În lume / job

Căutăm reporter social-media

De Scena9

Publicat pe 24 februarie 2025

Suntem în căutarea unei persoane pasionate de social media care să ni se alăture în echipa Scena9.

Se acordă puncte bonus dacă:

  1. Te interesează tot ce se întâmplă în jurul tău - de la evenimente culturale, politică și până la trenduri pe TikTok;
  2. Petreci mult timp online, chiar dacă uneori ți-ai dori să schimbi lucrul ăsta (te înțelegem, și noi încercăm😞);
  3. Ești la curent cu presa din România și cu lucrurile care se întâmplă de zi cu zi;
  4. Pe scurt, ești genul de persoană care se întreabă „de ce?” de mai multe ori pe zi și nu se oprește până nu găsește un răspuns.

În fiecare zi, vei fi responsabil(x) de postările care promovează articolele noastre pe canalele media Scena9 și ne vei sprijini în extinderea misiunii noastre.

Ne dorim un coleg(x) atent(x) la ce se întâmplă în lumea socio-culturală. Cineva care să aducă idei noi, să facă reporting pe teren și să sintetizeze informațiile într-un mod creativ. Vei monta și distribui apoi conținutul pe canalele noastre (Instagram, TikTok și Facebook), inclusiv în format video, dar nu numai. Uneori, va fi nevoie și de transmisii live de la fața locului, mai ales dacă sunt proteste sau evenimente importante care trebuie acoperite asap.

Avem ședințe săptămânale, așa că ne-ar prinde bine să avem o persoană care locuiește în București și poate să participe la întâlnirile noastre. Asta nu înseamnă că suntem obligați să fim zilnic la birou. Jobul este hibrid și flexibil, iar tu vei lucra alături de o echipă de cinci colegi: Andra Matzal, Ioana Pelehatăi, Oana Filip, Ioan Stoleru și Andra Mureșan. Și nu-ți face griji dacă numele tău nu e o variațiune pe temele de mai sus (Andra/(I)Oan(a), suntem deschiși și la alte variante.

🎯 Ce vei face?

  1. Vei participa la ședințele de redacție pentru a fi mereu la curent cu subiectele abordate și vei lucra cu reporterii Scena9; 
  2. Vei crea și publica postări pe rețelele de socializare Scena9;
  3. Vei adapta conținutul pentru social media: esențialul din articole în mesaje cât mai clare; 
  4. Vei face vizualuri simple (probabil în Canva) și vei edita scurte materiale sau reportaje video;
  5. Vei face parte din echipa de comunicare Fundația9, ceea ce înseamnă că vei fi în strânsă colaborare și cu redacția Școala9 și cu echipa de la centrul cultural Rezidența9
  6. Vei urmări alături de noi performanța postărilor și vom ajusta împreună strategia pentru a ajunge mai bine la publicurile noastre.

🔎 Pe cine căutăm?

  1. O persoană proactivă, curioasă, flexibilă și independentă, care poate lucra autonom, fără micromanagement;
  2. Cineva care are experiență relevantă în gestionarea canalelor de social media (ideal pentru proiecte editoriale, culturale sau educaționale);
  3. O persoană care înțelege cum funcționează o redacție și mecanismele jurnalistice;
  4. Cineva cu o bună capacitate de analiză a subiectelor, care poate înțelege și selecta rapid informații esențiale pentru social media;
  5. O persoană bine organizată, capabilă să lucreze cu un calendar editorial;
  6. Experiența în jurnalism și editare video 

👀 Ce oferim?

  1. Un mediu de lucru dinamic într-o echipă pasionată de ceea ce face;
  2. Un sistem de lucru hibrid, cu flexibilitate a orelor de muncă;
  3. Ocazia de a face parte dintr-o echipă creativă, unde ideile sunt valorizate și experimentarea e binevenită și de a învăța de la jurnaliști consacrați. 

Dacă te regăsești în tot ce-am scris mai sus, așteptăm CV-ul tău și câteva rânduri despre tine la editorial@scena9.ro, de pe 24 februarie până pe 1 martie.


Fundația9 este o organizație neguvernamentală fondată în 2016 de către BRD – Groupe Société Générale, având ca viziune susținerea culturii ca motor al transformării sociale.

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK