După ce au cucerit marile ecrane şi au luat în stăpânire internetul, ba chiar au ajuns să aibă şi propriul lor festival de clipuri de pe Youtube, la care biletele se vând ca pâinea caldă, pisicile se întorc în sălile de cinema. Între 7 şi 16 octombrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va găzdui o serie de proiecţii speciale cu temă felină, de la lungmetraje clasice - Parisul Vesel (r. Abe Levitow, 1962) sau Pisicile aristocrate (r. Wolfgang Reitherman, 1970) - până la unele recente, precum O pisică la Paris, pentru care Jean-Loup Felicioli şi Alain Gagnol au fost nominalizaţi la Oscar în 2012. Mai puteți vedea o selecţie de scurtmetraje cu Motanul Felix, pisica neagră antropomorfă desenată de Otto Messmer în epoca filmului mut, ori Fritz The Cat (r. Ralph Bakshi, 1972), bazat pe banda desenată creată de Robert Crumb, primul film animat care a primit un rating X în S.U.A.
Pentru cei alergici la pisici există şi alte proiecţii speciale, dintre care n-ar trebui să rataţi Kubo şi lăuta magică, poate cea mai frumoasă animaţie din 2016, un stop-motion fermecător de inspiraţie japoneză. Kubo e un soi de Orfeu oriental, un artist al străzii ale cărui poveşti sunt însoţite de muzică şi origami-uri însufleţite. Dacă trebuie să clipiţi, faceţi-o acum, ne avertizează vocea din off la începutul filmului, şi pe bună dreptate - dacă închideţi ochii mai târziu, riscaţi să rataţi magia care construieşte corăbii din frunze moarte şi stoluri de păsări din foi de hârtie colorată. Nu mişcaţi, nu respiraţi: privirea voastră e cea care construieşte realitatea vrăjită în care se desfăşoară odiseea băieţelului plecat în căutarea unei armuri fermecate. Având de partea sa o maimuță vorbitoare (Charlize Theron) și un samurai-gândac (Matthew McConaughey), Kubo va trebui să-i înfrunte pe maleficul Rege al Lunii şi pe fiicele lui, vrăjitoarele cu chip de porţelan. Dincolo de povestea clasică a eroului care se formează în călătoria lui presărată cu tot soiul de aventuri, Kubo oferă o experienţă estetică impecabilă - un film cald, nostalgic, delicat, o realizare de excepţie a studiourilor Laika, cei care s-au ocupat şi de Coraline, ParaNorman ori The Boxtrolls. Bonus: un cover Regina Spektor după „While my guitar gently weeps”, în care chitara e înlocuită de shamisen, „lăuta magică” din folclorul japonez.
Dacă v-a plăcut Synecdoche, New York, puteţi încerca şi Anomalisa - Charlie Kaufman e din nou în dublu rol, de regizor şi scenarist, doar că de data asta îşi ilustrează angoasele şi melancolia cu ajutorul păpuşilor. Rezultatul m-a dus cu gândul la ce ar ieşi dacă Cristi Puiu s-ar apuca să facă animaţie. O introducere lungă, în care totul se întâmplă aproape în timp real, ni-l prezintă pe Michael Stone, un speaker motivaţional suferind de nefericire cronică, aflat în călătorie de afaceri. Toți cei pe care îi întâlnește au aceleaşi figuri lipsite de expresie, aceleaşi voci monotone; numai Lisa (Jennifer Jason Leigh) e o apariţie aparte, o anomalie în acest univers populat de clone. Ea şi Michael au o aventură de-o noapte, ocazie pentru cea mai realist-stânjenitoare scenă de sex animat pe care am văzut-o vreodată.
Atunci când a pornit campania Kickstarter pentru finanțarea filmului, Kaufman gândise Anomalisa ca un scurtmetraj de 40 de minute, și intuise corect formatul cel mai potrivit. Merită totuși să vedeți și varianta extinsă la 90 de minute, care a ajuns în final pe ecrane; e o parabolă incomodă despre dragoste și iluzie, despre disperare resemnată. Despre viață.
Dar destul cu drama; să ne întoarcem la pisici, şampanie şi can-can, să luăm nişte vacanţă de la cotidian. Scuzaţi rima. :)
Ilustrație main: Parisul Vesel (1962)
