Baia Mare vrea să dărâme „zidul segregării” prin cultură și inovație. Timișoara și-a propus să reaprindă spiritul revoluționar în cetățeni. Clujul și-ar mai risipi din dihotomii printr-un dialog cu salutul „Servus”. Bucureștiul caută un sens în haosul său creativ. Patru orașe românești sunt în cursa pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021. Anul trecut au fost selectate pe lista scurtă, iar de curând și-au depus dosarele finale de candidatură pentru titlul acordat de UE. De-a lungul unui an (2021, în cazul de față), dar și în cei premergători, orașul desemnat organizează programe culturale de amploare. Dacă săptămâna trecută ne-am uitat peste dosarele inițiale de candidatură, acum am am spicuit din variantele finale, care vor fi judecate de juriu.
Dosarele de candidatură, mânate de UE să se folosească de cultură și de noțiuni ca incluziune socială, dialog intercultural sau identitate europeană pentru a rezolva probleme sociale și a crea punți de dezvoltare economică, ilustrează o ofertă culturală bogată și variată, ce vrea să lase amprente pe termen lung. Rulând sume uriașe de bani raportat la investițiile obișnuite în zona artelor, programele pot atrage beneficii economice, sociale, culturale și turistice importante pentru orașele desemnate. România a mai avut o Capitală Europeană a Culturii în 2007 – Sibiu –, iar acum așteaptă pentru alta deznodământul de la finele lui 2016, când un oraș din Grecia și unul din Serbia și Muntenegru vor fi desemnate să împartă titlul cu unul din cele patru orașe românești.
Baia Mare – „Cultura ospitalităţii” (Buget: 45 de milioane de euro; accesați întregul dosar de candidatură aici)
Baia Mare și-a propus să renască prin educație, cultură, tehnologie, prin industrii creative și ale ospitalității. Și să-și rezolve problemele de incluziune socială. Astăzi, orașul e cunoscut mai puţin pentru cultură, un domeniu încă subdezvoltat, şi mai degrabă pentru probleme de mediu şi „zidul segregării” – structura de trei metri prin care primarul Cherecheş a separat de comunitate două blocuri locuite în mare parte de romi. Astfel de probleme au supus Baia Mare unei „opinii de presă negativă, chiar superficială”, scriu strategii săi culturali, iar expunerea mediatică din ultimii ani a suprainflamat subiectul ‘zidul segregării’”, reușind „foarte rar să pătrundă în profunzimea problemei”.
O serie de proiecte din programul său pentru 2021, care are la bază conceptul „Cultura ospitalităţii”, sunt menite să răspândească cultura în zone izolate ale oraşului. „Colonia Reţelelor” e unul dintre ele – mai multe servere de capacitate redusă vor fi conectate între ele pentru a găzdui o expoziţie digitală distribuită în toată Baia Mare, ce urmează să interconecteze la rândul ei zone îndepărtate ale orașului, excluse altfel din circuitul cultural. Altele vizează un spaţiu de evenimente mobil mutat dintr-un cartier în altul („Cultural Circus”), un workshop menit să genereze un circuit de intervenții artistice în zone izolate ale orașului („PeripheriqArt”) sau intervenţii arhitecturale temporare cu scopul de a „interconecta” comunităţi izolate.
Alte intervenţii, „non-invazive”, sunt concentrate pe zona dezafectată şi poluată Cuprom. Comunităţile din locuinţe temporare sau ilegale vor participa la „ateliere imersive” şi vor învăţa cum să trăiască şi să se gospodărească mai bine, ghidate de cunoștințele și abilitățile comunitare ale unor squater-i din întreaga Europă; rezultatele pot fi: grădini comunitare, structuri arhitecturale parazitare, restaurante comunitare sau magazine de reciclare. Alte trei intervenţii folosesc tehnicile documentare şi ale teatrului participativ în trei comunităţi cu mobilitate redusă: refugiaţi, comunităţi marginalizate de romi şi grupuri de pensionari din cartiere muncitoreşti. Iar „The Curettes”, patru facilitatori europeni, „vor crea legături între publicul marginalizat şi proiectele culturale”, având şi intervenţii în suburbii: happening-uri, flashmob-uri sau iniţiative de regenerare a pământului – plantarea de seminţe pentru reînnoirea solului poluat din oraş.
Un alt program pune în lumină „angajamentul politic al artei corporale contemporane”, prezentând pe cale foto-video-film acțiuni performative și conceptuale din Argentina, Brazilia, Chile, Africa de Sud, Nigeria, Europa Centrală și de Est, India și China ce „investighează deopotrivă instaurarea și transgresarea granițelor rasiale, sexuale, ideologice și de clasă”. Ele vor fi însoțite de performance-uri live și de re-enactment-uri ale unor perfomance-uri istorice. Alte proiecte vor prezenta 125 de ani de contribuţii ale femeilor în arta dominată de machism – nume ca Marina Abramović, Sonia Delaunay sau Tamara de Lempicka urmând să se întâlnească cu femeile Şcolii de Pictură Băimăreană fondată în 1896 – sau vor îndemna expaţi stabiliţi în zona Maramureşului, cu spirit antreprenorial, să găzduiască şi să iniţieze evenimente culturale.
Va exista „primul festival de World Fashion”, cu artizani, creatori de modă, regizori, fotografi, stilişti, etnografi, artişti, oameni de ştiinţă, ingineri şi antreprenori din 21 de zone culturale diferite ale lumii, iar şapte cercetători și artiști vor interpreta grafica, ideologia şi magia codurilor vizuale în peisajul tradiţional din Baia Mare şi Maramureş și vor produce câte un obiect de artizanat virtual. Mai sunt un festival internațional de film ce „investighează rolul pe care miturile îl au asupra modelarii existențelor individuale”, evenimente dedicate jurnaliştilor şi realizatorilor de film non-ficţiune, conferinţe cu gânditori influenţi la nivel mondial (precum jurnalistul Malcolm Gladwell, actorul indian Salman Khan sau designerul industrial Karim Rashid), o expoziţie a artiştilor de talie internaţională născuți sau formați în Baia Mare (printre care Adrian Ghenie) sau un program vast dedicat „mâncării, preparării, prezentării şi consumului de mâncare ce poate fi analizat ca un sistem performativ complex”.
Dar şi „Calendarul străvechi”, o linie de programe organizate după calendarul străvechi al maramureșenilor ce vor să concilieze artistic și etnografic tradiția cu modernitatea; dintre numeroasele evenimente de aici, amintim un „musical modern” inspirat de Făt-Frumos din Lacrimă și găzduit de Cinema Minerul sau un cross-media performance (dans, live electronics, video, chitară electrică) inspirat de basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Timișoara – „Luminează orașul prin tine” (Buget: 48,5 milioane de euro; accesați întregul dosar de candidatură aici)
Prezentându-se drept orașul cu primele străzi iluminate electric din Europa continentală, străzi pe care s-au aprins „scânteile Revoluției din 1989”, Timișoara apelează la trecutul său activist și la conceptul „Luminează orașul prin tine” pentru a reaprinde energia civică a localnicilor și a pava calea spre un viitor luminos, care îmbină știința&tehnologia cu cultura. Asta în contextul unui prezent în care domnesc respingerea noului și „un consumism fără implicare socială”, din care lipsesc toleranța față de grupurile marginale sau un profil internațional al orașului.
Programul său cultural ia forma unei călătorii „de la singurătate la apartenență” prin 3 teritorii, 6 stații și 18 trasee. De-a lungul lor întâlnim, de exemplu, o platformă digitală destinată memoriei colective, la care vor contribui localnici și care va întrepătrunde arhive profesionale, documente și mărturii, culminând în 2021 cu o expoziție ce va ilustra „orașul necunoscut al amintirilor timișorenilor”. Tot în 2021 vor fi lansate „Expoziția de lecții” – lucrări de artă co-create de artiști și profesori pe baza unor lecții predate în sistemul educațional actual – sau un joc de realitate alternativă cu povești educative pentru tineri inspirate de „cele mai pline de inspirație personalități ale momentului”. O stație unde se caută recuperarea spiritului Revoluției și unde „actorii schimbării de azi” sunt puși sub reflector are ca highlight-uri o expoziție destinată mișcărilor artistice ante- și post- 1989 (de la Grupul Sigma, la Dan Perjovschi), o galerie a muzicii subversive cu formații underground cenzurate înainte de ’90 (Mondial, Laibach sau Plastic People of the Universe), spectacole de teatru documentar și dans contemporan cu artişti post-1989 sau Muzeul Interactiv al Revoluţiei.
O serie de proiecte sunt desinate comunității rome, incluzând piese de teatru în limba romani sau un festival internațional de film pe teme specifice comunității rome, în timp ce altele transformă galerii, cafenele și spații neconvenționale în gazde pentru teatru și dans contemporan, documentare și instalații experimentale pe tema categoriilor marginalizate, a greutăților celor oprimați pe motiv etnic sau religios sau a ororilor societăților totalitare. Există și un festival ce îmbină arta (evenimente de povestiri slam, de exemplu) cu dezbaterea pe tema celor „aflaţi pe drumuri”: supravieţuitori ai deportărilor în Bărăgan sau cei care au fugit de regimul comunist şi de războiul iugoslav în analogie cu actualii refugiaţi și migranţi economici.
Alte spații vor găzdui proiecții de filme queer, rezidențe și performance-uri queer sau festivalul „Electroqueer”, care va include o platformă online pentru muzică electronică queer. Cartiere locale și unele din Europa vor face schimb de idei, urmând să fie organizată „Conferinţa anuală a cartierelor unite” – concentrată pe mecanisme inovatoare de guvernanță, pe bugetarea participativă sau pe planificarea urbană de jos în sus, iar un festival de gastronomie organică va folosi aparatură alimentată de panouri solare, ambalaje reciclabile, tacâmuri ce pot deveni material fertilizator și combustibil bio din reziduuri de ulei. În alt proiect, memorii personale ale localnicilor vor fi suprapuse cu date istorice într-un muzeu digital crowd-sourced, iar scriitori, actori, regizori, fotografi şi artişti media vor transforma poveştile colectate în elemente de realitate augmentată pentru aplicaţii de turism inteligente. Vor exista trasee ghidate de localnici (inclusiv tineri romi, migranți sau vârstnici) și de instrumente digitale sau piese de teatru 3D.
Mega Bega va fi un festival multilingv cu 21 de scene ce vor găzdui evenimente în Timișoara, Arad, Szeged și Novisad, iar o scenă plutitoare va călători între Arad și Szeged. Un proiect invită designeri și producători să refolosească matrițele din fosta fabrică industrială de pălării de pe malul nordic al Canalului Bega, prima de acest fel din Sud-Estul Europei, și să creeze „pălării inteligente”, conectabile între ele, pe baza tehnologiilor de tip Bluetooth şi a serviciilor de localizare – pălăria sociabilă, menită să încurajeze interacţiunea dintre oameni la evenimentele culturale. Laboratorului luminii va deveni un spaţiu permanent dedicat industriilor creative şi inovaţiilor eco-sociale, iar 12 grupuri de artişti de diferite confesiuni religioase vor explora spaţii sacre şi profane din împrejurimile Timişoarei (biserici, sinagogi, lăcaşuri de cult, pieţe, peşteri sau luminişuri din păduri) şi vor compune evenimente îmbinând muzica cu artele vizuale.
Cluj – „East of West” (Buget: 35 de milioane de euro; accesați întregul dosar de candidatură aici)
Definindu-se ca oraș dual aflat între Est și Vest, cosmopolit și occidental în estul Europei, dar mijlociu și de provincie în vestul ei, Clujul merge pe conceptul „East of West”. Din această poziție, orașul își propune „să resemnifice Europa” și să anihileze opoziția dintre diferențele culturale, să mai risipească din dihotomii precum Est-Vest, români-maghiari, romi-„ne-romi”, ortodocși-catolici, studenți-muncitori, centru-periferii, privilegiați-vitregiți. Vrea să ofere în schimb o convergență a diferențelor, un dialog unificator inițiat de salutul „Servus”.
În programele culturale pe care le propune, orașul nu face rabat de la fusion. Într-unul din ele va face terapie prin artă, tradusă prin: evenimente în spitale și centre de îngrijire, „Institutul de Artă și Terapie”, cu al său Index de Leacuri Sufletești – o bază de date cu afecțiuni mentale și emoționale, însoțite de experiențe artistice și culturale cu potențial curativ – sau concerte de muzică clasică „pentru care publicul cunoscător s-ar înghesui să cumpere bilete”, susținute în locuri „unde nimeni nu ar vrea să fie” – printre oamenii străzii, în închisori, aziluri sau ospicii.
În altele, va cerceta, documenta și expune producții artistice ale ultimilor 70 de ani din Europa de Est, vizând artele vizuale, ale spectacolului și cele new media, prin „Centrul European de Artă Contemporană”. Va îndemna etnii și confesiuni religioase la evenimente comune. Va lansa un traseu cultural ce leagă Clujul de Europa, „pe drumurile de pelerinaj vestice (catolice) și estice (ortodoxe), cu rădăcini în venerarea Fecioarei Maria”. Va oferi școlilor șansa de a adopta un artist și de a-l include în viața școlară cotidiană. Va invita bloggeri și voluntari să trăiască în pielea minorităților și „a celor mai puțin privilegiați” – să traverseze orașul în scaun cu rotile, să meargă legați la ochi, bărbații să poarte tocuri în drum spre lucru – ca apoi să descrie experiența pe net. Va trimite userilor, printr-o aplicație mobile, notificări despre „lupta invizibilă” a persoanelor care înfruntă hărțuiri sexuale, probleme fizice sau psihice și prejudecăți rasiale.
Va testa și prototipa noi modele de muncă și de trai urban, va furniza modele instituționale alternative sau de economie circulară. Amintim de „Precious Plastic” – un spațiu în care orice tip de plastic va umple imprimante 3D pentru a tipări piese și obiecte utilizate sau vândute în eco-parcurile Repair Cafe – sau de „Mămici Creative” – un spațiu unde părinți cu copii mici pot lucra cu ei alături la produse manufacturate după principii upcycling și DIY: portofele, plase și coperți pentru cărți din bannere reciclate sau scutece ecologice din lână reciclată.
Proiectul „Jivipen” („viaţă” în limba romani) „abordează rasismul cotidian și structural, responsabilizează comunitățile roma și creează locuri de întâlnire între minoritatea romă și restul populației”, având ca punct de pornire cei circa 2.000 de oameni din Pata Rât, aruncați lângă groapa de gunoi a orașului. Una dintre inițiative presupune ca un cercetător&critic de teatru, un dansator, doi muzicieni și un antropolog cultural să locuiască o lună în Cluj și să viziteze școli, aziluri sau așezări de romi, unde să susțină cursuri de formare adresate unui grup mixt de locuitori, cu scopul de a-i investi cu „un set comun de cunoștințe practice și teoretice necesare intrării într-un dialog cultural”. Apoi va realiza alături de ei evenimente culturale.
O linie de proiecte va sprijini inițiative de start-up în design, mass-media, modă, meșteșuguri și producții cinematografice. Va fi lansat un muzeu al științei dedicat culturii, „Quantum”, care se vrea o instituție de sine stătătoare după 2021, sau „Fondul de Film Transilvania” – o soluţie de co-finanțare dedicată filmului și proiectelor conexe cinematografiei. Un proiect de jurnalism cetățenesc axat pe documentar îi va invita pe localnici să filmeze singuri și scurt o stradă sau un loc bine cunoscute din perspectiva vieţii lor personale, profesionale sau studenţeşti, iar un program de rezidenţiat le permite organizaţiilor culturale să adopte un expert în afaceri.
Alt program îi invită pe europeni să descopere „comunități autentice” – existând, între altele, planul unei rețele sociale ce va îngloba 500 de case particulare din Transilvania într-un experiment de turism cultural, găzduire și schimburi internaționale. Iar altul este „Parcul Etnografiei Intergalactice”, construit pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați –„o extindere a Muzeului Etnografic al Transilvaniei înspre pădurea Hoia Baciu, despre care se spune că ar fi bântuită” – unde vor fi recontextualizate mituri transilvănene sau alte mituri contemporane.
București – „Orașul In-vizibil” (Buget: 52,5 milioane de euro; accesați întregul dosar de candidatură aici)
Bucureștiul este „Orașul In-vizibil”, haotic și creativ, (auto-)distructiv, cu memoria în ruine, cartierele deconectate de la centrul cultural, o mare parte a populației cu venituri mici și mobilitate redusă, un sector cultural independent care se străduiește – dar e încă mic. Peste toate astea s-a grefat și rana deschisă a nopții de 30 octombrie 2015. Dezastrul de la Colectiv, spun autoarele dosarului de candidatură, a deschis ochii asupra unor resorturi care în egală măsură îi înfurie, îi sperie, dar îi și mobilizează pe bucureșteni. Cu intenția unei abordări colective, „Orașul In-vizibil” are trei teme: recuperarea memoriei sale, periferiile și microtopiile. Ce înseamnă asta, concret? Între 2019 și 2021 va însemna o ploaie de proiecte, festivaluri, chiar și-un post dedicat de radio (B2021), 150-250 de proiecte, peste 5.000 de evenimente – ceva copleșitor.
Senzația de prea mult o atenuează, cât de cât, cele trei teme de mai sus. În cadrul lor, de exemplu, un artist sud-african va crea un proiect pentru rețeaua de cale ferată, semi-abandonată, de la marginea Bucureștiului. În inițiativa Un poem al orașului, 12 blocuri vor fi transformate artistic de către artiști și oameni din comunități. În Greentopia, o companie franțuzească va crea o uriașă instalație ecologică, în permanentă comunicare cu micile grădini ale orașului. La Muzeul Țăranului Român, Simina Bădică va continua să adune și să expună imagini pentru Albumul de familie al bucureștenilor. La Centrul Național al Dansului va fi explorată istoria dansului contemporan în România, la Centrul de Teatru Replika se va produce un proiect de teatru comunitar despre Viitoarele cicatrice ale Bucureștiului în fiecare an, iar la Conservator vor fi explorate peisajele sonore ale orașului. În Muzee in-vizibile, artiști străini și români vor fi invitați să exploreze și să (re)arhiveze muzeele prăfuite și închise din oraș. Un program promite realizarea a zece filme despre oraș (Noul Val iubește Bucureștiul). În Arca lui Noe se urmărește crearea a zece muzee de cartier, sub curatoriatul comunității. Iar proiectul Jucării din Epoca de Aur urmărește să transforme piețele în locuri de joacă pentru copii și adulți, cu jucării supradimensionate.
Va exista și un proiect denumit Ghici cine vine la cină, în care oricine va putea invita acasă, la masă, un pictor, un poet, un dansator sau orice alt fel de artist. La metrou se vor amplasa 10 instalații artistice și vor fi organizate trasee urbane ghidate, inclusiv unul care își propune să exploreze gentrificarea și marginalizarea unor zone. Recuperarea culturii rome joacă și ea un rol central: există planuri de transformare a Muzeului Culturii Romilor într-un centru itinerant, dar și înființarea unui Centru European de Documentare al Romilor „Nicolae Gheorghe”. Un grup de artiști va avea acțiuni într-un tren și-un camion care vor circula pe la periferie, iar proiectul Skatezoid va pune la dispoziția skater-ilor camere video și laboratoare mobile de montaj și creație artistică. Mai sunt prevăzute proiecte de re-popularizare a piețelor de alimente sau de explorare a vieții muncitorilor în fostele mari fabrici și uzine. Mai avem: un monument al gunoierului, explorarea Casei Poporului din perspectiva unei lucrări cu autor colectiv (muncitorii anonimi care au construit-o), un centru de reciclare alternativ, un centru comunitar LGBT (The House), explorări ale locuirii în condiții minimale și un întreg proiect, Balkan Express, care-și propune să reintegreze identitatea balcanică a orașului în imaginarul colectiv, prin festivaluri de muzică și proiecte trans-balcanice de design și arte ale spectacolului.
Dacă n-ați obosit, continuăm cu Trienala de Arhitectură sau cu evenimentul Live din Giulești – care-și propune să mobilizeze comunitățile din cartiere –, cu un festival de documentare despre muzică și un proiect ce încurajează micro-inițiativele cetățenești. Râul Dâmbovița va fi readus la viață în Râul inteligent, cu zece puncte de traversare peste cursul apei, dar și cu o inițiativă ce încurajează colaborarea între instituții pentru cercetarea râului. Mai sunt proiecte cu tematică feministă (revista Analize. Jurnal de studii feministe și de gen) sau care explorează prin design și prin experiențe mediate de noile tehnologii riscul seismic al orașului. Plus o nouă Bienală de Dans Contemporan, un festival de film de dans sau un posibil festival anual de artă și tehnologie.
Foto main: Lucian Pârvulescu/Pagina de Facebook București 2021
