După 19 ani de când a fost înființat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) are pentru prima oară în componența lui o femeie romă. Deși sunt de două ori discriminate, atât pentru gen, cât și pentru etnie, femeile rome nu aveau reprezentare în această instituție. CNCD e autoritatea care urmărește să prevină și să sancționeze faptele de discriminare din România, o țară în care 7 din 10 români nu au încredere în romi și tot atâția nu au încredere în persoane gay. Au fost multe voci care au felicitat-o pe activista romă Cătălina Olteanu, după ce a fost aleasă printre membrii CNCD, dar și unele care au zis că la cei 33 de ani nu e pregătită pentru această funcție. La vârsta ei însă, Cătălina a cunoscut pe propria piele mai multe forme de discriminare și are la activ peste zece ani de luptă cu ele.
„Eu sunt un copil care provine dintr-o familie extrem de săracă”, îmi spune Cătălina Olteanu când ne întâlnim într-o zi de iulie la Agenția Împreună, unul din cele mai vizibile ONG-uri de la noi care militează împotriva discriminării romilor. Aici a lucrat timp de 11 ani, până la începutul acestei luni, când a fost aleasă în Colegiul Director al CNCD, pentru următorii cinci ani. La Împreună a ținut traininguri și workshopuri despre importanța drepturilor și a educației incluzive, în școli din toată țara, unde au participat elevi, profesori și părinți.
Cătălina a crescut într-o casă de chirpici din satul Răsuceni, județul Giurgiu, cu bunicii din partea tatălui și fratele ei mai mic. Părinții lor au divorțat, iar copiii au locuit la marginea satului, „într-o țigănie, cum se zice”. E dintr-o familie de romi ursari și romi lăutari, iar acasă vorbea în principal în dialectul ursăresc al limbii romani.
Spune că bunicii au iubit-o necondiționat și au sprijinit-o să meargă la școală, deși mamaie Matilda nu știa nici măcar să se iscălească, iar tataie Tutulaie avea doar patru clase. Bărbatul cânta la acordeon și pava străzi în orașul Giurgiu, iar femeia era casnică. „În fiecare dimineață mă trezeau să mă duc la școală, nu am lipsit în viața mea o zi”. Uneori, când se îmbăta, bunicul o blestema: „să dea Dumnezeu să ieși procuroare, ca să faci dreptate și să ajungem și noi bine”. Bătrânii insistau cu învățătura pentru că văzuseră la ei în sat că cei care aveau o viață mai ușoară erau profesorii și alții care studiaseră. În plus, „tataia cânta pe la români și vedea cât de bine o duc românii și românii erau deștepți cu școala”.
Cinci kilometri dus-întors până la școală făcea zilnic Cătălina. La șapte dimineața, se strângeau mai mulți copii din comunitate și porneau prin noroi, cu cizme de cauciuc. Tot drumul copila visa să nu rămână acolo. Pentru că învăța bine, n-a fost pusă niciodată în ultima bancă, așa cum erau băieții romi sau fetele care nu veneau des la școală, ci în prima. Spune că a avut parte de o educație slabă, „chimia o făceam cu doamna de biologie, de educație tehnologică, de sport; franceză făceam cu domnul de istorie și geografie”.
După ce se întorcea de la școală și își făcea temele, se apuca de treabă, ca să-și ajute bunicii – dădea cu var, săpa la porumb sau mergea la cules de vie la vecini. Când voia să cumpere ceva de la magazinul din sat, mergea cu frică să nu se ia copiii neromi de ea. Nu de puține ori trecea pe partea cealaltă a străzii doar ca să nu audă din nou aceleași cuvinte: „cioară, neagră, săracă”.
Și în neamul ei învățase că pielea închisă la culoare e o problemă. Auzea des vorbindu-se despre fetele cu pielea deschisă: „So shukar si ke si parni” (Ce frumoasă e că e albă). Iar ea era kali (neagră).
*
La începutul clasei a opta, pastorul bisericii adventiste din sat, la care mergea împreună cu bunica, a întrebat-o unde vrea să se ducă mai departe. În mintea ei era o singură variantă: un liceu tehnologic aflat la 15 kilometri distanță, la care urma să facă naveta cu bicicleta. Pastorul i-a prezentat și o a doua: un liceu adventist din București, cu cazare la internat și masă asigurate. Condiția ca să primească bursa de la biserică era să aibă media anuală la liceu peste 9 – „în momentul în care scazi, te întorci acasă”. Oamenii de la biserică fuseseră singurii care îi arătaseră până atunci și altceva decât satul Răsuceni, ei o duseseră pentru prima dată la București, să vadă grădina botanică și pe cea zoologică.
Adolescenta a început atunci să viseze la liceul din capitală. Nu își permitea să facă meditații pentru examenul de capacitate și n-avea nici după ce să învețe suplimentar, așa că s-a bucurat peste poate când o colegă i-a împrumutat o culegere de comentarii la română. Nu mai conta că mai erau doar două săptămâni până la examen. „Am fost a doua la noi pe sat”.
*
În primul an de liceu, diriginta i-a spus că vorbește o română cu accent și greșeli de exprimare, așa că ar face bine să renunțe la limba ei maternă. Dar Cătălina gândea în romani, iar dezacordurile veneau din cauză că unele cuvinte sunt masculine în romani și feminine în română. „De-asta lumea zice: ăștia sunt analfabeți. Nu!”. A început să vorbească în română, iar când se ducea acasă, bunica ei nu-i mai vorbea în romani, pentru că i se părea că limba nepoatei nu mai sună curat, ca înainte.
La liceu era romă, săracă, de la țară, plinuță, iar când ieșea din cadrul școlii, se adăuga și eticheta de pocăită. Așa a învățat ce înseamnă discriminarea multiplă. Când ceilalți copii se duceau la pizza sau în excursii, ea rămânea la internat, căci în bursa de la biserică nu intrau și bani de buzunar. Bunicii abia aveau să îi trimită de uniformă și de încălțat. A vrut să renunțe de multe ori și să se întoarcă acasă, însă scrisorile dictate de bunica fratelui ei, pe care le primea la liceu, îi dădeau putere. „Scumpa mea fetiță, află că suntem bine, să știi că nu te-am uitat, mi s-a făcut dor de tine. Am primit plicul de la tine, m-am bucurat că ți-ai luat ghete”.
În plus, spune că gașca ei de prieteni – romi și neromi, toți săraci, a contat enorm. „Știu sigur că dacă nu erau prietenii mei, mai ales Simona și Victor, eu n-aș fi terminat liceul”. Și nu în ultimul rând, îi e recunoscătoare profesoarei de economie, care s-a oferit să o pregătească gratis pentru admiterea la Drept – Cătălina voia să-i îndeplinească dorința bunicului.
Când i-a zis, însă, profei de română la ce facultate se gândește să dea, aceasta i-a spus că nu va face față, pentru că nu are bani. Femeia avea o fiică la această facultate și i-a spus că abia se descurca să o țină la școală.
Pentru că s-a încrezut în ce-i spusese profesoara, fata a renunțat. N-avea de gând să intre și să nu termine, fiindcă eșecul nu exista în mintea ei atunci. I-a luat un an după liceu ca să găsească altă opțiune. În timpul ăsta a făcut voluntariat pentru biserica adventistă.
*
Când a dat la secția de Romani-Spaniolă de la Limbi Străine, nu știa nimic despre istoria neamului ei. La un curs ținut de Delia Grigore, a aflat pentru prima dată despre cei 500 de ani de sclavie a romilor pe teritoriul românesc și despre deportarea romilor din Al Doilea Război Mondial. A ieșit din sala de curs și a început să plângă. Avea 20 de ani.
Cu pieptul plin de furie s-a dus la liceul la care studiase, l-a găsit pe proful de istorie în cancelarie și l-a întrebat: „Tu ai știut că noi am fost robi 500 de ani aici și că am fost deportați?/ Da. / Și de ce nu mi-ai spus, că știai că sunt romă?/ Am crezut că nu e relevant.” De atunci, profesorul a început să predea la ora de istorie și acest capitol, spune Cătălina.
*
După ce a predat doi ani limba romani la o școală din Ferentari și a ajuns cu elevele ei la olimpiada națională de romani, Cătălina s-a angajat la Agenția Împreună. Își dorea să ajungă la cât mai mulți tineri din comunități vulnerabile și să îi convingă că și ei pot să scape de sărăcie. A mers în sute de școli din toată țara, a făcut workshopuri despre identitate și non-discriminare cu tineri romi și neromi, le-a zis ce drepturi și ce responsabilități au și și-a spus povestea iar și iar. În timp ce îi inspira pe copii să-și construiască visuri, ea se vindeca de o traumă.
Când intra în clase din județele Bacău sau Dâmbovița în care erau doar elevi romi, le vorbea direct în romani. Puștilor nu le venea să creadă. „«Doamna, dumneavoastră vorbiți ca noi? Doamna, dumneavoastră sunteți ca noi?»/ Și eu am dat cu var./ «Dar dumneavoastră aveți mâinile drăguțe!/ Acum le am, pentru că m-am dus la școală”. Și vedea cum elevii fac ochii mari.
În clasele mixte, copiii neromi o întrebau dacă și-a ascuns vreodată etnia. Le răspundea că, dacă ar fi făcut asta, ar fi însemnat că îi e rușine cu mamaia și cu tataia care au făcut eforturi mari să o crească.
Celor mici le împărtășește nu doar experiențele ei, ci și pe cele ale prietenelor ei – cum e să fii confundată cu bona familiei atunci când te duci la școală, la ședința fiului tău, sau cum e să te rogi la Dumnezeu ca pielea copilului să se mai deschidă la culoare, ca să nu sufere cât ai suferit tu.
În afară de elevi, Cătălina a lucrat și cu părinți, ca să îi învețe cum să le crească stima de sine copiilor, dar și cu profesori, ca aceștia să practice o educație incluzivă. Părinților le spunea mereu să-și încurajeze neîncetat copiii, chiar dacă au o situație materială precară. Profesorilor le zicea: „s-ar putea peste câțiva ani un copil de-al vostru să vină în fața unor oameni și să vorbească de bine sau de rău despre voi, că a fost discriminat sau că a fost susținut. Și voi vă alegeți”.
Cătălina încearcă să-i înțeleagă și pe profesorii care fac diferențe între elevi pe baza etniei, pentru că știe că de multe ori acest comportament vine din urma unor experiențe personale negative. Atunci îi îndeamnă să nu generalizeze: „și eu am fost discriminată de români, asta nu înseamnă că toți românii sunt rasiști. Pentru că au fost și români care m-au susținut. Oamenii ăia care mi-au dat bursă la liceu sunt români. Oamenii care m-au susținut acum să intru în politică sunt români”.
*
La sfârșitul lui 2019, Cătălina a primit o propunere din partea Uniunii Salvați România (USR), să devină membră în partid și să candideze la CNCD. Nu i-a fost ușor să accepte susținerea politică. Însă, în cei 11 ani ca ONG-istă și activistă, spune că a fost de multe ori frustrată că lucrurile nu se schimbă la nivel macro, așa că și-a zis să încerce și de pe cealaltă parte a baricadei – să fie ea cea care să înainteze propunerile legislative sau hotărârile de lege pe care le aștepta de la alții. În plus, crede că e nevoie de tinere și tineri romi care să iasă în față și să arate că și ei pot ocupa funcții publice, mai ales care au de-a face cu probleme care îi afectează direct.
Anul acesta au fost 7 mandate libere pentru Colegiul Director al CNCD, pentru care au candidat 26 de persoane. Printre acestea s-au numărat o solistă de muzică populară, un teolog care consideră homosexualitatea o boală spirituală și un inginer minier cu o lungă carieră politică, care a scris în scrisoarea de intenție „î-mi depun candidatura pentru CNCD”.
Criteriile pentru a intra în bordul Consiliului pentru Combaterea Discriminării sunt „capacitatea deplină de exercițiu, diplomă de licență, lipsa antecedentelor penale, reputație bună, activitate recunoscută în apărarea drepturilor omului și combaterea discriminării, lipsa colaborării cu poliția politică comunistă sau alte organe de securitate”.
Într-un document trimis Parlamentului, organizația pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH a recomandat și altele: să existe criterii clare prin care să se poată măsura dacă activitatea cuiva e recunoscută într-un anumit domeniu; să se aloce un număr specific de locuri pentru reprezentanții societății civile; să se specifice clar care e procedura pe care trebuie să o respecte comisiile parlamentare de specialitate când acordă avizul candidaţilor; modul în care sunt aleși membrii CNCD să fie transparent și publicul să aibă acces la comisiile care audiază candidații.
În plenul Parlamentului, Cătălina Olteanu a primit 271 voturi pentru şi 51 împotrivă. Ceilalți membri care au fost numiți în CNCD sunt: Claudia Sorina Popa (PNL), Adrian Diaconu (PSD), Horia Grama (PSD), Cristian Jura (PSD) şi Maria Moţa (PNL). Csaba Asztalos a primit încă un mandat de președinte CNCD.
*
Cătălina spune că n-au atins-o vorbele celor care au zis că nu e pregătită pentru această poziție, pentru că știe cât a muncit în ultimii 11 ani. „Și mărturii sunt copiii care îmi scriu”.
La CNCD va lucra cu toate formele de discriminare și își dorește ca, din experiența ei, să poată oferi răspunsuri juste la întrebarea „a fost sau nu discriminare?” celor care depun petiții. „O să mă lupt ca să le ofer celorlalți ce poate aveam și eu nevoie”. Unul dintre lucrurile pe care vrea să le obțină în acest mandat e să facă cunoscută activitatea CNCD, pentru că a observat că la nivel local oamenii nu știu că au această pârghie atunci când se simt nedreptățiți.
În prezent, în urma petițiilor primite sau prin autosesizare, CNCD poate sancționa faptele de discriminare prin avertisment, amendă de la 1000 la 30 000 lei, când e discriminată o persoană, sau amendă de la 2000 lei la 100 000 lei, când e discriminat un grup de persoane sau o comunitate.
*
„Când zici prima femeie romă te aștepți ca prima femeie romă să facă multe chestii, să dea cu capul, să facă. Toți stau cu ochii pe tine”, spune Cătălina, conștientă de presiunea care va urma. Dar știe că sunt mulți cei care cred în ea și o vor sprijini ca și până acum – directorul Agenției Împreună, Gelu Duminică, activista romă Nicoleta Bițu, colegele ei de la asociație și mulți alții.
Se teme că vor fi situații în care nu va avea cum să acționeze instituțional și nici spre societatea civilă nu se va mai putea duce. Dar spune că nu-și va negocia principiile și își va păstra partea de bătăioasă.
„Iar dacă nu îmi iese în politică și nu este OK pentru mine și pentru sufletul meu, viața este prea scurtă ca să fac compromisuri. Ies.”
