Anul acesta la Arad patru persoane și-au pierdut viața din cauza căldurii. Luna septembrie a început cu un val de caniculă, după o vară plină de zile cu coduri roșii și temperaturi peste 35 de grade. În iulie am avut și cea mai caldă noapte din istoria înregistrărilor meteo din România: temperatura nu a coborât sub 29,8 grade C.
Aceasta este noua realitate în care trăim din cauza schimbărilor climatice. O realitate în care căldura devine un dușman tot mai periculos și tot mai prezent. Despre asta este cartea jurnalistului și scriitorului Jeff Goodell, Căldura te va ucide prima. În volum, Goodell vorbește despre riscurile pe care le ridică căldura, modul în care am ajuns aici, impactul schimbărilor climatice și cum putem să ne protejăm mai departe.
Jeff Goodell s-a născut și a crescut în Silicon Valley, unde familia lui trăiește de patru generații. În tinerețe a fost dealer de blackjack, portar, barman, motociclist de curse și autor de manuale tehnice. A absolvit University of California, Berkeley, și a făcut studii de masterat la Columbia University, New York. Este autorul a șapte cărți, printre care se numără The Water Will Come: Rising Seas, Sinking Cities și The Remaking of the Civilized World, care a fost distinsă cu New York Times Critics Top Book 2017. Scrie despre încălzirea globală de peste 20 de ani, pentru Rolling Stone, New York Times Magazine și diverse alte publicații. Este frecvent invitat, în postura de comentator pe teme legate de climă și de energie la diferite posturi TV americane.
Citește un fragment din volumul său Căldura te va ucide prima.
Podişul Sierra poartă încă urmele Goanei după Aur din Cali‐ fornia anilor 1850‒1860. Încă poţi găsi mormane de steril vechi de‐a lungul râurilor, barăci şi ecluze miniere abandonate. În zona Mariposa, filoanele de cuarţ – patria geologică a aurului – cu o grosime de 3,6 m străbat munţii. Hites Cove, unde Gerrish şi Chung făceau drumeţii, a fost cândva o exploatare minieră cu peste o sută de oameni. Febra Goanei după Aur a dispărut de mult, dar ocazional mai întâlneşti prospectori cu detectoare de metale care se plimbă prin zonă. În aceste zile, majoritatea drumeţilor vin pentru florile sălbatice de primăvară, în special pentru câmpurile spectaculoase de maci portocalii de California, cărora le prieşte solul cald, uscat şi stâncos. În timpul drumeţiilor, s‐ar putea să întâlneşti un urs, o pisică sălbatică sau un coiot (sau, cel mai probabil, excrementele lor). Pe fundul canionului, păstrăvi‐curcubeu mari se odihnesc în bălţile adânci şi în vârtejurile râului Merced.
În ultimii ani, căldura şi seceta cauzate de schimbările climatice au transformat zona într‐un butoi de pulbere. Zona a fost grav afectată de incendiul Ferguson din 2018, care a mistuit peste 40.000 de hectare şi a forţat Yosemite National Park să se închidă pentru prima dată după zeci de ani. Doi pompieri au murit. Incendiul, provocat de o scânteie de la convertorul catalitic al unui vehicul, a transformat iarba uscată şi copacii infestaţi de gândaci de scoarţă într‐un infern. În cei trei ani care au trecut de la incendii, florile sălbatice au revenit şi câţiva puieţi au răsărit din solul stâncos, dar majoritatea copacilor erau simple beţe carbonizate care se înălţau spre cer şi ofereau puţină umbră pentru drumeţi sau animale sălbatice într‐o după‐amiază fierbinte.
Chiar şi înainte de incendiul din 2018, traseul stabilit de Gerrish pentru drumeţie era o alegere riscantă. Urcuşul abrupt de ieşire din canion se făcea de‐a lungul unei pante orientate spre sud‐est, ceea ce însemna că era expus la toată brutalitatea soarelui. „E un traseu oribil”, a scris un localnic pe reţelele sociale. „Cu iedera otrăvitoare, şerpii cu clopoţei şi posibilitatea de a‐ţi rupe gleznele, pur şi simplu nu merită.” Un alt localnic, care a mers pe traseu într‐o zi blândă de primăvară, a lăudat florile sălbatice care înfloresc pe versantul muntelui, dar a remarcat că acesta e periculos de expus: „N‐aş vrea să fac asta [drumeția] într‐o zi călduroasă.”
Pentru Gerrish şi familia sa, drumeţia a început uşor. Primii 3 km au fost în mare parte la vale. Probabil că soarele de dimineaţă era plăcut, cu lumina alunecând peste munţi. Nu le‐a luat decât puţin peste o oră să ajungă la râu, unde s‐au oprit pentru a‐şi face un selfie de familie la ora 9:05. O oră şi jumătate au hoinărit de‐a lungul râului, unde e posibil să se fi oprit pentru a bea ceva din rucsacul de hidratare şi chiar pentru a‐şi umezi mâinile şi feţele în apa rece.
La ora 10:29, au făcut un ultim selfie de familie pe malul râului, apoi au început să urce. Trecuseră trei ore de când părăsiseră camioneta. Temperatura ajunsese la aproape 37° C şi devenea din ce în ce mai cald cu fiecare minut care trecea. Copacii recent arşi de‐a lungul potecii abrupte erau negri şi fără frunze. Iarba înaltă era arsă de soare şi devenise de un maro‐auriu ca paiele.
Dacă există o idee în această carte care ar putea să vă salveze viaţa, iat‐o: corpul uman, ca toate fiinţele vii, e o maşină de căldură. Simplul fapt de a fi în viaţă generează căldură. Dar dacă organismul ţi se încălzeşte prea repede – nu contează dacă această căldură vine din exterior într‐o zi toridă sau din interior, de la o febră puternică – ai mari probleme.
Fiecare organism gestionează căldura într‐un mod diferit (mai multe despre acest aspect, într‐un capitol următor). Noi, oamenii, depunem eforturi pentru a menţine o temperatură internă de 37° C, indiferent de temperatura de afară. Dar e o luptă constantă. Dacă afară e frig, pompăm sânge în organele noastre vitale pentru a le menţine calde. Dacă afară e cald, împingem sângele spre piele pentru a fi răcit prin transpiraţie. De aceea, căldura uscată este mai puţin periculoasă decât cea umedă – cu cât aerul e mai umed, cu atât e mai dificil pentru transpiraţia noastră să se evapore şi să disipeze căldura. Și, ca toate fiinţele vii, corpul nostru are limite termice. Există un consens general în rândul cercetătorilor, conform căruia o temperatură în stare umedă de 35° C– ceea ce înseamnă, practic, că atât temperatura aerului exterior, cât şi nivelul de umiditate sunt ridicate (vezi glosarul pentru o definiţie mai precisă a temperaturii în stare umedă) – reprezintă limita superioară a adaptabilităţii umane la căldura umedă. Dincolo de această limită, corpul nostru generează căldură mai repede decât o poate disipa.
Și de aici încep problemele. Hipertermia, sau temperatura anormal de ridicată a corpului, provoacă o serie de reacţii fiziologice care pot începe cu ameţeli şi crampe de căldură şi pot duce până la insolaţie – o afecţiune care poate fi, şi adesea e, fatală.
În linii mari, există două tipuri de insolaţie: clasică şi de efort. Insolaţia clasică îi afectează pe cei foarte tineri, pe cei în vârstă, pe cei supraponderali şi pe cei care suferă de afecţiuni cronice, cum ar fi diabetul, hipertensiunea arterială şi bolile cardiovasculare. Alcoolul şi anumite medicamente (diureticele, antidepresivele triciclice, antipsihoticele) pot creşte sensibilitatea cuiva. Insolaţia clasică e adesea ceea ce li se întâmplă bebeluşilor care sunt lăsaţi în maşini sau persoanelor în vârstă prinse în apartamente la etajele superioare, fără aer condiţionat, în zilele de vară.
Pe de altă parte, insolaţia de efort îi afectează adesea pe cei tineri şi în formă. Exerciţiul fizic accelerează drastic creşterea temperaturii. De fiecare dată când flexezi un muşchi, acesta generează căldură. De fapt, atunci când flexezi un muşchi, doar aproximativ 20% din energia pe care o consumi se duce, de fapt, la contracţia musculară; restul de 80% e eliberată sub formă de căldură. Acesta este motivul pentru care alergătorii, cicliştii şi alţi sportivi îşi forţează uneori limitele în ceea ce se numeşte hipertermie indusă de efort, unde temperaturile interne ale corpului ating de obicei între 37,7° şi 40° C. De obicei, nu există daune de durată. Dar, pe măsură ce temperatura corpului urcă, poate declanşa un dezastru într‐o cascadă de evenimente, deoarece metabolismul, ca un reactor nuclear în funcţiune, accelerează atât de mult, încât organismul nu se poate răci.
Nu durează. Iar faptul că eşti tânăr sau în formă nu te va salva. Ba chiar faptul de a fi tânăr şi puternic îţi permite să te lupţi cu semnele de avertizare ale epuizării de căldură până când e prea târziu. Cu câţiva ani în urmă, Kelly Watt, în vârstă de 18 ani, vedetă de atletism şi jurnalist aspirant din Virginia, şi‐a parcat maşina pe un drum accidentat unde se antrena adesea şi a ieşit să alerge cincizeci de minute într‐o după‐amiază fierbinte de vară. Câteva ore mai târziu, tatăl lui Watt i‐a găsit cadavrul în nişte tufişuri, nu departe de maşina sa. Urmele de mâini de pe maşină sugerau că Watt se întorsese la maşină după alergare, dar se dezorientase din cauza căldurii, nu putuse deschide portiera şi apoi se rătăcise prin tufişuri, unde s‐a prăbuşit şi a murit. În 2021, Philip Kreycik, un ultramaratonist de 37 de ani şi tată a doi copii mici, a condus pe dealurile de lângă Pleasanton, California, într‐o dimineaţă de iulie, pentru a face o alergare. Și‐a parcat Priusul pe un drum de pământ, şi‐a lăsat sticla de apă în consola centrală a maşinii şi a pornit la o alergare de 15 km. La prânz, temperatura era de 40° C. După ce soţia lui Kreycik a anunţat dispariţia acestuia câteva ore mai târziu, sute de oameni s‐au mobilizat într‐un efort de căutare şi salvare pe care biroul şerifului din comitatul Alameda l‐a numit unul dintre cele mai mari de pe Coasta de Vest. Nu mai puţin de 12.000 de persoane s‐au alăturat unui grup de Facebook pentru a contribui la căutări, iar o strângere de fonduri pentru familia lui Kreycik a adunat peste 150.000 de dolari. Trupul său a fost găsit în cele din urmă într‐o zonă izolată, 24 de zile mai târziu. Cauza morţii: hipertermie.
Fotografie principală preluată de pe Arhiva Fortepan / Körmendy Pál.
