Avem pentru voi un articol despre o copilărie lipsă, o stațiune din Spania, un roman de Paul Auster, un serial despre dependență și unul despre genii diabolice.
Diana Meseșan
Ce-am descoperit? Articolul “A Tiny Scar from Falling”;
Cât te ține? Îl citești cam în 12 minute;
De ce? Uneori o cicatrice de când erai mic și o fotografie de dinainte să fii instituționalizată sunt singurele dovezi ale copilăriei tale. În rest, nu e nimeni și nimic care să îți confirme că această bucată a vieții tale a existat cu adevărat. O parte importantă din biografia ta lipsește.
La 48 de ani, Lara B. Sharp se simte suficient de curajoasă și curioasă să ceară dosarul public al instituționalizării ei. Acolo este adevărul despre copilăria ei. Drumul ăsta este pavat însă cu multă birocrație. Ca să își primească dosarul, trebuie să trimită ea o tonă de documente. Le adună pe toate, le expediază printr-un serviciu de poștă premium, să fie sigură că ajung, și apoi așteaptă. După câteva săptămâni extrem de tensionate, primește răspunsul. Dar nu e dosarul consistent la care se aștepta, de care avea nevoie ca să își reîntregească biografia. E un plic mic și subțire, care conține două pagini.
Ioana Pelehatăi
Ce-am descoperit? O stațiune de pe Costa Blanca spaniolă, care se umple de englezoi beți în fiecare sezon - dar și care e compusă, aparent, doar din clădiri în dulcele stil brutalist;
Cât te ține? Cât te-ar ține o vacanță acolo, bănuiesc. Sau, dacă n-ai bani de destinații baleare, bagă un endless scroll la Roberto Alcaraz pe Instagram, adică la @benidorm_dreams;
De ce? Îți explică aici și VICE UK de ce. Pentru că Alcaraz fotografiază orașul de 30 de ani (dar a deschis contul de Instagram abia anul trecut). Pentru că-l știe pe dinafară și, cum spune chiar el, e un oraș „extraordinar de obișnuit”. Pentru că te uiți la poze cu un cer albastru spălăcit, șiruri de apartamente roz-somon, linii drepte, unghiuri, forma semicirculară a unui balcon, repetată la infinit, se pare - și, cumva, toată monotonia asta pastelată devine liniștitoare. Câteva date și cifre despre Benidorm: are doar 67.000 de locuitori, dar vara se umple de 400.000 de oameni odată. E invadat de 1,5 milioane de turiști britanici pe an - și profită de asta din plin. Are baruri dedicate, beri britanice, SkyTV și tot ce le place insularilor. Dar cel mai important e că la cele 330 de blocuri brutaliste din oraș, are cel mai mare număr de astfel de clădiri per capita din lume. Iar Gran Hotel Bali, cu 52 de etaje, e cel mai înalt hotel din Europa. A, și unul dintre zgârie-norii din oraș, InTempo, a fost votat printre cele mai urâte zece clădiri din Spania. Dar la Roberto pe Instagram nimic din Benidorm nu pare altfel decât seren și pustiu. OK, poate și un pic pre-apocaliptic.
Andra Matzal
Ce-am descoperit? Romanul Tombuctu de Paul Auster (traducere de Felicia Antip, Editura ART, 2016);
Cât te ține? 224 de pagini;
De ce? Fiindcă e fix genul ăla de carte pe care e numai bine s-o descoperi la început de vară - amintește cumva de cărțile copilăriei & adolescenței (chiar dacă-i o capcană) și-ți redă un chef de citit ca atunci aveai înainte o întreagă vacanță de vară. Pe scurt, Tombuctu e o poveste de dragoste tovărășească între un câine (dl. Osache) și un om (William, un poet vagabond un pic sărit de pe fix). Lumea e văzută-n carte din perspectiva incredibil de tandră, înțeleaptă și ușor stângace a d-lui Osache, care, vrând-nevrând, are parte de-un road trip plin cu deziluzii prin lumea oamenilor. Nu vă mai zic decât că e o carte care răscolește în emoții (cam cum o făceau și primele cărți descoperite în adolescență), în care Auster își strecoară elegant și tripurile lui cu vis-în-vis-în-vis, până nu mai știi exact de unde-ai plecat, și jeturi discursive intense despre viață&moarte, oameni&animale, mizerie&fantasmă etc. Pont: Dacă n-aveți timp să v-așezați la citit, v-o citesc alții cu voce tare. Ca să nu mă despart de carte cât aveam de trebăluit prin bucătărie, m-am abonat la Audible, unde la înscriere primești gratis un audiobook. Și Tombuktu citit cu voce tare în engleză e o minusculă experiență mitică.
„Asta caut, amice. Cheia enigmei, formula secretă după patru decenii și ceva de bâjbâială prin beznă. Și, totuși, toate chestiile astea îmi ies în cale întruna. Chiar și când răsuflu pentru ultima dată, mă sufocă. Fărâme de cunoștințe nefolositoare, amintiri nedorite, praf de păpădie.” - Paul Auster, Tombuctu
Vlad Odobescu
Ce-am descoperit? Patrick Melrose (serial pe HBO);
Cât te ține? Deocamdată poți vedea primele 2 episoade, a câte o oră fiecare. Vor fi 5 cu totul;
De ce? Patrick - bogătaș britanic interpretat de Benedict Cumberbatch - încearcă să topească în heroină o traumă din copilărie și să scape de cenușa tatălui. Mini-seria, bazată pe 5 romane semi-autobiografice scrise de Edward St. Aubyn, arată dependența în cele mai înfricoșătoare manifestări și îi explorează rădăcinile. Din când în când, o șopârlă va urca pe perete și se va ascunde după o perdea.
Ionuț Dulămiță
Ce-am descoperit? Evil Genius (2018), un documentar de găsit pe Netflix;
Cât te ține? 4 episoade a câte 45-50 de minute, în jur de 3 ore în total;
De ce? Pentru că reconstituie „cel mai diabolic caz de spargere de bancă din istoria SUA”, sub forma unui puzzle ale cărui bucăți se adună disparat, acumulând tensiune și un sentiment uneasy. Totul începe într-o după-amiază de vară din 2003, când un bărbat cu baston intră într-o bancă din orășelul Erie, Pennsylvania, și îi dă casierului un bilet. Pe bilet scrie că are o bombă înfășurată în jurul gâtului și că dacă nu primește 250.000 de dolari, o va detona. Nu primește decât până în 10.000 - casierul nu are acces la mai mult - și pleacă, luând cu el o acadea la ieșire. E prins înainte să fugă cu mașina și legat cu cătușe, însă polițiștii se dau în spate când află că are o bombă legată la gât. Bărbatul le spune că livra pizza și că un grup de afro-americani îl forțaseră să jefuiască banca, după ce îl imobilizaseră și-i plantaseră bomba, pe care nu putea să și-o scoată. Până să ajungă geniștii, ea explodează și-l omoară. Polițiștii găsesc în mașina lui o o listă cu instrucțiuni care-l trimiteau dintr-un loc în altul până să afle cum să scape de bombă. La cum era conceput jocul, n-ar fi apucat să afle niciodată.
Urmează o poveste alambicată și bizară care o are în centru pe Marjorie Diehl-Armstrong, o femeie odinioară fermecătoare despre care se insistă că are o inteligență ieșită din comun, dar care e consumată de o boală psihică severă. O poveste despre manipulare, în care ies la lumină, treptat, încrengături dubioase între oameni tulburați, unde vezi suferința unor indivizi cu care-ți vine greu să empatizezi, pentru că par veniți de pe altă planetă, și care te lasă cu semne de întrebare și la final. De exemplu: era totuși nevinovat bărbatul care a explodat?
Foto: Justin Downing / Showtime
