Am ales câteva fragmente din însemnările de călătorie ale artistei Cecilia Cuțescu-Storck prin Europa interbelică, adunate în volumul „Fresca unei vieți”.
Pentru Cecilia Cuțescu-Storck, pictoriță din perioada interbelică și prima femeie profesor într-o academie de arte de stat din Europa, călătoriile nu erau un moft. Acestea erau gândite pentru muncă, iar dovada o reprezintă zecile de ilustrații și acuarele realizate în Balcic, Lisabona, Toledo, Sevilla sau Paris, care pot fi privite în cadrul expoziției „Cecilia Cuțescu-Storck. Grafică de Călătorie”, de la Muzeul Storck din București, deschisă între 6 septembrie și 19 ianuarie 2020.
„Am lucrat patru zile cu o râvnă neîntrecută, intrate în nisipul gros al plajei sau așezate pe o margine de bancă, înconjurate de întreg alaiul de femei, copii, pescari bătrâni și tineri”, scria Cecilia despre călătoria într-un sat pescăresc din Portugalia, pe care a făcut-o alături de Lita, una dintre fiicele ei. Cele mai multe călătorii le făcea însă singură, iar asta era partea cea mai grea pentru ea. „Ce rău îmi pare că sunt întotdeauna cu inima împărțită în două și nu mă pot bucura complect. Ce departe mă simt de țara mea”, i se confesa soțului, sculptorul Frederic Storck. „Mirată mă vedeam singură și atât de departe”.
În același timp, știa că „nevoia de reîmprospătare și dorința de a-mi lărgi înțelegerea” pot fi împlinite prin călătorii, nu „în fața unei mașini de gătit”. Cecilia Cuțescu-Storck avea un discurs feminist extrem de curajos pentru acea perioadă, și nu numai.
„Pentru femee, fenomenul este și mai necruțător, fiindcă se mai adaugă și oropsirea societății față de ea. Civilizații noi succed altor civilizații, fiecare neținând seama de aspirațiile ei, îi sunt ostile și împiedicând-o să-și deslușească firea ei complexă, vor să-i destrame structura sufletească, reducând-o la o singură obligație, aceea a sta o viață întreagă, în fața unei mașini de gătit”, scria artista în „Fresca unei vieți”.
Cecilia pleca în străinătate vara, „după un an greu cu elevi dela Academie”. Călătoriile erau expresia libertății, pentru o femeie cu atât de multe responsabilități în restul timpului. „Odată plecată, eram atât de fericită simțindu-mă liberă și atât iubeam de mult această libertate încât îmi aduc aminte că odată la Bastia în Corsica, am refuzat să primesc comanda de a picta un altar, pe care voia să mi-o încredințeze un abate, cu numele de Albertini.”
Am vrut să o înțeleg un pic mai bine pe artista și exploratoarea Cecilia Cuțescu-Storck și i-am căutat volumul de memorii „Fresca unei vieți”. În ediția din 1943, pe care am găsit-o la Biblioteca Centrală Universitară din București, am dat de o dedicație scrisă de pictoriță: „Când se va înțelege cât de mult munca irosită a femeii poate sluji acestui neam? Gândindu-mă la devotamentul firei d-tale îți ofer cu plăcere acest volum de mărturisiri.”
Din capitolul „Călătorii” al cărții, am selectat câteva fragmente. Sunt despre drumul cu autobuzul prin Franța, despre magazinele din Paris, aleile cu palmieri din Mallorca sau mușcatele și garoafele din Cordoba. Unele pasaje au ceva naiv, ca de compunere școlară, dar altele oferă niște imagini extrem de puternice, ca cea cu sutele de femei dintr-un sat portughez care vin să ajute la acostarea bărcilor de pescuit, învelite în mantale negre. Dar dincolo de asta, nu pot să nu admir o femeie care călătorea prin locurile astea în anii '20, când mie încă mi-e groază să planific o excursie în Barcelona sau Atena de una singură, la distanță de aproape un secol. Să o descoperim deci pe călătoarea Cuțescu-Storck!
În autobuz în Franța
„Când intram în Franța, chiar dela graniță mă simțeam mai ușoară și vibram de nerăbdare și de bucurie. Un aer cu totul altfel ca în alte părți, răcăros și binefăcător, pe care nu l-am simțit de cât pe pământul acestei țări, îmi alinta obrajii. În autobuz, mă miram cum călătorii erau așa de obișnuiți cu priveliștile străzilor, încât țineau ochii în ziare, în loc să se uite încântați și nerăbdători ca mine pe fereastră.”
Obligația de a face la cumpărături în Paris
„Regret timpul ce îl pierd cumpărând rochii și atâtea alte prostii, de care trebue să mă preocup, să plac familiei. Mie niciodată nu mi-au surâs astfel de preocupări și târguelile prin magazine îmi par o crimă, după greutățile îndurate ca să viu la Paris și apoi, îmi stric și atmosfera de artă și de intelectualitate. Dacă ai știi frământarea morală prin care trec?”
Curioșii din Mallorca
„Abea sărisem treptele punții care mă dădea jos din vaporul acostat în portul Palma, cel cu frumoasa Catedrală și cu uriașii palmieri înșirați pe cheiuri și iată că îmi eșiră în cale curțile senioriale ce dormeau de veacuri la soare în vuetul mării.
Mirată mă vedeam singură și atât de departe, în insulele baleare și, îmi răsunau în urechi cuvintele de o sonoritate plină, ale vânzătorului de ziare festive: „Il conchistadore di Mallorca”...
Oamenii se îmbrățișau cu bucurie revăzându-se, iar eu treceam repede printre hamalii care cărau cufere și pachete colorate și după ce îmi așezai bagajele într’o pensiune, mă întorsei grăbită să desenez corăbiile cu catargele care se legănau la vânt în portul ce de curând adăpostise vapoare de război. (...)
A doua zi, începui motivul depe aleea palmierilor bătrâni printre care se zăreau case cu balcoane și terase. Mă așezasem pe o bancă care într’o clipită fu înconjurată de copii și oameni mari, dar eu obișnuită, îmi vedeam înainte de lucru neluând în seamă părerile lor. Unul, înalt și slab și cu privirea curioasă, explica celorlalți pictura mea pe când copiii râdeau nedumeriți.”
Obloanele verzi din Cordoba
„Pretutindeni se văd curți interioare frumoase ca și la Sevilla. Toate ferestrele ce dau în aceste curți au obloanele verzi, iar pardoselile ca și zidurile înconjurătoare, sunt îmbrăcate în faianțe colorate.
Să văd mușcate și garoafe pretutindeni, pe polițe și dealungul bazinelor. Ce frumusețe și câtă intimitate! Cine știe când le voi mai revedea? Mâine ar fi trebuit să aud orga în moschee; ce păcat că nu rămân să înnoptez în Cordoba.”
Inima împărțită în două
„Parcă mă împinge o forță din spate, să isprăvesc călătoria și să mă întorc mai repede lângă voi. Ce rău îmi pare că sunt întotdeauna cu inima împărțită în două și nu mă pot bucura complect. Ce departe mă simt de țara mea! Îmi pare că sunt la sfârșitul lumii și totuși, tare aș fi vrut să mă duc și dincolo de mare, în Tunisul spaniol, căci un pictor îmi spunea că ar fi foarte frumos la Tetuan.”
Pădurile de eucalipți din Portugalia
„Treceau prin fața noastră, măgăruși cu poveri în spinare călăriți de femei cu pruncul ascuns în basmale, dealungul hanurilor cu intrările desenate în chenare baroce de piatră, adăpostite sub palmieri și agave. Casele aveau fațadele tivite în brâuri de piatră capricios întoarse la capete în volute și încrustate cu faianțe.
Lăsam în urmă fântânile la colțuri de stradă sau pe piețele satelor ce le schițam în carnetul de călătorii. În goana autobuzului alunecau pădurile de eucalipți ca beteală de argint.”
Moda portugheză și alți curioși
„Am luat o odaie pe cheiu ca să fim mai aproape de mare și dela fereastră, am desenat amândouă grupuri de pescari cusându-și plasele, îmbrăcați după moda portugheză în haine cu pătrățele colorate și cu bonete ascuțite terminate cu câte un ciucur.
Am lucrat patru zile cu o râvnă neîntrecută, intrate în nisipul gros al plajei sau așezate pe o margine de bancă, înconjurate de întreg alaiul de femei, copii, pescari bătrâni și tineri. Câteodată, cercul celor ce se strângeau era așa de mare și sgomotul lor atât de asurzitor încât nu puteam lucra”.
Soțiile pescarilor
„„Uite, uite mamă” strigă Lita dintr’odată, arătându-mi fantome negre ce alergau nebune în grupuri sau singure, ca într’o procesiune. Erau ființe învelite în mantale negre și purtând pe cap câte două trei coșuri ce păreau a fi grele; alergau să-și ia înainte una alteia și țipau. Parcă era o sărbătoare a Satanei, o apariție de infern. Dimineața aflarăm că, orice oră ar fi din noapte și pe orice furtună, femeile vin cu sutele să ajute la acostarea bărcilor de pescuit, strângând în coșuri mari peștele să-l dea agenției, întrecându-se să ducă cât mai repede și mai mult, pentru câștigul familiei lor.”
