Câini sunt cei mai buni prieteni ai omului, după cum știm cum cu toții. Primele animale domesticite, câinii au fost alături de noi în fiecare pas al istoriei noastre, de la înzorzonații companionii ai regilor și împăraților, la umilele ajutoare de nădejde ale ciobanilor.
E astfel doar corect să scriem cărți despre ei și o astfel de carte este volumul colectiv Ce pozne-a mai făcut cățelul meu. Povești care se bucură și dau din coadă, coordonat de Tatiana Niculescu și apărut la Editura Humanitas. Autorii care au contribuit sunt: Mihaela Bărbuș, Ioana Both, Marius Chivu, Radu Corozel, Wilhelm Dancă, Mihai Frățilă, Dorian Galbinski, Georgeta-Anca Ionescu, Selma Iusuf, Riri Sylvia Manor, Ciprian Măceșaru, Mihaela Miroiu, Liviu Papadima, Cătălin Pavel, Oana Pellea, Cristian Tudor Popescu, Cristian Preda, Dumitra Râșnoveanu, Gabriela Tabacu, Sara Turetta.
Tatiana Niculescu este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat volumele Delicioasa poveste a cozonacului românesc (Humanitas, 2024), Englezul din Gara de Nord (Humanitas, 2023), Singur: Viața lui Mihail Sebastian (Humanitas, 2022); Nepovestitele iubiri: 7 minibiografii sentimentale (Humanitas, 2021); Seducătorul domn Nae: Viaţa lui Nae Ionescu (Humanitas, 2020, tradusă în italiană); Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni: Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului: Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (Humanitas, 2017, tradusă în poloneză); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016); Regina Maria: Ultima dorinţă (Humanitas, 2015); Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006, piesă de teatru în regia lui Andrei Șerban, cu premiera la New York în 2007, și film premiat la Cannes în 2012, în regia lui Cristian Mungiu, cu titlul Dincolo de dealuri; cartea a fost tradusă în italiană), Nopţile Patriarhului (Polirom, 2009), Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut (Polirom, 2013), Tăierea fecioarelor (Humanitas, 2018, ed. a doua), Brâncuși contra SUA, piesă de teatru (ebook, Humanitas, 2021). A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă: Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor: Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020). Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor-șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București.
Ce pozne-a mai făcut cățelul meu. Povești care se bucură și dau din coadă
Rollo. BUck. colţ AlB. MichAel. În 1908, când Jack London (John Grifith pe numele real) publica această superbă povestire („To build a fire“ în original; într-o versiune timpurie nu apărea câinele, iar bărbatul supravieţuia), avea 32 de ani și se afla, deja de un deceniu, în culmea unui succes de o amploare nemaiîntâlnită până atunci: era primul scriitor american care câștigase un milion de dolari din scris și care devenise faimos internaţional. Era perioada romanelor în foileton și epoca de glorie a revistelor populare cu tiraje de masă. Publicase deja marile sale succese: Chemarea străbunilor, Lupul de mare, Colț Alb, Călcâiul de fier și Martin Eden, mai multe volume de povestiri, scria reportaje sociale și de călătorie pentru diverse ziare și reviste, ţinea în faţa a mii de oameni conferinţe literare și socialiste (despre clasa muncitoare, căci devenise președintele Partidului Socialist din Oakland, dar și despre drepturile animalelor exploatate cu cruzime în circuri), era tradus în mai multe limbi și pleca vreme de doi ani în jurul lumii cu un iaht, construit de el însuși, numit The Snark, după o creatură imaginară dintr un poem de Lewis Carroll.
Dar, până în acel moment, Jack London dusese o viaţă plină de lipsuri, alcool și joburi mărunte: hamal de gheaţă, vânzător de ziare, hoţ de stridii, pescar, curăţător chimic, grădinar, spălător de podele, corespondent de război. Înaintea lui Hemingway, London a fost scriitorul aventurier, beţiv, obsedat de scris.
Copil din flori al unei mame bolnave, dat spre creștere unei negrese fostă sclavă, cu un tată vitreg veteran olog al Războiului Civil, pleacă de acasă și străbate ţara în lung și-n lat (primea bani și mâncare în schimbul poveștilor im provizate pe care le spunea din ușă în ușă gospodinelor), e arestat pentru vagabondaj, călătorește pe mare și se îmbolnăvește prin toată lumea (face dizenterie și pleurită în Mexic, malarie și pelagră în Pacificul de Sud). La 22 de ani, după ce ia contact cu tatăl lui biologic, magician ambulant și ulterior astrolog, care îl respinge, și după ce află din arhiva unui ziar că mama lui avusese o tentativă de sinucidere prin împușcare pe când era gravidă în trei luni, părăsește universitatea după un singur semestru (a rămas un autodidact toată viaţa) și pleacă în Alaska, unde aurul descoperit în valea râului Klondike atrăgea în acea perioadă mii de căutători. Un an mai târziu, se întorcea atins de scorbut, cu dinţii căzuţi și fără nici un ban, dar plin de povești și de experienţe care îi inspiră primele povestiri și romane și care îl fac celebru și bogat peste noapte. (De altfel, prozele sale sunt pline de câini, în special Buck din Chemarea străbunilor, Colţ Alb și Michael, câine de circ în continuarea celui dintr-un alt roman despre câinii de circ, devenind faimoși în toată lumea. O fotografie din 1885 îl înfăţișează pe micul John/Jack de nouă ani împreună cu câinele său Rollo.)
În 1909, după ce publica „To build a fire“, Jack London vindea iahtul unui traficant de sclavi și, împreună cu a doua lui soţie, Charmian, își împlinea un vis din copilărie (el, care mărturisise că n-a avut copilărie), cumpărând o cabană de lemn în munţii Californiei, în pridvorul căreia obișnuia să doarmă. A transformat Casa Lupului într-un foarte costisitor conac din bușteni și rocă vulcanică, cu aproape treizeci de camere și nouă șeminee. A cumpărat și mult pământ, punând bazele unei adevărate ferme agricole sustenabile, i-am spune noi azi (cu porci, capre, tauri și armăsari de prăsilă, 140.000 de eucalipţi), numind domeniul Moșia Bunelor Intenţii. „Acum scriu numai ca să pot adăuga la moșie trei, patru sute de pogoane“, spunea. Trei ani a durat construirea conacului, care a ars din temelii înainte să se mute în el. Asta după ce o epidemie îi omorâse animalele, iar eucalipţii i se uscaseră.
Dezastrul l-a ruinat financiar și i-a șubrezit încrederea. A refăcut la dimensiuni mai modeste cabana, unde a continuat să bea, să sufere de zona zoster și uremie, să scrie (tot mai prost), să citească (avea o bibliotecă de 15.000 de volume) și să doarmă pe pridvor. Unde a și murit în chinurile uremiei, după ce luase împotriva durerilor o supradoză de morfină. Era toamna lui 1916 și avea 40 de ani.
Ateu convins, trupul lui a fost ars pe o colină de pe Moșia Bunelor Intenţii.
Îl aștepta însă o posteritate pe măsura anilor de succes: o duzină de cărţi postume, sute de reeditări (în 17 ani scrisese 50 de cărţi), traduceri în zeci de limbi, vânzări de mi lioane în toată lumea, numeroase ecranizări ale romanelor și povestirilor sale (până în 1958, numai Lupul de mare cunoștea cinci ecranizări).
Fotografie principală preluată de pe arhiva Fortepan / Gulyás Zsuzsa.
