Un arhitect atrage atenția asupra degradării Hotelului Concordia, locul în care în ianuarie 1859 s-a decis dubla alegere a lui Cuza. Un istoric desface câteva mituri legate de Unirea Principatelor.
La lumina zilei, strada Smârdan din Centrul Vechi al Bucureștiului n-are cu ce să-și acopere hidoșeniile: un covor roșu murdar ar trebui să îmbie trecătorul la „Girls Live Nude”, iar o construcție strâmbă din sticlă se dă cafenea de lux. Fete înfrigurate le cer trecătorilor să se oprească pentru băuturi calde, dar pe lângă ele trec mai ales oameni bosumflați care cară cutii. La numărul 39 e o clădire ascunsă sub un cearșaf alb pe care-s desenate contururi de ferestre și de uși. Învelișul se despică deasupra intrării, acolo unde scrie mare „Hotel Concordia”. Prin crăpătura porții se vede un gang întunecat, plin de gunoaie.
„La Hotelul Concordia din Centrul Vechi s-a decis alegerea lui Cuza ca domn al Țării Românești. Clădirea, monument istoric, e azi în paragină”, spune un reporter de televiziune și-apoi reia înregistrarea, spre ușoara exasperare a colegilor săi de echipă. Hotelul ridicat în 1852 avea 90 de camere, un restaurant luxos, cafenea și sală de biliard și a devenit loc de întâlnire pentru elitele vremii. În deceniile de după Unire, două incendii au înghițit clădirea, însă proprietarii au refăcut-o. Începutul distrugerii vizibile azi se află în perioada comunistă, când a fost preluat de ICRAL (Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă) și modificat după bunul plac al noilor chiriași.
După 1989, clădirea a fost câștigată în instanță de către un cetățean străin și vândută în 2003 către o firmă românească. Clădirea „este exploatată de firma Ro Naturstein, compania care o deține în proprietate, alături de alte 50 de imobile pe care le are în tot Bucureștiul. Împreună cu acestea, formează un conglomerat imobiliar a cărui valoare contabilă era estimată, la finele lui 2011, la aproximativ 1,14 miliarde de lei (aprox. 250 de milioane de euro)”, arăta o investigație Rise Project.
Zece ani mai târziu, Sorin Oprescu - primar general la acea vreme - , promitea că hotelul va fi refăcut cu ajutorul de la primărie.
Ieri, preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor, Șerban Sturdza, a atras atenția din nou asupra stării în care continuă să se afle clădirea, în timp ce an de an politicienii „se bâțâie în Hora Unirii în fața televiziunilor”. Într-una dintre pozele publicate pe contul său de Facebook, arhitectul ține o pancartă pe care scrie „Rușine”. „Arhitecților, istoricilor și minorității intelectuale care a rămas conștientă, li se adumbrește ușor fruntea când trec pe lângă fostul hotel Concordia. Însă foarte puțin. Și le trece repede. RUȘINE!”, a scris Sturdza.
Înainte să merg cu Adi Tudose pe strada Smârdan, m-am întâlnit cu istoricul Alin Ciupală la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, pentru a vorbi despre contextul și urmările Unirii. Aș fi vrut să discutăm chiar la vreo cafenea din preajma hotelului, dar la Universitate a început sesiunea, așa că am renunțat la idee.
7 lucruri mai puțin știute despre Mica Unire, explicate de istoricul Alin Ciupală
1. Dincolo de etnie și limbă, până la momentul Unirii sunt puține afinități între Moldova și Muntenia. „De fapt, sunt două lumi care trăiesc destul de separat: vorbim de tradiții diferite, vorbim de teritorii între care nu au existat atât de numeroase contacte pe cât ne place nouă să credem. Se călătorea foarte puțin dintr-un Principat în altul. Și aș îndrăzni să spun că, pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, boierii moldoveni sau boierii munteni călătoreau mai des spre Occident decât la Iași sau la București”, spune istoricul. Idealul Unirii n-avea ecouri în rândurile oamenilor de rând, mai ales în lumea rurală, deși propaganda folosită de Alexandru Ioan Cuza după lovitura de stat din mai 1864 făcea adesea referire la atașamentul țărănimii față de proiectul unionist: „Moș Ion Roată e foarte prezent în această propagandă oficială. Dar Moș Ion Roată - chiar dacă e un personaj real - nu reprezintă decât una dintre ideile propagandei regimului.”
2. Francezii nu sprijină Unirea Principatelor pentru că le sunt simpatici românii sau pentru că se consideră frați întru latinitate, ci pentru că au interese strategice în zonă. Napoleon al III-lea se raportează la problema Unirii „exclusiv din punct de vedere al intereselor Franței ca mare putere în Europa”, explică Alin Ciupală. În scrisorile trimise de C.A. Rosetti din exil, acesta le atrage atenția tovarășilor de luptă pașoptiști în legătură cu negocierile purtate de Napoleon al III-lea cu Viena: el propune să cedeze Principatele austriecilor, în schimbul provinciilor italiene deținute de Habsburgi, Lombardia și Veneto. Când e refuzat, conducătorul Franței își schimbă planul și decide să folosească Principatele pentru a declanșa o nouă Revoluție maghiară care să destabilizeze Imperiul Habsburgic. „De altfel, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-a încercat punerea în practică a acestui plan: vase italiene vor aduce la Galați și la Brăila arme franceze, pe care românii trebuiau să le treacă munții în Transilvania, maghiarilor. Numai că diplomația rusă va devoala acest plan. Izbucnește un mare scandal diplomatic și, în cele din urmă, vasele trimise de Napoleon al III-lea sunt obligate să se retragă cu tot cu arme”, spune istoricul.
3. Unirea nu e doar visul pașoptiștilor, ci și rezultatul unui joc între marile Puteri. Treaba e încurcată, iar Alin Ciupală dă un exemplu lămuritor: „Austria se opune Unirii pentru că ideea e susținută de Franța, iar Prusia susține ideea Unirii pentru că în felul acesta se opune Austriei.”
4. Alegerea capitalei e un subiect sensibil, pentru că tentația de a stabili capitala la Iași e foarte mare. Asta mai ales dacă avem în vedere că Alexandru Ioan Cuza e legat personal de Iași și Moldova. „Numai că Iașul e prea aproape de granița cu Imperiul Rus, iar înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei, consfințită de Tratatul de Pace de la Paris, nu putea rămâne o realitate europeană permanentă. Dimpotrivă, Rusia a început să pregătească revanșa imediat după încheierea Tratatului de Pace de la Paris. În condițiile acestea, Bucureștiul era un oraș mai protejat. În plus, era mai aproape de Dunăre, adică de puterea suzerană, care avea tot interesul să sprijine la nevoie acest tânăr stat. Acestea au fost considerentele care au determinat alegerea capitalei la București, sunt mai degrabă de natură strategică, politică și militară”, spune Ciupală. O facțiune a marii boierimi moldovene nu s-a împăcat niciodată cu faptul că centrul de greutate al noului stat este la București și nu la Iași, însă această facțiune nu va putea să încline vreodată balanța spre o sciziune.
5. La momentul alegerii, Alexandru Ioan Cuza pare un personaj fără anvergură și așa devine o opțiune acceptabilă pentru toți. Provine din rândul boierimii de țară: tatăl său, Iancu Cuza, fusese sameș în județul Fălciu; mama sa, Sultana Cozadini, era o grecoaică fanariotă adusă în suita ultimului domn fanariot al Moldovei și căsătorită aici fără zestre pentru a scăpa de mănăstire. Faptul că Alexandru Ioan Cuza era pe jumătate grec va fi trecut adesea sub tăcere de biografii săi, pentru că nu rezona cu ideea de românitate. Căsătoria cu Elena, fiica boierului Iordache Rosetti, îi aduce lui Cuza protecția unei familii puternice în Moldova. „Cu certitudine, Alexandru Ioan Cuza a fost subestimat, pentru că foarte mulți dintre membrii adunării elective de la Iași au crezut că, votându-l, vor putea să conducă ei în spatele unui om cunoscut pentru viața aventuroasă pe care o avusese până în acel moment. La București deja nu se mai punea problema alegerii altcuiva decât la Iași”, spune istoricul.
6. Cuza conduce Principatele Unite ca un „despot luminat” într-o epocă în care despotismul luminat e depășit și se izolează. „Monstruoasa coaliție” - numită astfel de ziarele loiale domnitorului, singurele care treceau de cenzură - grupează de fapt personalități politice care doresc o liberalizare veritabilă a regimului politic din Principatele Unite. Însă realizările domniei lui Alexandru Ioan Cuza sunt foarte mari: „de la Legea instrucțiunii publice până la introducerea codurilor de legi, de la reforma administrativă până la reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirilor închinate - toate sunt opere foarte importante, care pun bazele unor instituții de tip modern. Problema era că aceste instituții nu funcționează pe baza unor principii de tip modern, pe baza unei ideologii de tip liberal, ci sunt puse în mișcare de voința domnitorului, și asta era prea puțin.”
7. Pe termen scurt și mediu, reforma agrară nu ține cont de interesele omului simplu și are rezultate catastrofale. „Alexandru Ioan Cuza le-a dat pământ țăranilor pentru că, transformându-i în proprietari, i-a transformat în plătitori de impozite. Numai că țăranii, în cele mai multe cazuri, nu au capacitatea materială de a lucra în mod eficient pământurile pe care le-au primit. În aceste condiții, țăranul este pus într-o situație extrem de dificilă: el trebuie să plătească statului un impozit în bani, dar n-are capacitatea de a-i obține. Țăranul nu poate să facă față acestei presiuni teribile. Și avem la dispoziție date statistice care ne arată că, de exemplu, șeptelul s-a înjumătățit sau că în anumite părți ale Principatelor Unite aproape că izbucnește foametea. Au fost și câțiva ani neprielnici agriculturii din cauze climatice.”
