Zgomotul unei drujbe sfredeleşte liniştea aparentă din spatele blocului prin geamul deschis al sufrageriei. Mă scoate din minţi. Înainte să înceapă, auzeam de-afară, aproape indescifrabil, păsările şi vuietul îndepărtat al străzii - zgomote de fond, cu care urechea mea s-a obişnuit. Şi când e linişte, noaptea, pot auzi acea linişte cu geamul deschis, e ca un sunet supersonic. Particule fine sar din perdea când dau să aerisesc, iar pe masa din bucătărie stau îngrămădite tuburi cu uleiuri. N-aş bănui într-o mie de ani ce substanţe trăiesc în ele, nu sunt trecute pe etichetă. Şi nici nu m-aş fi gândit la ele până să mă văd cu Cristian Iojă, directorul Departamentului de Geografie Regională și Mediu al Facultăţii de Geografie din Bucureşti.
Acesta a monitorizat, împreună cu colegii săi, calitatea mediului interior în apartamente & case bucureştene. Au făcut-o între 2008 şi 2012, când au analizat modelele de consum din aproape 260 de locuinţe şi au făcut măsurători în circa 10% dintre ele - au evaluat, printre altele, calitatea aerului sau nivelul de zgomot. Cercetarea a inclus apartamente din mai multe zone ale Capitalei - inclusiv locuinţe sociale sau din cartiere marginale precum Ferentari - şi diferite tipuri de case, de la unele de patrimoniu din zona Victoriei, la unele din Giulești-Sârbi.
„Degradarea stării de sănătate a populației ţine și de condiţiile din mediul interior”, spune Cristian Iojă, care este preocupat de relaţiile dintre natură şi societatea umană. Are o atitudine fermă şi e stăpân pe vorbele lui. „De obicei, nu conștientizăm că există o substanţă decât dacă miroase ceva. Sunt multe substanțe care nu miros sau unele care chiar miros plăcut, dar ne pot pune probleme.” Calitatea aerului interior, exeplică el, ține în proporție de circa 20% de ce e afară. Restul, de ce e înăuntru: de materialele din care e făcută locuința, de dotările şi comportamentele din ea.
Toamna trecută, echipa sa de cercetare a început etapa a doua a studiului, care ar urma să dureze patru ani şi să ne arate ce s-a schimbat în ultima vreme. Până atunci, l-am rugat pe Cristian Iojă să ne spună ce ştim până acum despre mediul interior din Bucureşti. Cu menţiunea că n-ar trebui să ne vedem locuinţele ca pe nişte bombe cu ceas, ci mai degrabă să reflectăm asupra comportamentelor noastre.
(Aici găsiți integral studiul pentru 2008-2012).
„Blocurile izolate termic au mari probleme de ventilare”
* „Am măsurat, pe de o parte, dioxidul de carbon. El nu este un poluant catastrofal”, spune Cristian Iojă, „însă depășirea unor concentrații îmi arată că locuința nu este bine ventilată.” CO2-ul provine din respiraţie & fumat, din încălzirea locuinţei & prepararea hranei şi din descompunerea materiei organice (inclusiv cea din reţeaua de canalizare, din subsolul blocului sau din alte apartamente).
Cele mai mari concentraţii au apărut în băi şi dormitoare. În unele cazuri (în 13% dintre băi şi 6,6% dintre sufragerii), ele le-au depăşit pe cele maxime admise - asta s-ar datora sistemelor de încălzire proprii. Apoi, 100% dintre sufragerii, 97,6% dintre dormitoare şi 91,3% dintre băi au depăşit pragul de 1.000 ppm - indicatorul locuinţelor slab ventilate.
Problemele cele mai mari de ventilare sunt în blocurile izolate termic. „În alte țări europene, izolarea termică a fost dublată de recondiționarea și chiar lărgirea sistemului de ventilare. La noi, ne-am izolat în casă și atât. Pereții nu mai respiră, la geamuri m-am etanșeizat, cum mă mai aerisesc? Doar când deschid geamul sau dacă mai am alte sisteme de climatizare prin casă. Ar trebui să stau tot timpul cu geamul deschis.”
Izolarea termică, potrivit studiului, îmbunătăţeşte condiţiile termice din locuinţe, însă agravează problemele legate de calitatea aerului. Asta pentru că nu au fost gândite sisteme de aerisire sau de filtrare care să compenseze schimbările în circulaţia curenţilor de aer. Probleme: acumularea noxelor, creşterea temperaturii şi umidităţii aerului, diminuarea cirulaţiei lui. În cadrul studiului, s-au observat concentraţii de noxe de 0,5-3 ori mai mari în locuinţele izolate termic faţă de celelalte.
„Noi facem colecţie de orice în locuinţe, sunt nişte depozite”
* Un alt indicator monitorizat au fost compușii organici volatili (COV) - substanţe care au temperatura de fierbere foarte apropiată de cea a mediului ambiant. Benzenul, de exemplu, cea mai răspândită în locuinţele analizate, „fierbe pe la 35 de grade, se evaporă şi ajunge în atmosferă”, spune Cristian Iojă. „Şi solvenții pe care îi tot băgăm în vopsele intră în categoria aceasta.”
În locuinţe, COV-urile provin din surse interminabile: activitatea corpului nostru, vopsea lavabilă, lacuri, mobilă din pal, covoare sintetice, materiale plastice, cauciuc, unele specii de plante decorative, arderea combustibililor, prepararea hranei, folosirea produselor cosmetice & de curăţare şi a pesticidelor, subsoluri insalubre, trafic auto, parcări etc.
Valorile maxime au fost depăşite în 30% dintre locuinţele analizate. Concentraţiile cele mai mari au apărut în cele cu izolare termică şi termopane, cu sisteme de aerisire colectivă nefuncţionale şi surse permanente de COV şi în care existau activităţi favorabile înmulţirii acestora (aerisire deficitară, fumat, folosirea frecventă a pesticidelor şi a produselor de igienizare & cosmetică). Debaralele cu produse chimice, băile neaerisite şi bucătăriile erau cele mai încărcate. O aerisire eficientă scădea cu peste 50% nivelul de COV-uri în majoritatea situaţiilor.
„Ne-au interesat aceşti compuşi organici volatili pentru că noi facem colecţie de orice în locuinţe, sunt nişte depozite. În absolut toate locuințele în care am fost există o problemă de supraîncărcare cu materiale. În loc să avem un comportament urban, avem unul rural: adunăm tot în gospodărie, că poate ne trebuie la un moment dat, și de obicei ținem lucrurile în locurile în care stăm cel mai mult. De aceea, în multe apartamente în care am intrat, lumea avea senzația că nu are aer în interior. Recent, am văzut în Germania o casă unde erau: o cameră de dormit, două paturi, un dulap și o masă. Erau şi niște preșuri din cordele, cum sunt la noi la țară, foarte simple. Simțeai că ai aer.”
Deşi se regăsesc în concentraţii mici, cumulate, aceste substanţe sunt toxice pentru organismul uman, mai ales dacă ventilarea e proastă. Unele au fost asociate, la concentrații mari, cu riscul de dezvoltare a tumorilor, cu uscăciuni la nivelul mucoaselor sau iritații la nivelul ochilor. „N-am reuşit să facem o legătură între studiul nostru şi componenta medicală”, spune Cristian Iojă, „încă n-am găsit pe cineva din domeniul medical interesat de așa ceva.”
„Toate locuințele din Bucureşti au probleme cu zgomotul, dacă ne raportăm la standardele propuse în România”
* O altă noxă analizată au fost particulele în suspensie („praful”). Acestea provin în mare parte de-afară: şantiere, activităţi industriale, trafic, salubrizare proastă, fond natural (pulberi aduse de vânt din Bărăgan sau Sahara) - şi se acumulează în interior. Compoziţia lor este foarte bogată, de la metale grele, la COV, piele moartă, păr, spori, bacterii, mucegai, viruşi, polen.
Concentraţia medie a particulelor în suspensie în locuinţele analizate a fost de 41,4 μg/m³, foarte apropiată de valoarea maximă recomandată de 50 μg/m³.
Suprafeţele care reţin cel mai mult praf sunt covoarele (cu cât sunt mai pufoase), mobila şi cărţile. „Când mă plimb prin casă, praful se dinamizează. În situațiile în care erau mai mulți copii și se crea mai multă dinamică, imediat se ridica praful, iar la nivelul respirabil, și concentrațiile erau destul de mari.”
* Alţi indicatori au fost hidrogenul sulfurat & amoniacul - gaze de descompunere. Concentraţiile lor s-au dovedit destul de mari, spune Cristian Iojă, mai ales în băi şi bucătării. „O chestie foarte interesantă: concentrațiile la amândouă erau ridicate acolo unde se țineau cosmeticele. Am avut multe discuții, cu doamnele în special, care-și țineau cosmeticele în dormitor. Te autoexpui unor noxe care nu sunt deloc prietenoase.”
* Zgomotul, în schimb, depăşea limitele stabilite prin lege în toate locuinţele analizate. „Pe timp de noapte trebuie să ai maxim 25 de decibeli în interiorul locuinței, iar pe timp de zi, maxim 35. Ori nu întâlnești așa ceva nici în cea mai izolată locuință. Aceste limite sunt mult prea jos, ar fi trebuit schimbate demult”. Traficul este principala sursă de zgomot - avea o pondere de 28% când a fost făcut studiul.
„Zgomotul este o undă mecanică. Când este emisă, ea se duce până se pierde. Îi trebuie o distanță destul de mare ca să se piardă, îi trebuie suprafețe de care să se izbească și să se consume. Or, la nivelul unui oraș, zgomotul urban, fondul urban se pierde destul de greu. Nu pot să spun că stau la periferie și nu simt orașul. Îl aud, nu se pune problema.”
În afara zgomotului venit de afară, mai ales la bloc, o importanţă mare o au şi sursele interne. Acestea se adaugă de obicei peste zgomotul de fond cu care se obișnuiesc urechile noastre (vuietul străzii, de exemplu) şi devin intolerabile. „Când un vecin se apucă să dea o gaură într-un perete, e disperare totală, nu mai suportă nimeni nimic.” Aproape 30% dintre respondenții din cadrul studiului erau deranjați de zgomotele de la vecini.
„Depozităm oriunde substanţe, fără să conștientizăm că ele pot să genereze ceva”
-
„În general, în locuințele în care se fumează, valorile la particule în suspensie, la dioxid de sulf și la compuși organici volatili sunt considerabil mai ridicate, mai ales când activitatea este repetitivă. Într-un hotel din Toronto era un anunț că dacă fumezi, trebuie să plătești o taxă pentru contaminarea camerei de 50 de dolari canadieni.”
-
„Când depozităm substanţe, avem tendința să le facem cât mai accesibile. În afară de biocide - substanțele pe care le folosim la curățenie și pe care le punem de obicei în baie -, celelalte tipuri, că e vorba de deodorant, cosmetice, medicamente, le depozităm oriunde, fără să conștientizăm că ele pot să genereze ceva. În balcoanele noastre, care sunt închise în cele mai multe cazuri, avem depozitate vopsele şi alte substanţe chimice. Ele tot în casă vin, pentru că nu aerisim atât de frecvent.”
-
„Un comportament foarte nociv din punctul meu de vedere este utilizarea odorizantelor. Am avut o situație în care nu înțelegeam de ce-mi pleacă aparatul la hidrogen sulfurat şi la compuși organici volatili. Era de la odorizant. Este o sursă de substanțe chimice pe care nici nu poți să le citești. Ne expunem aiurea doar ca să miroasă frumos.”
-
„Mai ales la bloc, unele probleme care se simt în mediul interior vin din slaba întreţinere a spațiilor comune. În băi, de exemplu, există spaţiul acela prin care poate intra aer de la subsol - acesta reprezintă, am estimat noi, în jur de 10-15% din aerul care ajunge în baie. Dacă aceasta nu este aerisită, el vine în interior. Gestionarea spațiilor comune ar trebui să fie o prioritate, pentru că nu ne uităm decât la noi în casă de obicei.”
-
„O altă problemă ţine de faptul că, în unele locuinţe sau la nivelul blocurilor, sistemele de ventilare au fost întrerupte. Un om, ca să-și pună mașina de spălat sau ca să-și facă puțin spațiu, a tăiat sistemul de ventilare. Dacă am nenorocul ca vecinul de deasupra să fi făcut asta, noxele şi vaporii de apă din subsolul blocului se descarcă la mine în casă. Pe de altă parte, sistemele care există în momentul de față nu mai sunt curățate. E o problemă legată de igienă: se pot transmite bacterii, microorganisme dintr-o parte în alta fără probleme.”
-
Ventilarea clasică prin intermediul ferestrelor rămâne cea mai la îndemână soluție, deși nu este cea mai eficientă. Cristian Iojă spune că o locuință ar trebui aerisită cel puțin de două ori pe zi - o dată dimineața și o dată seara, acestea fiind principalele momente de acumulare (noaptea se adună ce emit corpurile noastre și procesele din locuință, ziua, ce se eliberează prin activitățile pe care le avem). „Ar trebuie să se aerisească măcar câte o jumătate de oră, să se facă un echilibru între ceea ce e înăuntru și ceea ce e afară. Problema e că, de multe ori, situația de afară nu e așa bună și facem schimb de poluanți. Îmi vin în casă gaze de eșapament, de exemplu. Aerisirea clasică, prin sisteme de ventilație, rămâne cea mai bună metodă.”
„Ce se poate face e puțin mai multă modestie în locuințe”
-
„Soluții de ventilare nu prea sunt. În afară de ventilarea clasică, celelalte sisteme pe care ți le poți pune tu individual înseamnă consum de curent electric și noi adaptări în interior. Nu prea sunt adeptul acestor soluții. Ceea ce se poate face, în schimb, e puțin mai multă modestie în locuințe.”
-
„În camerele copiilor și ale altor categorii sensibile e bine să fie cât mai multă simplitate” - sistemul lor imunitar este mai slab şi pot apărea afecţiuni respiratorii, cum ar fi astmul. „Există multe cazuri de dermatită atopică, care este legată, se pare, de particulele în suspensie mai mici de 2,5 microni ce ajung în plămâni. Sunt şi multe situații de boli autoimune.”
-
„În România avem foarte multe tipuri de substanțe în mediul interior pe care nu le cunoaștem și pe care noi nu putem să le măsurăm, deşi reprezintă în mod sigur o problemă. Ele sunt măsurate în alte ţări - cum e formaldehida, un compus foarte prezent în apartamentele moderne, pe care noi nu putem să-l măsurăm pentru că nu avem încă aparatură. Acolo unde există aparatură, nu avem specialiști suficient de bine pregătiți să le utilizeze la maxim.”
-
„Noi, din ce ține de expertiza noastră, în afară de modificarea sau de conştientizarea comportamentului din locuințe, nu vedem alte soluții.” Iar asta înseamnă, din nou, o modestie mai mare în spaţiile locuite şi o mai bună depozitare şi informare asupra substanţelor pe care le ţinem în case.
Din aceeași serie, „Orașul”, mai puteți citi:
De ce apartamentele din „residence” sunt mai proaste decât cele comuniste
