Continuăm numărătoare inversă de data trecută. Am scris despre locurile 10-6, acum am ajuns întop 5 - cele mai mișto albume pe 2017, inmho:
5. Kendrick Lamar - Damn.
„I said it’s like that, dropped one classic, came right back / ‘Nother classic, right back / My new album, the whole industry on ice pack”, ne spunea Kendrick pe la începutul anului. Cel de-al doilea clasic este Damn., al patrulea album al rapperului american. Șmecheria lui stă în faptul că aduce niște teme grele - conflicte rasiale, nefericire, frica de o forță pe care nu poți s-o controlezi, incapacitatea de a te ridica la standardele morale pe care ți le impui -, și le prezintă într-o manieră accesibilă publicului larg. Instrumentalul sună beton, colaborările sunt interesante (Rihanna și U2), iar Kendrick arată altfel decât îl știam: depresiv, vulnerabil, fricos. Și demonstrează (din nou) că este un povestitor excepțional.
Ascultă-l în mașină/reatebe/metrou, când ai de mers mult și poți să te concentrezi pe versuri.
4/5★
4. Iglooghost - Neō Wax Bloom
Albumul ăsta sună ca și cum ar fi cântat de niște jucării japoneze puse pe modul turbo - 220 de bătăi pe minut. Este fantastic cum ceva atât de repetitiv, amestecat și încurcat poate să sune bine legat, progresiv și inventiv, combinând elemente de IDM, pop, hip-hop și jazz. Sunt presărate rafale de saxofon și-o voce pițigăiată din care nu se înțelege nimic. Sunetul este visător, copilăros, curajos, elegant și creează o lume ca un basm modern unde orice se poate întâmpla.
Ascultă-l pe 31 decembrie, în timp ce te pregătești pentru petrecere.
4/5★
3. Mount Eerie - A Crow Looked at Me
La câteva zile după ce nevasta lui Phil Elverum (aka Mount Eerie) a murit de cancer, artistul a început să lucreze la albumul ăsta. La scurtă vreme l-a și lansat. Încă de pe prima melodie, „Real Death”, suntem avertizați că „Someone's there and then they're not / And it's not for singing about / It's not for making into art”. Acest album nu este pentru divertisment, nu e pentru distracție, cum sunt 95% din materialele pe care vi le recomand. Nu are nicio rază de optimism.
Phil descrie realist trauma și depresia prin care trece, ca într-un jurnal pe care-l împărtășește cu noi. Când intră într-o cameră anume din casă, își amintește cum soția lui stătea pe scaun acum câteva zile, cum ea încă primește scrisori și el le găsește, cum în sfârșit își face curaj să-i arunce periuța de dinți, cum el nu vrea să învețe nimic din toată experiența asta și e revoltat, dar prea slăbit ca să protesteze față de forțele naturii.
Când nu ne spune exact ce face, Phil devine poetic: „And in this same heat I open the window next to you / On your last morning / So you could breathe and then so you could ghost away” și continuă: „Now it is fall without you / I had to close the windows and doors without you coming through / I kept them open for as long as I could”.
E destul de clar că mai întâi a scris versurile, apoi și-a folosit chitara ca să creeze un schelet acustic, delicat și simplu pentru a le scoate în față.
Acest album nu o să te bucure, ci o să-ți creeze o stare inconfortabilă, greu de digerat și vei trece prin trauma lui Phil, o experiență care i-a schimbat viața.
Tu știi când să-l asculți.
4.1/5★
2. Brockhampton - Saturation (I, II și III)
15 băieți (rapperi, chitariști și ingineri de sunet care sunt și video producători, graphic designeri și it-iști), la vreo douăjșiceva de ani, s-au adunat într-o casă, în Los Angeles, și-au scos trei albume, unu’ după altu’, din iunie până-n decembrie, 48 de melodii, 144 de minute și versuri șic, instrumentale lucrate în detaliu, care te fac să dai din cap de parcă ai avea un motoraș la ceafă.
Artiștii se autointitulează „primul boy band care a apărut datorită internetului”, pentru că s-au cunoscut pe-un forum și este minunat să asculți cum personalitatea fiecăruia dintre ei completează tabloul tovărășiei ca o piesă de puzzle. Spre exemplu, pe melodia „STAINS”, băieții se iau singuri la mișto: „You muthafuckas made three albums, still talking ‘bout the same shit: / The one gay, the one selling drugs, / The one tryna act like Lil Wayne / What the fuck is this shit, man?”
Trilogia are piese ritmate, produse literalmente în casă (fără studio), uneori pe caterincă și băiețeală, alteori zdrobitor de sincere și relevante: „Why you always rap about bein' gay? / 'Cause not enough niggas rappin' be gay / Where I come from niggas get called "faggot" and killed/”
Ascultă-l când rulezi fin cu tovarășii.
4.2/5★
1. Four Tet - New Energy
Acum câteva luni, Four Tet a postat pe contul său de Instagram o imagine cu „studioul” și instrumentele cu care a înregistrat New Energy. Un laptop, un midi controller, două boxe, o poză cu el și fetița lui (ceea ce îmi amintește de delicata piesă „Daughter”) și o fereastră către un copac însorit dintr-o pădure. E ceva optimist, cald și liniștitor în fotografie. Și seamănă mult cu albumul pe care londonezul l-a lansat la finalul lui septembrie. Dar nu e doar atât.
Kieran Hebden, aka Four Tet, se întoarce cu cel de-al nouălea album la cele mai vechi. Aduce căldura de pe Rounds (2003), jazz-ul de pe Everything Ecstatic (2005), voioșia de pe Pink (2012) și creează un stil rafinat și subtil, dar în același timp accesibil.
Motivul pentru care am ales acest album drept cel mai bun al anului 2017 este pentru că îmbină elegant ce este distractiv în muzică electronică cu instrumente acustice. Te face să dansezi și să zâmbești în timp ce te gâdilă cu ciupituri de chitară, pian și viori peste care aruncă fragmente de jazz. E tehno ambiental și neoclasic, e hipnotizant și imprevizibil, e versatil și repetitiv, e calm și euforic, e inovativ și exact ce mă așteptam să fie. În fine, este unul dintre cele mai bune albume pe care le-am ascultat în ultimii ani.
Ascultă-l oricând, n-are cum să pice prost.
4.5/5★
