Într-o relație în care s-a strecurat violența, mulți agresori le oferă victimelor cadouri atunci când sunt cuprinși de sentimente de vinovăție. Flori și bomboane, girafe și ursuleți din pluș, dar și inele, diamante, rochii și mașini scumpe, toate întâmpină nevoia victimei de a fi iubită și cea a agresorului, de a fi iertat. Asociația pentru drepturile femeilor ANAIS și-a unit forțele cu o mână de artiști, pentru o serie de mini-spectacole de teatru de păpuși, în care actorii transformă în martori ai violenței chiar jucăriile primite de victime de la partenerii lor abuzivi. Am stat de vorbă cu psihologa asociației, Adela Szenteș, despre rolul pe care îl au cadourile într-o relație toxică și cum se creează dinamica dintre victimă și agresor.
Într-o cameră întunecată, o femeie își privește chipul distorsionat în oglindă. Lângă ea, un bărbat se îndoaie de râs din umbră. „Rareș nu a bătut-o niciodată, dar cuvintele lui îi zdruncinau zi de zi încrederea în sine și o făceau să creadă că este mică și fără valoare” povestește o maimuță din pluș, pe care iubita lui Rareș o primise în dar. În alte dormitoare, un ursuleț e martor la bătaie, o pisică e strânsă în brațe pline de vânătăi, o girafă privește neputincioasă o crimă. E primul cadou refuzat de o femeie care avea să fie omorâtă de propriul iubit. Refuzul ei nu a fost acceptat de către partener, care a apucat-o de păr și a trântit-o la pământ. Apoi a început să o lovească cu piciorul în burtă. A lăsat-o să sângereze pe podea până a ieșit toată viața din ea. În 2019, în România au fost înregistrate oficial 79 de cazuri de omor în familie. 55% dintre victime erau femei, iar 9% era fete minore.
Spectacolele despre cadourile pe care partenerii abuzivi le fac iubitelor sub sentimentul vinovăției au câteva minute și îmbină teatrul de păpuși cu dansul. Jucăriile de pluș sunt o pată de culoare și inocență în camerele din intimitate ca niște câmpuri de luptă. În timp ce ascult poveștile, nu pot să nu mă gândesc la piețele din București care în fiecare an se umplu de tineri grăbiți cu mâinile pline de flori și inimi de pluș de Ziua Îndrăgostiților. Unele dintre ele ajung la iubite și soții captive în relații abuzive, într-o țară unde justiția nu e tocmai receptivă cu victimele violenței domestice.
În relațiile pe care le avem cu ceilalți, suntem obișnuiți să privim cadoul ca pe un simbol al aprecierii care ne întărește apropierea de celălalt. Într-o relație toxică însă, aura lui pozitivă e distrusă de contextul în care e oferit: un gest pe care agresorul îl face din vinovăție, în urma unui episod de violență. Cercetătorii numesc momentul împăcării din anatomia unei relații abuzive „luna de miere”. „Când primesc aceste cadouri din vină, oamenii ajung să se înțeleagă minunat, după care apare din nou perioada de tensiune, conflictul”, explică psihologa Adela Szenteș, de la asociația ANAIS. „Acest cerc funcționează continuu în relația toxică”.
Adela face psihoterapie cu victimele violenței în cuplu sau familie, din 2013. Prin cabinetul ei au trecut femei care s-au confruntat cu violența de toate felurile, de la bătăi la umilință verbală. Pe unele dintre ele nu le-a mai văzut niciodată, pentru că au fost ucise de partenerii lor sub privirile pasive ale familiei și ale instituțiilor statului. Unul dintre cazurile care au marcat-o cel mai mult e povestea unei mame înjunghiate de fostul soț la finalul programului de vizită stabilit după divorț. „Ea avea cinci copii, dintre care unul a avut o spitalizare de 40 de zile în urma bătăilor agresorului. La un moment dat, doi dintre copii au fost lăsați să-și viziteze tatăl. În momentul în care ea s-a dus după copii, însoțită de mama ei și de una dintre fetițe, a fost omorâtă cu bestialitate în fața tuturor”, povestește psihologa. În România, ca peste tot în lume, pericolul violenței asupra fetelor și femeilor a crescut în pandemie. Numai în primele șapte luni ale anului trecut, numărul ordinelor de protecție provizorii emise de poliție a ajuns la 4 856, față de 7 986 eliberate pe tot parcursul anului 2019.
Violența în intimitate nu ia mereu o formă palpabilă și măsurabilă precum rănile pe corp. Formele mai subtile, ca jignirile, umilințele, negarea constantă a emoțiilor celuilalt, precum și marginalizarea partenerei față de cei apropiați sau interzicerea unui loc de muncă sunt parte din fenomenul violenței domestice. Un studiu UNICEF din 2000, despre violența împotriva femeilor din toată lumea, arată că ele suportă mai ușor loviturile decât abuzul emoțional, care e mai greu de vindecat. Cercetători în neuroștiințe au descoperit că violența verbală, tachinările și hărțuirea lasă urme fizice pe creier, așa cum vânătăile lasă pe piele. În timp ce urmele fizice trec, cele emoționale rămân mult timp cu victima, iar în lipsa unui ajutor specializat precum terapia, o pot însoți toată viața.
Adela Szenteș spune că multe dintre femeile care-i trec pragul la terapie nu își dau seama cât de mare e pericolul din intimitate, iar ăsta este unul dintre motivele pentru care nu rup relația toxică. Un alt motiv este cadoul din vină. Prețul lor ne arată că violența se strecoară din căminele cele mai sărace, până-n cele mai înstărite, sfidând prejudecățile cu care unii dintre noi ne consolăm atunci când ne spunem că teroarea și abuzul apar numai între oamenii fără educație și resurse.
Într-o relație toxică, cadoul are scopul să consolideze relația inegală de putere dintre parteneri. Atunci când vina agresorului ia forma un animal din pluș, victima intră și ea într-un rol, cel de copil. „Cui îi aduci jucării din pluș? Copilului. În momentul acela nu faci cu partenera decât să o aduci în rolul de copil pe care tu l-ai bătut, l-ai agresat și acuma, tu ca părinte bun îi oferi ceva în schimb ca să-l ierți”, explică Adela Szenteș. „De multe ori, agresorii au tendința să spună Eu trebuie să te iert pe tine, tu ai provocat acest scandal”. În felul ăsta, sentimentul de vinovăție se transferă de la autorul agresiunii către cea care o îndură.
Dar rănile oamenilor sunt mai vechi decât relațiile lor adulte. Cu celălalt, avem ocazia să despachetăm bagajul de credințe și emoții moștenite din propriile familii. Felul în care părinții ne-au învățat să iubim e cel pe care-l punem în practică în familiile pe care le formăm la rândul nostru, la maturitate. „Fiecare adult care intră într-o relație abuzivă este un copil care-și duce în spate povara nedezvoltării lui emoționale”, spune psihologa. „Dacă de mici am învăța să punem granițe sănătoase, să spunem nu, să știm când trebuie să discutăm cu cineva despre ceea ce ni se întâmplă, probabil că oamenii n-ar avea deficiențe atunci când devin adulți”. Dar de multe ori, nici părinții și nici școala nu se ocupă de educația noastră emoțională. În România, educația sexuală, materia care i-ar putea învăța pe elevi cum să negocieze o relație sănătoasă cu cei apropiați, e opțională și se poate face numai cu acordul părinților. Avem, în schimb, o cultură a violenței. 55% dintre români cred că violul e justificat în anumite situații, iar în șase din zece familii, copiii români sunt bătuți în scop educativ. „Bătaia, în mod paradoxal, este o formă de atenție. Poate că în copilărie, singura metodă prin care părintele interacționa mai profund cu copilul era bătaia. Atunci îi este cumva familiar victimei ca ea să primească bătaie și apoi să primească cadouri”, mai spune Adela Szenteș.
Golul lăsat de lipsa educației emoționale poate fi umplut, însă, cu ajutorul psihoterapiei, care ne învață să ne exprimăm emoțiile prin limbaj. Pentru autorii violenței domestice, legea prevede consiliere psihologică, dar nu există date despre câți agresori chiar ajung la terapie să-și înțeleagă propriile traume și emoții. Peste cultura violenței se suprapun diferențele de gen în educația viitorilor adulți. „Bărbații sunt învățați să nu stea în contact cu emoțiile lor, să nu se arate vulnerabili, pentru că emoțiile sunt doar pentru oameni slabi. Este un lucru total greșit, emoțiile sunt pentru oameni”, povestește psihologa. „Cea mai simplă exprimare a emoțiilor este furia și agresivitatea. Atunci când începem să evoluăm, noi nu ne vom mai exprima prin furie, ne vom exprima prin limbaj, comunicare”.
Plușurile din mini-spectacolele de teatru, pe care le poți vedea aici, sunt cadourile reale primite de femeile care au cerut ajutorul specialiștilor de la asociația ANAIS.
Dacă vrei să ajuți victimele violenței domestice, poți oferi o donație aici. Proiectul „Cadouri din vină” e rezultatul unei munci colective la care au participat: asociația ANAIS, echipa de teatru de păpuși Lightwave Theatre Company, echipa de design și animație Les Ateliers Nomad, compania de dans Mike’s School of Dance, publicitarii de la Cheil | Centrade și nume celebre de actori care au dat o voce jucăriilor.
