uniţi în cuget şi-n simţiri”, organizat de Primăria oraşului Seini - Județul Maramureș (1 Decembrie)
Nu știm exact despre ce va fi vorba, însă titlul manifestării cultural-artistice suna prea bine pentru a o lăsa deoparte. Grație acestui eveniment am ajuns și pe pagina oficială a orașului, unde am găsit această superbă prezentare: „Orașul Seini fiind în plină afirmare a identității sale, atât prin bogățiile naturale cu care a fost binecuvântat de Dumnezeu, cât și prin personalitățile și oamenii săi care-i dau chip și frumusețe, se conturează în geografia fizică și spirituală a țării asemenea unei oaze în care după spusele băștinașilor: «cine vine și bea apă din Seini nu mai pleacă de aici niciodată.»” Tot acolo era și un anunț cu privire la întreruperea alimentării cu energie electrică „pe strada Cuza Vodă și adiacente”.
„Memorie și cunoaștere locală/națională”, organizat de Biblioteca Județeană „I. S. Bădescu” Sălaj
Proiectul finanțat din bugetul județului Sălaj prevede realizarea unor emisiuni săptămânale la Sălăjeanul TV dedicate celor 100 de ani de la Marea Unire, în cadrul căruia „vom prezenta principalele realizări ale României și viziunea asupra evoluției țării până în 2118”. N-am reușit să văd decât una dintre emisiuni, ce pare să rememoreze anii ‘70-‘80 din istoria României.