Recomandări / Crăciun

Cadouri de Crăciun cu care susții creativitatea

De Karin Ungureanu

Publicat pe 18 decembrie 2020

Suntem la începutul unei ierni cu soare rar, care se așază peste un an lung, petrecut în casele noastre din ce în ce mai strâmte și în mințile noastre din ce în ce mai turate. Sărbătorile vin(!), dar de data asta promit mai puțină aglomerare umană, mai puține atingeri, îmbrățișări și săruturi. Poate că după un an pandemic unii dintre noi știm mai bine care sunt oamenii pe care îi iubim, pe care îi vrem aproape, pot fi cei care ne-au lipsit cel mai tare sau cei de care nu ne-am putut distanța. Sau poate nu am apucat să digerăm emoțional mai nimic într-un an în care multe din zile au semănat atât de tare una cu alta, confundându-se cu fundalurile de Zoom și cu o semi-permanență online, a noastră, împărtășită cu toți oamenii din viețile noastre, prieteni, colegi, familie. 

Îmi place să cred că la acest final de an un ultim gest poate să ne facă să mai scoatem capul dintr-o stare de agregare aproape inertă. Un apel la generozitate, în care să regăsim cumva din bucuria de a fi aproape, de a da și de a primi, ca o stare de été invincible. Am strâns o mică listă de cadouri frumoase și târzii care mai pot fi oferite în acest final de 2020. Sunt creații ale unor inițiative culturale locale, ale câtorva artiști și antreprenori, care pot să ne bucure pe noi și pe cei dragi noștri și să-i susțină și pe ei mai departe.

Spor la generozitate. 

Cărți 

Black Button Books: Dacă editurile ar fi hoteluri, BBB ar fi un boutique hotel. Anul acesta, după spusele fondatoarelor, era cel care începuse cel mai bine dintre toți pentru această editură mică și incisivă. Ca mulți dintre noi, pandemia le-a forțat să renunțe la câteva planuri mărețe (venirea lui John Freeman și a lui Aleksandar Hemon în România) și le-a deposedat de prezența în librării, pe perioada de lockdown, și mai ales la târgurile de carte, care nu au mai avut loc. Anca Dumitrescu și Elena Marcu au reușit, chiar și în condițiile astea, să scoată nouă cărți în 2020, și să care sute dintre ele singure cu liftul până la redacție.

Generozitatea Zânei Mării este o colecție de povestiri despre divorțuri, condamnați la moarte, dependenți de droguri, sirene, criminali și Elvis, scrise c-un umor care îți taie greața și teroarea, cât să îți amintești că și în ciuda grotescului viața are șarmul ei, despre asta Franzen a spus că Dumnezeul în care vrea să creadă are simțul umorului lui Denis Johnson.

Aleksandar Hemon a revenit pe meleagurile noastre cu o carte dublă, Asta nu-ți aparține / Părinții mei. O introducere, parte maxime, parte povești despre părinții lui, cu care eu una m-am delectat vara asta în semi-pustietatea unei stațiuni mici de pe litoralul românesc alături de ai mei (tata este mare fan Hemon) și-n care i-am regăsit, cu tandrețe, pe toți părinții, ai mei și ai altora.

Barem Identitar. Prejudecăți colective, realități personale este un pariu curajos, născut dintr-o campanie de crowdfunding, care reunește 13 autori români într-o colecție de povești stereotipuri identitare din jurul nostru, despre corp, depresie, rasă, emigrare, fluiditate de gen sau îmbătrânire, care abia a ieșit din tipar și este un exercițiu de empatie minunat.

Că tot vorbeam de empatie, ultima carte scoasă din cuptor este Luminile Nordului, de Amy Liptrot, un volum de memorii despre alcoolism, greșeli, furie și regrete. Toate sunt pe blackbutton.ro.

Fundatia Friends for Friends: Am participat anul trecut pe vremea asta la venirea pe lume a unei a treia cărți FFFF, de data asta nu o colecție de povești adevărate despre România în care trăim (Superscrieri), ci un manual de comunicare mai lesne în familie. E scrisă de două psihoterapeute, Silvia Guță și Andreea Găzdaru și pare ideal pentru perioada asta în care copiii, părinții și animalele domestice își împart claie peste grămadă spațiul și aerul din casă, iar cei care trebuie să știe să gestioneze toată nebunia asta sunt cei de la mijloc. Un ajutor pentru părinți, așadar, scris cu empatie și ilustrat cu finețe de Andreea Cristea. Relațiile adolescenților și ce spun ele despre noi se găsește pe ffff.ro/doneaza-inarelationship/, 60 lei cu transportul inclus, iar banii susțin proiectul de prevenție a violenței de cuplu In a Relationship.

OMG: Această mică editură underground a scos anul ăsta o sumedenie de cărți de poezie fresh, care arată că niște zine-uri. Te poți delecta cu poeziile lui Timotei Drob, Deniz Otay, Teona Galgoțiu, sau ale unor poeți consacrați ca Andrei Dósa. 30 lei volumul, pe omgpublishing.ro.

Editura Hecate: Luca Istodor a început să strângă acum câțiva ani povești de dragoste queer pe care le găsiți în arhiva SUB25. De anul acesta sunt ilustrate și scoase la lumină și în format fizic în cartea Un Spațiu doar al Nostru: Povești LGBTQ, o antologie de 20 de povești de dragoste queer românești. Costă 50 lei, pe hecate.ro, iar dacă tot intrați acolo, dați o tură și pe alte rafturi, că merită.

Editura Nemira: Vânătăi ascunse, de Rachel Snyder, este cartea de non-ficțiune cu care mi-am înnebunit prietenii anul acesta. Este un thriller extrem de bine documentat și scris despre violența domestică sau ce numește autoarea „terorismul intim”, adică, de fapt, despre natura umană și felul în care nu doar că acceptăm dar și încurajăm violența masculină ca valoare a societății non-violente în care credem că trăim. Nu numai c-am avut câteva revelații citind-o (cum ar fi un potențial răspuns la întrebarea „de ce nu pleacă agresorii?”), dar m-a încurajat foarte tare faptul că pune pe masă și niște soluții reale, încercate, care ar putea opri crimele domestice. Ce înțelegi practic, încă o dată, este că violența domestică nu este o problemă personală, ci una care poate fi rezolvată doar prin mecanisme sociale bine coordonate între ele. Și mai puțină indiferență. 30 lei pe nemira.ro.

Reviste

Cutra #3: Pe CUTRA am citit câteva dintre cele mai puternice eseuri personale scrise vreodată la noi și, recent, o poezie despre încercările unei fetițe de a fi iubită de mama ei, pe care nu am putut s-o citesc altfel decât cu voce tare. Al treilea număr al ireverențioasei reviste feministe Cutra poate fi comandat acum online, iar tema este „Afectiv”. 30 lei donația recomandată + transport pe cutra.ro.

Fiecare număr GLAMOUR Romania pare mai frumos ca precedentul. Cel de iarnă este despre suroritate, identitate și explorări intime. Găsiți în el descoperiri intime, o incursiune în viața a cinci poete și o discuție extrem de necesară despre dreptul femeilor de a decide asupra corpului lor, cu Andreea Molocea. 25 lei, pe buy.glamour.ro.

Decât o Revistă de iarnă vine cu o copertă claustrofobă cosy, precum ne va fi iarna, în patru variante de culoare. O poți lua singură, sau la pachet cu câte o carte (la mine alegerea a fost Lulu Miller, De ce peștii nu există), 30 lei sau 50/60 lei, pe dor.ro.

Scena9: Numărul 3# e un almanah despre viitor, cu toate incertitudinile lui, un mix de poezie și de știință, pentru că după cum spune un filosof AI cu care s-a conversat Andra Matzal, „universul întreg este făcut dintr-un singur lucru, ceea ce pot cel mai bine descrie drept o combinație de dragoste și logică.” Cu dragoste și logică înainte, 208 de pagini mai târziu, Scena9 #3 e o călătorie pe care o poți accesa după Sărbători de pe scena9.ro/magazin/ 50 lei (+12 lei curierul) sau de weekendul ăsta în librăriile Cărturești (fizice sau online). BONUS: Poți comanda cu revista și un set de cartoline de Wanda Hutira, care schițează cu grație, curiozitate și umor, viitorul intimității și ale sexului, numai bune de trimis prin poștă.
 

Ilustrații

Alina Marinescu e cea care mi-a dat de fapt ideea acestei postări, când a lansat un mic sale de printuri la 100 lei cu personajul ei feminin *shy but kinky*, tăvălindu-se în lenjerie intimă c-un pahar de vin la purtător. Ilustrația respectivă poate fi refăcută la comandă, iar Alina mai are câteva printuri disponibile cu o ilustrație în ton cu acest moment din viețile noastre, care reușește să fie reconfortantă. DM pe Instagram-ul ei: @alinamarinesq

Andreea Cristea e, la nici 21 de ani, o oază de poezie și înțelepciune. Ea a ilustrat cartea de la FFFF pomenită mai sus, dar și unul dintre cele mai grele articole citite anul ăsta, cel al Ioanei Burtea despre abuzul sexual la care a supus-o tatăl ei, publicat în DoR-ul de toamnă. Andreea e în UK acum, ceea ce face mai greu transportul și mai scumpe nevoile de subzistență, dar se oferă să facă ilustrații personalizate pentru doritori. Dacă vrei să citească prin tine, scrie-i pe Instagram la @abbandonosole.

Elena Smîntînă e un crush mai vechi, descoperită la festivalul Ideo Ideis și face parte dintr-un mic colectiv care va lansa la 1 ianuarie revista de artă Joyeux Anniversaire. Ilustrația ei de adolescentă cu I fucked Kate Moss tronează încă undeva în albumul meu de cover photos, iar Elena are câteva desene rămase for sale, dar și dacă te interesează printuri, DM pe Instagram @elenasmintina.

LUNĂ (Cristiana Chivu) a făcut pereții uneia dintre încăperile de la AICI.ACUM., expoziție anarhistă de artă tânără, care se poate vedea încă la Rezidența BRD Scena9. Dacă ați fost la Noaptea Albă a Galeriilor - NAG, a făcut și un mural superb la Laborna în curte. Probabil o știți oricum după lunile pe care le lasă prin oraș, DM her for wishes de poezie de perete de luat acasă @laluneaimelesoleil.

Ana Bănică are o serie de lucrări originale și colaje care par fragmente dintr-o bandă desenată în care personajele, oameni sau animale, par că dansează prin viață. Din păcate nu mai face livrări înainte de sărbători, dar cum sunt lucrări originale, poate vrei să ne ratezi ocazia de a-ți începe anul cu una dintre ele. @anabanicaillustration pe Facebook.

Mă gândisem inițial să recomand doar ilustratoare, dar nu am putut să trec cu vederea că Alexandru Lazăr a scos și el din dulap niște printuri superbe de dat, iar minimalismului lui ironic și plin eu una nu-i rezist. @sandilazar pe insta.

Dacă tot am extins lista, pe o ironie mai retro de data asta, Claudiu Cobilanschi a făcut ciciolinele, stamp-uri cu cuvinte aparent random, colecționabile, în culori neon superbe. 



Fotografii

Fotografii de la noi nu prea au shopuri, dar vă pot printa on request fotografii ale lor dacă v-ați îndrăgostit de vreuna. A făcut Cătălin Georgescu recent o listă exhaustivă de nume și promite că va reveni cu ea aranjată frumos într-un Excel înainte de Crăciun. Până atunci, îi găsiți aici, urmăriți-i, găsiți-vă pasiunile și mai ales, aduceți-le acasă. E un mare ajutor mai ales în vremurile în care nu putem ieși din case iar joburile pe teren sunt rare. 



Accesorii 

Am descoperit acum doi ani că Societatea Ornitologică Română produce niște pin-uri absolut minunate cu animale din fauna locală. De atunci nu trec prea multe luni fără să nu mai dau o tură să văd ce animale și insecte noi sunt și să dau o comandă exhaustivă ca să le pot împărți mai apoi prietenilor. Preferatele mele de până acum sunt insigna molie elefant, țestoasa pieloasă și pufinul în zbor. Comenzi doar până pe 21 decembrie, restul vin după 11 ianuarie. 

Mesteshukar ButiQ - MBQ m-au găsit pe Facebook cu niște ad-uri la cercei superbi din cupru, lucrați manual de argintarul Radu Ion. 

Bijuteriile mele preferate de anul acesta sunt unele minimaliste și intimiste pe care le face Otilia Mihalache Fiastru la Oval. Din colecția Missing / Not Missing, care se joacă cu ce goluri poți umple, aș lua inele pentru toate degetele pe care le am. 

Monica Jitariuc, una dintre cele mai generoase persoane pe care le cunosc, a făcut cuvinte luminoase de pom. De când mă ocup aproape zilnic și cu yoga și am parte de mantre inițial scrâșnite printre dinți încep să cred că ajută totuși și la cap. Eu una sigur mi-aș pune niște răbdare acolo, de pildă. Vorbe-n pom, detalii și comenzi la monica@fabricate.ro.

Haine

Bianca Popp face de mult timp haine de stradă exuberante, cu croieli arhitecturale. Din păcate, la începutul lunii a anunțat că va închide business-ul, așa că este cam ultima șansă să îți faci plăcere cu niște ținute care te lasă să te miști cum vrei, în culori care iau ochii tuturor. 

Pentru o prezență mai gotică, sau dacă pur și simplu mori după negru, Ioana Surdu are câteva piese absolut grozave la prețuri reduse. 

Atelier Tron este o poveste frumoasă despre țesături superbe și natură purtabilă. Dar recent s-au întrecut pe sine cu o pijama de lux în care nu ți-e rușine să-i deschizi curierului și pe care se poate broda orice constelație vrei tu, care va străluci pe întuneric. ateliertron.com.
 

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK