Călin Georgescu, candidatul independent ultranaționalist ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, este autorul a două cărți de non-ficțiune: „Cumpăna României” (Editura Christiana, 2016), respectiv „Marea Renaștere. Ieșirea din Matrix” (Editura Prestige, 2022). Cercetătorul Iulian Bocai a făcut un maraton de lectură și scrie despre ce a descoperit în ele.
Lumea lui Călin Georgescu, bănuind că cele două cărți despre care o să vă zic chiar o exprimă, este o stranie combinație de misticism, anti-neoliberalism, ecologism creștin, naționalism legionar și conspiraționism antiștiințific. Elementele astea sunt greu de disjuns unele de altele și par să fi crescut în felul ăsta, împreună, de multă vreme, rezultatul unor vechi și deja așezate convingeri; despre unele din aceeași familie am mai scris aici, și când ziceam de președintele Academiei Române care girează toți criptofasciștii, și când vă povesteam despre Neamțu. Mi s-a părut că pot găsi uneori câte o legătură între toate aceste elemente, dar mintea lui Călin Georgescu e o sumă de credințe prea haotice ca să poată fi aduse la un numitor comun, deși poate totuși centrul lor rămâne naționalismul creștin de origine fascistă, care e refrenul lui. În cărțile astea două, dintre care cea mai recentă e apărută în 2022, chiar și acest fascism încearcă să se ascundă, dar îl simți acolo în citatele din Radu Gyr și Mircea Vulcănescu, în invocarea eroilor legionari din pușcăriile comuniste, în discuțiile despre eroi și „bărbați viteji”.
Dincolo de asta, autorul lor și posibilul viitor președinte al țării vrea trei lucruri mari și tari:
a. România să se scoată din organizațiile internaționale din care acum face parte, care o țin în sclavie. Uniunea Europeană este o organizație construită explicit pentru „distrugerea națiunilor”, FMI este o formă de control neoliberal al statelor marginale, Organizația Mondială a Sănătății o conspirație. Lumea lui Georgescu e una în care cineva controlează mereu ceva din umbră. Marile corporații și marile conspirații merg mână-n mână – când maleficele companii farmaceutice, când Soros (citiți „evreii”). Într-un colț al acestei lumi se plănuiește mereu câte o tragedie. Într-un interviu spune că criza refugiaților a fost provocată tocmai ca să schimbe identitatea etnică a Europei. În cartea din 2016, apocalipsa venea din lipsa de apă și mâncare conjugate. Acum, în cea mai recentă se caută „provocarea unor penurii alimentare și foametei”. În această logică, ne explică că făina de greieri este un plan al tehnoglobaliștilor de eliminare a agriculturii tradiționale, iar existența cărnii artificiale are ca „obiectiv ultim: fiecare fiinţă umană, fiecare dumicat de hrană, fiecare resursă şi fiecare produs alimentar de pe planetă să poată fi urmărit prin blockchain.” Ne spune apoi, nu fără legătură, cum toate aceste modificări ale dietei noastre conduc în cele din urmă la canibalism. De fapt, profesori occidentali deja recomandă canibalismul.
b. ca să se salveze de această conspirație a Noii Ordini Mondiale, România trebuie să se întoarcă spre sine și tradițiile sale. Genul ăsta de gândire politică respectă schema totalitară clasică, dacă nu v-ați prins deja: creezi, printr-o teorie a conspirației, sentimentul unei realități apocaliptice iminente și ceri puterea pentru a salva națiunea de la această criză fabricată. Națiunea română va fi salvată de la foametea viitoare prin întoarcerea la gospodăria tradițională, rurală. Această criză va fi „teribilă” – este, de fapt, „marea criză a lumii”. Aici intervine ecologismul creștin. Pentru Georgescu, țăranul român este salvatorul națiunii, poate chiar al lumii. Aceasta se întâmplă pentru că prin el lucrează Dumnezeu. Prin această legătură privilegiată cu divinitatea, țăranul roman va putea regenera continentul european, altfel epuizat spiritual. Va face acest lucru – și asta e partea cea mai dementă și mai interesantă – prin coalizarea producătorilor locali în cooperative agricole. Dar acestea nu sunt cooperativele comuniste, ci unele înălțate în spirit creștin, care nici măcar nu vor fi numite cooperative, ci „comuniuni economice”. Ele vor transforma satul românesc în adevăratul motor spiritual și economic al nației.
c. Acest lucru nu poate fi realizat însă fără o întoarcere la valorile tradiționale. Valorile, se înțelege, trebuie să fie creștine. Ele trebuie să fie deopotrivă centrate în istoria profundă și patriotică a țării. În școală, elevii trebuie să-i imite pe Mihai Viteazul și Ștefan cel Sfânt? Cu ce? Nu aflăm. Poporul român se hrănește din „fluviul credinței strămoșești” și ține să-și apere „glia străbună”. De altfel, când vorbește despre oamenii de care are nevoie țara, nu spune „profesioniști”, ci „oameni ai gliei” sau „eroi ai neamului”. Toate discuțiile sunt foarte generale și mai degrabă lirice, așa că-i ia o vreme să ajungă la soluții ceva mai concrete. Când ajunge la ele, sunt ce te aștepți, căci primele trei cât de cât precise pe care le-am identificat în Cumpăna României sunt 1. canonizarea lui Mihai Viteazul, Valeriu Gafencu și Arsenie Boca. 2. interzicerea avortului. 3. trebuie „scoasă în afara legii manifestarea publică a homosexualității și orice propagandă în favoarea ei”.
Acest plan, care rămâne vag în ambele cărți, poartă numele de „apă, hrană, energie”. Românii au trăit decenii întregi cu iluzia că Occidentul ne-a salvat, dar de fapt ne-a îngenuncheat. Bogăția pe care ne-a oferit-o a fost iluzorie. Noi i-am dat mai mult decât ne-a dat el nouă. Ideile sale ne otrăvesc. Libertățile sale ne mint. Tehnologiile sale sunt dăunătoare. Să-ți închizi granițele în fața Europei înseamnă, pentru Georgescu, să-ți închizi granițele în fața putregaiului neoliberal, care nu doar că nu este capitalist, ci este doar o prelungire a comunismului cu alte metode. Aceste realități au creat capitalismul global, care este însă nesustenabil. Lipsa lui de sustenabilitate se va vedea într-o prăbușire a lumii – această prăbușire trebuia să vină după el prin 2020; că n-a venit nu pare să-l deranjeze, fiindcă de fapt Georgescu nu depune efort în a găsi echilibrul rațional al tuturor acestor fantasme – el este un lozincard incoerent cu aere de profet mesianic.
Respectând standardele referențiale ale discursului profetic, niciodată nu citează nimic, niciodată nu dă surse, mereu vorbește foarte de sus, fiindcă se sprijină pe Dumnezeu și pe cei „cinci sute de mii de țărani viguroși” cu care o să schimbe destinul țării. României nu-i trebuie altceva decât ce deja are: oamenii și solul. Mai ales când vorbește despre pământ simți cum i se aprind ochii în cap și se lasă cuprins de extaze geologice: „Roșia românească – cultivă această roșie în Germania! Pune-l pe neamț să o facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că pământul țării noastre este cel mai roditor. De aceea este un pământ sfânt.”
Mai sunt, desigur, și apele termale, pădurile virgine, portul Constanța, și – for some reason – caii, de pe urma cărora am putea se ne îmbogățim. De-asta e important ca pământul să nu fie vândut străinilor. El trebuie distribuit între ai noștri, între țărani, fiindcă „Țăranul român reprezintă gena autentică a civilizației mileniului actual. El reprezintă nu doar șansa redresării României, ci însăși speranța renașterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-și îndrepte nesăbuințele trecutului.”
Planul prevede, pe lângă impozit zero pe agricultura de subzistență, și wifi gratuit în toată țara.
Lucrurile astea ar putea să pară coerente dacă le citești pe ciuperci, dar altfel Călin Georgescu nu are o ideologie socio-economică și nu poate să aibă una; individul însuși e ca o parabolică care a prins toate obsesiile media conservatoare din ultimul deceniu și jumătate, pe care a încercat să le conțină într-o viziune despre societate. E vorba de o societate de hobbiți pravoslavnici în kibbutzuri anarho-sindicaliste care distrug mallurile cu niște săpăligi preistorice și se întorc liniștiți să-și cultive grădinile cu aceleași instrumente cu care au contribuit veseli la moartea neoliberalismului global; tot acolo plantează afine bio și dovlecei organici în timp ce stau cu cealaltă parabolică spre cer, în caz că se decide trinitatea să le trimită vești noi despre destinul care-i așteaptă. Altfel, cu creștinismul lui ecologic cooperativist, nu are tangențe cu realitatea, fiindcă realitatea se ferește de ce spune Georgescu ca de gloanțe; Mihail Neamțu, în vag exaltata lui pseudointelectualitate, mai are câteodată ceva din el, dar Georgescu e încă și mai izolat în extrema rătăcirilor sale.
Poate că succesul lui recent ține de întreg spectrul problemelor pe care ideologia asta, care de fapt nu prea e ideologie, ci almanah, le înghite. E în ea și creștinism, și un puternic curent antiliberal, și câteva noțiuni anticorporatiste de stânga, și homofobie, și cooperativism, și naționalism, ecologism și ce mai vrei, ca o haină cu o sută de buzunare. Pe Călin Georgescu nu-l interesează dacă au vreo logică și nimeni nu se așteaptă să aibă vreuna, cred că pentru că nimeni, nici el, nu se aștepta să câștige.
Cărțile însele sunt structuri fără ordine, pline de repetiții, idei fixe și autoplagiate. Aceleași paragrafe se repetă în exact același fel la distanțe de câteva zeci de pagini, aceleași texte se mută între volume. Aproape jumătate din al doilea e format din interviuri, dar interviuri atât de self-serving, că pare să-și fi pus întrebările sieși. Un soi de „Țara e proastă, dar dvs nu sunteți. Cum reușiți?” În primul rând, interviurile n-au sursă și nici nu indică conlocutorii. Apoi, și mai grav, unele lucruri din interviurile din a doua carte apar, ca simple paragrafe, în capitole ale primei cărți. De pildă, un întreg fragment de interviu de la p. 162-163 e reluarea unor fraze din cartea cealaltă, unde însă nu erau integrate în niciun interviu.
În discuțiile astea e întrebat câteodată de figuri importante ale politicii românești. Întâi de Ludovic Orban, apoi de Ciolacu și despre amândoi spune că „nu știu cine e această persoană”, lucru ridicol și evident neadevărat (mai ales că câteva pagini mai târziu vorbește despre ei ca și cum i-ar ști).
Și-apoi, la final, apoteoza: în reluarea unei discuții de pe Zoom despre Matrix, îl citează pe Baudrillard și le explică conlocutorilor, cum este cu „copia” care s-a urcat „pe tron și s-a întronat drept Hiperrealitate”. O metaforă care să-l descrie mai bine decât asta nici nu știu dacă există. Chiar în termenii lui, Georgescu este un fals pentru care n-a existat niciodată originalul, de câte ori spune ceva parcă e o minciună fabricându-se din nimic. Tot acolo se compară – sau e comparat – cu Neo din Matrix. Nu cred că discuțiile astea au avut cu adevărat loc, ele au o calitate neverosimilă, cu reptilieni și Sistem scris cu literă mare. Dar nu vă temeți, Călin Georgescu e acolo ca să ne ajute să vedem realitatea așa cum este.
— Eu cred că filmul nu rezolvă chestiuni motivaționale. Ceea ce se află în afara sistemului de iluzii al Matrixului este redus la un „deșert al realității", caracteristic peisajelor postapocaliptice din distopiile cinematografiei americane. [...] Pentru ce să lupți?
— Pentru Adevăr.
— Nu-i de ajuns. Oamenii vor adevărul+, adică însoțit de soluții concrete pentru a-și croi o viață tihnită, normală, dincolo de minciună. Altfel, chiar și cei treziți vor alege să rămână în Matrix.
— Asta propune Călin Georgescu: Adevăr plus soluții.
— Spre deosebire de Călin, Neo nu oferă soluții. Doar rezistență armată.
— Călin vrea pace! Arma lui e pacea.
[...]
— Habar n-am cine e Neo. Dar știu Unul pe al cărui nume o să pun ștampila.
— Ce m-a frapat dintotdeauna la Călin Georgescu a fost luciditatea lui.
— E hiperlucid. Doar hiperluciditatea născută din sacrificiu îți permite să iei distanța necesară demistificării iluziilor.
[...]
— De ce ar fi programul lui Călin Georgescu cu adevărat eliberator?
— Fiindcă este Soluția.
— Nu-i prea mult spus?
— Vă spun eu de ce e Soluția. Pentru a fi soluția la Matrix, un program trebuie să se situeze de partea diametral opusă a lumii de iluzii și manipulări. Să fie singura antiteză reală la Matrixul economic neoliberal și singura contrapondere la programul eugenist al lui Harari și Klaus Schwab. Doar programul „Hrană, Apă, Energie" îndeplinește aceste criterii
— Ca să-l conceapă, Călin Georgescu a trebuit să se dezangajeze total din rolurile pe care a fost vremelnic menit să le joace în Sistem.
— E mason?
— A spus-o de multe ori: Nu-i mason.
— E patriot. Mulți se pretind patrioți dar UNUL SINGUR nu s-a dezis.
Am încheiat citatul.
