S-au împlinit de curând 300 de ani de la apariția romanului Robinson Crusoe, scris de Daniel Defoe, dar publicat inițial anonim. Titlul original era de fapt The Life and Strange Surprizing Adventures of Robinson Crusoe, of York, Mariner. Cartea spune povestea unui englez care naufragiază pe o insulă pustie din Pacific, unde va petrece următorii 27 de ani înainte de a fi salvat și de a se întoarce la civilizație. 27 de ani în care reușește să utilizeze cele câteva obiecte pe care le salvase de pe vas – inclusiv o Biblie – pentru a transforma insula dintr-un spațiu sălbatic într-un habitat al civilizației creștine occidentale. De la un punct încolo, Robinson va fi întovărășit pe insula sa de un tânăr de culoare pe care îl salvează din mâinile unor canibali care ajung pe insulă. Crusoe repetă asupra acestui „bun sălbatic” – și el canibal –, căruia îi dă numele Vineri, acțiunea civilizatoare pe care o exercitase asupra insulei: îl convertește la creștinism, îl învață engleză, îi predă bunele maniere și, desigur, îl folosește ca servitor.
Ulterior Defoe a mai publicat două sequels – un roman (The Farther Adventures of Robinson Crusoe; Being the Second and Last Part of His Life, And of the Strange Surprising Accounts of his Travels Round three Parts of the Globe: ah, unde-s titlurile de altădată?) și un volum de reflecții atribuite lui Robinson (Serious Reflections During the Life and Surprising Adventures of Robinson Crusoe: With his Vision of the Angelick World). Dar acestea n-au egalat succesul primei cărți.
Unii consideră Robinson Crusoe primul roman realist. Sau primul roman propriu-zis publicat în Anglia. Oricum, dincolo de astfel de clasamente, romanul s-a dovedit extraordinar de influent. A avut parte de un număr enorm de traduceri, adaptări, comentarii, iar moștenirea lui a depășit cu mult domeniul literar.
Totuși, aniversarea lui Robinson n-a avut parte de un entuziasm general. Într-un articol publicat de The Guardian, Robinson Crusoe at 300: why it’s time to let go of this colonial fairytale, Charles Boyle trecea în revistă câteva din aspectele problematice ale lui Robinson în lumea contemporană. Caracterul reacționar al romanului vine din felul în care privește chestiuni precum:
- sclavia (Robinson se ocupă inițial cu negoțul de sclavi și Vineri însuși rămâne tot un fel de sclav);
- colonialismul (romanul – „un basm colonial” – a fost instrumentat ca argument pentru drepturile omului alb asupra pământurilor locuite de „sălbatici”);
- sexualitatea (pe care Robinson o reprimă fără mari probleme, fiindu-i suficiente credința și Biblia). Iată tot atâtea motive, arată Boyle, pentru care n-ar trebui să vedem în Robinson un model.
În fine. Problema cu miturile (iar personajul lui Defoe s-a transformat de mult într-un mit) este că nu prea poți să scapi de ele. Nu suficient de repede. Ce poți face e să le discuți critic – până și cele mai reacționare mituri continuă să fie utile ca material didactic.
Am făcut o listă de 16 scrieri asupra cărora Robinson Crusoe și-a pus amprenta. Câteva sunt traduse în română, altele nu. Dar pentru că tot am adus vorba de traduceri, ar fi nevoie de o nouă versiune pentru romanul lui Defoe. Versiunea clasică a lui Petru Comarnescu este fluentă, dar potrivită mai mult pentru copii; ea nu se ridică nici din greșeală la subtilitatea originalului. Alte traduceri aflate în circulație pe piața românească sunt la fel de insuficiente.
Iată lista:
1. The Female American; or, The Adventures of Unca Eliza Winkfield (1767)
Pe insula lui Robinson nu există femei. Scrierea anonimă The Female American repară această lipsă. Protagonista și naratoarea Unca Eliza Winkfield este pe jumătate englezoaică, pe jumătate amerindiană (o provocare cel puțin interesantă în raport cu epoca). În rest, narațiunea urmează schema din Robinson Crusoe: insulă – naufragiu – „Cu Hristos înainte!”
2. Karl Marx, Bazele criticii economice politice, vol. I, Editura Politică, 1972
În Capitalul, dar și în alte lucrări, Marx face mai multe trimiteri polemice la „robinsonadele” din vremea lui – scrieri literare, economice inspirate din filozofia cuprinsă în Robinson Crusoe. Iată un pasaj din Manuscrise economice din anii 1857-1859 care explică antipatia lui Marx față de gen:
„Omul este (…) nu numai un animal social, ci un animal care numai în societate se poate singulariza. O producție realizată de un individ izolat în afara societății – fenomen rar, posibil în cazul unui om civilizat pe care întâmplarea l-a aruncat într-o regiune nelocuită și care posedă deja în sine, virtualmente, forțele societății – este ceva tot atât de absurd ca și ideea că limba s-ar putea dezvolta fără indivizi care să trăiască împreună și să vorbească între ei”.
3. Wilkie Collins, Piatra lunii, trad. Lidia Grădinaru, Editura Corint, 2015
Eneida lui Vergiliu a fost folosită multă ca scriere divinatorie: o deschizi la întâmplare, pui degetul pe un pasaj și găsești acolo cheia viitorului tău. În Moonstone (1868), socotit multă vreme primul roman polițist din Anglia, apare un personaj care utilizează Robinson Crusoe în același fel.
4. Jules Verne, Insula misterioasă, trad. Veronica Mihăileanu și Ion Mihăileanu, Editra Ion Creangă, 1979
În romanul din 1875 al lui Jules Verne, rolul lui Robinson este jucat de un grup de americani care luptă în Războiul Civil de partea Nordului și care evadează din Richmond, unde căzuseră prizonieri, cu ajutorul unui balon. Urmează prăbușirea pe o insulă pustie care devine din ce în ce mai locuibilă etc. Însă procesul de civilizare a insulei nu se mai petrece sub îndrumarea Bibliei, ci sub cea a inginerului Cyrus Smith – un pas înainte față de Defoe. Din alte puncte de vedere, evoluția este mai puțin vizibilă: negrul Nab are în mica societatea insulară un statut doar marginal superior celui al urangutanului Jup.
5. Robert Louis Stevenson, Comoara din insulă, trad. Alexandru Cosmescu, Editura Litera, 2015
Capodopera lui Stevenson este șterpelită după mai multe surse. Robinson Crusoe nu putea să lipsească: Ben Gunn, personajul excentric, pe jumătate nebun, pe care expediția plecată în căutarea comorii piratului Flint îl găsește pe insulă, este o trimitere directă la cartea lui Defoe.
6. M. Eminescu, Cezara (1876)
Nuvela lui Eminescu e un fel de The Blue Lagoon, dar fără Brooke Shields.
Iată cum este descrisă insula lui Euthanasius:
„Lumea mea este o vale, încunjurată din toate părțile de stânci nepătrunse care stau ca un zid dinspre mare, astfel încât suflet de om nu poate ști acest rai pământesc unde trăiesc eu. Un singur loc de intrare este — o stâncă mișcătoare ce acoperă măiestru gura unei peștere care duce pân-înlăuntrul insulei. Altfel cine nu pătrunde prin acea peșteră crede că această insulă este o grămadă de stânci sterpe înălțate în mare, fără vegetație și fără viață. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile urieșești de granit, ca niște păzitori negri, pe când valea insulei, adâncă și desigur sub oglinda mării, e acoperită de snopuri de flori, de vițe sălbatice, de ierburi nalte și mirositoare în care coasa n-a intrat niciodată. Și deasupra păturii afânate de lume vegetală se mișcă o lume întreagă de animale. Mii de albine cutremură florile lipindu-se de gura lor, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri umplu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stâncile nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un azur întunecos, limpede, transparent, și numai din când în când câte un nourel alb ca și când s-ar fi vărsat lapte pe cer. În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare care ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua și toată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văii și prin depărtare, prin iarba verde, pe costișe de prund, le vezi mișcându-se și șerpuind cu argintul lor fluid, transparent și viu, aruncându-se în brațele bulboanelor în care se-nvârtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând de satisfacere, s-adâncesc în lac. În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine”.
7. William Golding, Împăratul muștelor, trad. Constantin Popescu, Editura Humanitas, 2015
Împăratul muștelor nu e primul roman care introduce copii în rolul lui Robinson. Încă din secolul al XIX-lea, R.M. Ballantyne publicase romanul de aventuri The Coral Island: A Tale of the Pacific Ocean (1858). Însă romanul lui Golding merge mai departe și demască utopiile legate de presupusa inocență a copilăriei și a naturii. Micii Robinsoni se transformă, odată ajunși pe insula lor pustie, în fiare mici, dar eficiente.
8. Michel Tournier, Vineri sau Limburile Pacificului, trad. Ileana Vulpescu, Editura Univers, 1978
Tournier revizuiește subtil romanul lui Defoe, din care păstrează toate episoadele principale. De această dată nu Robinson îl convertește pe Vineri, ci Vineri îl eliberează pe Robinson de povara civilizației sale, ajutându-l să descopere natura și o formă panteistă de religie. Sexualitatea lui Robinson este revizuită și ea – deși nu cu ajutorul lui Vineri, așa cum v-ați fi așteptat, ci cu ajutorul insulei înseși, care i se revelă atât ca uter matern, cât și ca păpușă gonflabilă. În general, Tournier raționalizează prea mult materia romanului, dar cartea lui rămâne încă lizibilă și interesantă.
9. J.M. Coetzee, Foe, trad. Irina Horea, Editura Humanitas, 2016
O altă încercare de revizitare/revizuire vine de la Coetzee: de această dată, Robinson este un personaj amorf, lipsit nu doar de orice voință de a antropomorfiza insula, ci și de dorința de a-și spune povestea. Cea care îi face povestea cunoscută este o femeie, Susan Barton, și ea naufragiată pe insulă alături de Robinson și Vineri. După întoarcerea în Anglia, Susan Barton îl contactează pe Daniel Foe (numele real al lui Defoe) și, împreună cu acesta, rescrie istoria lui Robinson așa cum ar fi dorit ea să se desfășoare. Dincolo de polemica lui Coetzee cu tradiția falocentrică a literaturii occidentale (care face invizibile femei precum Susan Barton), se remarcă și cheia postcolonială în care rescrie personajul lui Vineri.
10. Stanislaw Lem, A Perfect Vacuum, tradus din poloneză de Michael Kandel, A Harvest/ HBJ Book, 1983
Este un volum de recenzii la cărți inexistente – acestea sunt, la fel ca și recenziile, inventate de Lem. Printre acestea se numără și presupusul eseu despre presupusul roman Les Robinsonades de Marcel Coscat – o parodie briliantă la adresa Noului Roman francez, de care Lem nu ezită să-și bată joc.
11. Lucy Irvine, Castaway (1984)
În memoir-ul Castaway, o femeie decide să repete experiența lui Robinson, așa că se retrage împreună cu un bărbat pe o insulă pustie: ceea ce urmează este genul de coșmar pe care-l puteți vedea în show-urile de televiziune de tip Survivor.
12. Jane Gardam, Crusoe's Daughter (1985)
Iată și un roman care, în loc să critice/revizuiască romanul lui Defoe, îl omagiază ca ficțiune escapistă. Robinson o ajută pe eroina din Crusoe's Daughter să înfrunte greutățile prin care trece.
13. Umberto Eco, Insula din ziua de ieri, trad. Ștefania Mincu, Editura Polirom, 2009
Al treilea roman al lui Umberto Eco, plasat în secolul al XVII-lea, n-a avut succesul primelor două, deși nu le este inferior în nici o privință. Robinsonul lui Eco rămâne captiv pe vasul naufragiat în apropierea unei insule – neștiind să înoate, el croiește în imaginație o serie de scenarii pe care sfârșește prin a le confunda cu realitatea. Cartea poate fi citită și ca manual de teorie literară, dar – spre deosebire de scrierile târzii ale lui Eco – nu-i lipsește nici inima.
14. Jacques Derrida, Fiara și suveranul, volumul II (Seminar 2002-2003), trad. Bogdan Ghiu, Editura Tact, 2013
Derrida citește în paralel Robinson Crusoe și Heidegger; nu vă speriați, textul este mult mai accesibil decât cărțile lui Derrida din anii 60-80.
16. Andy Weir, Marțianul, trad. Iulia Anania, Editura Paladin, 2015
O rescriere a lui Robinson Crusoe în cheie SF: personajul lui Weir rămâne singur pe Marte și trebuie să se supraviețuiască folosind recursele limitate de care dispune.
