Dintre toate vacanțele la care ne putem gândi, vacanța de vară pare cea mai lungă: în ea încape cel mai mult timp, în ea proiectăm frumuseți și descoperiri pe care nu avem când și cum să le trăim în restul anului. Nu contează că adesea e doar un weekend prelungit, în mintea multora dintre noi acel timp e un balon iridescent care se tot dilată și în care încap toate restanțele, inclusiv cele de citit. În același timp, vacanța de vară înseamnă relaxare, plutire și ușurătate, așadar lecturile de vacanță pot să însemne exact asta: cărți cu care să te simți pur și simplu bine, fără niciun fel de presiune.
Cum pentru fiecare în parte cititul de plăcere înseamnă altceva, am strâns mai multe voci de cititoare și cititori care să povestească despre propriul regim de lecturi estivale și să facă și ceva recomandări. Sunt cititoare și cititori cunoscuți, din foarte multe domenii, pe care i-am întrebat, candid, ce înseamnă pentru fiecare în parte lecturile de vacanță. Pentru unii, lecturile de vacanță sunt cele ușoare, micile plăceri așa-zis vinovate, cum sunt policier-urile sau bestsellerurile de toate felurile. Pentru alții, sunt tocmai acele cărți masive, elaborate, îndelunga amânate, în așteptarea unor zile mai libere, cu ceva timp în plus. Au răspuns, cu mare generozitate, oameni din lumea artelor, a filmului, a modei, a psihiatrie, a activismului și a cărților. Experiențele și recomandările lor sunt ghiduri personale care au puterea de a ne contagia cu o poftă nouă de lectură și cu repere neașteptate. (Alina Purcaru)
Ruxandra Gîdei are 24 de ani și urmează cursurile unui masterat de cercetare în literatură comparată, la Universitatea din Utrecht. Pe rețelele de socializare își împarte pasiunea pentru lectură prin vlogging de carte și provocări literare, sub username-ul 4fără15.
Fiecare vacanță e acest timp mitic, în care pare că poate lejer să încapă o listă infinită de lecturi. Vacanța aceasta, am de împăcat două dorințe. În primul rând, continui provocarea de a citi cel puțin o carte din fiecare țară de pe glob, pentru care mă așteaptă încă vreo 157 de cărți. E greu să prioritizez, așa că mă uit întâi la ce se mai întâmplă în lume.
Citind despre Sudan, o țară a cărei istorie e nedrept pătată de conflicte etnice și crize umanitare, am dat peste cel mai nou roman al Leilei Aboulela, River Spirit. Tematizează trecutul colonial al Sudanului și spune povestea unui fals profet al Islamului, care naște o revoluție. Vacanța asta sper să ajung la el.
Mai am în listă Casa ușilor, romanul malaezianului Tan Twan Eng. Pornește de la trei evenimente reale, pe care sunt tare curioasă cum reușește să le împletească: vizita lui W. Somerset Maugham în Penang, în 1921, o crimă locală care avusese loc zece ani mai târziu, dar și misiunea lui Sun Yat-sen de a încheia sistemul dinastic în China (aparent, vara asta e cu și despre revoluționari).
Un al treilea titlu dintr-o țară despre care știu prea puține ar fi Cântecul munților de Nguyễn Phan Quế Mai. Nu doar pentru că e tradus în limba română de unii dintre cei mai dragi poeți autohtoni, Andrei Dósa, ci și pentru că am redescoperit cât de mult îmi plac romanele istorice multigeneraționale. Prin povestea unei familii relativ înstărite din Vietnamul rural, aflăm despre cele mai dure decenii care au culminat în Războiul din Vietnam, dar și despre reziliență și solidaritate feminină.
Pe de altă parte, am fost plecată multe luni din România și nu prea am reușit să țin pasul cu noile apariții din literatura română. Ca să combat FOMO, am început deja să citesc în paralel romanul Noaptea nu uită al Silviei Dumitru și volumul Ramonei Boldizsar, Spune-mi unde să apăs mai tare. Două voci foarte diferite, însă tematizând cumva similar dorința de evadare și senzația de inadecvare. Până acum, le recomand pe ambele :).
Radu Jude este regizor.
Citesc ce și cum pot, foarte indisciplinat, din păcate. Încep multe cărți și abandonez pe drum și mai multe. Pe altele le citesc pe diagonală. Citesc atent cărțile pe care le folosesc ca research pentru proiectele de film la care lucrez, cam atît. Acum citesc câteva din textele lui Duchamp adunate în volumul Salt Seller. Recomanda Sarx de George State.
Maria Martelli scrie și face cercetare mixând teorii queer-feministe și antispeciiste. Face parte din Cenaclul X, din just wondering… și din Comunitatea Vegană Queer.
Citesc împrăștiat, mai multe cărți deodată, în funcție de starea de spirit, dar încerc să mă limitez la 1-2 pe gen literar. Astfel, voi avea roman, proză scurtă, poezie, non-ficțiune și poate ceva teorie. În vacanțe mai puțină teorie și mai multe romane, neaparat ceva de ficțiune speculativă. Îndes câte cărți se poate și cumpăr și ceva local dacă sunt în altă țară, nu contează că sunt prea multe. Am privilegiul de a fi crescut într-o familie de cititoare - încă de când eram adolescentă și mergeam în vacanță, ne luam o grămadă de cărți și mai și făceam schimb între noi. Cu varămea citeam până ne prăjeam la soare, dacă ne prindea cartea, citeam și mergând.
Acum îmi place enorm să citesc cu voce tare împreună cu persoanele apropiate. Plănuim să citim noul volum […] de poetul palestinian-american Fady Joudah cu N., Revolutionary Letters de Diane di Prima cu A. și romanul grafic “In Limbo” de Deb J. J. Lee cu M. Vreau să termin ce-am început vara trecută, Surogate toțx și toxte de Sophie Lewis (trad. Oana Uiorean) și să mă apuc de a doua carte din seria queer & historical fantasy The Radiant Emperor de Shelley Parker-Chan. Citesc și cărți pentru copii, am pe listă Alfabetul călător de Mihaela Michailov, foarte simpatic ilustrată de Oana Ispir, din noua colecția Cutezătoarele. Tânjesc după Gunflower de Laura Jean McKay și „Babel” de R. F. Kuang. Dincolo de astea, mă bazez pe mood și improvizație.
Ce recomand?
Pentru o vară punk și răzvrătită, prozele scurte din We Won't Be Here Tomorrow and Other Stories de Margaret Killjoy.
Pentru o experiență vizuală a ritmului verii în adolescență, romanul grafic This One Summer de Mariko și Jillian Tamaki.
Pentru când urmează să te întorci la facultate sau orice instituție „producătoare de cunoaștere”, nuvela The Practice, the Horizon, and the Chain de Sofia Samatar.
Pentru a te re-ancora în realitate & un pic de provocare ideologică, manifestul How to Blow Up a Pipeline de Andreas Malm.
Corina Sîrghi cântă jazz și muzică lăutărească veche.
Acum ceva timp, într-o vacanță de vară, am rămas singură acasă la bunici. Bunicii mei au două șezlonguri albastre în curte, cu cadrul ruginit, cu țesătura arsă de soare și rărită. Mi-am ridicat tricoul, mi-am ridicat fusta și m-am întins la soare cu Nocturne de Kazuo Ishiguro. Nocturne nu are nimic în comun cu satul bunicilor sau cu bunicii, dar de fiecare dată când o văd, mă gândesc la ei și la acea zi. Pe plaja din Tyulenovo am citit Scene de viață campestră de Amos Oz, carte care îmi aduce aminte de o cameră de hotel cu duș de sticlă prin care se vedea marea. Și-mi mai aduc aminte că eram liniștită. Într-o altă vară, am citit din Muzeul inocenței, singura vară de care nu vreau să-mi aduc aminte. Aș spune că merg puțin invers, iau o carte la întâmplare și o las să facă ce vrea ea. Cărțile îmi aduc aminte de locurile în care am fost, îmi aduc aminte de mine, de toate apele în care m-am scăldat. Dacă sunt lecturi ușoare sau greoaie? Nu știu, aproape că nici nu mă interesează. Nu cred că aș lua filozofie cu mine pe coasta amalfitană. Cred că, cel mai probabil, o să iau Insula lui Arturo de Elsa Morante și cred că o să recitesc Noduri de Domenico Starnone. Și, da, sunt foarte supărată că nu a mai scos Elena Ferrante nimic și că trebuie să plec în Italia fără ea. O carte de dezvoltare personală nu aș lua cu mine nicăieri. Ceva cu o iubire catastrofală pe o insulă, da. Sau o autobiografie cu mult sirop. Așa am învățat să iubesc frumos și să trăiesc, ca-n toate cărțile pe care le-am citit și ca-n toată muzica pe care am ascultat-o. Mă mai gândesc să iau cu mine și Părinți de Diana Bădică, carte pe care am început-o, dar nu am terminat-o, așa că am decis să o păstrez pentru vacanță. Și îmi lipsește un autor italian, pe care sigur o să-l găsesc, iar dacă nu, voi lua ceva în italiană.
Andrei Rus predă cursuri de Istoria filmului la UNATC, e unul dintre coordonatorii masteratului nou de Arhive audiovizuale de la UNATC, curatoriază constant programe de filme și a coordonat traducerea cărții Istoria filmului - o introducere de Kristin Thompson, David Bordwell și Jeff Smith, publicată în două volume de Editura Vellant și de UNATC Press
Am constatat în timp că sunt un om nu doar curios, ci de-a dreptul lacom, ceea ce se reflectă și în comportamentul meu de cititor: cumpăr excesiv de multe cărți, din care apuc să citesc prea puține. De obicei, însă, nu mă pot abține să nu le încep - și citesc o zi, două, poate trei la rând dintr-un anumit volum, iar apoi trec la altceva. Și astfel se formează mormane și mormane de cărți la capul patului sau în alte părți ale casei, toate așteptându-mă să le finalizez. Deoarece în timpul anului universitar trebuie să abordez cu studenții subiecte extrem de diferite de la o săptămână la alta, sunt destul de constrâns în general să citesc capitole, eseuri sau, uneori, cărți de specialitate (legate de cinema). De aceea, asociez vacanțele de vară cu două lucruri: pe de o parte, e perioada din an în care îmi permit să reiau toate cărțile lăsate neterminate - și reușesc, de multe ori, să le închei. Altfel, vara înseamnă și lecturi din domenii cât mai diferite de cel al cinemaului. De exemplu, abia aștept în vreo zece zile - căci încă nu sunt tocmai în vacanță - să termin Jurnalul de copilărie și adolescență al lui Geo Bogza, Trilogia Transilvaniei de Miklos Banffy și Manual pentru femei de serviciu, al Luciei Berlin (mai am o singură povestire, rămasă necitită de vara trecută). Și vreau să încep câteva cărți pe care le-am cumpărat recent: Luptând pentru o iluzie de Mihai Burcea, Memorii de dincolo de mormânt de Chateaubriand ( o nouă ediție publicată de Editura Vremea), cartea de memorii a lui Josephine Baker, de curând publicate în limba română (aici trișez puțin, căci au sigur legătură și cu activitatea ei în film) sau autobiografia cineastului italian Tinto Brass, cunoscut pentru filmele sale erotice, Cine muncește e pierdut (publicată la Editura Alchimică). După cum văd și eu acum, de fapt mă mint singur gândindu-mă că peste vară m-aș rupe cu totul de cinema. Așa că, pentru a fi ipocrit (sau închipuit) până la capăt, voi recomanda o carte eveniment conținând toate textele cineastei Chantal Akerman, una dintre artistele ale căror filme mă mișcă tot mai mult pe măsură ce înaintez în viață: Chantal Akerman, Oeuvre écrite et parlée (L’Arachnéen, 2024), publicată în limba franceză. Am apucat să citesc doar două treimi în timpul anului, dar e fenomenală - cuprinde, de altfel, și un volum, Mama râde, tradus în urmă cu câțiva ani la Editura Black Button Books. De fapt, nu e deloc o carte uzuală despre cinema, aș plasa-o mai curând între poezie și reflecția filosofică.
Paula Erizanu este scriitoare și jurnalistă freelance.
Fac parte din lista de oameni care în vacanță își iau tomuri serioase, căci lucruri ușoare pot citi și înainte de somn, însă cărțile voluminoase, clasice, solicită ceva mai multă concentrare.
Însă vara asta pentru mine e și despre scrisul la un proiect propriu, așa că lectura e orientată mai mult în direcția cercetării. Citesc Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagră de Ute Schmidt (Cartier, 2014), din care aflu poveștile nemților care fugeau de război, sărăcie, foamete și persecuție religioasă în secolele 18-19 spre America și spre Imperiul Rus, în direcția opusă migrației de azi. Am mai început Holocaustul la periferie. Persecutarea și nimicirea evreilor din România și Transnistria în 1940-1944, coordonată de Wolfgang Benz și Brigitte Mihok (Cartier, 2010), din care mi-am notat povești îngrozitoare despre deportările și omorurile evreilor din zona noastră din cel de-al Doilea Război Mondial. Am mai făcut incursiuni și în From Peoples to Nations: A History of Eastern Europe, de John Connelly (Princeton University Press, 2020). Pe lista de lectură mai e și Pogromul de Steven Zipperstein (Cartier, 2024).
În paralel, înainte de culcare, citesc Paradisul de după colț de Llosa (Humanitas), un roman care urmărește evadarea pictorului Paul Gauguin în insulele polineze și aventurile bunicii lui, activista și gânditoarea politică socialist-feministă Flora Tristan, în Franța și în Peru. Dacă tot m-am apucat de Llosa, mi-am mai pus pe lista de lectură teza lui de doctorat despre Marquez apărută la Curtea Veche și Scrisorile către un tânăr romancier (Humanitas), poate mai prind niște meserie din ele. Mi-am mai luat de la Bookfest volumele de proză scurtă ale lui Juan Rulfo, apărute la Curtea Veche, căci mi-a plăcut mult Pedro Paramo, pe care l-am citit de două ori, fără întrerupere: cum l-am terminat, l-am și reînceput.
Dintre autori locali, sunt curioasă să văd cum e Nu mai e nimeni acasă de Sabina Yamamoto (Vellant, 2024), și volumul în curs de apariție la Cartier Auzi cum cântă conestoga, de Doru Ciocanu, autorul abecedarelor umoristico-fantastice auafede care, iată, migrează spre zona realist-autobiografică cu această carte despre experiența lui de emigrare în Canada, unde a lucrat și ca șofer de Uber, și ca paznic la un magazin de ceasuri.
Pentru clubul de carte pe care îl coordonez, abia aștept să mă apuc de Anii de Annie Ernaux (Pandora M).
Recomandarea mea pentru ceilalți e sigur Legată cu funia de pământ de Lorina Bălteanu, un roman-bijuterie despre o copilă cu ochi maturi care vrea să fugă dintr-un sat moldovenesc în perioada anilor 60-70.
Fotografii din arhiva Fortepan.
