Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ (20 septembrie - 1 octombrie), a 30-a ediţie (cu pauze) de la înfiinţare şi a doua curatoriată de regizoarea Gianina Cărbunariu, directoarea Teatrului Tineretului, mi-a amintit de un spectacol din 2010, pe care Ana Mărgineanu şi Peca l-au făcut aici. Cinci minute miraculoase în Piatra Neamţ era o docu-ficţiune în care trei poveşti imaginare, având la bază interviuri cu localnici, construiau un portret al relaţiei de dragoste şi (uneori) disperare dintre locuitori şi oraşul lor.
Regăsirea miraculosului cotidian pare a fi şi miza actuală a festivalului care se poziţionează alături de şi împreună cu spectatorii săi, oferindu-le spectacole ce chestionează probleme de zi cu zi, în formule estetice prietenoase şi/sau incitante, şi o serie de evenimente conexe: juriul de liceeni din festival – care au premiat spectacolul Înaintea erei noastre, atelierul „Spectatorul critic”, discuţii post-spectacol şi proiectul teatral „Mic-Ro Laborator de creaţie teatrală” – un program în care liceenii sunt implicaţi în realizarea spectacolelor. Spectatorul este, astfel, activat, ascultat şi provocat să răspundă, să decidă, să se implice în viaţa teatrului.
A fi aproape de oameni, a afla ce îi frământă, a le propune lucruri noi, prin care să-şi dezvolte perspectiva asupra lumii, toate acestea sunt parte dintr-un demers de (re)construcţie a unei comunităţi în care teatrul să fie în centru, nu ca lider de opinie, ci ca turnantă, ca spaţiu deschis şi provocator. Din punctul ăsta de vedere, ce se întâmplă acum la Piatra Neamţ, atât cu teatrul, cât şi cu festivalul, pare a fi un semn de sănătate instituţională şi comunitară.
Pe scurt, ce lucruri miraculoase s-au văzut la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ:
- Două producţii ale Teatrului Tineretului:
1. School.feat Cool, regia Elena Morar – o incursiune în anii ’90 prin poveştile a trei copii şi reacţiile lor la presiunea toxică a haosului de atunci. Modul în care fiecare copil a reuşit să facă faţă unor vremuri convulsive care au pulverizat principiile de viaţă învăţate acasă va sta la baza identităţii lor şi le va influenţa destinele.
2. Amintiri – un spectacol-concert de Ada Milea după scrierile lui Ion Creangă realizează o ecografie a satului, fără idealizări, dar cu duioşie, în care obiecte definitorii din mediul rural devin instrumente muzicale. Ada Milea imaginează sonor un mix cu o bază formată din ritmuri populare altoite cu rock, hip hop şi blues (invitat special în rolul lui Ion Creangă este Sir Blues Vali Răcilă). Satul este un construct filtrat prin propriile lentile ale Adei, traversat de nostalgia unor relaţii umane calde (prea calde uneori), dar şi de dramatismul, îndulcit de umor, al unor realităţi inconfortabile (violenţa în familie, autoritatea grevantă a bisericii, relaţiile patriarhale dintre părinţi şi copii etc.). Oarecum simetric, Pisici, spectacolul-concert realizat de Bobo Burlăcianu şi Bobi Dumitraş la Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava, este o fabulă care explorează realităţile urbane într-un oraş dominat de tot felul de credinţe, mafioţi locali şi politicieni corupţi. Noroc că e un oraş de pisici.
- Deschiderea festivalului către Târgu Neamţ, oraş fără teatru, în care s-au jucat spectacole într-o secţiune curatoriată de regizorul Daniel Chirilă. Unul dintre spectacolele prezentate acolo a fost construit de Chirilă cu liceeni din oraş.
- Spectacolul Work in progress (foto main), realizat de Gianina Cărbunariu la Emilia Romagna Teatro Fondazione (Italia), o investigaţie asupra condiţiilor de muncă şi statutului angajatului într-o Europă confruntată cu o cerere crescută de locuri de muncă, pe fundalul exodului de muncitori est-europeni şi a crizei refugiaţilor. „Cum să trăim şi NU doar să supravieţuim? Cum să nu mai fim dependenţi de bani? Cum să trăim plenar scurta noastră trecere pe această planetă?”. În acelaşi sens, spectacolul Colibri cu Daniel Popa feat. Irina Margareta Nistor este o distopie a muncii într-un univers concentraţionar.
- Familia fără zahăr, regia Radu Apostol, producţie a Centrului de Teatru Educaţional Replika şi a Teatrului Mic din Bucureşti, o analiză a familiei şi a discursurilor despre familie în societatea românească din ce în ce mai conservatoare şi intolerantă. Spectacolul arhivează tipare, vicii, derapaje ale familiei şi formule de discursuri de lemn care validează perspectivele retrograde asupra temei.
- O serie de spectacole care ating interese ce ţin fie de prezentul cotidian, fie de istoria recentă:
Eat me de la Create. Act.Enjoy din Cluj, regia Adina Lazăr, deschide un subiect la intersecţia dintre impunerea unui tipar de frumuseţe acceptat social (care duce la un public shaming faţă de persoanele supraponderale) şi obsesia privind alimentaţia, cu mode în diete şi bucătarii-guru, care îşi transformă perspectivele culinare de la tv în mărfuri profitabile pe piaţă.
Miracolul de la Cluj, producţie Reactor de Creaţie şi Experiment, regia David Schwartz, chestionează, pe baza unei documentaţii aprofundate, relaţiile dintre haosul social-politic de după 1989, politicieni şi securişti, aglutinate în fenomenul Caritas, care a dus la brusca îmbogăţire/sărăcire a unei populaţii naive şi uşor manipulabile.
Înaintea erei noastre, producție Frilensăr şi Teatrul Luni de la Green Hours, text şi regie Daniel Chirilă, un pseudo-basm despre căderea comunismului, ruralitate şi sistemul de învăţământ, în care într-o şcoală dintr-un sat rupt de lume, șase actori excelenţi „joacă”, metaforic şi cu umor, tranziţia României de la un regim dictatorial la un haos care mimează democraţia.
Boyz and girlz, concept Teatrul Beznă, co-producţie cu Centrul de Teatru Educaţional Replika, un spectacol despre porno shaming şi cyberbullying la adolescenţi, un fenomen recent ajuns la noi – publicarea unor fotografii sau înregistrări video cu o persoană în situaţii intime, fără acordul acesteia – şi pentru care nu am importat şi metodele de gestionare a efectelor.
Frig de Elise Wilk, în regia Letei Popescu, la Figura Studio din Gheorgheni, o cartografie ficţională a unui oraş real covârşitor maghiar (mai exact, secui), din perspectiva unei regizoare românce şi a unei dramaturge săsoaice.
- O lecţie de bune maniere, regia Alexandru Berceanu, produs de Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti - o monodramă cu Maia Morgestern, care aduce la lumină texte antisemite ce au asigurat drumul politicilor rasiale care au făcut posibil Holocaustul. Caricaturizate gros, ca mod de a face îngurgitabil discursul, textele ajung „să nu se mai audă”, publicul concentrându-se pe comic, ceea ce face cu atât mai inconfortabilă trezirea de la final, în care actriţa revine la un discurs civil şi prezintă texte româneşti de aceeaşi factură. Spectacolul reclamă lipsa unei conştiinţe de masă privind implicarea şi răspunderea statului român pentru acţiuni antisemite şi asumarea antisemitismului ca politică de stat.
- Călătorie către mine însumi, un show de Cosmin Manolescu, prima parte a proiectului dance#wanderer, a fost o surpriză prin modul în care publicul s-a conectat cu propunerea performativă, atât ca implicare în spectacol, cât şi ca interes în discuţia post-spectacol. O chestionare rapidă a spectatorilor de către artişti a arătat că aceştia nu mai participaseră la un spectacol în care să fie provocaţi să se activeze şi nici la unul de dans contemporan. Reacţia lor caldă a demonstrat că, exact ca în Scufiţa roşie a lui Joël Pommerat, ceea ce ne imaginăm este uneori mai înspăimântător decât realitatea. Ca să poată spună dacă îi place ceva, publicului trebuie să i se propună acel ceva. Ceea ce la Piatra Neamţ s-a şi întâmplat.
Pentru mine, imaginea festivalului rămâne adolescenta de 13 ani care acum a descoperit teatrul (instituţia din Piatra Neamţ a avut o perioadă de câţiva ani de activitate redusă din cauza renovării clădirii), cea care a venit la aproape toate spectacolele, a participat la multe dintre discuţiile de după spectacole şi a fost invitată de teatru într-un proiect în derulare. Generaţia viitoare de spectatori nemţeni pare a fi asigurată.
Fotografii de Marius Șumlea
* Oana Stoica a moderat o parte din discuţiile post-spectacol din Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ.
