În curând, adăpostul din Odăi, unul din cele două spații din București oferite de stat pentru câinii străzii, își va închide porțile definitiv după ce toți cei 735 de câini pleacă în adopție. Acest caz a redeschis discuția despre problema câinilor străzii din România. Există informații clare despre numărul lor? Ce se întâmplă cu aceste animale și ce viață au ele în adăposturi? Există soluții? Am stat de vorbă cu trei specialiste în drepturile animalelor, care luptă de ani buni să-i convingă pe oameni să le respecte dreptul la viață și la îngrijire.
La Odăi erau înregistrați, în urmă cu două săptămâni, 735 de câini. Până acum o lună, când Primăria sectorului 1 a decis să-l închidă în urma unui scandal cu firma de salubrizare Romprest, a cărui personal se ocupa și de câinii de acolo, apăreau săptămânal cinci-șase nou-veniți, adunați din cartier de hingheri sau aduși chiar de stăpânii care nu-i mai doreau. Acolo primeau mâncare, apă și un loc într-o cușcă acoperită. Dar uneori viața în adăpost e mai dură ca cea de pe stradă. „Pentru câine e o traumă să fie dus într-un adăpost public”, explică Ilinca Macarie, activistă pentru drepturile animalelor, fostă consilieră la Primăria Sectorului 1 și voluntară la centrul din Odăi. „E ca într-o închisoare. Pentru ei e un stres foarte mare să fie băgați la grămadă cu sute de câini care latră, se bat. Nu au contact uman, nu sunt scoși la plimbare”.
Situația de la Odăi nu e o excepție în adăposturile publice din țară. Condițiile precare, lipsa de responsabilitate și de empatie cu care sunt tratate animalele, ba chiar omorârea lor în masă, le găsești aproape în orice adăpost de stat. O serie de reportaje realizate de Kanal D îți arată proverbiala viață de câine din adăposturile întreținute din bani publici, dar și privirea animalului care suferă, în fața omului care participă pasiv la agonia lui. „Adăposturile publice sunt, în general, niște lagăre de exterminare a câinilor”, spune Carmen Arsene, președinta Federației Naționale pentru Protecția Animalelor din România, care a dus problema cățeilor străzii în Parlamentul European și care a estimat că sunt în jur de 600 000 de astfel de suflete în toată țara.
Din experiența ei, mai spune că multe dintre adăposturile de stat lucrează cu servicii de salubritate, așa cum este cazul și la Odăi, unde Primăria sectorului 1 a semnat în 2008 un contract cu Romprest pe 25 de ani, iar noua conducere acuză firma că-și vinde serviciile la suprapreț și păstrează adăpostul în condiții insalubre. Cei care strâng gunoaiele pe stradă, au în grijă și câinii. „La adăpost gestionezi ființe și îți trebuie cunoștințe, informații despre cum se hrănesc, care e comportamentul lor. E o problemă națională, care trebuie abordată etic și civilizat”. Activista mai povestește situații în care câinii nu au fost duși la medic și au murit mâncați de boli contagioase între gratii sau despre adăposturi publice care au mai mulți angajați decât animale de îngrijit. „Ce business poate fi pentru aceste asociații sau primării în care se cheltuie inutil banul public? Pentru că noi în continuare avem câini în stradă de 20 de ani, indiferent câți au omorât și câți bani au cheltuit”.
Acolo unde au putut, activiștii pentru drepturile animalelor au preluat responsabilitatea îngrijirii acestor animale abandonate și deseori maltratate. În fiecare duminică, împreună cu colegii voluntari, Ilinca Macarie plimbă cățeii anxioși din adăpostul Odăi și îi ajută să-și recâștige încrederea în ceilalți. Apropierea se construiește treptat, cu o mângâiere, cu o puțină mâncare oferită din palmă, cu o joacă zdravănă la locul pentru socializare. După ce învață câteva comenzi de bază, sunt lăudați, inclusiv pe rețelele de socializare, și oferiți spre adopție. Dar și locul de joacă e o loterie pentru cei mai mulți dintre ei. În spațiu încap doar 40, iar voluntarii sunt cu toții zece care își rup jumătate de zi pe săptămână pentru asta. Cei mai vechi locatari ai adăpostului pot sta luni sau ani în înghesuială și frustrare colectivă până să vadă liniștea și confortul de la locul de joacă. Odată cu decizia Primăriei sectorului 1 de a închide spațiul, a fost oprită și adunarea animalelor de pe străzile din zonă, iar voluntarii vor ajunge să se ocupe de îmblânzirea locatarilor până când ultimul dintre ei își va găsi o familie. Până atunci, Primăria de sector promite că va acoperi costurile de îngrijire pentru ele. Adăpostul din Pallady, sectorul 3, va rămâne singurul spațiu public pentru câini din capitală, cu doar 200 de locuri de cazare. La nivelul întregii țări sunt peste o sută de astfel de locuri aflate în subordinea statului. Unele județe au câte trei-patru, altele doar unul.
În 1999, Cristina Lapis, fostă jurnalistă, a înființat primul adăpost privat pentru câini din România, la Brașov. Asociația Millions of Friends, pe care a pus-o pe picioare alături de soțul ei, fost consul al Franței în România, și încurajată de actrița Brigitte Bardot, a reușit până acum să ofere spre adopție peste 25 000 de câini. De opt ani, asociația Cristinei a preluat singurul adăpost public pentru căței de la acea vreme din Brașov, după ce a aflat că în cinci ani angajații omorâseră 35 000 de câini. „În toată Europa se auzea că Brașovul e Auschwitz-ul României”, își amintește Cristina, care a vorbit de multe ori în Parlamentul European despre situația câinilor nimănui din țară. În 1997, când venise din Franța să-și continue viața în România, găsise o societate care nu doar ignora și abandona cățeii, ci era capabilă de cele mai groaznice acte de cruzime, care uneori se transformau în afaceri. „Pe vremea aia era și mai rău decât acum: se omorau câinii pe stradă cu bâta, cu lanțul, cu otravă, se jupuiau de vii și se trimiteau pieile în țările care fac mănuși. Cele mai bune mănuși de damă sunt făcute din piele de câine”, susține ea. O filmare cu camera ascunsă, realizată de organizația Oamenilor pentru Tratamentul Etic al Animalelor (People for the Ethical Treatment of Animals - PETA), arată cum în Asia, câinii sunt bătuți cu bâta, uciși și jupuiți pentru pieile lor. Chiar dacă cele mai multe piei de câine folosite la mănuși și pantofi provin din China, în 2013, la Mangalia, au fost descoperite un cadavru jupuit și o mașină care aduna zeci de câini pentru a-i transporta ilegal în Bulgaria.
Cristina a decis să se ocupe singură de problemă în locul autorităților și a înființat adăpostul într-o fostă fermă de porci, apoi a început să strângă cățeii de pe stradă împreună cu soțul și câțiva prieteni. În scurt timp, a adunat 1500 de suflete și s-a văzut nevoită să-și îndrepte atenția către modelele de bună practică din Vestul Europei. A început o campanie de sterilizare și s-a luptat pentru un opțional în școli, care să-l învețe pe om de mic cum să relaționeze respectuos cu celelalte specii. Educația și sterilizarea sunt, de altfel, cele mai bune soluții pe care specialiștii în drepturile animalelor le-au găsit până acum. În 2013, Cristina Lapis a vorbit cu inspectoratul școlar județean din Brașov și a obținut dreptul de a merge în școli să predea un curs pe drepturile animalelor. De atunci, spune că are peste 2000 de elevi în fiecare an, pe care îi învață că animalele sunt ființe sensibile care suferă și care, la fel ca oamenii, au nevoie de afecțiune. Le explică, pe înțelesul lor, că sterilizarea e o metodă mai puțin crudă de a rezolva înmulțirea animalului de companie decât omorârea puilor.
„În România se abandonează puii (cel mai mult)”, povestește activista. „Am avut zeci de cazuri de căței aruncați la tomberoane. Sună lumea și spune: Am fost să duc gunoiul și am găsit punga asta cu câini. Am luat și de la școli. Îi găsim în cutii de carton, de aspirator. Majoritatea mor pentru că sunt luați prea devreme de la mamă”. Din 2013, sterilizarea câinilor și înregistrarea lor într-o bază de date națională sunt obligatorii, dar autoritățile nu verifică respectarea legii, iar guvernul nu se ocupă cu informarea publicului.
Cei mai mulți dintre câinii găsiți pe străzile din România nu sunt adoptați de români. Ilinca Macarie lucrează cu organizații din Germania și Olanda și a reușit, până acum, să dea spre adopție câte 20 de suflete în fiecare lună. „Adopțiile în România nu prea merg”, povestește ea. „A fost o pierdere de timp, am stat ani de zile cu niște câini minunați pe care-i postam în continuu, distribuiți de sute de ori și nimeni nu-i voia”. Prin fotografii și filmulețe, oamenii își aleg viitorul cățel, apoi Ilinca pregătește animalul pentru călătorie.
La fel ca Ilinca Macarie, Cristina Lapis spune că cele mai multe adopții din adăpostul ei le fac cetățenii din alte țări. „Românii cumpără câini de rasă în ultima vreme, din crescătorii. Sunt pe ideea că un câine care nu e de rasă, care a fost vagabond, nu merită un loc în casă. E un fel de discriminare, ca și când numai oamenii frumoși, de viță nobilă și bogați au dreptul la o viață mai bună”. Se bucură tare când primește fotografii cu cățeii adoptați care ajung de pe stradă pe canapeaua oamenilor sau care pleacă în concediu cu întreaga familie.
Nici în pandemie n-a simțit că a crescut numărul adopțiilor din partea românilor. A cunoscut câțiva oameni care au bătut la poarta adăpostului să împrumute un câine pentru o perioadă scurtă de timp, de pildă, cât își construiesc o casă și au nevoie de pază. Pe aceștia i-a refuzat, pentru că nu vrea să încurajeze obiectualizarea animalelor și împrumutul lor ca și când ar fi „o carte la bibliotecă”. La 23 de ani de la înființarea adăpostului, Cristina și oamenii din asociație au de îngrijit anual aproape la fel de mulți câini ca la început.
Ce faci dacă găsești un cățel pe stradă sau vrei să adopți unul? Oficial, trebuie să contactezi Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, care va duce animalul într-un adăpost public, unde va avea o viață ca-n proverb. Dar mai bine suni la un adăpost privat sau la o organizație pentru drepturile animalelor, precum Animal Society sau Millions of Friends. Poliția Animalelor, care până de curând funcționa doar în sectorul 1, își înființează birouri în toată țara, unde poți reclama direct prin serviciul de urgențe 112 actele de cruzime asupra ființelor din alte specii atunci când le vezi în spațiul public sau în curtea cuiva. Dacă te gândești să adopți un animal dar încă nu ești convins(ă), scrie-le activiștilor pe pagina Help the Dogs from Odai Shelter sau ascultă aici portretele foto-audio ale unora dintre câinii care până nu demult erau ai nimănui.
